CASE OF HADJIANASTASIOU v. GREECE - [Romanian Translation]

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CAUZA HADJIANASTASSIOU contra GRECIEI

Cererea nr. 12945/87

Hotărâre

16 decembrie 1992

În cauza Hadjianastassiou c. Greciei[1],

Curtea europeană a Drepturilor Omului, constituită, în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”)[2] şi cu clauzele pertinente ale regulamentului său, într-o cameră alcătuită din următorii judecători:

Dnii R. Ryssdal, preşedinte,

    Thór Vilhjálmsson,

J. De Meyer,

N. Valticos,

S. K. Martens,

DnaE. Palm,

DniiI. Foighel,

R. Pekkanen,

SirJohm Freeland,

precum şi Dnii M.-A. Eissen, grefier, şi H. Petzold, grefier adjunct,

După ce a deliberat în camera de consiliu la 26 iunie şi la 23 noiembrie 1992,

Pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la această ultimă dată:

PROCEDURA

     Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 12 iulie 1991, în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 § 1 şi 47 din Convenţie. La originea cauzei se află o cerere (nr. 12945/87) îndreptată împotriva Republicii Elene, introdusă la Comisie la 17 decembrie 1986 de către cetăţeanul acestui Stat, Dl Constantinos Hadjianastassiou, în virtutea articolului 25.

Cererea Guvernului face trimitere la articolele 44 şi 48, precum şi la declaraţia Greciei prin care este recunoscută jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46). Ea are drept scop obţinerea unei deciziei a Curţii asupra punctului de a şti dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea Statului reclamat a exigenţelor articolelor 6 şi 10 din Convenţie.

     Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulament, reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un consilier (articolul 30).

     Camera constituită îi includea cu drepturi depline, pe Dl N. Valticos, judecător ales cu cetăţenie greacă (articolul 43 al Convenţiei), şi Dl R. Ryssdal, preşedintele Curţii (articolul 21 § 3 b) din regulament). La 29 august 1991, acesta a desemnat prin tragere la sorţi numele celorlalţi şapte membri: Dl J. Cremona, Dl Thór Vilhjálmsson, Dl J. De Meyer, Dna E. Palm, Dl I. Foighel, Dl R. Pekkanen şi Sir Johm Freeland, în prezenţa grefierului (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 4 din regulament).

Ulterior, Dl S.K. Martens, supleant, l-a înlocuit pe Dl Cremola, care a părăsit Curtea din cauza expirării mandatului său şi a cărui succesor şi-a preluat funcţiile înaintea audierii (articolele 2 § 3 şi 22 §§ 1 din regulament).

     Asumându-şi preşedinţia camerei (articolul 21 § 5), Dl Ryssdal a consultat, prin intermediul grefierului, agentul Guvernului grec („Guvernul”?, delegatul Comisiei şi consilierul reclamantului cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă, grefierul a primit la 14 februarie 1992 memoriul reclamantului şi la 28 februarie pe cel al Guvernului. La 2 iunie, secretarul Comisiei a informat grefierul că delegatul îşi va exprima obseravaţiile oral.

La 12 martie, Comisia a furnizat grefierului diverse documente solicitate de el la cererea Guvernului.    În conformitate cu decizia preşedintelui, audierea publică s-a desfăşurat la 23 iunie 1992, la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg. În prealabil, Curtea a avut o reuniune de pregătire.

S-au prezentat:

-          pentru Guvern

Dl P. Kamarineas, consilier pe lângă

Consiliul juridic de Statagent;

DraF. Dedoussi, membru

al Consiliului juridic de Stat,   consilier;

-          pentru Comisie

Dl C.L. Rozakis delegat;

-          pentru reclamant

Dl R. Nisand, avocat,consilier,

Curtea a audiat declaraţiile lor şi a Dlui Hadjianastassiou personal, precum şi răspunsul lor la întrebările sale.

ÎN FAPT

 CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI

     Cetăţean grec şi inginer aeronaut, Dl Hadjianastassiou la epoca faptelor era angajat în armata aeriană, cu gradul de capitan.

Responsabil de un program (project officer) de concepţie şi de producere a unui proiectil teleghidat, el a prezentat Centrului de cercetări tehnologice pentru armata aeriană („K.E.T.A.”), în 1982, un studiu cu privire la acest proiectil. În ianuarie 1983, el a prezentat unei societăţi private („ELFON S.A.R.L.”) un alt studiu tehnic cu privire la proiectilele teleghidate, elaborat de el personal.

 Procedura în faţa tribunalului permanent al armatei aeriene din Atena

     La 4 iulie 1984, o cameră a tribunalului permanent al armatei aeriene din Atena (Diarkes Stratodikeio Athinon) a acuzat reclamantul şi o altă persoană de divulgarea secretelor militare (articolul 97 din codul penal militar – paragraful 21 de mai jos).

La 22 octombrie 1984, tribunalul l-a declarat vinovat pe Dl Hadjianastassiou de faptul că a comunicat la ELFON o serie de zece elemente, precum şi „celelalte date tehnice şi teoretice” care figurau în studiul K.E.T.A. El l-a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare.

B. Procedura în faţa curţii de apel militare

     Condamnatul şi procurorul de la curtea de apel militară (Epitropos tou Anatheoritikou Dikastiriou) au atacat hotărârea pronunţată.

     După o audiere desfăşurată la 28 februarie şi la 1 martie 1985, curtea de apel militară a desemnat doi experţi, profesori la Şcoala politehnică din Atena, care, împreună cu alţi doi experţi numiţi de reclamant, au comparat cele două studii.

În raportul lor din 26 septembrie 1985, cei doi profesori au ajuns la următoarele concluzii:

„ (...) în opinia noastră, cele două studii ale K.E.T.A. şi ELFON urmează o metodologie diferită, cele două proiectile fiind diferite şi cel de-al doilea nefiind o copie a primului (...). Există, totodată, un anumit nivel, un transfer inevitabil de cunoştinţe tehnice (...). Este imposibil de a determina limita pe care acest transfer a depăşit-o referitor la cele menţionate în alineatele precedente b), c) şi d) , deoarece studiul ELFON şi cu atât mai mult cel K.E.T.A sunt de o proastă calitate şi conţin multe obscurităţi şi omisiuni; este important de a sublinia că în ambele studii datele aerodinamice sunt greşite (...)”

Ei au menţionat că Dl Hadjoanastassiou poseda anumite cunoştinţe tehnice, obţinute în timpul studiilor sale în Statele Unite. Totodată, participarea sa la programul K.E.T.A. i-a îmbogăţit experienţa. Elementele proiectilului, precum şi unele date teoretice incluse în cele două studii, puteau fi găsite în diferite manuale incluse în dosar şi considerate ca „bibliografie accesibilă”. Aceste manuale nu erau clasificate ca „secrete”, dar pentru persoanele obişnuite nu erau uşor accesibile.

 În cadrul noilor şedinţe, la 21 şi 22 noiembrie 1985, curtea de apel militară a audiat nouăsprezece martori asupra punctului de a şti dacă cele două studii cuprind date comune, dacă la ele există un acces liber, în literatura ştiinţifică, la informaţiile care le-au servit drept bază şi dacă studiul destinat K.E.T.A. era clasat drept „secret militar”.

 După dezbateri, curtea de apel militară a deliberat în camera de consiliu şi a examinat următoarele întrebări, adresate de către preşedintele său:

„1. Este oare vinovat Constantinos Hadjianastassiou de faptul că, între octombrie 1982 şi martie 1983, a comunicat şi a divulgat terţilor, în mod ilegal şi intenţionat, planuri şi informaţii militare clasate secrete şi care trebuiau să-şi păstreze acest caracter în numele intereselor militare ale Statului grec? [În particular, este oare el vinovat de faptul că] (...) în octombrie 1982, în mod ilegal şi intenţionat, a intrat în contact cu societatea ELFON S.A.R.L. (...) pentru a pregăti şi a elabora pentru aceasta un studiu cu privire la proiectile teleghidate, în schimbul unei remunerări care urma să fie fixată pe parcursul desfăşurării lucrărilor, a) a comunicat acestei societăţi informaţii generale relative la proiectilul teleghidat elaborat de K.E.T.A. şi la caracteristicile sale tehnice, realizând bine, ca ofiţer responsabil de programul de pregătire şi fabricare (project officer) a proiectilului K.E.T.A., că aceste informaţii erau secrete şi că interesul militar al Statului grec obliga păstrarea caracterului lor secret; b) a transmit acestei societăţi mai multe elemente care proveneau din studiul corespunzător, şi deci în context, de la K.E.T.A. precum şi din întregul program de fabricare a proiectilului teleghidat grec (laser kit) care exista în acest centru şi care se referea în principal la dimensiunile proiectilului, geometria externă, perimetrul, elementele aerodinamice, tipul de laser Nd-YAG, modelul aerodinamic, diagramele schematică şi electronică, sistemul de detecţie, datele electronice de bază, precum şi orice alte elemente teoretice sau tehnice incluse în studiul ELFON S.A.R.L. (...), elaborat în întregime în baza elementelor transmise şi divulgate de el societăţii şi provenind din programul şi din studiul corespunzătoare ale K.E.T.A., chiar dacă el ştia, în calitatea sa de project oficer al programului (...), că aceste elemente erau secrete şi că interesul militar al Statului grec obliga păstrarea caracterului lor secret?

2. A fost oare stabilit (...) că la momentul divulgării acestor secrete militare, acuzatul considera, în mod greşit, că avea dreptul că recurgă la un asemenea act sau [din contra] să creadă în mod rezonabil că, prin faptul că a elaborat studiul K.E.T.A. şi a utilizat propriile cunoştinţe, are dreptul de a elabora un nou studiu şi de a-l prezenta prin intrmediul societăţii ELFON S.A.R.L., Serviciului de industrie a armamentului? A fost oare această iluzie justificată?

3. A fost oare stabilit (...) că secretele militare astfel divulgate, mai exact informaţiile generale pe care [acuzatul] le-a comunicat societăţii ELFON privind proiectilul teleghidat (...) şi caracteristicile sale tehnice, sunt de o importanţă minoră?

4. Ar trebui oare luate în considerare anumite circumstanţe atenuante, mai exact faptul că acuzatul a dus, până la săvârşirea actului menţionat mai sus, o viaţă privată, de familie şi profesională onestă şi bine ordonată?

(...)”

 Din procesul-verbal al deliberărilor rezultă că curtea de apel militară a răspuns afirmativ la întrbările 1 a) (patru voturi împotriva la unu), 3 şi 4 (unanimitate), şi negativ la întrebările 1 b) (patru voturi împotriva la unu) şi 2 (trei voturi împotriva la două).

 Pronunţându-se în prezenţa Dlui Hadjianastassiou la 22 noiembrie 1985, ea i-a aplicat o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu amânare – din care a scăzut patru luni şi paisprezece zile de detenţie provizorie – pentru divulgarea secretelor militare de importanţă minoră (articolul 97 § 2 din codul penal militar, paragraful 21 de mai jos).

 Preşedintele curţii de apel militare a citit hotărârea, fără a menţiona întrebările adresate membrilor curţii.

 Pentru a lua cunoştinţă cu aceasta şi răspunsurile date, reclamantul a cerut, la 23 noiembrie 1985, textul procesului-verbal al audierii. Grefierul i-a spus că trebuie să aştepte „versiunea finală” a hotărârii.

C. Procedura în faţa Curţii de casaţie

 La 26 noiembrie 1985 – în termenul de cinci zile prevăzut de articolul 425 § 1 din codul penal militar (paragraful 24 de mai jos) -, Dl Hadjianastassiou a înaintat un recurs în anulare; în recusul său, care cuprindea o pagină, el pretindea „aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor în virtutea cărora el a fost condamnat, mai exact articolul 97 § 2 din codul penal militar”.

 El a primit o copie a hotărârii apelului la 16 decembrie; ea era foarte scurtă şi nemotivată, şi se referea doar la fixarea pedepsei.

 La 23 decembrie 1985, reclamantul a cerut încă o dată comunicarea procesului-verbal; el l-a obţinut la 10 ianuarie 1986. Fiind detaliat şi reproducând în întregime cele şase întrebări şi răspunsurile primite, acest document se încheia astfel:

„ (...)

Curtea, cu patru voturi contra la unu (...), consideră acuzatul Hadjianastassiou vinovat de divulgarea secretelor militare, infracţiune comisă în Attica între octombrie 1982 şi martie 1983.

Curtea, cu trei voturi contra la două (...), a respins cererea de aplicare a articolului 31 § 2 din codul penal (nevinovăţie în caz de greşeală) prezentată de partea apărării.

Curtea, în unanimitate, admite că secretele militare comunicate sunt de o importană minoră.

Curtea, în unanimitate, acordă acuzatului dreptul de a beneficia de circumstanţe atenuante (articolul 84 § 2 a) din codul penal).

Având în vedere articolele (...) 97 § 2 combinat cu paragraful 1 şi cu articolul 98 e) (...), 366, 368 (...) din codul penal militar, (...);

(...) având în vedere gravitatea actelor comise, personalitatea acuzatului, prejudiciile cauzate de infracţiune, natura specifică a acesteia, circumstanţele particulare în care ea a fost comisă, gradul de intenţie criminală a acuzatului, caracterul acestuia, situaţia sa personală şi socială, comportamentul său până şi după comiterea infracţiunii;

Curtea condamnă acuzatul la cinci luni de închisoare şi ordonă achitarea următoarelor plăţi (...)

Ea deduce din pedeapsa menţionată mai sus (...) perioada de patru luni şi paisprezece zile de detenţie provizorie şi fixează la şaisprezece zile restul perioadei de închisoare.

Luând în considerare faptul că în trecut acuzatul nu a fost acuzat de vreo infracţiune şi nu a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea, şi având în vedere circumstanţele săvârşirii infracţiunii, Curtea consideră oportun de a suspenda executarea restului pedepsei (...)

Din aceste motive,

Având în vedere articolele 99, 100 şi 104 din codul penal,

Curtea ordonă să fie amânată executarea restului pedepsei pentru o perioadă de trei ani.

(...)”

 Audierea a avut loc la 11 aprilie 1986 în faţa Curţii de casaţie (Areios Pagos).

La 14 aprilie, Dl Hadjianastassiou a depus un memoriu în susţinerea pledoariei sale. În opinia lui, formularea recursului său era suficientă pentru a evita orice risc de respingere din cauza impreciziei. Denunţând concizia termenului de recurs împotriva deciziilor tribunalelor militare şi imposibilitatea, pentru reclamant, de a face cunoştinţă în timp util de conţinutul hotărârilor atacate, el a contestat motivul condamnării sale: comunicarea „informaţiilor generale” cu privire la proiectilul K.E.T.A., acceptat de curtea de apel militară, nu justifica aplicarea articolului 98 din codul penal militar, care viza divulgarea informaţiilor secrete cu caracter militar, acuzaţie de care curtea a apel l-a achitat prin răspunsul la întrebarea 1 b) (paragraful 11 de mai sus). El considera că cauza sa poate cădea mai degrabă sub incidenţa articolului 96 (paragraful 21 de mai jos).

 La 18 iunie 1986, Curtea de casaţie a declarat recursul inadmisibil din următoarele motive:

„Din recursul litigios (...), care cere anularea hotărârii nr. 616/1985 a curţii de apel militare din Atena, reiese că aceasta este atacată pentru aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor în virtutea cărora [reclamantul] a fost condamnat, mai exact articolul 97 § 2 din codul penal militar. Totodată, acest unic mijloc de anulare, după cum este formulat mai sus, este vag deoarece nu reproşează hotărârii atacate nici o greşeală concretă şi particulară care ar putea sta la baza plângerii ce reiese din aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiei menţionate mai sus; astfel, recursul trebuie să fie declarat inadmisibil, în virtutea articolelor 476 § 1 şi 513 § 1 din codul de procedură penală.”

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

 Divulgarea secretelor militare

 Codul penal militar prevede:

Articolul 96

„Cominicarea informaţiilor militare

Orice militar, sau orice persoană care aparţine serviciilor forţelor armate, care, fără asentimentul autorităţilor militare, comunică sau face publică, indiferent de mijlocul utilizat, informaţii sau aprecieri cu privire la armată, este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea care nu depăşeşte şase luni.”

Articolul 97

„Divulgarea secretelor militareOrice militar, sau orice persoană care aparţine serviciilor forţelor armate, care, ilegal şi în mod intenţionat, livrează sau comunică terţilor, sau permite să fie livrate sau comunicate terţilor, documente, planuri, alte obiecte sau informaţii secrete de importanţă militară, este pasibil de recluziune penală (katheirxi), sau în caz de transmitere sau comunicare unui Stat străin sau unui spion sau agent al acestuia, de pedepsă cu moartea şi de destituire.(...) în cazul în care [informaţiile] comunicate prezintă o importanţă minoră, acuzatul este condamnat la o pedeapsă cu închisoare (filakisi) de cel puţin şase luni (...)”

Articolul 98

„Informaţii secrete

Sunt considerate „informaţii secrete de importanţă militară” cele care se referă la Statul grec sau la aliaţii săi şi care se referă :

(...)

e) orice obiect oficial clasat ca secret.

(...)”

 Obligaţia de a motiva deciziile judiciare

 Dispoziţiile pertinente ale Constituţiei din 1975 au următorul conţinut:

Articolul 93 § 3

„Orice decizie judiciară trebuie să fie motivată într-o manieră precisă şi detaliată; ea este pronunţată în şedinţă publică (...) „

Articolul 96

„ (...)

4. Legile speciale reglementează:

a) Tribunalele militare ale armatei terestre, marine şi aeriene, în faţa căreia nu pot denunţate persoane particulare.

b) Tribunalele de prize.

5. Tribunalele menţionate în alineatul a) al paragrafului precedent sunt alcătuite în majoritate din membrii corpului judecătoresc al forţelor armate, care beneficiază de garanţii de independenţă personală şi funcţională prevăzute de articolul 87 § 1 din prezenta Constituţie. Dispoziţiile paragrafelor 2-4 din articolul 93 sunt aplicabile audierilor şi hotărârilor acestor tribunale. Modalităţile de aplicare a dispoziţiilor prezentului paragraf, precum şi data intrării în vigoare, sunt fixate prin lege.”

23. Conform jurisprudenţei stabilite a Curţii de casaţie, absenţa motivelor în deciziile jurisdicţiilor militare nu constituie o cauză de anulare: aplicarea articolului 93 § 3 din Constituţie acestor jurisdicţii depinde, conform articolului 96 § 5, de adoptarea legilor speciale, şi aceasta încă nu s-a întâmplat (hotărârile nr. 470/1975, 483/1979, 18/1980, 647/1983, 513-535/1984 (Nomiko Vima 1984, pag. 1070) şi 1494/1986). Este suficient ca o asemenea decizie să răspundă întrebărilor adresate de preşedinte; ele trebuie să indice exact toate actele reproşate acuzatului, pentru a permite controlul ulterior, prin casaţie, a aplicării corecte a dispoziţiilor dreptului penal faptelor incriminate după cum au fost stabilite de judecătorul militar al fondului (hotărârile nr. 456/1986 şi 1494/1986).

 Recursurile în apel împotriva deciziilor jurisdicţiilor militare

 Codul penal militar

24. Aici sunt relevante următoarele texte:

Articolul 366

„Formularea întrebărilor. Întrebarea principalăPreşedintele adresează întrebări referitoare la fiecare acuzat.Întrebarea principală se fondează pe dispozitivul deciziei de trimitere (...) şi conţine întrebarea de a şti dacă acuzatul este vinovat (...) de actul care îi este reproşat.

Articolul 368

„Întrebări suplimentare (Parepomena zitimata)

Pentru a completa întrebarea principală sau subsidiară pot fi adresate întrebări suplimentare relative la incriminare, precum şi la agravare , atenuare (...) sau ştergerea (exalipsi) actului pasibil de pedeapsă.”

Articolul 425 § 1

„Termenul limită

Termenul recursului în anulare (anairesi) este de cinci zile de la pronunţarea hotărârii sau, dacă aceasta a fost pronunţată în absenţa condamnatului sau a reprezentantului său, de la notificarea sa (...)”

Articolul 426

„Mijloacele de recurs

Pot fi invocate ca mijloace de recurs doar:

(...)

B) Aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor fundamentale ale dreptului penal.”

 Codul de procedură penală

25. Codul de procedură penală în special prevede:

Articolul 473 § 3

„Termenul de exercitare a căilor de recurs

Termenul de recurs în anulare începe de la data transcrierii hotărârii definitive în registrul jurisdicţiei penale. Această transcriere trebuie să aibă loc în cincisprezece zile, în caz contrar preşedintele jurisdicţiei penale poate fi supus sancţiunilor disciplinare.”

Articolul 509 § 2

„Memoriul în anulare

Pe lângă mijloacele invocate în memorul în anulare ...), mijloace adiţionale pot fi abordate într-un memoriu suplementar care trebuie să fie depus la grefa procurorului general de pe lângă Curtea de casaţie în cel târziu cincisprezece zile înainte de audieri (...); după expirarea acestui termen, aceste mijloace sunt inadmisibile (...)”

 Jurisprudenţa pertinentă a Curţii de casaţie

26. Conform jurisprudenţei Curţii de casaţie (hotărârile nr. 656/1985 (Nomiko Vima 1985, pag. 891), 1768/1986, 205/1988 (Nomiko Vima 1988, pag. 588) şi 565/1988), articolul 473 § 3 din codul de procedură penală nu se aplică recursurilor înaintate împotriva deciziilor jurisdicţiilor militare, termenul aplicabil în asemenea caz este fixat de articolul 425 din codul penal militar (paragraful 24 de mai sus).

Mijloacele de apel trebuie să figureze în memoriul introductiv. În ceea ce priveşte „aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor fundamentale ale dreptului penal”, recursul trebuie să precizeze clar greşelile reproşate deciziei atacate (hotărârile nr. 234/1968, 459/1987, 1366/1987 (Nomiko Vima 1987, pag. 1659) şi 1454/1987, precum şi hotărârea pronunţată în speţă de către Curtea de casaţie).

În final, mijloacele suplimentare pot fi luate în considerare doar dacă memoriul introductiv enunţă cel puţin un mijloc declarat admisibil şi suficient întemeiat (hotărârile nr. 242/1951, 341/1952, 248/1958, 472/1970, 892/1974, 758/1979 (Nomiko Vima 1980, pag. 56), 647/1983, 1438/1986 şi 1453/1987).

PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI

27. Dl Handjianastassiou a sesizat Comisia la 17 decembrie 1986. Bazându-se pe articolul 6, el a pretins că lipsa motivării hotărârii curţii de apel militare şi concizia termenului-limită al recursului l-au împiedicat să-şi susţină în continuare recursul său în anulare. El afirma printre altele că condamnarea sa pentru divulgarea secretelor militare de importanţă secundară i-a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, garantat de articolul 10.

28. Comisia a acceptat cererea (nr. 12945/87) la 4 octombrie 1990. În raportul său din 6 iunie 1991 (articolul 31), ea stabileşte, în unanimitate, o încălcare a articolului 6 §§ 1 şi 3 b), dar nu şi a articolului 10.

Textul integral al avizului său figurează în anexa la prezenta hotărâre.[*]

ÎN DREPT

 CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA PRETINSĂ A ARTICOLULUI 6

29. Dl Hadjianastassiou invocă paragrafele 1 şi 3 b) din articolul 6, formulate astfel:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...)

(...)Orice persoană acuzată de o infracţiune are ca minimum următoarele drepturi

(...)

b) să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

(...)”

El denunţă lipsa motivării hotărârii citite la 22 noiembrie 1985 de către preşedintele curţii de apel militare şi concizia termenului-limită care i se oferea pentru sesizarea Curţii de casaţie. În pofida prezenţei sale la dezbateri, el nu a luat cunoştinţă cu motivele exacte ale condamnării sale decât la 10 ianuarie 1986, fapt ce a determinat eşecul recursului său.

30. Guvernul a contestat această teză, pe care Comsiai a acceptat-o în esenţă. În opinia sa, reclamantul nu a ignorat conţinutul întrebărilor adresate de către preşedintele curţii de apel militare. Întrebările nr. 2 şi 4 aveau la bază argumentele înaintate de Dl Hadjianastassiou personal în faţa tribunalului permanent al armatei aeriene. Răspunsul la întrebarea nr. 3, formulată pentru prima dată în apel, figura expres în hotărârea citită de preşedinte. Cât priveşte întrebarea relativă la comunicarea informaţiilor „de interes militar”, preşedintele a scindat-o în două – 1 a) şi 1 b) (paragraful 11 de mai sus) – pentru a ţine cont de concluziile experţilor şi a demonstra o atitudine binevoitoare faţă de acuzat, care pe deasupra beneficia de o atenuare a pedepsei; în plus, aceste întrebări, departe de a marca încheierea deliberărilor curţii, au provocat o discuţie intensă în timpul procesului. Pe scurt, Dl Hadjianastassiou a fost în deplină măsură să prezinte într-un termen legal mijloacele de casaţie într-o manieră detaliată şi admisibilă.

31. Deoarece exigenţele paragrafului 3 din articolul 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1, Curtea va examina plângerea din punctul de vedere al acestor două texte combinate.

32. Ea menţionează din start că dacă articolul 93 § 3 din Constituţia greacă (paragraful 22 de mai sus) prescrie motivarea tuturor deciziilor judiciare într-o manieră precisă şi circumstanţială, articolul 96 § 5 subordonează această exigenţă, pentru jurisdicţiile militare, adoptării unei legi speciale. Or, o asemenea lege încă nu a intervenit. În aşteptarea ei, Curtea de casaţie nu poate controla aplicarea corectă a dreptului penal de către aceste jurisdicţii decât prin intermediul întrebărilor preşedinţilor şi răspunsurilor colegilor lor, motivarea reieşind din aceste elemente.

33. Statele contractante beneficiază de o mare libertate în ceea ce priveşte alegerea mijloacelor corespunzătoare care să permită sistemelor lor judiciare să respecte exigenţele articolului 6. Judecătorii trebuie totuşi să indice cu claritate suficientă motivele pe care ei se bazează. Spre exemplu, pentru ca un acuzat să poată exercita ulterior căile existente de recurs. Sarcina Curţii constă în cercetarea dacă calea urmată în această materie a adus, într-un litigiu determinat, la rezultate compatibile cu Convenţia.

34. În speţă, hotărârea citită de preşedintele curţii de apel militare nu conţinea nici o menţiune la întrebările care figurau în procesul-verbal al audierii (paragrafele 11 şi 18 de mai sus). Dacă el făcea referire la articolele 366 şi următoarele din codul penal militar (paragraful 24 de mai sus) şi califica informaţiile transmise ca fiind de o importanţă minoră, el nu avea la bază aceleaşi motive ca hotărârea tribunalului permanent al armatei aeriene. Întrebarea 1 a), cu privire la comunicarea „informaţiilor generale relative la proiectilul teleghidat” şi la păstrarea secretelor, a apărut pentru prima dată în faţa curţii de apel. Când reclamantul a dorit, a doua zi după pronunţate, să obţină textul exact al întrebărilor, grefierul i-a spus că trebuie să aştepte „versiunea finală” a hotărârii (paragraful 15 de mai sus). În recursul său, formulat în termenul de cinci zile prevăzut de articolul 425 § 1 din codul penal militar (paragraful 24 de mai sus), Dl Hadjianastassiou putea să se sprijine doar pe cele auzite sau sesizate în timpul dezbaterilor şi să se refere în mod abstract la articolul 426.

35. Conform Guvernului, reclamantul putea aborda într-un memoriu adiţional mijloacele suplimentare, în virtutea articolului 509 § 2 din codul de procedură penală (paragraful 25 de mai sus); dacă el nu a utilizat această posibilitate, aceasta s-a datorat faptului că el nu avea nici un mijloc de casaţie care putea fi înaintat.

36. Acest argument nu a fost convingător pentru Curte. Când Dl Hadjianastassiou a primit procesul-verbal al audierii, la 10 ianuarie 1986, el era decăzut din dreptul de a-şi preciza recursul: o jurisprudenţă constantă nu permite luarea în considerare a mijloacelor suplimentare decât dacă memoriul introductiv enunţă cel puţin un mijloc declarat admisibil şi suficient întemeiat (paragraful 26 de mai sus).

37. În concluzie, drepturile de apărare au fost limitate astfel încât reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil. A existat deci o încălcare a paragrafului 3 b) din articolul 6, combinat cu paragraful 1.

 CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA PRETINSĂ A ARTICOLULUI 10

38. În opinia Dlui Hadjianastassiou, condamnarea sa de către jurisdicţiile militare de asemenea a încălcat articolul 10, în termenii căruia:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea frontierei (...)

2.Exercitarea acestor libertăţi ce presupune datorii şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau securitatea publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.”

39. Ar trebui să amintim că reclamantul, ofiţer în exerciţiu, fusese condamnat pentru divulgarea informaţiilor militare de importanţă minoră. Studiul incriminat era adresat unei societăţi private de armament, contra plată.

Bineînţeles, libertatea de exprimare protejată de articolul 10 se referă la militari după cum se referă la alte persoane relevante de jurisdicţia Statelor contractante (hotărârea Engel şi alţii c. Olandei din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 41, § 100). În plus, informaţiile de genul celor despre care se vorbeşte în speţă nu se referă la domeniul articolului 10, care nu se limitează la anumite categorii de informaţii, idei sau modalităţi de exprimare (hotărârea markt intern Verlag GmbH şi Klaus Beermann c. Germaniei din 20 noiembrie 1989, seria A nr. 165, pag. 17, § 26).

40. Prin urmare, condamnarea pronunţată de către tribunalul permanent al armatei aeriene, apoi redusă de către curtea de apel militară (paragrafele 7 şi 13 de mai sus), a constituit o ingerinţă în exerciarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare. O asemenea imixtiune încalcă articolul 10, în afara cazului daca ea era „prevăzută de lege”, dirijată spre unul sau mai multe scopuri legitime în viziunea paragrafului 2 şi „necesară, într-o societate democratică”, pentru a le atinge.

 Dacă ingerinţa era „prevăzută de lege”.

41. În opinia Dlui Hadjianastassiou, prima dintre aceste ingerinţe nu era îndeplinită deoarece „legea” nu era suficient de previzibilă. Curtea de apel militară a procedat la o aplicare greşită a articolelor 97 şi 98 din codul penal militar (paragraful 21 de mai sus); or, ele constituiau baza deciziei sale şi ea nu menţiona nici o dată secretă exactă care a fost transmisă societăţii ELFON.

42. Curtea notează totuşi că textele în cauză nu era incompatibil cu modalitatea în care curtea de apel militară l-a interpretat şi l-a aplicat (paragraful 21 de mai sus). Reamintind că în primul rând autorităţile naţionale trebuie să interpreteze şi să aplice dreptul intern (vezi, printre altele, hotărârea Kruslin c. Franţei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 21, § 29) ea consideră, împreună cu Guvernul şi Comisia, că ingerinţa era „prevăzută de lege”.

 Dacă ingerinţa urmărea un scop legitim.

43. Condamnarea incriminată viza evident reprimarea divulgării informaţiilor cu privire la un proiect de armament clasat secret, deci viza protejarea „securităţii naţionale”, scop legitim în viziunea articolului 10 § 2.

 Dacă ingerinţa era „necesară într-o societate democratică”.

44. Dl Hadjianastassiou contestă necesitatea ingerinţei litigioase. În opinia sa, un studiu tehnic banal şi în întregime fondat pe propria sa documentare nu putea fi considerat ca prejudiciabil pentru securitatea naţională. Prin răspunsul său la întrebarea 1 b) (paragrafele 11 şi 12 de mai sus), curtea de apel militară a recunoscut lipsa vreunui raport între studiul armatei aeriene şi cel destinat societăţii ELFON. În opinia reclamantului, trebuia să fie interzis în mod statutar ofiţerilor greci în exerciţiu să lucreze pentru întreprinderi private, sau să le permită aceasta cu condiţia de a nu disemina secrete militare; în speţă, curtea de apel nu a identificat nici un secret care a fost divulgat.

45. În circumstanţele speţei, proiectul de fabricare a proiectilului teleghidat iniţiat de armata aeriană era clasat „secret militar”. Curtea de apel totodată a întemeiat condamnarea reclamantului pe divulgarea „informaţiilor generale”, caracterul secret al cărora trebuia să fie păstrat în interese militare; experţii numiţi de curte au conchis anterior că chiar dacă cele două studii urmau o metodologie diferită, totuşi a existat „un transfer inevitabil de cunoştinţe tehnice” (paragraful 9 de mai sus).

La fel ca Guvernul, Curtea a considerat că divulgarea interesului Statului pentru o armă anumită şi cea a cunoştinţelor tehnice corespunzătoare, care pot furniza indicaţii referitoare la un grad de avansare a fabricării, sunt de natură să cauzeze securităţii naţionale un prejudiciu considerabil.

46. Pe de altă parte, este cazul de a lua în considerare particularităţile vieţii militare, „îndatoririle” şi „responsabilităţile” specifice ale membrilor forţelor armate (hotărârea Engel şi alţii menţionată mai sus, pag. 41, § 100). Or, reclamantul, responsabil la K.E.T.A. de un program de experimentare a unui proiectil, era constrâns la o obligaţie de discreţie cu privire la orice se referea la exercitarea funcţiilor sale.

47. Având în vedere aceste circumstanţe, nu am putea spune că deciziile jurisdicţiilor militare greceşti au depăşit marja de apreciere oferită Statelor în materie de securitate naţională. Examinarea dosarului nu demonstrează lipsa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit.

În concluzie, nu a fost stabilită nici o violare a articolului 10.

 CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50

48. În termenii articolului 50,

„Dacă Curtea declară că decizia adoptată sau măsura ordonată de o autoritate judiciară sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante contravine totalmente sau parţial obligaţiunilor ce reies din (...) Convenţie, şi dacă dreptul intern al Părţii în cauză nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

În virtutea acestui text, Dl Hadjianastassiou a revendicat rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale în faţa jurisdicţiilor greceşti (650 000 drahme), apoi în faţa organelor Convenţiei (300 000 drahme şi 29 260 franci francezi).

Guvernul a considerat aceste pretenţii excesive, deoarece depăşesc cu mult baremele prevăzute de legislaţia greacă în materie de exercitare a profesiei de avocat. El a declarat că este pregătit să plătească 100 000 drahme în caz de stabilire a încălcării.

49. Curtea reaminteşte în acest context că nu este limitată de tarifele sau criteriile naţionale (vezi în special hotărârea Granger c. Regatului Unit din 28 martie 1990, seria A nr. 174, pag. 20, § 55).

Împreună cu Comisia, ea consideră că ar putea fi rambursate doar cheltuielile suportate în Grecia în faţa Curţii de casaţie – 220 000 drahme. Cât priveşte cheltuielile relative la instanţele de la Strasbourg, suma lor corespunde criteriilor stabilite în jurisprudenţa sa; ele deci trebuie acordate în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

 Hotărăşte, că a avut loc încălcarea paragrafelor 1 şi 3 b), combinate, din articolul 6;

 Hotărăşte, că nu a avut loc încălcarea articolului 10.

 Hotărăşte, că Statul pârât trebuie să achite reclamantului, în termen de trei luni, pentru costuri şi cheltuieli, 29 260 (douăzeci şi nouă de mii două sute şaizeci) franci francezi şi 520 000 (cinci sute douăzeci mii) drahme;

 Respinge, cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus.

Redactată în franceză şi engleză, apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 16 decembrie 1992.

Semnat: Rolv Ryssdal

Preşedinte

Semnat: Marc-Andre Eissen

Grefier

La prezenta hotărârea este anexată, în conformitate cu articolele 51 § 2 din Convenţie şi 53 § 2 din regulament, expunerea opiniei concordante a Dlui De Meyer.

OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR DE MEYER

Împreună cu alţi membri ai camerei, eu consider că în speţă nu a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare, dar motivele mele sunt mai simple decât cele desfăşurate în paragrafele 39-47 din hotărâre. Iată care sunt ele:

 Reclamantul a fost condamnat, în virtutea articolului 97 § 2 din codul penal militar[1], pentru că a divulgat informaţii secrete de importanţă minoră[2].

 Din cauza îndatoririlor şi responsabilităţilor specifice, era necesar de a fi interzis membrilor forţelor armate de a comunica terţilor, cel puţin să fi fost autorizaţi în mod corespunzător de a face acest lucru, informaţii şi idei, de genul celor menţionate în prezenta cauză, chiar dacă ele sunt rezultatul propriei lor activităţi.

Astfel ar trebui să se procedeze dacă aceste informaţii sau idei au fost clasificate ca secrete de către autorităţile competente.

 Aparţine instanţelor naţionale să aplice militarilor aflaţi sub jurisdicţia sa sancţiunile prevăzute de lege, dacă ele constată că ei au încălcat interdicţia.În speţă nu a fost demonstrat că jurisdicţiile greceşti au făcut abuz, faţă de reclamant, de puterile care le apraţin în această materie.

[1] Cazul poartă numărul 69/1991/321/393. Primele două cifre indică poziţia cazului pe lista cazurilor transmise Curţii în anul corespunzător ( a doua cifră). Ultimele două numere indică poziţia cazului transmis Curţii de la crearea sa şi pe lista cererilor iniţiale corespunzătoare la Comisie

[2] Amendată prin articolul 11 din Protocolul nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

[*] Nota grefierului: din considerente de ordin practic, el nu există decât în versiunea tipărită (volumul 252 din Seria A a publicaţiilor Curţii), dar oricine îl poate obţine la grefă.

[1] Paragraful 21 din hotărâre.

[2] Paragraful 13 din hotărâre.

Full & Egal Universal Law Academy