©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 203
Ianuarie 2017
Hutchinson împotriva Regatului Unit (MC) - 57592/08
Hotărârea din 17.1.2017 (MC)
Art. 3
Pedeapsă degradantă
Pedeapsă inumană
Detenție continuată în temeiul sentinței de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață (fără posibilitatea liberării condiționate), ulterior clarificării competenței Secretarului de Stat de a dispune punerea în libertate: neîncălcare
În fapt – În Vinter și alții împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a constatat că legislația din Anglia și Țara Galilor privind perspectiva eliberării deținuților condamnați la pedeapsa detențiunii pe viață era neclară. Deși art. 30 din Codul penal englez din 1997 conferea Secretarului de Stat competența de a elibera orice deținut, inclusiv pe unul aflat în executarea unei sentințe de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață, capitolul 12 din Manualul privind pedepsele pe o perioadă nedeterminată („Manualul privind deținuții pe viață”)* prevedea că eliberarea putea fi dispusă doar în cazul în care deținutul suferea de o boală terminală sau de invaliditate. Acestea erau condiții extrem de restrictive și, în opinia Curții, nu ofereau „perspectiva eliberării” impusă de jurisprudența Curții pentru ca pedeapsa detențiunii pe viață să fie considerată reductibilă în sensul art. 3 din Convenție.
Ulterior, Curtea de Apel a Angliei și a Țării Galilor a examinat poziția din legislația engleză în lumina hotărârii pronunțate în cauza Vinter și alții. În McLoughlin**, aceasta a hotărât că Manualul deținuților condamnați la pedeapsa detențiunii pe viață nu putea restricționa obligația Secretarului de Stat de a examina toate circumstanțele relevante pentru eliberarea „din motive umanitare” și că această expresie, care trebuia să fie interpretată într-o manieră compatibilă cu art. 3, nu se limita la ceea ce se stabilea în Manualul privind deținuții pe viață, ci avea un sens mai larg, care putea fi clarificat pentru fiecare caz în parte. În plus, decizia Secretarului de Stat trebuia să fie motivată și făcea obiectul unui control judecătoresc. Așadar, în opinia Curții de Apel, într-adevăr, legislația Angliei și a Țării Galilor le acorda deținuților condamnați la pedeapsa detențiunii pe viață posibilitatea eliberării în circumstanțe excepționale.
Reclamantul în prezenta cauză a fost găsit vinovat, în septembrie 1984, pentru tâlhărie în formă agravată, viol și trei capete de acuzare pentru omor și a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, fiind recomandată o durată minimă a pedepsei de 18 ani. În decembrie 1994, Secretarul de Stat l-a informat că hotărâse aplicarea pedepsei cu detențiunea pe viață. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii din 2003 privind justiția penală, reclamantul a solicitat reexaminarea duratei minime a pedepsei sale cu închisoarea. În mai 2008, Înalta Curte a constatat că nu exista niciun motiv să se îndepărteze de la decizia Secretarului de stat, având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite. Apelul reclamantului a fost respins de curtea de apel în octombrie 2008. În cererea sa adresată Curții Europene, reclamantul a susținut că nu avea nicio perspectivă de a fi eliberat de condamnarea sa la pedeapsa detențiunii pe viață, fiind astfel încălcat art. 3 din Convenție.
Printr-o hotărâre din 3 februarie 2015 (a se vedea Nota de informare nr. 182), o cameră a Curții a hotărât, cu șase voturi la unu, că nu a fost încălcat art. 3. La 1 iunie 2015, cauza a fost retrimisă în fața Marii Camere, la cererea reclamantului.
În drept – Art. 3: În decizia pronunțată în cauza McLoughlin, curtea de apel a răspuns explicit criticilor exprimate în Vinter. A menționat obligația legală a Secretarului de Stat de a exercita competența de acordare a liberării într-o manieră compatibilă cu art. 3 din Convenție și a clarificat faptul că Manualul privind deținuții pe viață nu putea să restricționeze obligația Secretarului de Stat de a examina toate circumstanțele relevante pentru liberare sau să limiteze puterea discreționară a Secretarului de Stat, ținând seama numai de aspectele prevăzute în Manualul privind deținuții pe viață. Astfel, curtea de apel a clarificat conținutul dreptului intern relevant, soluționând discrepanța identificată în Vinter.
Stabilind că problema lipsei clarității dreptului intern, identificată în Vinter, a fost remediată, Marea Cameră a examinat, în continuare, dacă, având în vedere natura reexaminării, domeniul său de aplicare, condițiile și criteriile necesare, precum și calendarul acesteia, procedura de reexaminare a pedepsei detențiunii pe viață din Anglia și Țara Galilor îndeplinea cerințele art. 3.
(i) Natura revizuirii – Curtea a considerat că nu există niciun motiv pentru a se îndepărta de la jurisprudența sa anterioară potrivit căreia natura executivă (nu judiciară) a reexaminării nu era, în sine, contrară cerințelor art. 3. În acest sens, a subliniat că Secretarul de Stat avea obligația de a exercita competența sa de acordare a liberării într-o manieră compatibilă cu drepturile prevăzute de Convenție, de a ține seama de jurisprudența relevantă a Curții și de a-și motiva fiecare decizie. În plus, deciziile Secretarului de Stat erau supuse controlului instanțelor interne și Guvernul a declarat că un astfel de control nu ar fi limitat la motive formale sau procedurale, ci ar implica, de asemenea, o examinare pe fond.
(ii) Domeniul de aplicare a reexaminării – Curtea de apel a specificat în mod decisiv în hotărârea McLoughlin că „circumstanțele excepționale” menționate la art. 30 nu puteau fi limitate din punct de vedere legal la situațiile terminale, astfel cum se prevede în Manualul privind deținuții pe viață, ci trebuiau să includă toate circumstanțele excepționale relevante pentru liberarea din motive umanitare. Deși curtea de apel s-a abținut să detalieze sensul expresiei „circumstanțe excepționale” în acest context, sau să elaboreze niște criterii, a reamintit jurisprudența internă anterioară potrivit căreia era necesar să fie luate în considerare progresele excepționale înregistrate de deținut în perioada șederii sale în închisoare. Astfel, era evident că progresele excepționale în vederea unei reabilitări erau reglementate de dispozițiile legale. În mod similar, interpretarea în sens restrâns a expresiei „motive umanitare” din Manualul privind deținuții pe viață a fost corectată de hotărârea curții de apel, care a afirmat că aceasta nu se limita la motivele de ordin umanitar, ci avea un sens mai larg, astfel încât să fie compatibilă cu art. 3.
(iii) Criteriile și condițiile reexaminării – Curtea a reiterat faptul că aspectul relevant era dacă persoanele aflate în executarea unei pedepse cu detențiunea pe viață, în sistemul național, puteau să afle ce anume trebuiau să facă pentru a fi luată în considerare eliberarea lor și în ce condiții pot obține revizuirea pedepsei lor. În acest sens, se putea considera că sistemul național avea un grad suficient de specificitate sau precizie, având în vedere că, în primul rând, exercitarea competenței prevăzute la art. 30 ar fi ghidată de toată jurisprudența relevantă a Curții Europene, atât cea prezentă, cât și cea viitoare, și, în al doilea rând, sensul concret al termenilor folosiți în art. 30 ar continua să fie clarificat în practică. În acest context, obligația Secretarului de Stat de a-și motiva fiecare decizie, care face obiectul unui control judecătoresc, permite garantarea exercitării coerente și transparente a competenței de acordare a liberării.
(iv) Calendar– Preocuparea exprimată în Vinter în ceea ce privește perioada nedeterminată – un deținut nu ar trebui să fie obligat să aștepte și să execute un număr nedeterminat de ani de închisoare înainte de a i se permite să aibă acces la o cale de atac în temeiul art. 3 – însă consecințele acestei situații pentru un deținut condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață nu pot fi invocate încă de reclamant. Procesul de revizuire în temeiul art. 30 poate fi inițiat în orice moment de către un deținut, iar reclamantul nu a sugerat că fusese împiedicat sau descurajat să îi solicite Secretarului de Stat, în orice moment, să ia în considerare liberarea acestuia.
***
În concluzie, decizia McLoughlin a remediat lipsa clarității identificate în Vinter, cauzată de discrepanța din sistemul național dintre legislația aplicabilă și politica oficială publicată. În plus, curtea de apel a oferit clarificări în ceea ce privește sfera de aplicare și motivele revizuirii de către Secretarul de Stat, maniera în care ar trebui să se desfășoare, precum și obligația Secretarului de Stat de a dispune eliberarea unui deținut condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață în cazul căruia menținerea în detenție nu mai poate fi justificată de motive legitime de ordin penologic. Practica internă va putea oferi precizări suplimentare cu privire la circumstanțele în care un deținut condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață ar putea solicita eliberarea, cu referire la motivele penologice legitime care justifică detenția. Obligația legală ce revine instanțelor naționale, de a lua în considerare jurisprudența referitoare la art. 3 din Convenție, astfel cum ar putea evolua aceasta în viitor, reprezintă o garanție suplimentară importantă.
În consecință, pedeapsa detențiunii pe viață poate fi considerată, în prezent, drept reductibilă, în conformitate cu art. 3 din Convenție.***
Concluzie: neîncălcare (14 voturi la 3).
[A se vedea și Kafkaris împotriva Ciprului (MC), 21906/04, 12 februarie 2008, Nota de informare nr. 105; Vinter și alții împotriva Regatului Unit (MC), 66069/09, 9 iulie 2013, Nota de informare nr. 165; și Murray împotriva Țărilor de Jos (MC), 10511/10, 25 aprilie 2016, Nota de informare nr. 195; și, mai general, Fișa tematică privind Detențiunea pe viață]
* Ordinul administrației penitenciarelor, 4700.
** R împotriva Newell; R împotriva McLoughlin [2014] EWCA Crim 188.
*** Având în vedere că argumentele părților s-au limitat la problema dacă, în lumina hotărârii pronunțate în cauza McLoughlin, situația reclamantului în ceea ce privește pedeapsa detențiunii pe viață aplicată acestuia era conformă cu cerințele art. 3, astfel cum erau expuse în Vinter, Curtea nu a examinat dacă a existat o încălcare a art. 3 în perioada detenției reclamantului anterioară pronunțării hotărârii în cauza McLoughlin. Totuși, a subliniat că aceste circumstanțe materiale din cele două cauze erau identice.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Note de informare privind jurisprudența Curții
Full & Egal Universal Law Academy