Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul prezentului document.
Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
Conseil de l’Europe/Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informare asupra jurisprudenţei Nr. 102
Noiembrie 2007
Hamer c. Belgiei - 21861/03
Hotărârea din 27/11/2007 [Secția II]
Articolul 6
Procedură penală
Articolul 6-1
Acuzaţia în materie penală
Proces care a dus la demolarea unei case construite fără permis: articolul 6 aplicabil
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Articolul 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1
Bunurile
Articolul 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1
Reglementarea utilizării bunurilor
În fapt: În 1967, părinții reclamantei au construit fără autorizaţie o casă de vacanță pe un teren. După moartea mamei reclamantei, actul de partaj cu tatăl său menționa în mod explicit existența clădirii și a fost înregistrat de către autoritățile care au perceput o taxă de înregistrare. La moartea tatălui reclamantei, actul notarial de succesiune menționa în mod expres imobilul în cauză ca o casă de vacanță iar reclamanta a plătit taxa de succesiune. A plătit şi o taxă locală anuală şi un impozit pentru locuinţă secundară. Societatea de alimentare cu apă a efectuat la domiciliu lucrări de conectare la rețea, fără ca autoritățile să reacționeze. În 1994, poliția a întocmit două procese-verbale, unul pentru tăierea de arbori în violarea regulamentului asupra pădurilor şi al doilea pentru construcție fără autorizație într-o regiune forestieră pentru care nici o autorizaţie nu ar fi putut fi emisă. În 1999, reclamanta a fost citată de către procuror pentru faptul că, pe de o parte, a menținut o reşedinţă de week-end construită fără autorizație și pe de altă parte, pentru că a tăiat cincizeci de pini, încălcând Decretului privind pădurile. Instanța penală a achitat reclamanta. În recursul introdus de Procuror, Curtea de Apel a menținut hotărârea prin achitarea reclamantei pentru tăierea de arbori. Cu toate acestea, a condamnat-o pentru menținerea unei clădiri construite fără autorizație în temeiul unui decret privind organizarea amenajării teritoriului. Constatând faptul că durata procedurii penale depășise un termen rezonabil, Curtea de Apel a emis o simplă declaraţie de culpabilitate împotriva reclamantei. Instanța de apel a ordonat repunerea lucrurilor în starea lor inițială, și prin urmare, demolarea casei. Reclamanta a sesizat Curtea Supremă de Justiție, fără succes. Pentru Curtea de Casație, repunerea în starea inițială nu era o pedeapsă, ci o măsură de ordin civil. Casa a fost demolată prin executare forţată.
În drept: Articolul 6 § 1 (termen rezonabil) - Faptul că o simplă declaraţie de culpabilitate a fost pronunţată împotriva reclamantei de către Curtea de Apel cu privire la depășirea unui termen rezonabil, nu îi ia calitatea de "victimă", în situaţia în care instanța a dispus în același timp, repunerea lucrurilor în starea iniţială.
Articolul 6 se aplică în sub aspectul său penal său, măsura demolării putând fi considerată ca o "pedeapsă" în sensul Convenției.
Dacă durata procedurii pe fond nu este, în sine, nerezonabilă (aceasta a fost puţin peste 3 ani și jumătate pentru trei niveluri de instanțe), numai de la data procesului-verbal de constatare a caracterului ilegal al construcției reclamanta s-a găsit ca "acuzată" în sensul legii și tot de atunci a început să curgă intervalul de timp rezonabil. Procedura a luat, astfel, între 8 și 9 ani pentru trei niveluri de instanțe, inclusiv peste 5 ani la data investigației, care însă nu era de o complexitate deosebită.
Concluzie: violare (unanimitate).
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 - Construcţia criticată a existat timp de douăzeci și șapte ani înainte ca infracțiunea să fie constatată de către autoritățile naționale. Cu toate acestea, constatarea încălcărilor legislației urbanistice este, fără îndoială, de responsabilitatea autorităților, la fel ca și alocarea de resurse necesare pentru a face acest lucru. Curtea consideră că autoritățile chiar aveau cunoștință de existența construcției în litigiu, dat fiind că taxele legate de această construcție au fost achitate. Pe scurt, autoritățile au tolerat situația timp de douăzeci și șapte de ani care a și durat încă zece ani după constatarea infracțiunii. După expirarea unei atât de lungi perioade, interesul patrimonial al reclamantei de a se bucura de casa de vacanță era suficient de mare pentru a constitui un interes recunoscut și substanțial, deci un "bun" și avea deci o "speranță legitimă" pentru a continua să se bucure de această proprietate. Ingerința adusă dreptului reclamantei, constând în demolarea casei sale, la inițiativa autorităților naționale, era prevăzută de lege și era destinată să reglementeze utilizarea bunurilor, în conformitate cu interesul general, întrucât era vorba de readucerea la starea iniţială a bunurilor, în conformitate cu un plan de amenajare teritorială a unei zone forestiere, neconstructibile.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței, Curtea a subliniat că mediul constituia o valoare. Ea a menționat că imperativele economice și chiar unele drepturi fundamentale, precum dreptul la proprietate nu ar trebui să aibă întâietate în fața unor considerații de protecție a mediului, în special atunci când statul a legiferat în materie. Guvernul își asumă apoi o responsabilitate pe care ar trebui să o concretizeze prin intervenția în timp util, pentru a nu priva de orice efect util dispozițiile de protecție a mediului pe care a decis să le pună în aplicare. Astfel de constrângeri asupra dreptului de proprietate pot fi permise, cu condiția să se găsească întotdeauna un echilibru corect între interesele individuale și colective.
Măsura în cauză urmărea scopul legitim de protecție a unei zone forestiere neconstruibile. Proprietarii casei de vacanţă au avut o posesie liniștită și regulată timp de treizeci și șapte ani. Documentele oficiale și impozitele plătite indică faptul că autoritățile știau sau ar fi trebuit să știe de lunga existență a acestei case, și o dată infracţiunea constatată, au lăsat să treacă încă cinci ani înainte de a exercita acțiunea publică, contribuind la perpetuarea unei situații care putea fi în detrimentul protecției zonei forestiere pe care legislația dorea să o protejeze.
Pe de altă parte, legea nu prevede regularizarea unei construcții în această zonă forestieră. Infracțiunea era imprescriptibilă în temeiul legislației belgiene iar procurorul putea decide în orice moment să aplice legea. Nici o altă măsură în afară de repunerea în starea iniţială nu părea adecvată, din cauza atingerii incontestabile aduse integrităţii zonei forestiere neconstruibile. Mai mult decât atât, spre deosebire de actele făcând dovada unui acord implicit din partea autorităților, era vorba aici de o casă construită fără autorizația autorităților. Din aceste motive, ingerința nu a fost disproporționată.
Concluzie: neviolare (unanimitate).
Articolul 41 - 5 000 EUR pentru prejudiciul moral.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Click aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa
Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Această traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Poate fi reproducă în scop necomercial, cu condiţia ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior la Fondul fiduciar pentru drepturile omului. Dacă intenţionaţi să utilizaţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2012
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy