©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 14 octombrie 2008
în Cauza Hanganu împotriva României
(Cererea nr. 12848/05)
Strasbourg
Definitivă la data de 14.01.2009
Aceată hotărâre poate suferi modificări de formă.
În Cauza Hanganu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 23 septembrie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 12848/05, introdusă împotriva României de doi cetăţeni ai acestui stat, domnul Nicolae Hanganu şi doamna Ana Hanganu (reclamanţii), care au sesizat Curtea la data de 16 martie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii s-au plâns, în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1, de nerespectarea de către administraţie a unei hotărâri judecătoreşti definitive care a dispus eliberarea unui titlu de proprietate asupra unui teren.
4. La data de 5 septembrie 2007, preşedintele secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. Aşa cum prevede art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a hotărât de asemenea că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanţii, Nicolae Hanganu şi Ana Hanganu, s-au născut în anul 1937 şi respectiv în anul 1945 şi locuiesc la Boţeşti.
A. Terenul reclamanţilor
6. La data de 22 august 1991 reclamanţilor li s-a eliberat un certificat de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 4.000 m² situat în comuna Girov. Aceştia afirmă că la data de 13 mai 1992 au primit un proces-verbal de punere în posesie în temeiul certificatului mai sus menţionat, fără să fi fost, cu toate acestea, puşi efectiv în posesia terenului.
B. Demersurile în vederea repunerii în posesia terenului acestora
7. La data de 28 martie 2001 reclamanţii au sesizat Judecătoria Piatra Neamţ cu o acţiune în vederea obligării Comisiei locale pentru aplicarea legii nr. 18/1991 (denumită în continuare comisia locală) să întocmească documentaţia necesară pentru punerea în posesia terenului în cauză. În faţa Judecătoriei aceştia au solicitat, de asemenea, ca în caz de nerespectare Primarul (S.D.), în calitatea sa de preşedinte al comisiei locale, să fie condamnat să le plătească daune-interese în valoare de 500.000 lei vechi româneşti (adică echivalentul a 19 euro) pentru fiecare zi de întârziere în executare. În sprijinul cererii lor, aceştia au prezentat procesul-verbal de punere în posesie eliberat în 1992, precum şi un al doilea proces-verbal eliberat la data de 1 iulie 1997 de aceeaşi comisie. În fine, aceştia au denunţat ocuparea terenului lor de către două terţe persoane, ceea ce determina imposibilitatea exercitării folosinţei asupra bunului lor.
8. Prin hotărârea din data de 21 decembrie 2001, Judecătoria Piatra Neamţ a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a obligat comisia locală să realizeze documentaţia necesară pentru punerea lor în posesia unui teren în suprafaţă de 4.619 m² intravilan în comuna Girov, pe un amplasament similar celui al terenului deţinut anterior de către aceştia, să trimită această documentaţie comisiei judeţene pentru validare şi să elibereze reclamanţilor un titlu de proprietate în acest sens. De asemenea, instanţa a impus comisiei locale să întocmească documentaţia pentru eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru suprafaţa totală de 4 hectare de teren în aceeaşi comună. Instanţa l-a condamnat pe S.D., în calitate de primar al comunei Girov, să plătească suma de 100.000 lei vechi româneşti (adică echivalentul a aproximativ 4 euro) pe zi de întârziere în executarea hotărârii. Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
9. La data de 26 septembrie 2002, comisia judeţeană a eliberat reclamanţilor un titlu de proprietate pentru 4 hectare de teren în comuna Girov, repartizate astfel: 1 hectar intravilan şi 3 hectare extravilan. De asemenea, acest titlu de proprietate conţinea cei 4.619 m², menţionaţi în dispozitivul hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001.
1. Acţiune în anularea titlurilor de proprietate ale terţilor
10. Reclamanţii au încercat fără succes să obţină executarea hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor, întrucât un alt titlu de proprietate, care priveşte o parte a terenului acestora, fusese eliberat de către comisia locală în favoarea a două terţe persoane. La data de 6 ianuarie 2003, reclamanţii au sesizat Judecătoria Piatra Neamţ cu o nouă acţiune, de această dată formulată împotriva lui I.G. şi I.A., în vederea anulării titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie eliberate în favoarea acestor persoane.
11. La data de 15 aprilie 2004, Judecătoria Piatra Neamţ, apreciind că lui I.G. şi I.A. li se atribuiseră, pe nedrept, terenurile acestora, a anulat titlul de proprietate contestat şi procesul-verbal de punere în posesie. Această hotărâre a rămas definitivă din cauza renunţării pârâţilor la recurs.
2. Cereri de respectare a hotărârii din data de 21 decembrie 2001
12. Confruntaţi cu imposibilitatea de a solicita respectarea hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001, reclamanţii au deschis un dosar de executare silită pe lângă un executor judecătoresc. Aceştia au solicitat executarea silită a daunelor cominatorii impuse primarului (S.D.). Acesta a depus o contestaţie la executare în faţa Judecătoriei Piatra Neamţ. Acesta a afirmat că a executat dispozitivul hotărârii definitive favorabile reclamanţilor.
13. Prin hotărârea din data de 19 august 2004, instanţa a constatat că nicio probă care să ateste executarea hotărârii definitive nu fusese depusă la dosar de către primar şi a respins contestaţia acestuia ca neîntemeiată.
14. În urma unei acţiuni a primarului, prin hotărârea din data de 16 decembrie 2004, Tribunalul Neamţ a respins cererea în executare silită formulată de către reclamanţi. Acesta a reţinut că dispoziţiile hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001 fuseseră executate şi că, în orice caz, S.D. nemaifiind primarul comunei Girov, daunele cominatorii erau imposibil de executat.
15. Concomitent, o nouă cerere de executare silită a fost depusă de către reclamanţi pe lângă un executor judecătoresc. În 2003, acesta a dispus poprirea con- turilor Primăriei Girov.
16. Prin hotărârea din data de 3 iunie 2004, Judecătoria Piatra Neamţ a hotărât că modalitatea de calcul a penalităţii impuse primarului nu era corectă şi că o nouă acţiune în justiţie era necesară în acest sens. Astfel, aceasta a respins poprirea conturilor Primăriei.
17. La data de 10 ianuarie 2005, în urma unui apel formulat de reclamanţi, tribunalul a confirmat hotărârea judecătoriei. Acesta şi-a motivat decizia prin existenţa hotărârii din data de 16 decembrie 2004, prin care se respinsese cererea în executare silită iniţială.
18. Prin hotărârea din data de 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău, sesizată cu un recurs al reclamanţilor, a confirmat deciziile anterioare, reluând aceleaşi motive.
3. Eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanţilor
19. La data de 5 mai 2008, cu ocazia prezentării observaţiilor ca răspuns la cele ale Guvernului cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii, reclamanţii au informat Curtea cu privire la eliberarea, în martie 2008, a unui titlu de proprietate aferent terenului în litigiu, întocmit la data de 19 octombrie 2007. Guvernul a depus la dosar o copie a titlului. În observaţiile din data de 5 mai 2008, reclamanţii au confirmat eliberarea titlului de proprietate.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
20. Reglementarea internă aplicabilă privind executarea hotărârilor judecătoreşti, şi anume extrase din codul civil şi codul de procedură civilă şi din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, este descrisă în Hotărârea Roman şi Hogea împotriva României (nr. 62959/00, 31 august 2004).
21. Extrase din Legile nr. 18/1991 privind fondul funciar, 169/1997 pentru modificarea Legii nr. 18/1991 şi 29/1990 privind contenciosul administrativ sunt prezentate în cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48102/99, paragrafele 42-46, 2 martie 2004).
ÎN DREPT
22. Reclamanţii s-au plâns de nerespectarea hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001, pronunţate de Judecătoria Piatra Neamţ. Aceştia au invocat art. 6 alin. 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevăd următoarele:
Articolul 6 alin. 1
"Orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanţă independentă şi imparţială (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)"
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
23. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 alin. 1 din Convenţie
24. Guvernul consideră că dreptul la respectarea unei hotărâri judecătoreşti nu este un drept absolut şi invocă, prin chiar natura sa, o reglementare de către stat în temeiul marjei de apreciere de care dispune. Acesta subliniază eforturile depuse de către autorităţile administrative în vederea respectării hotărârii definitive favorabile reclamanţilor, în special eliberarea, la data de 26 septembrie 2002 şi la data de 19 octombrie 2007, a unor titluri de proprietate privind terenul în litigiu.
25. Reclamanţii contestă susţinerea Guvernului. Aceştia pretind că hotărârea definitivă din data de 21 decembrie 2001 nu a fost executată decât la capătul a şase ani de la pronunţarea acesteia şi numai după numeroasele proceduri pe care ei le declanşaseră. Ei susţin că eliberarea titlului de proprietate de la data de 26 septembrie 2002 nu a fost decât formală deoarece alte titluri de proprietate, privind o parte a terenului acestora, fuseseră eliberate în favoarea unor terţe persoane.
26. Curtea reaminteşte că, potrivit unei jurisprudenţe constante, executarea unei hotărâri sau decizii, indiferent de instanţă, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, paragraful 40). Pe de altă parte, admiţând că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, oricare ar fi şi indiferent de circumstanţe (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003), aceasta reafirmă, în acelaşi timp, că, dacă administraţia refuză sau omite să execute sau chiar întârzie să o facă, garanţiile prevăzute la art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul pe parcursul fazei judiciare a procedurii pierd orice raţiune de a fi (cauza Hornsby, citată anterior, paragraful 41).
27. În continuare, Curtea reaminteşte că a soluţionat în numeroase rânduri cauze care ridică chestiuni similare celei din prezenta cauză, în care aceasta s-a pronunţat în sensul încălcării dreptului reclamanţilor la un acces efectiv la justiţie din cauza executării tardive de către autorităţi a unor hotărâri definitive de condamnare a acestora, în temeiul Legii nr. 18/1991, să reconstituie dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenurilor (a se vedea, între altele, Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, paragrafele 37-44, 6 octombrie 2006, şi Gavrileanu împotriva României, nr. 18037/02, paragrafele 36-46, 22 februarie 2002).
28. În cazul de faţă, Curtea consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită. În particular, aceasta remarcă faptul că hotărârea definitivă din data de 21 decembrie 2001 impunea autorităţilor locale să întocmească documentaţia necesară pentru punerea în posesie a reclamanţilor cu privire la un teren în suprafaţă de 4.619 m² intravilan în comuna Girov, pe un amplasament similar celui al terenului deţinut anterior de către reclamanţi, să trimită această documentaţie comisiei judeţene spre validare şi să elibereze reclamanţilor titlul de proprietate corespunzător. Aceeaşi hotărâre a obligat comisia locală să întocmească documentaţia pentru eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor pentru un teren de 4 hectare în aceeaşi comună. Curtea constată că Guvernul nu contestă faptul că un titlu de proprietate a fost eliberat abia la data de 19 octombrie 2007, în conformitate cu dispozitivul hotărârii definitive favorabile. Este necesar să se conchidă că, la această dată, prin demersul mai sus menţionat, autorităţile şi-au îndeplinit obligaţiile care decurg din această hotărâre, chestiunea ridicându-se numai în privinţa termenului de executare.
29. Curtea remarcă faptul că, chiar dacă autorităţile locale au eliberat la data de 26 septembrie 2002 un titlu de proprietate reclamanţilor (paragraful 9 de mai sus), această măsură de executare a fost una strict formală, întrucât alte titluri de proprietate, privind o parte a terenului în litigiu fuseseră eliberate anterior de către aceleaşi autorităţi unor terţi (paragraful 10 de mai sus).
30. Curtea nu ar putea ignora nici demersurile întreprinse de reclamanţi în vederea obligării primarului comunei Girov să plătească daune cominatorii prevăzute pentru nerespectarea hotărârii definitive (paragrafele 14-19 de mai sus), nici acţiunea în anulare a titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie eliberate în favoarea unor terţi (paragraful 11 de mai sus).
31. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că a considerat deja că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri judecătoreşti definitive poate determina încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie, mai ales atunci când obligaţia de a solicita executarea hotărârii în cauză aparţine unei autorităţi administrative (Acatrinei citată anterior, paragraful 40).
32. Or, Guvernul nu a prezentat niciun argument de natură să justifice întârzierea constatată în cauză în executarea hotărârii definitive favorabile reclamanţilor. Curtea consideră, aşadar, că această întârziere este imputabilă exclusiv autorităţilor locale.
33. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a conchide că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare în vederea executării cu celeritate a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamanţilor.
34. În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
35. Reclamanţii se plâng de o atingere adusă dreptului lor de proprietate din cauza nerespectării de către autoritatea administrativă competentă a hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor. Aceştia invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din cauza unei utilităţi publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii sau amenzilor.”
36. Guvernul admite că reclamanţii aveau dreptul, în temeiul hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001, la punerea în posesie cu privire la o suprafaţă de 4 hectare de teren, dar acesta apreciază că autorităţile locale au depus toate eforturile necesare în vederea respectării dispozitivului acestei hotărâri.
37. Reclamanţii subliniază că executarea hotărârii definitive din data de 21 decembrie 2001 a intervenit numai la capătul a şase ani şi că această situaţie s-a aflat la originea a numeroase prejudicii.
38. Curtea remarcă, fără dificultate, că hotărârea din data de 21 decembrie 2001 a oferit reclamanţilor «speranţa legitimă» de a fi efectiv puşi în posesia terenului în litigiu şi de a obţine titlul de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Abăluţă împotriva României, nr. 77195/01, paragraful 55, 15 iunie 2006, şi Tacea împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste condiţii, creanţa acestora era suficient stabilită pentru a constitui o «valoare patrimonială», determinând aplicarea garanţiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1.
39. Curtea apreciază că imposibilitatea pentru reclamanţi de a obţine executarea hotărârii în cauză într-un termen rezonabil reprezintă o atingere adusă dreptului acestora la respectarea bunurilor lor, care intră sub incidenţa primei fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 (Acatrinei, citată anterior, paragraful 51).
40. Astfel, aceasta consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu din cauza întârzierii în executare, deoarece pe parcursul a peste şase ani nu au putut exercita pe deplin toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu, citată anterior, paragrafele 80 şi 81).
41. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că Guvernul nu a oferit nicio justificare valabilă pentru atingerea cauzată prin nerespectarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză ; această nerespectare era, aşadar, arbitrară şi a presupus încălcarea principiului legalităţii. O asemenea concluzie scuteşte Curtea de a examina dacă s-a menţinut echilibrul just între cerinţele de interes general şi imperativele apărării drepturilor individuale ale reclamanţilor (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, paragraful 13, 27 mai 2004).
42. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
43. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
44. Reclamanţii solicită pentru prejudiciu material suma de 70.000 euro, întemeindu-se pe beneficiul nerealizat rezultat din imposibilitatea, pe parcursul a şapte ani, de a exploata terenul în litigiu. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, aceştia pretind că au suferit din cauza nerespectării hotărârii definitive pronunţate în favoarea lor, situaţie care a determinat, ţinând seama de vârsta avansată a acestora, o slăbire a sănătăţii lor. Aceştia lasă la aprecierea Curţii cuantumul care urmează a se acorda pentru repararea acestui prejudiciu.
45. Guvernul insistă asupra demersurilor efectuate de către autorităţile locale, în vederea executării hotărârii definitive favorabile reclamanţilor şi, în special, asupra eliberării unor titluri de proprietate asupra terenului în litigiu. În privinţa sumei solicitate de reclamanţi cu titlu de prejudiciu material, Guvernul invocă jurisprudenţa Buzatu împotriva României (nr. 34642/97, paragraful 18, 27 ianuarie 2005) în ceea ce priveşte caracterul speculativ al venitului obţinut din închirierea bunului în litigiu şi jurisprudenţa Ion Cetina şi Ion împotriva României (nr. 73706/01, paragraful 55, 14 februarie 2008), în ceea ce priveşte absenţa documentelor justificative pertinente pentru pretenţiile expuse. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate care să justifice acordarea unei sume cu acest titlu.
46. Curtea reaminteşte că, în cazul de faţă, s-a pronunţat în sensul încălcării art. 6 alin. 1 şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 prin faptul că hotărârea din data de 21 decembrie 2001 a fost executată cu o întârziere de şase ani şi că această situaţie este imputabilă statului.
47. În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat cauzat prin executarea tardivă a hotărârii definitive, Curtea observă că, deşi aceştia fuseseră informaţi la data de 2 aprilie 2008 cu privire la cerinţele impuse prin art. 60 din regulamentul Curţii în privinţa cererilor de reparaţie echitabilă, reclamanţii nu au prezentat acte doveditoare în sprijinul pretenţiilor lor. Astfel, aceştia nu au trimis nici expertiza şi nici hotărârea judecătorească eventuală de susţinere a cuantumului prejudiciului. Prin urmare, în absenţa actelor doveditoare pertinente, Curtea nu ar putea face speculaţii cu privire la valoarea beneficiului nerealizat. Nu este aşadar cazul să se acorde reclamanţilor o despăgubire cu acest titlu (Dragne şi alţii împotriva României (reparaţie echitabilă), nr. 78047/01, paragraful 18, 16 noiembrie 2006).
48. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de întârzierea în executarea hotărârii pronunţate în favoarea lor şi că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării.
49. În aceste împrejurări, având în vedere ansamblul elementelor de care dispune şi statuând în echitate, conform art. 41 di Convenţie, Curtea acordă fiecăruia dintre reclamanţi suma de 4.000 euro pentru prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
50. De asemenea, reclamanţii solicită suma de 3.364 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne în vederea executării hotărârii definitive favorabile. Aceştia furnizează copii ale chitanţelor privind taxele de timbru şi cheltuielile de corespondenţă în valoare de aproximativ 100 euro.
51. Guvernul observă că reclamanţii nu au prezentat acte doveditoare decât pentru o parte din costurile şi cheltuieli pretins efectuate şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii, conform căreia, în lipsa unor acte doveditoare, trebuie să se înlăture pretenţiile reclamanţilor.
52. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cazul în speţă, Curtea observă că reclamanţii nu au prezentat acte doveditoare pentru majoritatea cheltuielilor de judecată pretins suportate. În schimb, în ceea ce priveşte actele doveditoare prezentate, Curtea apreciază, pe baza probelor aflate la dosar, că reclamanţii au suportat obligatoriu cheltuieli pentru executarea hotărârii definitive. Ţinând seama de elementele aflate la dispoziţia sa şi de criteriile mai sus menţionate, Curtea apreciază rezonabilă suma de 100 euro cu titlu de costuri şi cheltuiel şi o acordă în comun reclamanţilor.
C. Majorări de întârziere
53. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă ;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art.6 alin. 1 din Convenţie ;
3. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ;
4. hotărăşte :
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecăruia din reclamanţi, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 4.000 euro (patru mii euro) pentru prejudiciul moral şi, împreună, 100 euro (una sută euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli
c) că sumele respective se vor converti în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii, la care se adaugă orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 14 octombrie 2008, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy