©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA HULEA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 33411/05)
Hotărâre
Strasbourg
2 octombrie 2012
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Hulea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 11 septembrie 2012, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
Procedura
1. La originea cauzei se află cererea nr. 33411/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gabriel Hulea („reclamantul”), a sesizat Curtea la 6 septembrie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Reclamantul este reprezentat de Minodora Cliveti, avocată în Bacău. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge de refuzul autorităţilor naţionale de a-i acorda, atunci când era angajat în armată, un concediu parental pe motiv de apartenenţă la sexul masculin.
4. La 5 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
5. În urma abţinerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din convenţie şi art. 29 § 1 din regulament).
În fapt
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul este născut în 1969 şi locuieşte în Bacău.
7. Acesta era electromecanic în armata română din data de 27 iulie 1991.
8. La 17 decembrie 2001, s-a născut al doilea copil al reclamantului. În primele zece luni, soţia reclamantului, profesoară la stat, a beneficiat de concediu parental. Conform legii în vigoare, acest concediu plătit, pentru creşterea copilului, putea fi acordat doar până când copilul împlinea vârsta de doi ani.
9. La 9 septembrie 2002, reclamantul l-a sesizat pe superiorul său ierarhic cu o cerere de concediu parental, motivată de faptul că soţia sa trebuia să îşi reia activitatea în învăţământul public pentru a nu pierde beneficiul postului de profesor titular. Această cerere a fost reiterată de mai multe ori ulterior.
10. Ministerul Apărării a refuzat să acorde reclamantului beneficiul concediului parental, pe motiv că legea care reglementa statutul cadrelor militare nu prevedea decât pentru femeile angajate în armată dreptul de a-şi lua concediu parental pentru a-şi creşte copiii până la vârsta de doi ani.
11. Considerând acest refuz discriminatoriu, la 11 septembrie 2003, reclamantul a sesizat Tribunalul Bacău cu o acţiune în justiţie împotriva Ministerului Apărării. Între altele, a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciul moral cauzat de această discriminare, inclusiv de presiunea şi ameninţările din partea superiorilor săi, nemulţumiţi că reclamantul a îndrăznit să solicite dreptul la concediu parental, contestând legea însăşi. În plus, a susţinut că această situaţie i-a cauzat stres şi că el şi familia lui, în special copilul său, au fost nevoiţi să facă faţă acestui mediu ostil.
12. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2004, Tribunalul Bacău a respins acţiunea reclamantului, pe motiv că legea specială se aplică personalului din armată, excluzând bărbaţii de la beneficiul concediului parental pentru creşterea unui copil până la vârsta de doi ani.
13. În recursul formulat împotriva acestei hotărâri în faţa Curţii de Apel Bacău, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care reglementează statutul cadrelor militare.
14. În cursul procedurii, fiind constrâns să aleagă între păstrarea postului în armată şi beneficiul măsurilor prevăzute de lege în interesul copilului său, precum concediul parental, reclamantul a solicitat trecerea sa în rezervă, pe care o obţinut-o începând cu 31 mai 2004.
15. Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a admis-o prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005 şi a hotărât că art. 15 din legea criticată încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi cel al nediscriminării pe motive de sex, ambele prevăzute de Constituţie.
16. La reluarea procedurii de judecată, după decizia Curţii Constituţionale comunicată la 16 martie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins recursul reclamantului prin hotărârea definitivă din 13 aprilie 2005. Curtea de Apel a stabilit că prevederea legală criticată de Curtea Constituţională nu era, în orice caz, aplicabilă în cauză, deoarece reclamantul nu a furnizat documente justificative prin care să demonstreze că plătise cotizaţiile necesare pentru a beneficia de concediu parental. Aceste documente justificative nu au fost solicitate reclamantului în nicio etapă a procedurii. Curtea de Apel a respins şi cererea reclamantului de despăgubire pentru prejudiciul moral, considerând-o nefondată.
II. Dreptul şi practica interne relevante
17. La momentul faptelor, legislaţia română de drept comun recunoştea atât femeilor, cât şi bărbaţilor, fără distincţie, dreptul la concediu parental. Părinţii copilului aveau dreptul de a alege care dintre ei, mama sau tatăl, va solicita beneficiul legii (art. 6 din Legea nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, abrogată şi înlocuită de Legea nr. 19/2001, cu modificările ulterioare, aduse în special de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, publicată la 30 martie 2001).
18. Până în anul 2006, statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) prevedea că doar femeile din cadrul personalului armatei aveau dreptul la concediu parental.
19. În urma deciziei Curţii Constituţionale pronunţate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamant în proces, care a hotărât că această lege este incompatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de sex (Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005), această dispoziţie a fost modificată prin Legea nr. 18/2006, intrată în vigoare în ianuarie 2006. Noua lege prevede că bărbaţii şi femeile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul armatei au în mod egal dreptul la concediu parental.
20. Conform unei interpelări parlamentare a deputatei socialiste care iniţiase proiectul ce a condus la adoptarea Legii nr. 18/2006, în cursul anului 2005, din 103 800 de beneficiari ai concediului parental pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, 18 990 (adică aproape 20%) erau bărbaţi.
21. La momentul faptelor, Legea nr. 164/2001 prevedea un sistem separat de securitate socială pentru personalul armatei, al poliţiei şi al instanţelor naţionale, diferit de sistemul de securitate socială de drept comun, reglementat de Legea nr. 19/2000.
III. Texte internaţionale şi elemente de drept comparat relevante
22. Textele internaţionale relevante sunt descrise în hotărârea Konstantin Markin împotriva Rusiei [(MC), nr. 30078/06, pct. 49-70, 22 martie 2012].
23. Concluziile unui studiu de drept comparat efectuat cu privire la treizeci şi trei de ţări membre ale Consiliului Europei sunt descrise, de asemenea, în hotărârea Konstantin Markin (citată anterior, pct. 71-75).
În drept
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 8
24. Reclamantul consideră că refuzul de a i se acorda un concediu parental constituie o discriminare pe motive de sex. Acesta invocă art. 14 din convenţie, coroborat cu art. 6 şi 8 din convenţie, în raport cu procedura care a condus la respingerea cererilor sale în această privinţă.
25. Fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, Curtea consideră că este adecvat să examineze obiecţiile invocate de reclamant din perspectiva art. 14 din convenţie, coroborat cu art. 8, care impune, de asemenea, ca procesul decizional privind viaţa privată sau de familie să fie echitabil şi să respecte în mod corespunzător interesele protejate de această dispoziţie (Saleck Bardi împotriva Spaniei, nr. 66167/09, pct. 31, 24 mai 2011).
26. Dispoziţiile invocate prevăd următoarele:
Art. 8
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Art. 14
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la lipsa calităţii de victimă a reclamantului şi cererea de radiere de pe rol formulată de Guvern
27. Guvernul a susţinut că reclamantul nu se poate pretinde victimă a unei încălcări a art. 14, coroborat cu art. 8. În această privinţă, reclamantul a susţinut că, în decizia sa nr. 90 din 10 februarie 2005, pronunţată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în cadrul procesului său, Curtea Constituţională a recunoscut că legea privind statutul cadrelor militare în vigoare la vremea respectivă şi care rezerva femeilor angajate în armată dreptul la concediul parental, era incompatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de sex. În plus, Curtea de Apel Bacău a recunoscut, de asemenea, existenţa unei discriminări, dar şi-a întemeiat decizia de respingere a pretenţiilor reclamantului nu pe legea în cauză, ci pe o altă prevedere legală privind contribuţiile de asigurările sociale.
Conform Guvernului, măsurile menţionate anterior pot fi considerate drept o recunoaştere a încălcării drepturilor persoanei în cauză, garantate de convenţie. De asemenea, reclamantul nu mai poate să pretindă că este victima unei încălcări a art. 14, coroborat cu art. 8.
Guvernul apreciază că cererea trebuie radiată de pe rol în temeiul art. 37 § 1 b) din convenţie, pe motiv că litigiul a fost soluţionat prin constatarea Curţii Constituţionale cu privire la caracterul discriminatoriu al legii privind statutul cadrelor militare.
28. Reclamantul susţine că, în ciuda cererilor sale înaintate superiorilor şi Ministerului Apărării, începând din 9 septembrie 2002, nu i s-a acordat dreptul la concediu parental.
În plus, acesta susţine că, în pofida deciziei Curţii Constituţionale referitoare la caracterul discriminatoriu al statutului cadrelor militare în materie de concediu parental, autorităţile naţionale nu i-au furnizat o reparaţie corespunzătoare.
29. Curtea reaminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru înlăturarea statutului de „victimă”, cu excepţia cazului în care autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în esenţă, şi apoi au reparat încălcarea convenţiei [a se vedea, de exemplu, Amuur împotriva Franţei, 25 iunie 1996, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1996‑III, Dalban împotriva României (MC), nr. 28114/95, pct. 44, CEDO 1999‑VI, şi Sakhnovski împotriva Rusiei (MC), nr. 21272/03, pct. 67, 2 noiembrie 2010].
30. În prezenta cauză, Curtea observă că, în urma sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a enunţat că prevederea legală criticată de reclamant era incompatibilă cu principiul nediscriminării prevăzut de Constituţie. Totuşi, acţiunea în despăgubiri formulată de reclamant ca urmare a discriminării suferite a fost ulterior respinsă de Curtea de Apel Bacău.
31. Prima condiţie care reiese din jurisprudenţa citată anterior, şi anume recunoaşterea de către autorităţile naţionale a încălcării pretinse, nu face obiectul unei controverse, având în vedere că reclamantul a obţinut constatarea unei discriminări prin intermediul întrebării preliminare privind constituţionalitatea. În schimb, cererea de reparaţie, întemeiată pe faptul că acesta nu a beneficiat de concediu parental şi, prin urmare, nu a putut să aibă grijă de copilul său, a fost respinsă prin decizia Curţii de Apel Bacău la 13 aprilie 2005.
32. Prin urmare, în lipsa unei reparaţii, din partea autorităţilor naţionale, a încălcării constatate de acestea a drepturilor reclamantului garantate de convenţie, acesta din urmă încă se poate pretinde victima tratamentului al cărui caracter discriminatoriu îl denunţă în sensul art. 34 din convenţie.
33. În plus, Curtea consideră că consecinţele unei eventuale încălcări a convenţiei nu au fost eliminate suficient pentru a-i permite să concluzioneze că litigiul a fost soluţionat în sensul art. 37 § 1 b) din convenţie (Konstantin Markin, citată anterior, pct. 88).
2. Concluzia cu privire la admisibilitate
34. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 (a) din convenţie. De altfel, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar aşadar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
35. Conform reclamantului, concediul parental este un beneficiu de care trebuie să profite în primul rând copilul şi nu în mod specific mama, astfel încât părinţii ar trebui să beneficieze de un tratament egal din partea autorităţilor în această privinţă; în lipsa unei astfel de simetrii a tratamentului în materie de concediu parental, rezultatul în speţă este că minorul a putut profita de concediul unuia dintre părinţi doar până la vârsta de 10 luni, încălcându-se astfel interesul său.
36. În ceea ce priveşte procedura civilă pe care a iniţiat-o reclamantul pentru a invoca dreptul său la concediu parental, acesta pretinde că cererea sa a fost respinsă drept nefondată de Curtea de Apel Bacău în mod arbitrar, deşi făcuse dovada atât a prejudiciului moral suferit, cât şi a dreptului la asigurări sociale pe care îl avea în aceeaşi măsură ca şi colegele sale femei, angajate ale armatei.
37. Invocând cauza Petrovic împotriva Austriei (27 martie 1998, Culegere 1998‑II), Guvernul a făcut referire la marja de apreciere a statelor în sectorul economic şi social şi la absenţa unui consens european în ceea ce priveşte alocaţiile sociale.
38. În acest sens, Guvernul precizează că, în decizia sa din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel Bacău nu a invocat niciun motiv de natură discriminatorie atunci când a respins pretenţiile reclamantului. În fapt, pretenţiile sale au fost respinse pe motivul neachitării contribuţiilor sociale şi nu pe baza dispoziţiilor din Legea privind statutul cadrelor militare care excludeau bărbaţii de la concediul parental.
39. Totuşi, Guvernul admite că prezenta cauză priveşte, în esenţă, pretinsa diferenţă de tratament între bărbaţii şi femeile din armată în privinţa concediului parental şi nu aplicarea cerinţelor legale în materie de securitate socială pentru obţinerea unor anumite beneficii.
2. Motivarea Curţii
40. Curtea reaminteşte principiile care decurg din jurisprudenţa sa, expuse în hotărârea Konstantin Markin (citată anterior, pct. 124-127).
41. În speţă, rezultă din cele menţionate anterior că, la sfârşitul concediului parental, reclamantul, militar de sex masculin, se afla într-o situaţie similară celei a militarilor de sex feminin (Konstantin Markin, citată anterior, pct. 133). De altfel, această situaţie a determinat Curtea Constituţională să aprecieze, la cererea reclamantului, că absenţa posibilităţii militarilor bărbaţi de a beneficia de concediu parental, conform Legii privind statutul cadrelor militare, constituia o discriminare bazată pe sex.
42. În plus, începând din 2006, în România, ca şi într-un număr important de state membre, legislaţia prevede că militarii de sex masculin au dreptul la acelaşi concediu parental ca şi militarii de sex feminin.
43. Curtea remarcă totuşi că reclamantului i s-a refuzat beneficiul unui concediu parental.
44. În plus, acţiunea în despăgubire, formulată de acesta ca urmare a discriminării suferite din cauza refuzului de a i se acorda concediul parental, a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău pe motiv că reclamantul nu a justificat achitarea contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale şi nu a demonstrat că suferise un prejudiciu moral.
45. Curtea a considerat prea formalistă constatarea Curţii de Apel conform căreia reclamantul nu a demonstrat că suferise un prejudiciu moral din cauza refuzului angajatorului de a-i acorda concediul parental, întemeiat pe Legea privind statutul cadrelor militare. Curtea a reamintit că a constatat deja faptul că abordarea formalistă a instanţelor naţionale, conform căreia reclamantului îi revenea obligaţia de a stabili existenţa unui prejudiciu moral prin intermediul unor probe care să poată atesta manifestările externe ale suferinţelor sale fizice sau psihologice, a avut drept rezultat privarea reclamantului de reparaţia pe care ar fi trebuit să o obţină (mutatis mutandis, Danev împotriva Bulgariei, nr. 9411/05, pct. 32-37, 2 septembrie 2010).
46. În ceea ce priveşte raţionamentul curţii de apel referitor la respingerea pretenţiilor reclamantului pe motiv că nu îşi plătise contribuţiile sociale, Curtea remarcă faptul că problema concediului parental, care era acordat în temeiul Legii privind statutul cadrelor militare în mod discriminatoriu în ceea ce îi priveşte pe bărbaţii angajaţi ai armatei, este distinctă de problema unor eventuale compensaţii. Chiar presupunând că reclamantul nu şi-a plătit contribuţiile sociale, curtea de apel nu a examinat deloc dreptul acestuia la concediu parental, eventual fără plată. În plus, curtea de apel nu i-a oferit reclamantului posibilitatea de a dovedi plata acestor contribuţii de asigurări sociale şi medicale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de militar, acesta făcea parte dintr-un sistem de securitate socială separat de sistemul public de drept comun (supra, pct. 21).
În plus, Curtea observă că nici Ministerul Apărării, în calitate de angajator al reclamantului şi parte adversă în cadrul procedurii, nici Casa de Asigurări de Sănătate a Armatei nu par să îi fi reproşat vreodată reclamantului faptul că nu şi-a plătit contribuţiile sociale obligatorii, de la data intrării în armată, în 1991.
47. Ţinând seama de elementele menţionate anterior, refuzul Curţii de Apel Bacău de a-i acorda reclamantului o reparaţie pentru încălcarea dreptului său de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor legate de viaţa sa de familie nu pare întemeiat pe motive suficiente. În această privinţă, este irelevant că instanţa de apel nu a invocat motive de natură discriminatorie, în hotărârea sa, din moment ce a refuzat, fără argumente suficiente, să repare prejudiciul moral cauzat de discriminarea suferită de reclamant ca urmare a refuzului de acordare a concediului parental.
48. Prin urmare, a fost încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţie
49. Reclamantul denunţă o încălcare a egalităţii între soţi. El invocă art. 5 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede următoarele:
„Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.”
50. Conform raportului explicativ care însoţeşte Protocolul nr. 7, egalitatea vizată la art. 5 nu trebuie să fie asigurată decât în relaţiile dintre soţii înşişi, în ceea ce priveşte persoana lor sau bunurile lor şi în relaţiile lor cu copiii. Este vorba aşadar de drepturi şi responsabilităţi cu caracter civil. Acest articol nu se aplică altor domenii ale dreptului precum dreptul administrativ, fiscal, penal, social, ecleziastic sau dreptul muncii (Klöpper împotriva Elveţiei, nr. 25053/94, Decizia Comisiei din 18 ianuarie 1996, Decizii şi rapoarte 84, p. 101). Dreptul la concediu parental intră, fără îndoială, sub incidenţa dreptului muncii şi se înscrie în cadrul raporturilor de muncă, adică raporturile dintre angajat şi angajatorul său, mai degrabă decât în cel al raporturilor dintre soţi. Cauza priveşte aşadar inegalitatea între sexe şi nu inegalitatea între soţi (Konstantin Markin, citată anterior, pct. 62).
Prin urmare, acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 (a) şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 4.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
51. Art. 41 din convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
1. Prejudiciu moral
52. Reclamantul solicită 50 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a refuzului discriminatoriu de acordare a concediului parental, a problemelor administrative cu care s-a confruntat încercând în zadar să obţină o reparaţie şi care, în final, l-au determinat să plece din armată de bunăvoie, după paisprezece ani de serviciu, şi a faptului că imposibilitatea de a fi alături de copilul său l-au împiedicat să aibă grijă de acesta, în timp ce România dispune de un număr scăzut de creşe şi grădiniţe pentru copii. Acesta pretinde că, astfel, fost împiedicat să stabilească mai devreme diagnosticul de deficit de atenţie şi hiperactivitate, care i-a fost pus copilului său începând din 2005.
53. Guvernul consideră această cerere excesivă şi apreciază că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit.
54. Pronunţându-se în echitate, conform art. 41, Curtea acordă reclamantului suma de 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
2. Prejudiciul material
55. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 120 EUR cu titlu de prejudiciu material, respectiv cuantumul salariilor plătite timp de şaisprezece luni, în valoare de 70 EUR pe lună, persoanei pe care a trebuit să o angajeze pentru a avea grijă de copil. Acesta pretinde că nu este în măsură să prezinte documente justificative în această privinţă.
56. Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretenţiilor sale. În consecinţă, Curtea respinge cererea sa.
B. Cheltuieli de judecată
57. Reclamantul solicită, de asemenea, 305 EUR pentru cheltuielile de judecată, fără a preciza dacă este vorba despre cele efectuate în faţa instanţelor interne sau cele efectuate în faţa Curţii.
58. Guvernul observă că reclamantul nu a prezentat documente justificative în acest sens.
59. Curtea observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare corespunzătoare pretenţiilor sale. În consecinţă, Curtea respinge cererea sa.
C. Dobânzi moratorii
60. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 8 000 EUR (opt mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, cu titlu de prejudiciu moral;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 octombrie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy