© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Hokkeling v. Olanda - 30749/12
Hotărârea din 14.2.2017 [Secţia a III-a]
Articolul 6
Articolul 6-3-c
Propria apărare
Reexaminarea completă a cazului care a avut loc în lipsa acuzatului: încălcare
Articolul 6 § 3 (c)
În fapt – În mai 2007, reclamantul fusese găsit vinovat pentru comiterea unor infracţiuni legate de droguri şi pentru provocarea de vătămări corporale grave care au condus la decesul victimei, fiind condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare. Atât acesta, cât şi procurorul au contestat soluţia. În martie 2009, când soluţionarea apelului era încă pendinte, reclamantul a fost eliberat din închisoarea din Olanda. La scurt timp după, acesta a fost arestat şi pus sub detenţie în Norvegia pentru comiterea altor infracţiuni legate de droguri. Pe 18 iunie 2010, instanţa de apel din Olanda a condamnat reclamantul în contumacie, după o reexaminare completă a cazului, mărindu-i pedeapsa la opt ani de închisoare. În procedurile din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 6 că a fost împiedicat să participe personal la şedinţa de judecată din Olanda.
În drept – Articolul 6 § 1 şi 3 (c): Când o instanţă de apel este chemată să examineze un caz în fapt şi în drept şi să facă o analiză deplină a chestiunii vinovăţiei sau a nevinovăţiei, ea nu trebuie să stabilească problema fără o analiză directă a probelor prezentate de către acuzat în persoană. Refuzul instanţei de apel de a avea în vedere măsurile care i-ar fi permis reclamantului să facă uz de dreptul său de a participa la şedinţa în fond a fost cu atât mai greu de înţeles cu cât condamnarea sa a crescut la opt ani, ceea ce însemna că după revenirea în Olanda, reclamantul ar fi avut de executat o perioadă în plus faţă de cea a pedepsei pe care o executase deja. Curtea a fost de acord cu Guvernul în privinţa faptului că arestarea reclamantului în Norvegia fusese o consecinţă directă a conduitei sale şi a recunoscut ca legitime interesele rudelor supravieţuitoare ale victimei şi ale societăţii ca întreg de a vedea că procedurile penale împotriva reclamantului au ajuns la o concluzie promptă. Totuşi, având în vedere locul proeminent pe care îl ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică, nici prezenţa reclamantului la şedinţe în timpul procesului din primă instanţă, nici conduita activă a apărării asigurate de către avocat nu au putut compensa lipsa reclamantului în persoană în faţa celei de-a doua instanţe.
Concluzie: încălcare (şase voturi la unu).
Articolul 41: constatarea unei încălcări a constituit o satisfacţie echitabilă suficientă.
(Vezi şi F.C.B. v. Italia, 12151/86, 28 august 1991)
Full & Egal Universal Law Academy