© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Handzhiyski v. Bulgaria - 10783/14
Hotărârea din 6.4.2021 [Secția a IV-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
Condamnarea și amendarea nejustificată pentru punerea accesoriilor lui Moș Crăciun pe statuia unui lider comunist, în contextul unui protest politic: încălcare
În fapt – Reclamantul, un politician local, a fost condamnat pentru comiterea unui act de huliganism minor și a fost amendat pentru punerea căciulii și a desagii roșii ale lui Moș Crăciun, cu textul „demisia” atașat pe desagă, pe o statuie a dlui Blagoev în ziua de Crăciun. Dl Blagoev a fost fondatorul Partidului Social-Democrat, care a funcționat în timpul regimului comunist din Bulgaria și care a continuat să funcționeze sub denumirea de Partidul Socialist Bulgar. Fapta a avut loc în contextul protestelor de nivel național împotriva guvernului sprijinit în Parlament de o coaliție al cărei membru principal era Partidul Socialist Bulgar. Statuia dlui Blagoev fusese anterior vopsită în roșu și alb de persoane neidentificate, astfel încât să semene cu Moș Crăciun, pe aceasta fiind scrise, cu spray-ul, cuvintele „Moș Crăciun”.
În drept
Articolul 35 § 3 (b): Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ – Amenda impusă în cadrul procedurilor privind actul de huliganism minor inițiate împotriva reclamantului nu avea un caracter penal, suma acesteia fiind destul de modestă, și nu exista vreun indiciu că aceasta ar fi condus la consecințe grave pentru reclamant. Totuși, în acest caz, efectele practice și, în special, pecuniare asupra reclamantului nu puteau constitui sigurul criteriu pentru a vedea dacă a suferit un „prejudiciu semnificativ”. El a fost găsit vinovat și sancționat pentru o faptă care, în opinia sa, a echivalat cu o exercitare adecvată a dreptului său la libertatea de exprimare cu privire la o chestiune de interes public. Astfel, cauza viza, pe bună dreptate, o problemă de principiu. Într-adevăr, plângerea lui ridica chestiuni de importanță generală. Mai mult, cauza sa părea să fi avut parte de o mediatizare largă și să fi dat naștere unei dezbateri publice în Bulgaria. Prin urmare, nu s-a putut accepta că acesta nu a suferit un „prejudiciu semnificativ”.
Același considerente au constituit motive pentru a se constata că „respectarea drepturilor omului, așa cum sunt definite în Convenție” impunea, în orice caz, o examinare în fond a cererii.
Concluzie: obiecția preliminară respinsă (unanimitate).
Articolul 10: Daca a existat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare – Conduita care a condus la condamnarea reclamantului pentru comiterea unui act de huliganism minor putea fi considerată „exprimare”, în sensul articolului 10 § 1. Reclamantul era un politician local de opoziție care a combinat un act simbolic destinat să sfideze în mod public monumentul fondatorului partidului politic care acorda un sprijin parlamentar esențial Guvernului în exercițiu, cu un apel la demisia acelui Guvern. De asemenea, acesta a acționat în timpul unui protest prelungit la nivel național împotriva Guvernului. Prin urmare, era clar că, prin fapta sa, el a urmărit să se angajeze într-un protest politic și să-și „împărtășească ideile” despre Guvern și despre partidul politic care îl sprijinea.
Condamnarea sa și amenda care a urmat au echivalat cu o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare, care era „prevăzută de lege” și care urmărea scopul legitim al protecției „drepturilor altora”. Totuși, nu exista niciun indiciu că acestea urmăreau să protejeze „siguranța publică”, deoarece fapta reclamantului fusese pașnică în totalitate; nu a existat vreun indiciu că fapta putea să provoace tulburări publice, sau că sancționându-l pe reclamant, autoritățile au avut în vedere asta. Cu privire la proporționalitate, sancțiunea impusă reclamantului a fost cea mai blândă posibilă în baza prevederii legale despre care s-a constat că a încălcat-o. Sancționarea fusese destul de blândă, constând dintr-o amendă administrativă echivalentă cu 51 EUR, pe care reclamantul a putut-o plăti aproape imediat și, aparent, fără vreo dificultate. Mai mult, ea nu a fost înregistrată în cazierul său judiciar. Așadar, problema principală era dacă sancționarea faptei reclamantului a fost justificată în general.
După cum s-a demonstrat, exprimarea reclamantului a vizat o chestiune de interes public care, în principiu, era îndreptățită la o protecție sporită. Mai mult, deși nu era concepută ca o formă de exprimare artistică, fapta putea fi, de asemenea, considerată ca având elemente de exprimare satirică, orice ingerință în aceasta trebuind examinată cu o atenție deosebită.
Justificarea limitării canalelor prin care persoanele și organizațiile se exprimă putea fi și mai puternică atunci când „exprimarea” în discuție consta, în totalitate sau parțial, într-o conduită, ca în acest caz. Totuși, reclamantul nu a fost împiedicat să se aproprie de monument și să-i pună căciula și desaga; el a fost sancționat ulterior pentru că a procedat astfel. Atunci când o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare lua forma unei „sancțiuni”, ea reclama, în mod inevitabil, o evaluare detaliată a conduitei precise care se urmărea a fi pedepsită.
Monumentele publice erau adesea unice din punct de vedere fizic și făceau parte din patrimoniul cultural al unei societăți. Măsurile, inclusiv sancțiunile proporționale, concepute să descurajeze faptele care pot să le distrugă sau să le deterioreze aspectul fizic puteau fi, așadar, considerate drept „necesare într-o societate democratică”, oricât de legitime ar fi fost motivele care puteau inspira asemenea fapte. Într-o societate democratică guvernată de preeminența dreptului, dezbaterile privind soarta unui monument public trebuiau soluționate, mai curând, prin mijloacele legale adecvate, decât prin mijloace ascunse sau violente. Totuși, reclamantul nu se angajase în nicio formă de violență și nici nu a deteriorat monumentul în vreun fel. Nu s-a susținut că reclamantul și-ar fi coordonat în vreun fel acțiunile cu persoanele neidentificate care au vopsit anterior statuia. Prin urmare, problema caracterului „necesar într-o societate democratică” al ingerinței era mai nuanțată. În asemenea situații, natura precisă a faptei, intenția din spatele acesteia și mesajul pe care urmărea să-l transmită nu puteau constitui obiectul indiferenței. De exemplu, faptele menite să critice guvernul sau politicile acestuia, sau să atragă atenția la grupul care suferă sau care este dezavantajat, nu puteau fi echivalate cu actele calculate să ofenseze memoria victimelor unei atrocități în masă. De asemenea, semnificația socială a monumentului în discuție, valorile sau ideile pe care le simboliza și gradul de venerație de care se bucura în comunitate constituiau considerente importante.
În acest caz, intenția din spatele faptei reclamantului era mai curând protestul împotriva guvernului de atunci și a partidului politic care îl sprijinea, în contextul unui protest prelungit la nivel național împotriva acelui guvern, decât condamnarea rolului istoric al dlui Blagoev sau exprimarea disprețului față de acesta. Reclamantul a utilizat doar monumentul dlui Blagoev ca un simbol al partidului politic pe care dorea să-l critice și, astfel, se putea susține cu greu că fapta sa urmărea să manifeste dispreț pentru valorile sociale înrădăcinate. Acest fapt a fost confirmat și de caracterul divers al reacțiilor. Statuia fusese ridicată în timpul regimului comunist din Bulgaria și părea să fi fost considerată ca având legătură cu valorile și cu ideile pe care le-a promovat acel regim. Ea putea fi comparată cu greu cu, de exemplu, memorialele soldaților care și-a dat viața pentru apărarea țării (compară cu Sinkova v. Ucraina, 9496/11, 27 februarie 2018).
Deși se putea accepta că gestul simbolic al reclamantului era insultător pentru unele persoane care l-au văzut sau au aflat despre acesta din mass-media, libertatea de exprimare era, de asemenea, aplicabilă „informațiilor” sau „ideilor” care ofensau, șocau sau deranjau statul sau orice alt sector al populației.
În consecință, ingerința – constatarea vinovăției reclamantului la comiterea unui act de huliganism minor și amenda care a urmat – nu era „necesară într-o societate democratică”, în pofida marjei de apreciere de care se bucurau autoritățile naționale în acest domeniu.
Concluzie: încălcare (șase voturi la unul).
Articolul 41: 2,000 EUR în privința prejudiciului moral suferit; 54.66 EUR în privința prejudiciului material;
(Vezi, de asemenea, Perinçek v. Elveția [MC], 27510/08, 15 octombrie 2015, Rezumat juridic)
Full & Egal Universal Law Academy