© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 176
Iulie 2014
Hämäläinen împotriva Finlandei [MC] - 37359/09
Hotărârea din 16 iulie 2014 [Marea Cameră]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Respectarea vieții private
Refuz de a acorda reclamantei un cod numeric personal (CNP) care să indice sexul său feminin ulterior unei schimbări de sex, în lipsa conversiei căsătoriei într-un parteneriat civil: neîncălcare
În fapt – Conform dreptului finlandez, căsătoria este autorizată numai între persoanele de sex diferit. Cu toate acestea, deși cuplurilor homosexuale nu le este permis să se căsătorească, acestea au posibilitatea de a încheia un parteneriat civil. Reclamanta s-a născut de sex masculin și s-a căsătorit cu o femeie în 1996. Cuplul a avut un copil în 2002. În 2009, reclamanta a efectuat o operație de schimbare de sex. Totuși, deși și-a schimbat prenumele, ea nu a putut să obțină și schimbarea CNP-ului său într-unul feminin dacă soția sa nu își acorda consimțământul pentru transformarea căsătoriei lor într-un parteneriat civil sau dacă cuplul nu divorța. Atât reclamanta, cât și soția sa doreau să rămână căsătorite, întrucât divorțul era contrar convingerilor lor religioase și ele apreciau că un parteneriat civil nu le oferea lor și copilului acestora aceeași siguranță precum o căsătorie.
În cuprinsul cererii sale formulate în fața Curții Europene, reclamanta a pretins îndeosebi că, în baza articolului 8 din Convenție, dreptul său la viața privată și de familie a fost încălcat atunci când recunoașterea totală a noului său sex a fost condiționată de transformarea căsătoriei sale într-un parteneriat civil. Printr-o hotărâre din 13 noiembrie 2012, o Cameră a Curții a declarat în unanimitate că nu a existat nicio încălcare a articolului 8 din Convenție și nici a articolului 14 coroborat cu articolul 8 (a se vedea Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 162).
În drept – Articolul 8: Curții i-a revenit sarcina de a stabili dacă respectarea vieții private și de familie a reclamantei presupunea o obligație pozitivă din partea Statului de a implementa un mecanism efectiv și accesibil care să-i permită reclamantei să obțină recunoașterea juridică a noului său gen, păstrând în același timp legăturile sale conjugale.
Curtea a reiterat că Convenția nu impunea Statelor membre o obligație de a autoriza căsătoriile homosexuale. Reglementarea efectelor unei schimbări de sex în contextul căsătoriei ținea într-o mare măsură, deși nu în întregime, de marja de apreciere conferită Statelor membre. Mai mult, Convenția nu impunea luarea niciunei alte măsuri speciale în situații precum cea din speță. Marea Cameră a mai notat și lipsa unui consens european atât cu privire la autorizarea căsătoriilor între persoane de același sex, cât și, în acele State ce nu permiteau căsătoriile homosexuale, cu privire la modalitatea de reglementare a recunoașterii de sex în cazul unei căsătorii preexistente (cum era și situația reclamantei). Într-adevăr, majoritatea Statelor nu adoptase niciun fel de legislație cu privire la recunoașterea de gen. În lipsa unui consens și, ținând seama de problemele morale și etice delicate care intrau în joc, Finlandei trebuia să i se acorde o marjă largă de apreciere, atât în ceea ce privește decizia de a legifera sau nu asupra recunoașterii juridice a noului sex al transsexualilor operați, cât și, dacă era cazul, cu privire la regulile edictate pentru a realiza un echilibru între interesele generale și private concurente.
În prezent, dreptul finlandez îi oferea reclamantei trei opțiuni. Lăsând la o parte opțiunile de a menține status quo-ul sau de a divorța, plângerea reclamantei viza în principal posibilitatea de a transforma căsătoria într-un parteneriat civil, cu consimțământul soției sale. Conform susținerilor Guvernului, scopul legislației în cauză era acela de a unifica practicile diferite aplicate în diverse zone ale țării și de a stabili niște exigențe coerente pentru recunoașterea juridică a genului. În cazul în care se obținea consimțământul soțului sau al soției, legislația prevedea atât recunoașterea juridică a noului gen, cât și protecția juridică a relației. Curtea a considerat că, de vreme ce conversia căsătoriei într-un parteneriat civil era automată în baza sistemului juridic finlandez, consimțământul soțului sau al soției pentru înregistrarea schimbării de sex era o cerință elementară, destinată a proteja pe fiecare dintre soți de efectele unor decizii unilaterale luate de către celălalt.
În plus, reclamanta și soția sa nu ar fi private de niciun alt drept dacă căsătoria lor ar fi convertită într-un parteneriat înregistrat. Astfel, de exemplu, pentru calcularea drepturilor de pensie de urmaș, durata relației lor ar fi calculată de la data căsătoriei și nu de la data transformării ei într-un parteneriat civil.
În ceea ce privește aspectele legate de viața de familie din speță, Curtea a observat că parteneriatul civil nu ar afecta paternitatea fetei reclamantei, întrucât aceasta a fost deja stabilită în mod legal în timpul căsătoriei. De asemenea, schimbarea de sex nu producea niciun efect juridic asupra îndatoririi de îngrijire, custodie și întreținere a copilului, deoarece această responsabilitate rezulta, în Finlanda, din legătura de rudenie părinte-copil, indiferent de sexul părinților sau de forma efectivă a parteneriatului lor. În consecință, conversia către un parteneriat civil nu ar avea niciun fel de repercusiuni asupra vieții de familie a reclamantei.
Deși faptul că ea se confrunta zilnic cu inconveniențe din cauza CNP-ului său incorect era regretabil, reclamanta avea o posibilitate reală de a schimba această stare a lucrurilor prin intermediul conversiei, în orice moment, a căsătoriei sale într-un parteneriat înregistrat, cu consimțământul soției sale. În opinia Curții, cerința unei astfel de conversii, ca o condiție preliminară pentru recunoașterea juridică a unui nou sex, nu era disproporționată, întrucât parteneriatul înregistrat era o opțiune serioasă ce oferea cuplurilor de persoane de același sex o protecție juridică practic identică cu cea a căsătoriei. Diferențele minore dintre cele două forme juridice nu pot duce la concluzia că sistemul actual nu permite Statului finlandez îndeplinirea obligației sale pozitive. Efectele pe care sistemul, în ansamblul său, le are asupra reclamantei nu pot fi privite ca disproporționate, iar justul echilibru dintre interesele concurente a fost realizat în cauză.
Concluzie: neîncălcare (paisprezece voturi contra trei).
Marea Cameră a mai constatat, cu o majoritate de paisprezece voturi contra trei, că nu a existat nicio încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8 și, în unanimitate, că nu era necesară examinarea plângerii reclamantei în temeiul articolului 12, întrucât aceasta a fost deja analizată sub unghiul articolului 8.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy