©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 26 iulie 2007
în Cauza Hertzog şi alţii împotriva României
(Cererea nr. 34011/02)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Hertzog şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Doamna E. Fura-Sandström, preşedinte,
Domnul C. Bîrsan,
Doamna A. Gyulumyan,
Domnii E. Myjer,
David Thor Björgvinsson
Doamnele I. Ziemele,
I. Berro-Lefevre, judecători,
şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 5 iulie 2007,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 34011/02, introdusă împotriva României de patru cetăţeni ai acestui stat, domnul Constantin Hertzog, domnul Loren Hertzog, doamna Lidia Hertzog şi doamna Roxana Cazacu (reclamanţii), care au sesizat Curtea la data de 30 august 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii, cărora li s-a permis să beneficieze de asistenţă juridică, sunt reprezentaţi de domnul S. Stănciulescu, avocat în Craiova. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, doamna R. Paşoi, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 23 noiembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice Guvernului român cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au născut în 1942, 1968, 1937 şi respectiv 1960 şi locuiesc în Craiova. Ultimii trei sunt nepotul, cumnata şi respectiv nepoata primului reclamant.
5. La 7 martie 1945 I.H., mama primului reclamant, a cumpărat un teren de 643,5 m² pe care se aflau trei clădiri (anexe), situate la nr. 11 în strada Păcii (în prezent nr. 13) din Craiova. Doi ani mai târziu, ea a construit acolo o casă, formată din două apartamente situate unul la parter şi celălalt la primul etaj. În 1950, invocând decretul de naţionalizare nr. 92/1950, statul a intrat în posesia întregului imobil.
1. Cerere administrativă de restituire
6. În 1996, I.H. a cerut restituirea bunului. Printr-o decizie administrativă luată la 9 mai 1996, comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/95 a confirmat existenţa dreptului interesatei de a obţine o despăgubire pentru confiscarea bunului său, dar nu i-a stabilit suma, precizând că aceasta va fi comunicată ulterior.
2. Vânzarea bunului litigios
7. Prin două contracte încheiate la 7 aprilie şi 15 iulie 1997 statul a vândut bunul celor două familii care îl ocupau în calitate de chiriaşi, familiile T.G. şi T.C., precum şi P.P. şi P.G. Primul contract de vânzare privea apartamentul de trei camere situat la parter. Al doilea contract privea apartamentul de trei camere situat la primul etaj.
8. Cele două contracte de vânzare acordau cumpărătorilor un drept de uzufruct asupra terenului aferent, adică 63,9 m² în favoarea lui T.G. şi T.C. şi 57,68 m² în favoarea lui P.P. şi P.G.
3. Acţiune în revendicare
9. La 2 iulie 1997 I.H. a sesizat Judecătoria Craiova cu o acţiune în revendicare imobiliară îndreptată împotriva Primăriei Craiova. La 10 martie 1999 reclamanta a obţinut o decizie definitivă, pronunţată de Tribunalul judeţean Dolj, care constata ilegalitatea naţionalizării bunului şi ordona autorităţilor să-l restituie reclamantei. La 7 noiembrie 1999 Curtea de Apel Craiova a confirmat temeinicia acestei decizii.
10. Înainte de pronunţarea hotărârii Curţii de Apel din Craiova I.H. a decedat. Procedura a fost reluată de moştenitori, şi anume primul reclamant şi H.I. (fratele primului reclamant).
11. La 25 octombrie 2001 fratele primului reclamant a decedat. Moştenitorii acestuia, ultimii trei reclamanţi, au decis să continue procedurile pentru a recupera dreptul de proprietate asupra bunului litigios.
4. Demersuri în vederea executării deciziei definitive
12. În 2000, reclamanţii au cerut unui executor judecătoresc să se ocupe de executarea hotărârii definitive din 10 martie 1999. La 17 martie 2000, un executor judecătoresc a întocmit un proces-verbal care atesta că ei erau proprietarii respectivului bun. Reclamanţii spun că au aflat cu acest prilej de existenţa contractelor de vânzare privind bunurile lor.
13. Două contestaţii la executare au fost depuse la Judecătorie de către terţii cumpărători. Reclamanţii au formulat două cereri reconvenţionale solicitând anularea contractelor de vânzare.
14. Prin două sentinţe din 8 iunie 2000 instanţa a respins contestaţiile şi a decis disjungerea cererilor de anulare a contractelor de vânzare. Din dosar reiese că sentinţele au fost confirmate în apel în urma cererii terţilor cumpărători.
5. Acţiune în revendicare şi în anulare a contractelor de vânzare privind bunul
a) Contractul de vânzare încheiat în favoarea soţilor T.G. şi T.C.
15. La 23 martie 2001 Judecătoria Craiova a respins acţiunea în anulare a contractului de vânzare încheiat în favoarea soţilor T.G. şi T.C., considerând că erau de bună credinţă în momentul încheierii contractului, deoarece reclamanţii nu le comunicaseră intenţia de a-şi recupera dreptul de proprietate asupra bunului în cauză. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa, după ce a comparat titlurile de proprietate ale părţilor, a considerat că cel al reclamanţilor era anterior şi mai bine întemeiat decât cel al terţilor cumpărători şi că faptul de a-l fi înscris în registrul funciar îl făcea opozabil erga omnes. În consecinţă, instanţa a admis acţiunea în revendicare a reclamanţilor şi a ordonat soţilor T.G. şi T.C. să le restituie bunul imobil. La 1 octombrie 2001, în urma apelului reclamanţilor şi părţii pârâte, Tribunalul judeţean Dolj a confirmat această sentinţă.
16. Reclamanţii şi părţile pârâte au formulat recurs împotriva acestei decizii. Printr-o hotărâre din 27 martie 2002, Curtea de Apel din Craiova a admis recursul terţilor cumpărători, a casat deciziile anterioare şi, în fond, a respins acţiunea în revendicare a reclamanţilor ca fiind neîntemeiată. Curtea de Apel a considerat că, în ciuda faptului că titlul de proprietate al reclamanţilor era anterior, legislaţia în materie, în special Legea nr. 112/1995, favoriza situaţia chiriaşilor imobilelor naţionalizate, foştii proprietari având posibilitatea de a primi o despăgubire pentru pierderea proprietăţii.
b) Contractul de vânzare încheiat în favoarea soţilor P.P. şi P.G.
17. Printr-o sentinţă din 23 martie 2001 Judecătoria Craiova a confirmat constatarea ilegalităţii naţionalizării şi a ordonat terţilor cumpărători să restituie bunul imobil reclamanţilor. În schimb ea a validat contractele de vânzare, considerând că terţii erau cumpărători de bună credinţă, deoarece în momentul vânzării titlul de proprietate era valabil şi necontestat.
18. Reclamanţii şi terţii cumpărători au înaintat apel împotriva acestei sentinţe. La 2 octombrie 1001 Tribunalul judeţean Dolj a admis apelul terţilor cumpărători şi a respins acţiunea în revendicare a reclamanţilor ca fiind neîntemeiată. Instanţa a considerat că chiriaşii imobilelor naţionalizate erau protejaţi de legislaţia în vigoare, foştii proprietari având posibilitatea de a primi o despăgubire pentru pierderea bunului lor. În urma unui recurs al reclamanţilor această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 12 februarie 2001 a Curţii de Apel din Craiova.
19. În opinia Guvernului, în 2001 reclamanţii ar fi depus o cerere administrativă de restituire a bunului în temeiul Legii nr. 10/2001. Din aceleaşi informaţii reiese că cererea lor nu a primit niciun răspuns favorabil.
II. DREPTUL ŞI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE
20. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârea Străin împotriva României din 21 iulie 2005 (nr. 57001/00, paragrafele 19-26, CEDO 2005-...).
21. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne descrise în Hotărârea Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-44) sunt de asemenea pertinente în prezenta cauză.
22. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.
23. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicată şi amendată la 2 septembrie 2005) şi modificată prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:
Articolul 1
“1. Imobilele preluate în mod abuziv de stat, (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
2. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (...).”
Articolul 10
“ 1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (...)
8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
Articolul 20
“1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...) persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului (...).”
Articolul 45
“Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării (...).”
24. Modalităţile de stabilire şi plată a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 247/2005 sunt descrise în Hotărârea Porteanu împotriva României (nr. 4596/03, paragraful 24, 16 februarie 2006).
25. Funcţionarea societăţii pe acţiuni « Proprietatea » este descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13309/03, paragrafele 18-120, 20 iulie 2006).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
26. Reclamanţii invocă faptul că imposibilitatea de a recupera proprietatea bunului lor, le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor aşa cum este recunoscut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
27. Curtea constată că plângerea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
28. Guvernul aminteşte că reclamanţii ar fi depus o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens el exprimă pe scurt obiectivele Legii nr. 10/2001, care a fost prima lege ce a reglementat în general problema imobilelor naţionalizate, încercând să creeze un echilibru între cerinţele reparaţiei şi cele ale siguranţei relaţiilor juridice şi în fine ale Legii nr. 247/2005, care a modificat şi a completat Legea nr. 10/2001, constituind cadrul instituţional şi financiar pentru o aplicare mai eficientă a acestei ultime legi.
29. Guvernul consideră că autorităţile naţionale beneficiază de o amplă putere discreţionară, nu numai în privinţa alegerii măsurilor privind garantarea respectării drepturilor patrimoniale sau reglementarea în materie de drept de proprietate, ci şi pentru a avea timpul necesar aplicării lor. El consideră că ultima reformă în materie, şi anume Legea nr. 247/2005 prevede principiul acordării despăgubirilor echitabile şi neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize şi accelerează procedura restituirii sau despăgubirii. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emiterea de titluri de participaţie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) la nivelul valorii bunului stabilită prin expertiză.
30. În fine, Guvernul consideră că o eventuală întârziere în acordarea despăgubirilor ar fi datorată « circumstanţelor excepţionale » şi nu ar fi de natură să întrerupă echilibrul just dintre apărarea dreptului de proprietate şi cerinţele interesului general.
31. Reclamanţii amintesc că nu s-a primit niciun răspuns favorabil la cererea lor de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. În fine, reclamanţii consideră că observaţiile Guvernului nu răspund plângerilor prezentate de ei.
32. Curtea constată că reclamanţii sunt în posesia unei hotărâri definitive şi irevocabile care ordonă autorităţilor să le restituie bunul litigios. Aşa cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Străin citată anterior, paragraful 38) existenţa dreptului său de proprietate în baza respectivei sentinţe definitive nu era condiţionată de alte formalităţi.
33. Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea între altele Porteanu citat anterior, paragrafele 32-35).
34. După ce a examinat toate elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument ce ar putea conduce la o altă concluzie în cazul prezent. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin citat anterior, paragrafele 39, 43 şi 59).
35. Deşi Guvernul susţine că li se permite să obţină o despăgubire pentru pierderea bunului, Curtea reiterează constatarea sa anterioară conform căreia nici Legea nr.10/2001, nici Legea nr. 247/2005 nu permit, în prezent, într-un mod evident să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantului (a se vedea, între altele, cauzele Radu împotriva României, nr. 3309/03, paragrafele 32-34 şi Ruxandra Ionescu împotriva României, nr. 2608/02, paragrafele 38, 39, 12 octombrie 2006). În plus, aceste legi nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite a despăgubirii persoanelor care, la fel ca reclamanţii, s-au aflat în imposibilitatea de a beneficia de bunurile lor restituite în temeiul unei sentinţe definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Păduraru citat anterior, paragraful 34).
36. În consecinţă, Curtea consideră că faptul că reclamanţii au fost privaţi de dreptul de proprietate asupra bunului lor imobiliar, combinat cu lipsa totală a despăgubirii de aproape şapte ani, i-a făcut să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare în cazul în speţă s-a încălcat această dispoziţie.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
37. În conformitate cu art. 41 din Convenţie, "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
38. Reclamanţii cer acordarea sumei de 470.000 euro pentru valoarea de piaţă a bunului. Ei prezintă la dosar un deviz realizat de o agenţie imobiliară conform căruia valoarea de piaţă a casei se situează între 300.000 şi 350.000 euro. Ei cer de asemenea 30.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferinţele, neliniştea şi incertitudinea cauzate de ingerinţa statului în dreptul lor de proprietate.
39. Guvernul remarcă faptul că reclamanţii nu au prezentat la dosar niciun raport de expertiză tehnică imobiliară. El contestă suma despăgubirilor materiale cerute şi face referire la un deviz prezentat de un expert imobiliar, care precizează că valoarea de piaţă a bunului ar fi de 113.944 euro. Guvernul aminteşte că reclamanţii au fost mereu proprietarii terenului aferent şi că nu pot pretinde o despăgubire pentru valoarea sa de piaţă. În acest sens, el face referire la o copie a unui certificat fiscal depus de reclamanţi în cadrul cererii lor de asistenţă juridică, ce îi menţionează pe aceştia drept proprietari ai terenului alăturat bunului imobiliar.
40. Curtea remarcă mai întâi că în urma sentinţei definitive din 10 martie 1999 a Tribunalului judeţean din Dolj cei 643,5 m²[1] de teren au redevenit proprietatea reclamanţilor deoarece contractele de vânzare a celor două apartamente ce formează casa litigioasă nu priveau terenul aferent (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Această recunoaştere nu a fost decât formală deoarece reclamanţii nu au fost puşi în posesia respectivului teren şi continuă să se afle în imposibilitatea de a-l folosi.[2]
41. În împrejurările speţei Curtea consideră că restituirea casei situată la nr. 13 în strada Păcii din Craiova, formată din apartamentele situate la parter şi la primul etaj, precum şi a terenului aferent de 643,5 m²[1], ar pune reclamanţii pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate. Dacă statul pârât nu va efectua această restituire, Curtea hotărăşte că va trebui să plătească interesaţilor, pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a bunului. Ţinând cont de datele prezentate de părţi precum şi de informaţiile de care dispune Curtea asupra preţurilor pieţii imobiliare locale, ea evaluează valoarea de piaţă actuală a bunului la 130.000 euro.
42. Curtea consideră în fine că atingerea gravă adusă dreptului reclamanţilor la respectarea bunurilor lor nu ar fi suficient compensată prin simpla constatare a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuând în echitate, ea le acordă împreună suma de 4.000 euro cu tilu de prejudiciu moral suferit.
B. Costuri şi cheltuieli
43. Reclamanţii cer de asemenea 300 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii. Ei cer de asemenea rambursarea sumei de 234 euro, sumă reprezentând impozitul funciar aferent anului 2003. Ei au prezentat la dosar copia chitanţelor şi facturilor care atestă diferite cheltuieli (expertiză, dosar de executare, dosar de succesiune).
44. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor reale, necesare şi rezonabile, cu condiţia să fie justificate, necesare şi rezonabile. El remarcă faptul că reclamanţii nu au cerut acordarea vreunei sume cu acest titlu. În opinia Guvernului cheltuielile de succesiune precum şi cele legate de plata impozitelor funciare nu pot face obiectul unei rambursări, neavând nicio legătură cu prezenta procedură.
45. În privinţa cererii de rambursare a sumei achitate cu titlu de impozit funciar, Curtea constată că este vorba despre cheltuieli de impozit funciar ce reveneau inculpaţilor în calitate de proprietari ai bunului litigios.
46. În privinţa altor cheltuieli cerute, ţinând cont de gradul relativ redus al complexităţii prezentei cauze, care urmează o jurisprudenţă bine stabilită deja, precum şi de cei 850 euro primiţi cu titlu de asistenţă judiciară din partea Consiliului Europei, statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea consideră rezonabil să aloce interesaţilor, împreună, 100 euro drept costuri şi cheltuieli.
C. Majorări de întârziere
47. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanţilor imobilul litigios format dintr-o casă şi un teren de 643,5 m² aferent şi situat la nr. 13 în strada Păcii din Craiova, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie :
b) că în caz de nerestituire statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de trei luni, 130.000 euro (unasutătreizecimii euro) pentru prejudiciul material;
c) că statul pârât trebuie să plătească de asemenea reclamanţilor 4.000 euro (patrumii euro) pentru prejudiciul moral şi 100 euro (unasută euro) drept costuri şi cheltuieli;
d) orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
e) că sumele respective vor fi convertite în lei noi româneşti (RON) la rata de schimb din ziua plăţii;
f) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 26 iulie 2007, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Elisabet Fura-Sandström,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
[1] Rectificat la 13 septembrie 2007. Cifra “0” a fost eliminată.
[2] Rectificat la 13 septembrie 2007. Fraza « Această recunoaştere nu a fost decât formală deoarece reclamanţii nu au fost puşi în posesia respectivului teren şi continuă să se afle în imposibilitatea de a-l folosi » a fost adăugată.
[1] Rectificat la 13 septembrie 2007. Cuvintele « precum şi a terenului aferent de 643,5 m² » au fost adăugate.
Full & Egal Universal Law Academy