©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 23 septembrie 2014
În Cauza Hietsch împotriva României
(Cererea nr. 32015/07)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Hietsch împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popoviæ, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 septembrie 2014,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 32015/10 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Maria Dorina Rodica Hietsch (reclamanta), a sesizat Curtea la 20 iulie 2007, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta a fost reprezentată de domnul V. Gorea, avocat în Târgu Mureş. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge de o atingere adusă dreptului său de acces la o instanţă.
4. La 26 iunie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanta s-a născut în 1942 şi are domiciliul în Sighişoara.
6. În 2005, aceasta a solicitat Judecătoriei Suceava anularea vânzării mai multor terenuri care avusese loc în 1999 şi în 2000 între fratele său şi terţi. Reclamanta a susţinut că respectiva vânzare aducea atingere drepturilor sale succesorale.
7. Printr-o hotărâre din 14 septembrie 2006, instanţa a respins acţiunea, motivând că, în conformitate cu legislaţia în vigoare la data semnării contractelor, vânzarea era valabilă.
8. Reclamanta a formulat recurs. La 3 ianuarie 2007, aceasta a primit o citaţie pentru a se înfăţişa înaintea Tribunalului Suceava la 30 ianuarie 2007 şi a fost invitată să achite taxa judiciară de timbru anterior respectivei date sub sancţiunea anulării recursului său.
9. La 19 ianuarie 2007, reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru. Printr-o scrisoare recomandată din 24 ianuarie 2007, avocatul acesteia a informat tribunalul. Acesta a solicitat de asemenea o amânare a înfăţişării clientei sale pe motiv că, la 30 ianuarie 2007, trebuia să susţină alte cauze în faţa altor instanţe.
10. La 30 ianuarie 2007, în absenţa reclamantei, tribunalul a anulat recursul declarat de aceasta pe motiv că nu achitase taxa judiciară de timbru în termenul prevăzut de lege.
11. Reclamanta a formulat contestaţie în anulare arătând că anularea recursului său era consecinţa unei greşeli materiale a tribunalului. Aceasta a depus la dosar proba transmiterii prin scrisoare recomandată a chitanţei care atesta că achitase taxa judiciară de timbru.
12.Prin hotărârea definitivă din 15 martie 2007, Tribunalul Suceava a respins contestaţia în anulare motivând că dovada plăţii lipsise de la dosarul instanţei care examinase recursul. Prin urmare, s-a pronunţat că anularea reflecta „realitatea obiectivă pe care o percepuseră magistraţii în ziua şedinţei” şi că, în consecinţă, nu era vorba despre o greşeală.
II. Dreptul intern relevant
13. Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor prevedea în special cele ce urmează:
Art. 104
„Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.”
Art. 318
„Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale [...]”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
14. Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă ca urmare a anulării recursului său. Reclamanta invocă în această privinţă art. 6 § 1 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
A. Cu privire la admisibilitate
15. Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
16. Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă, în măsura în care motivul anulării recursului său de către tribunal era acela al neachitării, în termenul prevăzut de lege, a taxei judiciare de timbru impuse pentru examinarea acestui recurs. Aceasta face dovada plăţii respective şi susţine că anularea recursului se datora unei greşeli care nu îi era imputabilă.
17. Guvernul apreciază că reclamanta a fost sancţionată pentru lipsa sa de diligenţă în privinţa obligaţiei de a plăti taxa judiciară de timbru. În această privinţă, Guvernul apreciază că reclamanta, care era asistată de un avocat, trebuia să se aştepte la anularea recursului său pentru neachitarea în termenul prevăzut de lege a taxei judiciare de timbru.
18. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, Guvernul apreciază că a fost respinsă în mod întemeiat deoarece dovada achitării taxei de timbru nu se regăsea la dosarul prezentat instanţei în vederea examinării recursului formulat de reclamantă.
19. Curtea reaminteşte că nu îi revine sarcina de a se substitui instanţelor interne şi că le revine în primul rând autorităţilor naţionale, în special instanţelor, obligaţia de a interpreta legislaţia internă (a se vedea Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, pct. 31, Culegere de hotărâri şi decizii 1997‑VIII şi Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei, 19 februarie 1998, pct. 33, Culegere 1998-I). Rolul acesteia se limitează la verificarea compatibilităţii cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări. Curtea reaminteşte de asemenea că acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte interpretarea de către instanţe a normelor de natură procedurală, precum termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căilor de atac (a se vedea Tejedor García împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere 1997-VIII). În cele din urmă, Curtea reafirmă că reglementarea privind termenele care trebuie respectate pentru a formula un recurs are ca scop să asigure o bună administrare a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice şi că persoanele în cauză trebuie să se aştepte ca aceste norme să fie aplicate. Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice justiţiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă (a se vedea Aepi S.A. împotriva Greciei, nr. 48679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002).
20. În prezenta cauză, Curtea constată că reclamanta a achitat efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său şi că a transmis tribunalului, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăţi, în forma şi termenele prevăzute de Codul de procedură civilă. Scrisoarea nu a fost depusă la dosar nu din motive imputabile reclamantei, ci din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul grefei sau al serviciilor poştale.
21. Având în vedere dovada necontestată a acestei plăţi şi a transmiterii sale prin scrisoare recomandată se impune să se constate că anularea recursului este viciată de o eroare evidentă (a se vedea, mutatis mutandis, Şega împotriva României, nr. 29022/04, pct. 37, 13 martie 2012).
22. Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu s-a asigurat că scrisoarea sa a parvenit instanţei înainte de 30 ianuarie 2007 întrucât codul de procedură civilă nu prevede o astfel de obligaţie, ci impune numai transmiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată, ceea ce reclamanta a făcut în termenul prevăzut de lege. În consecinţă, Curtea consideră că prin respingerea contestaţiei reclamantei pe motiv că dovada plăţii nu se afla la dosar, tribunalul a dat dovadă de un formalism extrem de rigid care a adus atingere dreptului reclamantei de acces la o instanţă.
23. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, prin anularea recursului reclamantei şi prin respingerea contestaţiei sale în anulare, Tribunalul Suceava a privat reclamanta de dreptul acesteia de acces la o instanţă.
24. În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
25. Conform art. 41 din Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
26. Reclamanta pretinde, pentru prejudiciul material, 79 534 euro (EUR), sumă ce corespunde conform acesteia valorii terenurilor în litigiu. Aceasta nu susţine că anularea recursului său a reprezentat cauza unui prejudiciu moral.
27. Guvernul respinge aceste pretenţii. Acesta consideră că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei.
28. Deoarece nu observă legătura de cauzalitate dintre încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins, Curtea respinge cererea respectivă.
29. Astfel, reaminteşte că atunci când, precum în speţă, a concluzionat că a existat o încălcare a drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă român permite revizuirea hotărârii pronunţate pe plan intern (Siegle împotriva României, nr. 23456/04, pct. 47, 16 aprilie 2013).
B. Cheltuieli de judecată
30. Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 23 septembrie 2014, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE, Grefier adjunct,
JOSEP CASADEVALL Marialena Tsirli
Full & Egal Universal Law Academy