CASE OF HYDE PARK AND OTHERS v. MOLDOVA (No. 3) - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

CAUZA HYDE PARK ŞI ALŢII (nr. 3) c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 45095/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

31 martie 2009

DEFINITIVĂ

30/06/2009

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Hyde Park şi Alţii (nr. 3) c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,

Deliberând la 10 martie 2009 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 45095/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Hyde Park şi cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Gheorghe Lupuşoru, dl Anatol Hristea-Stan, dna Mariana Gălescu, dna Alina Didilică şi dl Oleg Brega („reclamanţii”), la 25 august 2006. La 2 iunie 2008, organizaţia non-guvernamentală Hyde Park a încetat să existe. Succesorul său, Hyde Park, o asociaţie obştească neînregistrată, şi-a exprimat intenţia de a menţine cererea depusă la Curte.

2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl A. Postică, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale Promo-Lex. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3. Reclamanţii au pretins, în special, că drepturile lor la libertatea de întrunire şi la un proces echitabil au fost încălcate.

4. La 8 aprilie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei).ÎN FAPTI.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. În timpul evenimentelor care au determinat această cerere, Hyde Park (primul reclamant) era înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca o organizaţie non-guvernamentală care pleda, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. În anul 2007, membrii săi au decis să sisteze înregistrarea organizaţiei din cauza pretinselor presiuni şi intimidări din partea statului. În special, ei s-au plâns, printre altele, de refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra modificările la statutul organizaţiei, de aplicarea repetată a sechestrului pe contul său bancar, de arestarea arbitrară a membrilor săi şi de tentative de a sista activitatea ziarului său. Câţiva din liderii organizaţiei au solicitat azil politic în ţările occidentale. S-a decis ca organizaţia să-şi continue activitatea sub aceeaşi denumire, însă fără a se înregistra la autorităţile de stat. S-a mai decis ca noua asociaţie neînregistrată să devină succesoarea fostei organizaţii. După excluderea organizaţiei din Registrul de stat al asociaţiilor obşteşti la 2 iunie 2008, activităţile Hyde Park au continuat ca şi mai înainte, în baza noului statut al acesteia. Asociaţia a continuat să-şi editeze ziarul, să menţină pagina sa în internet şi să organizeze proteste şi demonstraţii.

6. Ceilalţi reclamanţi sunt membri şi adepţi ai Hyde Park-ului: Gheorghe Lupuşoru, Anatol Hristea-Stan, Mariana Gălescu, Alina Didilică şi Oleg Brega, care s-au născut în anul 1969, 1953, 1982, 1978 şi, respectiv, 1973 şi locuiesc în Chişinău, Chişinău, Chişinău, Cazangic şi, respectiv, Pepeni.

7. La 10 februarie 2006, primul reclamant a depus la Consiliul municipal Chişinău o cerere pentru autorizarea desfăşurării unei întruniri paşnice în faţa clădirii Parlamentului la 25 februarie 2006, pentru a protesta împotriva modului „non-transparent” de organizare a concursului muzical Eurovision în Moldova.

8. La 21 februarie 2006, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea, motivând că „Parlamentul nu este responsabil de organizarea concursului Eurovision, care a avut loc în Ucraina, iar protestul era neîntemeiat, deoarece se referea la evenimente ce au avut loc deja”.

9. La 22 februarie 2006, primul reclamant a contestat refuzul în instanţa de judecată şi a susţinut, inter alia, că acesta a fost ilegal şi contrar articolului 10 al Convenţiei. El a mai solicitat examinarea cererii în regim de urgenţă.

10. În timpul procedurilor judiciare, Consiliul municipal Chişinău a invocat două temeiuri noi pentru respingerea cererii Hyde Park cu privire la organizarea acţiunii de protest, şi anume: faptul că membrii Hyde Park nu au participat la concursul Eurovision şi că această chestiune a fost deja discutată în Parlament. La 24 februarie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea reclamanţilor, constatând că Consiliul municipal a respins legal cererea lor, reiterând toate temeiurile invocate de acesta. Mai mult, instanţa a invocat un nou temei în favoarea deciziei Consiliului municipal de a nu autoriza acţiunea de protest, şi anume faptul că în cererea de autorizare Hyde Park nu a indicat corect scopul protestelor sale. În special, în cerere era indicat că protestul urma să fie organizat împotriva modului în care a fost organizat concursul. Ulterior, în timpul procesului, Hyde Park a susţinut că intenţia a fost de a protesta împotriva modului non-transparent în care a avut loc tele-votingul în Moldova.

11. Hyde Park a contestat această hotărâre, susţinând că aceasta a încălcat dreptul membrilor săi de a desfăşura întruniri paşnice în locuri publice, fapt care contravine articolelor 10 şi 11 ale Convenţiei.

12. La 28 iunie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului.

II.DREPTUL INTERN RELEVANT

13. Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele:

Articolul 6

„(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.”

Articolul 7

„Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:

(a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;

(b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă;

(c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică;

(d) atentare la regimul constituţional.”

Articolul 8

„(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.

(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.

(3) Sunt interzise întrunirile:

a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;

b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini având un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.

(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin.(3) este garantat.

(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri în locuri sau localuri permanente, după caz.”

Articolul 11

„(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:

a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;

b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;

c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;

d) forma desfăşurării întrunirii;

e) numărul aproximativ de participanţi;

f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;

g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.

(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.”

Articolul 12

„(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) cel mai târziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.

(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă. ...

(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art.6 şi art.7 cu consecinţe grave pentru societate.”

Articolul 14

„(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei: ...”

Articolul 15

„(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.”

ÎN DREPT

14. Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că procedurile judiciare nu au fost echitabile, deoarece instanţele judecătoreşti nu au adus motive suficiente şi relevante în hotărârile lor. Partea relevantă a articolului 6 § 1 al Convenţiei este următoarea:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptat[ împotriva sa. ...”

15. Reclamanţii au mai pretins că refuzul de a autoriza întrunirea lor a constituit o încălcare a dreptului lor la libertatea de întrunire paşnică garantat de articolul 11 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

I.ADMISIBILITATEA CAUZEI

16. Curtea notează că, după depunerea acestei cereri, asociaţia Hyde Park a fost transformată, încetând să existe ca o organizaţie non-guvernamentală înregistrată şi reapărând ca o asociaţie neînregistrată (a se vedea paragraful 1 de mai sus). Nu este contestat faptul dacă noul Hyde Park era în drept să menţină cererea, iar Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a decide altfel (a se vedea, mutatis mutandis, David v. Moldova, nr. 41578/05, § 28, 27 noiembrie 2007). Mai mult, Curtea consideră că dreptul Hyde Park de a menţine cererea nu este afectat de faptul că aceasta nu este înregistrată (a se vedea, mutatis mutandis, Christians against Racism and Fascism v. the United Kingdom, nr. 8440/78, Decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decisions and Reports 21, p. 138).

17. Curtea consideră că această cerere ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea acesteia inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acesteia.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI

18. Reclamanţii au susţinut că ingerinţa în dreptul lor la libertatea de întrunire nu a fost prevăzută de lege, deoarece motivul invocat de Consiliul municipal nu era compatibil cu articolul 12 alin. 6 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Mai mult, ingerinţa nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

19. Guvernul a admis că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamanţilor garantat de articolul 11 al Convenţiei. Totuşi, această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

20. Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea Hyde Park cu privire la organizarea întrunirii din 25 februarie 2006 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantat de paragraful 1 al articolului 11 al Convenţiei. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a articolului 11 al Convenţiei, doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol, şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

21. În ceea ce priveşte legalitatea ingerinţei, Curtea notează că, potrivit articolului 14 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, Consiliul municipal Chişinău era obligat să motiveze în scris respingerea cererii Hyde Park cu privire la organizarea întrunirii, ceea ce el a şi făcut prin decizia din 21 februarie 2006 (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Potrivit articolului 12 alin. 6 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, o cerere poate fi respinsă doar dacă Consiliul municipal deţine probe că prevederile articolelor 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor ar putea fi încălcate cu consecinţe grave pentru societate. Contrar acestor prevederi, Consiliul municipal a respins cererea cu privire la organizarea întrunirii pe motiv că Parlamentul nu era responsabil de organizarea concursului Eurovision şi că protestul era neîntemeiat. Mai târziu, în timpul procedurilor judiciare, Consiliul municipal a invocat două temeiuri noi, şi anume faptul că membrii Hyde Park nu au participat la concursul Eurovision şi că această chestiune a fost deja discutată în Parlament. Deoarece motivele invocate de Consiliul municipal pentru respingerea cererii Hyde Park cu privire la organizarea întrunirii nu se încadrează în temeiurile prevăzute de articolele 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, Curtea ar putea considera că acest lucru în sine poate constitui un temei suficient pentru a conchide că măsurile impuse nu au fost „prevăzute de lege”. Totuşi, în această cauză Curtea consideră că chestiunea respectării în practică a legii este indisolubil legată de faptul dacă ingerinţa a fost „necesară într-o societate democratică”. Prin urmare, Curtea va examina această chestiune mai jos (a se vedea Christian Democratic People’s Party v. Moldova, nr. 28793/02, § 53, ECHR 2006-II).

22. Părţile nu au căzut de acord nici în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă nici această chestiune (a se vedea Christian Democratic People’s Party v. Moldova, citată mai sus, § 54).

23 În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea reaminteşte că a ea menţionat de mai multe ori în hotărârile sale că democraţia politică nu numai că este o trăsătură fundamentală a ordinii publice europene, dar şi Convenţia a fost menită să promoveze şi să menţină idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Curtea a subliniat că democraţia este unicul model politic consfinţit în Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Prin formularea celui de-al doilea paragraf al articolului 11, la fel ca şi în articolele 8, 9 şi 10 ale Convenţiei, unica necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile garantate de aceste articole este una care trebuie să pretindă că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi (the Welfare Party) and Others v. Turkey [GC], nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86‑89, ECHR 2003‑II, şi Christian Democratic People’s Party v. Moldova, citată mai sus, § 63).

24. Referindu-se la caracteristicile unei „societăţi democratice”, Curtea a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a statuat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz al unei poziţii dominante (a se vedea Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 august 1981, § 63, Seria A nr. 44, şi Chassagnou and Others v. France [GC], nr. 25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR 1999‑III).

25 Atunci când efectuează controlul său prin prisma articolului 11, sarcina Curţii nu este de a substitui opiniile autorităţilor naţionale relevante cu opiniile proprii, ci mai degrabă să revizuiască prin prisma articolului 11 deciziile pe care acestea le-au emis în exercitarea discreţiei lor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea faptului dacă statul pârât şi-a exercitat discreţia sa în mod rezonabil, atent şi cu bună-credinţă; ea trebuie să examineze ingerinţa deplânsă în lumina cauzei în ansamblu şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Făcând acest lucru, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde care au fost în conformitate cu principiile consfinţite prin articolul 11 şi, mai mult, că ele şi-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 ianuarie 1998, § 47, Reports of Judgments and Decisions 1998‑I).

26. Revenind la circumstanţele acestei cauze, Curtea observă că Consiliul municipal a respins cererea Hyde Park cu privire la desfăşurarea acţiunilor de protest planificate pentru 25 februarie 2006 bazându-se pe motive care nu erau prevăzute de articolele 6 şi 7 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Potrivit deciziei Consiliului municipal Chişinău: „Parlamentul nu este responsabil de organizarea concursului Eurovision, care a avut loc în Ucraina, iar protestul era neîntemeiat, deoarece se referea la evenimente ce au avut loc deja”. Asemenea motive nu pot fi considerate compatibile cu cerinţele articolului 11 al Convenţiei. Nu a existat vreo sugestie că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile. Mai degrabă, intenţia lor era de a desfăşura un protest paşnic cu privire la concursul Eurovision şi modul în care a fost organizat tele-votingul de către autorităţile moldoveneşti. Curtea consideră inacceptabil prin prisma articolului 11 al Convenţiei ca o ingerinţă în dreptul la libertatea de întrunire să fie justificată doar prin propria viziune a autorităţilor cu privire la temeinicia unui anumit protest. Prin urmare, Curtea nu poate decât să conchidă că refuzul Consiliului municipal de a autoriza întrunirea nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase.

27. Este adevărat că în cadrul procedurilor judiciare ulterioare instanţele judecătoreşti au invocat motive noi pentru respingerea cererii Hyde Park de autorizare a întrunirii, şi anume faptul că scopul acţiunii de protest nu era indicat clar în cererea adresată Consiliului municipal. Totuşi, articolele 11 şi 12 ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor acordă autorităţilor locale competenţa exclusivă privind autorizarea sau neautorizarea întrunirilor. Legea nu prevede, iar Guvernul nu a susţinut contrariul, că şi alte autorităţi ale statului, precum instanţele judecătoreşti, sunt în drept, în temeiul Legii cu privire la organizarea sau desfăşurarea întrunirilor, să exercite această competenţă în nume propriu sau în numele autorităţilor locale. Din acest motiv, Curtea consideră că noul motiv invocat de Curtea de Apel nu urmează a fi luat în consideraţie.

28. Luând în consideraţie circumstanţele sus-menţionate, Curtea conchide că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

III.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI

29. Reclamanţii au mai pretins violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei, susţinând că procedurile nu au fost echitabile, deoarece instanţele judecătoreşti naţionale nu au pronunţat hotărâri motivate. Deoarece această pretenţie nu ridică chestiuni separate de cele care au fost examinate mai sus prin prisma articolului 11, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat.

IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

30. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

31. Reclamanţii au pretins cu titlu de prejudiciu moral 4,000 euro (EUR) pentru Hyde Park şi câte EUR 500 pentru fiecare reclamant.

32. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă era excesivă şi nesusţinută prin probe.

33. Curtea acordă EUR 3,000 pentru Hyde Park. Compensaţia acordată pentru Hyde Park urmează a fi plătită reprezentantului reclamanţilor, dl A. Postică, şi urmează a fi încasată şi gestionată în numele Hyde Park. În ceea ce priveşte pretenţiile celorlalţi reclamanţi, Curtea nu le consideră justificate în această cauză şi, prin urmare, le respinge.

B. Costuri şi cheltuieli

34. Reclamanţii au mai pretins EUR 1,300 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.

35. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că aceasta era excesivă.

36. Curtea acordă EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Această sumă urmează a fi plătită reprezentantului reclamantului, dl A. Postică.

C. Dobânda de întârziere

37. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei;

4. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(i) EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, urmează a fi plătiţi reprezentantului reclamanţilor, dl A. Postică, şi urmează a fi încasaţi şi gestionaţi în numele Hyde Park;

(ii) EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, urmează a fi plătiţi reprezentantului Hyde Park, dl A. Postică;

(iii) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

5. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 31 martie 2009, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy