©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 7034/07
Marius HAIDUCU împotriva României şi alte 16 cereri
(a se vedea anexa)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 13 martie 2012 într-o cameră compusă din Ján Šikuta, preşedinte, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererile menţionate anterior,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamanţii, ale căror nume, reşedinţă şi număr de cerere figurează în anexă, sunt resortisanţi români.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanţi, se pot rezuma după cum urmează.
3. După ce au fost sancţionaţi pentru mai multe încălcări ale dispoziţiilor legale în materie de circulaţie rutieră pe drumurile publice (viteză excesivă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, depăşire sau parcare în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate etc.), sancţiunile aplicate luând forma unor amenzi, aplicării unor puncte de penalizare sau/şi suspendării permisului de conducere, reclamanţii au contestat procesele-verbale de contravenţie întocmite de poliţiştii rutieri. Persoanele în cauză au cerut anularea acestor sancţiuni, susţinând că documentele în cauză nu corespundeau cu realitatea faptelor şi conţineau vicii de formă (aceştia pretindeau, de exemplu, absenţa semnăturii martorului care l-a asistat pe poliţistul rutier, în momentul redactării procesului-verbal).
4. Prin hotărâri susceptibile de apel, judecătoriile au respins contestaţiile reclamanţilor în urma unor proceduri publice şi contradictorii, în cursul cărora aceştia puteau depune probe la dosar şi puteau cere producerea altor elemente pe care le considerau necesare pentru susţinerea afirmaţiilor lor. Instanţele sesizate s-au considerat competente pentru a aprecia valoarea ca elemente de probă a proceselor-verbale întocmite de poliţiştii rutieri, documente care, potrivit legii, erau considerate întemeiate până la proba contrarie. Invocând art. 1169 C. proc. civ., în termenii căruia persoana care depune o cerere în faţa unei instanţe trebuie să demonstreze afirmaţiile sale, instanţele sesizate au hotărât că, în absenţa altor elemente de probă pertinente şi credibile, care ar putea demonstra existenţa unor circumstanţe factuale diferite de cele descrise în procesul-verbal, acestea din urmă constituie proba că persoanele în cauză au comis faptele care le erau imputate. De altfel, instanţele nu au descoperit nici un alt motiv care ar fi putut atrage, potrivit legii, sancţiunea nulităţii absolute a proceselor-verbale în cauză.
5. Reclamanţii au formulat recurs împotriva hotărârilor, solicitând instanţelor competente anularea proceselor-verbale de contravenţie, pe motiv că acestea nu corespund cu realitatea.
6. În urma uneia sau mai multor şedinţe publice de judecată, în cursul cărora reclamanţii au fost ascultaţi cu privire la temeinicia recursului lor şi unde au avut posibilitatea de a depune la dosar toate elementele de probă admise de legislaţia naţională pe care aceştia le considerau pertinente, instanţele au respins contestaţiile reclamanţilor ca nefondate. Prin hotărâri definitive şi irevocabile, instanţele au confirmat hotărârile pronunţate de judecătorii, considerând, în urma examinării ansamblului de elemente de probă depuse la dosar, că, în absenţa altor elemente de probă pertinente şi credibile, care ar fi putut demonstra existenţa unor circumstanţe factuale diferite de cele care erau descrise în procesul-verbal, acestea din urmă constituiau proba că persoanele în cauză au comis faptele care le erau imputate. Instanţele şi-au motivat deciziile de a nu se baza pe anumite elemente de probă, pe care nu le-au considerat credibile şi de a se baza mai mult pe altele, cum ar fi, de exemplu, depoziţiile martorilor care au semnat procesul-verbal de contravenţie.
B. Dreptul şi practica interne relevante
7. Dreptul şi practica interne relevante în materie de contravenţii şi evoluţia acestora sunt expuse detaliat la pct. 29-40 din hotărârea Anghel împotriva României (nr. 28183/03, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Capăt de cerere
8. Invocând art. 6 din convenţie, reclamanţii se plâng de încălcarea dreptului la un proces echitabil, din cauza obligaţiei care le-a fost impusă, în faţa instanţelor naţionale, de a răsturna prezumţia de legalitate şi de temeinicie a proceselor-verbale, prin intermediul cărora poliţiştii rutieri au constatat că aceştia au încălcat dispoziţiile naţionale în materie de circulaţie rutieră. Aceştia susţin că, potrivit legii, aceste procese-verbale au valoare probantă până la proba contrarie şi susţin că instanţele însărcinate să examineze temeinicia contestaţiilor lor au avut, în acest fel, idei preconcepute cu privire la vinovăţia lor, fapt pe care reclamanţii îl consideră contrar dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, garantat de art. 6 §2 menţionat anterior.
În drept
9. Curtea constată că cererile ale căror numere figurează în anexă sunt similare în ceea ce priveşte capetele de cerere invocate şi problemele de fond ridicate. În consecinţă, aceasta consideră necesar să conexeze cererile, în temeiul art. 42 § 1 din regulament.
10. Reclamanţii consideră că nu au beneficiat de dreptul la un proces echitabil din cauza prezumţiei de legalitate şi temeinicie de care a beneficiat, în fiecare cauză, procesul-verbal de contravenţie în materie de încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia rutieră, precum şi de obligaţia care le-a fost impusă de instanţele naţionale, de a răsturna această prezumţie. Aceştia invocă art. 6 din convenţie, ale cărui părţi relevante sunt redactate după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. [...]
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.”
11. Curtea reaminteşte, mai întâi, că din cauza caracterului preventiv, punitiv şi disuasiv al sancţiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanţiile prevăzute de art. 6 din convenţie în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienţi, sancţionarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare şi/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franţei, 23 septembrie 1998,pct. 39-40, Culegere de hotărâri şi decizii 1998‑VII). Curtea nu identifică niciun motiv care să îi permită să ajungă, în speţă, la o concluzie diferită.
12. Curtea precizează, asemenea reclamanţilor, că instanţele sesizate prin contestaţiile acestora au aşteptat ca ei să răstoarne prezumţia de legalitate şi de temeinicie a proceselor-verbale de contravenţie prin proba contrară faptelor consemnate de poliţistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanţelor naţionale, în măsura în care regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este completat prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii (Anghel împotriva României, nr. 28183/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Reclamanţii văd în acest fapt o atingere adusă dreptului lor la respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea reaminteşte că, în materie de circulaţie rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 şi, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franţei, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 şi Adoud împotriva Franţei, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999].
13. Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumţii de fapt sau de drept şi că convenţia nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumţii în limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franţei, hotărârea din 7 octombrie 1988, seria A, nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr. 33501/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curţii îi revine, astfel, obligaţia de a verifica dacă în cazurile de faţă, prezumţia de legalitate şi temeinicie a proceselor-verbale de contravenţie contestate de reclamanţi se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză.
14. În acest sens, Curtea subliniază, în primul rând, că prezumţia de răspundere a reclamanţilor stabilită prin procesul-verbal este relativă şi proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislaţia naţională, după cum subliniază instanţele naţionale sesizate prin contestaţiile reclamanţilor.
15. În continuare, Curtea notează că reclamanţii au avut posibilitatea de a contesta legalitatea şi temeinicia proceselor-verbale în litigiu în faţa instanţelor cu jurisdicţie deplină, care erau astfel competente să le anuleze, dacă le considerau nule sau neîntemeiate.
16. Curtea subliniază, de asemenea, că, în ciuda pretenţiilor reclamanţilor, nimic nu dovedeşte că instanţele chemate să examineze contestaţiile au avut idei preconcepute cu privire la vinovăţia acestora şi că sancţiunile pronunţate împotriva reclamanţilor pentru încălcări ale dispoziţiilor legale în materie de circulaţie rutieră au fost confirmate de judecători naţionali, la încheierea procedurilor contradictorii, în cursul cărora reclamanţii au putut fi audiaţi şi au putut susţine toate argumentele pentru a-şi demonstra nevinovăţia (a se vedea, a contrario, Anghel citată anterior, pct. 62).
17. În cele din urmă, Curtea subliniază că instanţele naţionale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de poliţiştii rutieri, în lumina circumstanţelor particulare fiecărei cauze, şi şi-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Nimic nu indică faptul că aceste instanţe au tras concluzii arbitrare pe baza faptelor care le-au fost prezentate sau că acestea au depăşit limitele unei interpretări rezonabile a elementelor de probă depuse la dosar de către părţi şi a dispoziţiilor legale aplicabile. Simplul fapt că instanţele au decis, motivat (a se vedea, a contrario, Anghel citat anterior, pct. 62), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile şi să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar. Faptul că interpretarea legislaţiei interne revine în primul rând autorităţilor naţionale şi, în mod special, instanțelor judecătorești [Tejedor Garica împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 31, şi Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I] şi faptul că nu intră în atribuţiile Curţii să cunoască erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanţă internă sau să aprecieze ea însăşi elementele de fapt care au condus o instanţă naţională la adoptarea unei astfel decizii şi nu a alteia constituie un atribut al jurisprudenţei constante.
18. Având în vedere aceste argumente, Curtea consideră că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins, în temeiul art. 35 §§ 3 (a) şi 4 din convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Hotărăşte să conexeze cererile;
Declară cererile inadmisibile.
Marialena Tsirli Ján Šikuta
Grefier adjunct Preşedinte
Nr.
Nr. cererii
Data introducerii
Numele reclamantului
Data naşterii
Reşedinţa
Data ultimei hotărâri interne definitive
7034/07
23/01/2007
Marius HAIDUCU
30/03/1958
Voluntari
Hotărârea definitivă a Tribunalului Bucureşti din 3 august 2006
1898/08
29/05/2007
Petre PREDA
11/06/1951
Băneasa
Hotărârea definitivă a Tribunalului Giurgiu din 17 ianuarie 2007
29802/08
11/06/2008
Mugur Cristian CIUVICA
Mugur Cristian CIUVICA
Bucureşti
Hotărârea definitivă a Tribunalului Bucureşti din 17 decembrie 2007
33091/08
04/07/2008
Ion POROSANU
03/12/1954
Bucureşti
Hotărârea definitivă a Tribunalului Arad din 14 februarie 2008 (care a respins contestaţia reclamantului ca nefondată, după admiterea recursului Direcţiei de poliţie împotriva hotărârii Judecătoriei Lipova, care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă).
36974/08
29/07/2008
Bogdan COJOCARIU
27/03/1983
Botoşani
Hotărârea definitivă a Tribunalului Botoşani din 26 mai 2008
37289/08
03/07/2008
Dorulet-Constantin BALINISTEANU
22/05/1959
Bucureşti
Hotărârea definitivă a Tribunalului Cluj din 6 iunie 2008
50497/08
10/10/2008
Cristian Marian DRĂGHICI
11/11/1958
Brampton
Hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din 21 aprilie 2008
60164/08
27/11/2008
Dinu TOMESCU
03/03/1975
Oradea
Hotărârea definitivă a Tribunalului Maramureş din 4 iulie 2008
17931/09
27/03/2009
Guţă MOCANU
10/02/1949
Buzău
Hotărârea definitivă a Tribunalului Buzău din 29 septembrie 2008
18164/09
24/03/2009
Ion PREDONU
18/07/1963
Bucureşti
Hotărârea definitivă a Tribunalului Buzău din 29 septembrie 2008
30254/09
27/05/2009
Avram-Ciprian BURZ
03/06/1978
Timişoara
Hotărârea definitivă a Tribunalului Timiş din 2 martie 2009
31494/09
05/06/2009
Vlad Dan CUCEREANU
26/02/1974
Cluj-Napoca
Hotărârea definitivă a Tribunalului Cluj din 5 decembrie 2008 (care a respins contestaţia reclamantului ca nefondată, după admiterea recursului Direcţiei de poliţie împotriva hotărârii judecătoriei din 10 septembrie 2008, care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă).
42518/09
15/06/2009
Constantin CERNĂUŢ
10/02/1955
Botoşani
Hotărârea definitivă a Tribunalului Botoşani din 16 martie 2009
44491/09
31/07/2009
Daniel Mitica PODAC
16/09/1986
Moiseni
Hotărârea definitivă a Tribunalului Maramureş din 6 februarie 2009 (care a respins contestaţia reclamantului ca nefondată, după admiterea recursului Direcţiei de poliţie împotriva hotărârii Judecătoriei Baia Mare, care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă).
12029/10
15/12/2009
Daniela Carmen CĂPĂŢÂNĂ
30/01/1968
Oradea
Hotărârea definitivă a Tribunalului Bihor din 15 iunie 2009 (care a respins contestaţia reclamantului ca nefondată, după admiterea recursului Direcţiei de poliţie împotriva hotărârii Judecătoriei Aleşd, care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă).
32220/10
02/06/2010
Daniel LAZĂR
26/05/1979
Craiova
Hotărârea definitivă a Tribunalului Vâlcea din 21 decembrie 2009 (care a respins contestaţia reclamantului ca nefondată, după admiterea recursului Direcţiei de poliţie împotriva hotărârii Judecătoriei Brezoi, care anulase procesul-verbal pentru vicii de formă).
41213/10
13/07/2010
Vladimir Dan OPREAN
19/05/1979
Cluj-Napoca
Hotărârea definitivă a Tribunalului Cluj din 15 ianuarie 2010
Full & Egal Universal Law Academy