©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 24159/03
prezentată de Constantin HAŢEGAN împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 17 aprilie 2012 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 9 iulie 2003,
având în vedere decizia preşedintelui camerei de a-l desemna pe domnul Mihai Poalelungi în calitate de judecător ad hoc (art. 26 § 4 din convenţie şi 29 § 1 din regulament), întrucât domnul Corneliu Bârsan, judecător ales să reprezinte România s-a abţinut de la judecarea cauzei (art. 28 din regulamentul Curţii),
având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamant,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamantul, domnul Constantin Haţegan, este resortisant român, născut în 1952 şi locuieşte în Giurgiu. Reclamantului i-a fost încuviinţată cererea de a-şi susţine singur cauza şi de a folosi limba română în cadrul procedurilor în faţa Curţii [art. 36 § 2 şi § 4 lit. a) din regulament]. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, şi ulterior de coagentul doamna Irina Cambrea din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
2. La 20 iunie 2006, o comisie formată din trei judecători ai Curţii a hotărât, în temeiul art. 28 § 1 a) din convenţie să radieze cererea de pe rolul Curţii, conform prevederilor art. 37 § 1 a) din convenţie. La 14 noiembrie 2006, în urma unei cereri primite din partea reclamantului, aceeaşi comisie a decis să repună cererea pe rolul Curţii în temeiul art. 37 § 2 din convenţie.
Circumstanţele cauzei
3. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părţi, se pot rezuma după cum urmează.
1. Procesul penal împotriva reclamantului
4. Prin ordonanţa procurorului din 30 iulie 2001 s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului la sediul Poliţiei Sibiu sub acuzaţia de omor.
5. Prin hotărârea definitivă din 13 februarie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe reclamant la şaisprezece ani şi şase luni de închisoare pentru omor, în baza probelor medico-legale, a celor cu înscrisuri, precum şi a celor cu martori, inclusiv mărturiile depuse de S.E. şi N.A.
6. Reclamantul este încă încarcerat.
2. Situaţia medicală a reclamantului
7. În perioada 30 iulie 2001 – 22 noiembrie 2010 situaţia medicală a reclamantului a fost verificată în mod regulat în spitalul penitenciarului şi în spitale civile, iar acesta a primit îngrijiri medicale, inter alia, pentru tulburări de personalitate, epilepsie, sifilis, scabie, dureri de cap repetate, diabet, probleme stomatologice, hernie, bronhopneumopatie obstructivă cronică, tuberculoză, hipertensiune arterială, vene varicoase la picioare, gastrită cronică şi o veche fractură a tibiei rezultată în urma unei plăgi împuşcate pe care o dobândise înainte de 2001. I s-a recomandat să urmeze o dietă pentru gastrită cronică şi diabet şi să evite frigul, umezeala şi infecţiile şi ortostatismul prelungit. Nicio fişă medicală din această perioadă nu menţionează existenţa unor răni pe corpul reclamantului.
3. Condiţiile de detenţie
8. În scrisorile sale din 14 octombrie 2005 şi 7 aprilie 2008 referitoare la Penitenciarul Jilava, şi în scrisoarea din 2 august 2010 privind Penitenciarul Giurgiu, reclamantul a declarat că, în cadrul acestora, condiţiile de detenţie presupuneau tratamente inumane şi degradante, deoarece cele două închisori erau suprapopulate şi infestate cu paraziţi, mâncarea şi condiţiile de igienă erau precare, i s-a refuzat o dietă specială pentru diabet şi nu a avut acces la o baie sau la condiţii adecvate pentru a se spăla.
4. Acţiunile introduse de reclamant în faţa instanţelor interne
9. Prin hotărârea definitivă din 18 august 2004, Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantului împotriva Penitenciarului Arad având ca obiect impunerea obligaţiei de a îi fi acordat accesul la dosarul său medical, motivând că acesta primise o copie a dosarului, din care nu lipsea niciun document.
10. Prin hotărârea definitivă din 7 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea penală a reclamantului referitoare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către I.B. – unul dintre procurorii responsabili de urmărirea penală în procesul împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de omor – pe motiv că nu a fost comisă nicio faptă nelegală.
11. Prin hotărârea definitivă din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe baza probelor cu înscrisuri, cu martori şi medicale, a respins acţiunea reclamantului privind rele tratamente formulată împotriva lui V.C., C.P. şi O.V., toţi angajaţi ai Penitenciarului Aiud, pe motiv că nu existau probe la dosar care să facă dovada faptului că reclamantul a fost victima unor rele tratamente săvârşite de aceste persoane.
12. Prin hotărârea definitivă din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca tardiv apelul formulat de reclamant împotriva ordonanţei din 14 iulie 2008 a Parchetului Bucureşti prin care se respingea punerea sub acuzare a gardienilor mascaţi din Penitenciarul Jilava care l-ar fi bătut pe acesta la 17 februarie 2005.
13. Prin hotărârea definitivă din 14 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea reclamantului având ca obiect pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale în vederea obţinerii unei audienţe la comisia de pensii. Curtea a reţinut că reclamantul a formulat 52 de cereri pentru a primi copii ale documentelor din dosarul său, cereri care au fost aprobate de conducerea penitenciarului, copiile solicitate fiindu-i remise. Mai mult, conducerea penitenciarului a aprobat cererile reclamantului de a se înscrie în audienţă la o comisie de pensii şi de a-i fi oferite informaţiile necesare privind dosarului său de pensionare. Acesta a fost dus de două ori la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi la Oficiul de Pensii Sectorul 5 Bucureşti şi a primit informaţiile solicitate.
5. Limbajul folosit de reclamant în scrisorile adresate Curţii
14. În majoritatea scrisorilor sale adresate Curţii în perioada 2003-2010 reclamantul s-a referit în mod repetat la Preşedintele României, membrii Parlamentului României, gardienii din toate închisorile în care fusese încarcerat, şi la judecătorii şi procurorii care au examinat şi au efectuat cercetarea în cauzele şi cu privire la cererile sale numindu-i „comunişti”, „membri ai mafiei”, „securişti”, „terorişti, călăi, criminali şi complici la rele tratamente”.
15. În scrisorile sale din 12 mai şi 21 august 2006, precum şi la o dată nespecificată din 2007, reclamantul a acuzat Curtea, precum şi pe membrii grefei şi pe unii judecători, că sunt „membri ai mafiei”, că au „complotat cu statul român terorist” şi că sunt „complici ai securiştilor”.
16. La 7 ianuarie 2011, Guvernul a furnizat observaţii Curţii şi a susţinut, inter alia, că limbajul folosit de reclamant reprezenta o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere şi că cererea sa trebuie respinsă.
17. În scrisoarea din 25 ianuarie 2011, reclamantul a declarat, inter alia, că în opinia lui, neexaminându-i cauza, Curtea a făcut un „pact genocid” cu „criminalii” care se ascund în spatele denumirii de conducători ai unui stat de drept cum este România. Mai mult, acesta a susţinut că membrii grefei şi anumiţi judecători au contribuit la torturarea sa fizică şi psihică.
18. În scrisoarea din 21 februarie 2011, care conţinea observaţiile reclamantului ca răspuns la cele ale Guvernului, reclamantul a argumentat că „sălbatica” conducere a penitenciarelor române a încercat să mintă Curtea, trimiţând informaţii false cu privire la condiţiile detenţiei sale şi a cerut Curţii să îl informeze pe agentul guvernamental că este un mincinos. Acesta a mai precizat următoarele:
“[...] prin prezentarea unor documente false Curţii de către agentul guvernamental [...] Ministrul Afacerilor Externe a falsificat realitatea şi a minţit [...] agentul guvernamental este un mincinos”.
19. Într-o scrisoare din 29 august 2011, reclamantul i-a numit pe agenţii guvernamentali „sălbatici” şi „bufoni” şi a declarat că, împreună cu Guvernul României, aceştia au dezinformat în mod constant Curtea.
20. Într-o scrisoare din 1 septembrie 2011, Guvernul a reiterat cererea către Curte privind respingerea cauzei reclamantului pentru că a exercitat abuziv dreptul de a introduce o cerere. Guvernul a afirmat că reclamantul a continuat să trimită scrisori neadecvate, în care a folosit un limbaj jignitor şi a făcut afirmaţii defăimătoare cu privire la activitatea autorităţilor române.
Capete de cerere
21. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 3 din convenţie de condiţiile de detenţie din penitenciarele Jilava şi Giurgiu; de relele tratamente la care a fost supus la 17 februarie 2005 de către gardienii Penitenciarului Jilava şi de anchetele ulterioare; de relele tratamente la care a fost supus în penitenciarele Aiud, Gherla, Arad, Rahova şi Bârcea Mare şi la sediul Poliţiei Sibiu, de urmărirea penală realizată de procurori în cazul omorului; de lipsa unui tratament medical adecvat pentru starea sa de sănătate; şi de faptul că a fost împuşcat în închisoare în timpul evenimentelor din 1989.
22. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 din convenţie de faptul că, ulterior arestării sale preventive, nu a fost adus de îndată în faţa unui judecător şi că încarcerarea sa în urma condamnării nejustificate pentru omor era nelegală.
23. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 din convenţie de faptul că procesul penal derulat împotriva sa pentru infracţiunea de omor a fost inechitabil întrucât instanţele interne au apreciat în mod greşit declaraţiile martorului S.E., precum şi probele, şi au interpretat greşit prevederile legale aplicabile, precum şi de faptul că procesul penal iniţiat de el împotriva angajaţilor Penitenciarului Aiud nu a fost echitabil.
24. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 8 din convenţie de neacordarea accesului la dosarul său medical, întrucât o parte a acestuia ar fi fost distrusă de autorităţi, precum şi de ingerinţa în dreptul său la corespondenţă şi la petiţionare, întrucât nu a primit timbre şi hârtie de scris.
25. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie de faptul că autorităţile nu i-au acordat asistenţă pentru a obţine dreptul de pensionare anticipată; de încălcarea pretinsului drept de proprietate asupra unor imobile; de însuşirea fără drept a unor obiecte care îi aparţineau de către procurorul responsabil cu instrumentarea cauzei având ca obiect infracţiunea de omor.
În drept
26. În ceea ce priveşte admisibilitatea cauzei, Guvernul a argumentat că în scrisorile adresate Curţii în perioada 2006 - 2010 reclamantul a folosit un limbaj jignitor şi a făcut numeroase afirmaţii defăimătoare şi acuzaţii grave privind activitatea Curţii, grefa, autorităţile judiciare române, judecătorii Curţii şi agentul guvernamental. Guvernul a susţinut că reclamantul a exercitat abuziv dreptul de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3.
Dispoziţiile relevante ale art. 35 § 3 prevăd:
„Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul art. 34, atunci când apreciază că:
(a) ... [este] în mod vădit neîntemeiată ori abuzivă.”
27. Reclamantul nu a formulat observaţii în această privinţă.
28. Curtea reiterează că, în principiu, chiar dacă foloseşte un limbaj jignitor, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul art. 35 § 3 şi § 4 din convenţie doar dacă a fost fondată în mod voit pe fapte nereale (a se vedea Varbanov împotriva Bulgariei, nr. 31365/96, pct. 36, CEDO 2000-X, şi Akdivar şi alţii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, pct. 53-54, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV). Cu toate acestea, folosirea repetată a unui limbaj provocator şi injurios de către un reclamant poate fi considerată o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3 din convenţie [a se vedea Apinis împotriva Letoniei (dec.), nr. 46549/06, 20 septembrie 2011; Řehák împotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004; Manoussos împotriva Republicii Cehe şi Germaniei (dec.), nr. 46468/99, 9 iulie 2002; Duringer şi alţii împotriva Franţei (dec.), nr. 61164/00 şi 18589/02, CEDO 2003-II (extracte); şi Stamoulakatos împotriva Regatului Unit, nr. 27567/95, decizia Comisiei din 9 aprilie 1997].
29. Curtea observă că, în cazul de faţă, majoritatea scrisorilor adresate Curţii, la care a făcut referire Guvernul pârât, conţineau acuzaţii grave împotriva reprezentanţilor statului. Mai mult, scrisorile sale au pus la îndoială integritatea Curţii şi pe cea a reprezentanţilor statului român în faţa Curţii, afirmând că aceştia au acţionat cu rea-credinţă. Având în vedere principiile stabilite prin jurisprudenţa sa, Curtea consideră că aceste declaraţii nu au reprezentat o simplă exercitare a dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea prin comparaţie Stamoulakatos împotriva Greciei, nr. 32857/96, decizia Comisiei din 3 decembrie 1997).
30. Mai mult, Curtea subliniază că, în observaţiile sale pe fond în cererea din 21 februarie 2011 şi în scrisorile ulterioare acesteia, reclamantul a continuat să folosească un limbaj provocator şi injurios la adresa reprezentanţilor statului român în faţa Curţii.
31. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că afirmaţiile reclamantului sunt injurioase şi jignitoare până la un nivel care depăşeşte limitele criticii normale şi reprezintă o sfidare la adresa Curţii. Comportamentul reclamantului, chiar presupunând că cererile sale nu ar fi fost apreciate ca fiind vădit nefondate, este contrar scopului dreptului unei persoane de a introduce o cerere după cum prevăd art. 34 şi 35 din convenţie. Acesta reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3 a) din convenţie.
32. Rezultă că această acţiune trebuie respinsă ca reprezentând o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere, în temeiul art.35 § 3 a) şi § 4 din convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy