© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota informativă nr. 177 cu privire la jurisprudența Curții
Septembrie 2014
Hassan v. Regatul Unit [MC] - 29750/09
Hotărâre 16.9.2014 [MC]
Articolul 5
Articolul 5-1
Arestarea sau deținerea legală
Internarea în Irak în baza celor de-a Treia și de-a Patra Convenții de la Geneva: nicio încălcare
Articolul 1
Jurisdicția statelor
Responsabilitatea statelor
Jurisdicția teritorială referitoare la internarea unui cetățean irakian de către coaliția forțelor armate din Irak
În fapt – În martie 2003, Irakul a fost invadat de către o coaliție de forțe armate conduse de către Statele Unite ale Americii. După ce a ocupat regiunea Basrah, armata britanică a început să-i aresteze pe membrii de rang înalt ai partidului Ba’ath de la putere, iar reclamantul, membru marcant al partidului, s-a sustras de la aceasta, lăsându-l pe fratele său Tarek să păzească locuința familiei din Umm Qasr. În dimineața zilei de 23 aprilie 2003, o unitate a Armatei britanice a sosit la această casă, în speranța că îl vor aresta pe reclamant. Potrivit înregistrărilor lor, ei l-au găsit pe Tarek Hassan în casă, înarmat cu un automat AK-47, și l-au arestat în baza unei suspiciuni că ar fi un combatant sau un civil care prezintă o amenințare pentru securitate. În aceeași zi, el a fost condus la Camp Bucca, un centru de detenție din Irak administrat de către Statele Unite. Unele părți din acest camp erau utilizate de către Regatul Unit pentru detenția și interogarea deținuților. După ce a fost interogat de către atoritățile Statelor Unite și cele ale Regatului Unit, nu s-a considerat că Tarek Hassan este însemnat din punct de vedere informativ și, potrivit înregistrărilor, a fost eliberat pe data sau în jurul datei de 2 mai 2003, la un punct de destinație din Umm Qasr. Trupul său a fost apoi descoperit, cu urme de tortură și de execuție, la aproximativ 700 de kilometri distanță, la începutul lui septembrie 2003.
În 2007, reclamantul a inițiat un proces în fața curții administrative engleze, însă cererea sa a fost respinsă, pe motiv că Camp Bucca era mai degrabă un stabiliment militar al Statelor Unite, iar nu al Regatului Unit.
În cererea sa adresată Curții Europene, reclamantul a susținut faptul că fratele său a fost arestat și deținut de către forțele britanice în Irak, iar apoi a fost găsit decedat în circumstanțe neelucidate. Acesta s-a plâns în baza articolului 5 §§ 1, 2, 3 și 4 din Convenție, invocând faptul că arestul și detenția au fost arbitrare și ilegale, lipsite de garanții procedurale, precum și în baza articolelor 2,3 și 5, dat fiind faptul că autoritățile Regatului Unit au omis să efectueze o anchetă cu privire la circumstanțele detenției, ale relelor tratamente și ale decesului.
În drept – Articolele 2 și 3: Nu a existat nicio probă care să sugereze faptul că Tarek Hassan a fost supus relelor-tratamente în timp ce se afla în detenție, astfel încât să se instituie, în temeiul articolului 3, obligația de a efectua o anchetă oficială. Nu a existat, de asemenea, vreo probă potrivit căreia autoritățile Regatului Unit erau vinovate în vreun fel, direct sau indirect, de decesul acestuia, care a avut loc cu patru luni mai târziu după eliberarea din Camp Bucca, într-o regiune a țării aflată la mare depărtare și necontrolată de forțele Regatului Unit. În lipsa vreunei probe cu privire la implicarea agenților statali ai Regatului Unit în cazul decesului său, sau chiar a unei probe potrivit căreia decesul a survenit pe teritoriul controlat de către Regatul Unit, nu s-a putut naște obligația de a efectua o anchetă, în temeiul articolului 2.
Concluzie: inadmisibilă (nefondată în mod manifest).
Articolul 5 §§ 1, 2, 3 și 4
(a) Jurisdicție
(i) Perioada cuprinsă între capturarea de către trupele britanice și intrarea în Camp Bucca: Tarek Hassan s-a aflat sub puterea fizică și controlul soldaților Regatului Unit și se afla deci sub jurisdicția Regatului Unit. Curtea a respins argumentul Guvernului potrivit căruia nu exista jurisdicție în faza activă a ostilităților unui conflict armat internațional, unde agenții unui stat contractant operau pe un teritoriu al cărui putere ocupantă nu erau, și unde conduita statului ar fi trebuit să facă în schimb obiectul condițiilor dreptului internațional umanitar. În viziunea Curții, o atare concluzie venea în contradicție cu propria sa jurisprudență și cu jurisprudența Curții Internaționale de Justiție, care au reținut că dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar puteau fi aplicate concomitent.*
(ii) Perioada de după intrarea în Camp Bucca: Curtea nu a acceptat argumentul Guvernului potrivit căruia jurisdicția nu era operabilă pentru perioada de după intrarea lui Tarek Hassan în Camp Bucca, de vreme ce a presupus un transfer de custodie de la Regatul Unit la Statele Unite. Tarek Hassan a intrat în Camp în calitate de prizonier al Regatului Unit. La scurt timp după intrarea sa, acesta a fost dus la o unitate controlată în totalitate de către forțele Regatului Unit. În baza Memorandumului de Înțelegere dintre guvernele Regatului Unit, Statelor Unite și Australiei referitor la transferul de custodie a deținuților, Regatul Unit avea responsabilitatea clasificării deținuților Regatului Unit conform celor de-a Treia și de-a Patra Convenții de la Geneva și pentru decizia eliberării lor. Deși era adevărat că anumite aspecte operaționale referitoare la detenția lui Tarek Hassan la Camp Bucca au fost transferate către forțele Statelor Unite (cum ar fi escortarea sa la și de la unitate și paza acestuia oriunde pe teritoriul camp-ului), Regatul Unit și-a păstrat autoritatea și controlul asupra tuturor aspectelor detenției relevante pentru cererile reclamantului în temeiul articolului 5.
Tarek Hassan s-a aflat, așadar, sub jurisdicția Regatului Unit de la momentul capturării sale, pe 23 aprilie 2003, până la eliberarea sa, cel mai probabil în Umm Qasr, pe 2 mai 2003.
Concluzie: existența jurisdicției (unanimitate).
(b) Cu privire la fondul cauzei: Au existat importante deosebiri de context și de scop între arestările efectuate în perioade de pace și arestarea unui combatant în cursul unui conflict armat. Detenția în baza competențelor prevăzute de cea de-a Treia și cea de-a Patra Convenții de la Geneva nu erau conforme cu niciunul dintre motivele permise de privare a libertății, stabilite în subparagrafele de la (a) la (f) ale articolului 5 § 1.
Regatul Unit nu a formulat nicio cerere formală în baza articolului 15 din Convenție (derogarea în caz de stare de urgență) care să-i permită derogarea de la obligațiile sale în temeiul articolului 5, în privința operațiunilor sale din Irak. În schimb, Guvernul i-a solicitat Curții în cererile sale să nu facă aplicabile obligațiile Regatului Unit în temeiul articolului 5 sau să le interpreteze de o altă manieră, în lumina competențelor de detenție acordate acestuia în baza dreptului internațional umanitar.
Punctul de început pentru examinarea Curții a fost practica sa constantă de interpretare a Convenției în lumina Convenției de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, articolul 31 § 3 al căreia impunea, în cazul interpretării unui tratat, să se țină cont de (a) orice acord ulterior intervenit între părți cu privire la interpretarea tratatului sau la aplicarea dispozițiilor sale, (b) orice practică urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care este stabilit acordul părților în privința interpretării tratatului și (c) orice regulă pertinentă de drept internațional aplicabilă relațiilor dintre părți.
Cu referire la articolul 31 § 3 (a), nu a existat un acord subsecvent între statele contractante cu privire la interpretarea articolului 5 în situații de conflict armat internațional. Cu toate acestea, în ceea ce privește articolul 31 § 3 (b), Curtea a statuat anterior că putea avută în vedere practica constantă a statelor contractante, subsecventă ratificării Convenției de către acestea, ca stabilind acordul lor nu doar în ceea ce ține de interpretare, ci și în cazul modificării textului Convenției. Practica statelor contractante nu era în sensul derogării de la obligațiile lor în temeiul articolului 5 pentru deținerea persoanelor în baza celei de-a Treia și de-a Patra Convenții de la Geneva în timpul conflictelor armate internaționale. Această practică a fost reflectată în practica statală în legătură cu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Cu referire la criteriul prevăzut de articolul 31 § 3 (c), Curtea a reiterat faptul că Convenția trebuia interpretată în armonie cu alte reguli de drept internațional, inclusiv cu regulile de drept internațional umanitar. Curtea a trebuit să încerce să interpreteze și să aplice Convenția de o manieră conformă cu cadrul dreptului internațional stabilit de către Curtea Internațională de Justiție. În consecință, lipsa unei derogări formale în baza articolului 15 din Convenție nu împiedică Curtea să aibă în vedere contextul și prevederile dreptului internațional umanitar, atunci când interpretează și aplică articolul 5 în cazul reclamantului.
Cu toate acestea, chiar în situații de conflict armat internațional, garanțiile prevăzute de Convenție continuau să fie aplicabile, chiar dacă erau interpretate în contra fondului prevederilor dreptului internațional umanitar. Din motivul co-existenței garanțiilor prevăzute de dreptul internațional umanitar și de Convenție în cazul unui conflict armat, motivele privării de libertate permise stabilite în subparagrafele de la (a) la (f) ar trebui armonizate, pe cât posibil, cu procedura capturării prizonierilor de război și a detenției civililor care prezintă un risc de securitate în baza celei de-a Treia și celei de-a Patra Convenții de la Geneva. Curtea nu a trecut cu vederea faptul că internarea în timp de pace nu făcea incidentă schema privării de libertate guvernate de articolul 5 din Convenție fără exercițiul puterii de derogare în temeiul articolului 15. Acest lucru se putea întâmpla doar în cazurile de conflict armat internațional, unde capturarea prizonierilor de război și detenția civililor care prezentau o amenințare pentru securitate erau particularități acceptate de drept internațional umanitar, astfel încât articolul 5 putea fi interpretat ca permițând exercițiul unor asemenea puteri largi.
Odată cu motivele detenției permise stabilite în acele subparagrafe, privarea de libertate în acord cu competențele conferite de dreptul internațional umanitar trebuiau să fie „prevăzute de lege”, pentru a exclude o încălcare a articolului 5 § 1. Acest fapt însemna că detenția trebuia să fie conformă cu regulile dreptului internațional umanitar și, cel mai important, că aceasta trebuia să asigure scopul fundamental al articolului 5 § 1, adică acela al protecției individului față de arbitrariu.
În ceea ce ține de garanțiile procedurale, Curtea a considerat că, în legătură cu detenția care are loc în timpul unui conflict armat internațional, articolul 5 §§ 2 și 4 trebuie interpretate, de asemenea, de o manieră care să aibă în vedere contextul și regulile de drept internațional umanitar aplicabile. Articolele 43 și 78 din cea de-a Patra Convenție de la Geneva prevedeau că internarea „trebuie să fie supusă unei revizuiri periodice, dacă este posibil la fiecare șase luni, de către un organism competent”. De vreme ce nu poate fi practic, în timpul unui conflict armat internațional, ca legalitatea detenției să fie stabilită de către un „tribunal” independent în sensul general cerut de articolul 5 § 4, totuși, dacă statul contractant trebuie să-și respecte obligațiile în temeiul articolului 5 § 4, în acest context, „organismul competent” ar trebui să asigure garanții suficiente de imparțialitate și procedură echitabilă pentru protecția împotriva arbitrariului. Mai mult, primul control ar trebui să aibă loc la scurt timp după ce persoana este plasată în detenție, cu controale subsecvente la intervale frecvente, pentru a se asigura că cine nu se încadrează în una dintre categoriile care fac obiectul internării în baza dreptului internațional umanitar este eliberat fără tergiversări exagerate. Cu toate acestea, articolul 5 § 3 nu este aplicabil în prezenta cauză, de vreme ce Tarek Hassan nu a fost deținut în conformitate cu prevederile paragrafului 1 (c) din articolul 5.
Întorcându-se la faptele din cazul reclamantului, Curtea a considerat că autoritățile Regatului Unit au avut motiv să creadă că Tarek Hassan, care a fost găsit de către trupele britanice înarmat și pe acoperișul casei fratelui său, unde au fost ridicate alte arme și documente cu valoare informativă militară, putea fi ori o persoană care trebuia deținută ca prizonier de război, ori o persoană a cărei internare era necesară din motive imperative de securitate, amândouă oferind un scop legitim pentru capturare și detenție în baza celei de-a Treia și a celei de-a Patra Convenții de la Geneva. Aproape imediat după intrarea sa în Camp Bucca, acesta a fost supus unui proces de triere sub forma a două interviuri purtate cu ofițeri militari de inteligence ai Statelor Unite și ai Regatului Unit, fapt care a condus la decizia eliberării sale, de vreme ce s-a stabilit că era un civil care nu prezenta o amenințare pentru securitate. Probele au demonstrat eliberarea sa fizică din Camp a avut loc la scurt timp după.
Contrar acestui fundal, s-ar părea că prinderea și detenția lui Tarek Hassan era conformă cu competențele acordate Regatului Unit în baza celei de-a Treia și de-a Patra Convenții și nu era arbitrarie. Mai mult, în lumina autorizării eliberării sale și a eliberării fizice în decurs de câteva zile de la aducerea în Camp, nu era necesar pentru Curte să examineze dacă procesul de interogare a constituit o garanție adecvată pentru protecția împotriva unei detenții arbitrare. În fine, s-ar părea, din contextul și întrebările care i-au fost puse lui Tarek Hassan de-a lungul celor două interviuri de triere, că motivul detenției sale ar fi fost clar pentru acesta.
Concluzie: nicio încălcare (treisprezece voturi la patru).
(Vezi, de asemenea, Al-Skeini și alții v. Regatul Unit [MC], 55721/07, și Al-Jedda v. Regatului Unit [MC], 27021/08, comunicate ambele pe 7 iulie 2011, Nota informativă 143)
* Vezi, în special, Avizul consultativ cu privire la consecințele juridice ale construirii unui zid în teritoriul palestinian ocupat (9 iulie 2004).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy