CASE OF HYDE PARK AND OTHERS v. MOLDOVA (Nos. 5 and 6) - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A PATRA

CAUZA HYDE PARK ŞI ALŢII (nr. 5 şi 6) c. MOLDOVEI

(Cererile nr. 6991/08 şi 15084/08)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

14 septembrie 2010

Această hotărîre v-a deveni definitivă conform Articolului 44 § 2 al Convenţiei. Această hotărîre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Hyde Park şi Alţii (nr. 5 şi 6) c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
and Fatoş Araci, Grefier adjunct al Secţiei,

Deliberînd la 24 august 2010 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 6991/08 şi 15084/08) depuse împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) de către Hyde Park şi patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Ghenadie Brega, dl Anatolie Juraveli, dl Oleg Brega şi dl Anatol Hristea-Stan (“reclamanţii”) la 20 februarie 2008. Aceştia s-au născut în 1975, 1988, 1973 şi respectiv în 1953. Ei locuiesc în com. Pepeni şi în Chişinău, toţi fiind membri Hyde Park.

2. La 2 iunie 2008, organizaţia non-guvernamentală Hyde Park a încetat să existe. Succesorul său, Hyde Park, o asociaţie obştească neînregistrată, şi-a exprimat intenţia de a menţine cererea depusă la Curte.

3. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Oleg Brega, preşedintele Hyde Park la momentul derulării evenimentelor. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

4. Reclamanţii au pretins, în special, încălcarea dreptului lor la libera întrunire şi la un proces echitabil în ceea ce priveşte cele trei demonstraţii ce au avut loc la 30 august, 4 septembrie şi 10 septembrie 2007.

5. La 8 aprilie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis că fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Introducere

6. În timpul evenimentelor care au determinat această cerere, Hyde Park (primul reclamant) era înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca o organizaţie non-guvernamentală care pleda, inter alia, pentru libertatea de exprimare şi dreptul la întruniri paşnice. În anul 2007, membrii săi au decis să sisteze înregistrarea organizaţiei din cauza pretinselor presiuni şi intimidări din partea statului. În special, ei s-au plîns, printre altele, de refuzul Ministerului Justiţiei de a înregistra modificările la statutul organizaţiei, de aplicarea repetată a sechestrului pe contul său bancar, de arestarea arbitrară a membrilor săi şi de tentative de a sista activitatea ziarului său. Cîţiva din liderii organizaţiei au solicitat azil politic în ţările occidentale. S-a decis ca organizaţia să-şi continue activitatea sub aceeaşi denumire, însă fără a se înregistra la autorităţile de stat. S-a mai decis ca noua asociaţie neînregistrată să devină succesoarea fostei organizaţii. După excluderea organizaţiei din Registrul de stat al asociaţiilor obşteşti la 2 iunie 2008, activităţile Hyde Park au continuat ca şi mai înainte, în baza noului statut al acesteia. Asociaţia a continuat să-şi editeze ziarul, să menţină pagina sa în internet şi să organizeze proteste şi demonstraţii.

2. Demonstraţia din 30 august 2007

7. La 23 iulie 2007 Hyde Park au solicitat autorizarea desfăşurării unui protest în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale la 30 august 2007 de către Consiliul Municipal Chişinău împotriva pretinselor acte de intimidare a Hyde Park de către aceste autorităţi. ,.

8. La 20 august 2007, Consiliul Municipal a autorizat protestul, care urma să aibă loc la în faţa clădirii Ministerului Afacerilor Interne la 07:30-08:15 şi în faţa Procuraturii Generale 30 august 2007, între 8:15 şi 9 seara la o distanţă de cel puţin cincizeci de metri de sediile autorităţilor.

9. La 30 august 2007, la 7:30, reclamanţii au început protestul în faţa Ministerului Afacerilor Interne, dar au fost imediat abordaţi de un colaborator de poliţie care le-a ordonat să înceteze protestul, explicînd că autorizaţia municipală acordată a fost contestată de către Procuratura Generală în instanţă la 29 august 2007. Colaboratorul de poliţie a susţinut că în conformitate cu Legea cu privire la Procuratură, recursul procurorului împotriva unui act administrativ suspendă acţiunea actului administrativ precedent pînă la momentul cînd legalitatea acestuia va fi examinată în instanţă. Reclamanţii au refuzat să se conformeze somaţiei acestuia şi au explicat că autorizaţia este valabilă şi că protestul lor este paşnic. Ei au invocat prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. La scurt timp după aceea, o dubiţă a poliţiei a sosit şi domnul Ghenadie Brega, dl Oleg Brega, dl Hristea-Stan şi dl Juraveli au fost reţinuţi şi transportaţi la o secţie de poliţie unde au fost interogaţi. La aproximativ orele 9:30, aceştia au fost eliberaţi fără careva explicatii. Ei nu au putut continua protestul, deoarece la acea oră autorizaţia în cauză expirase.

10. În aceeaşi zi, reclamanţii au depus o plîngere prin care au solicitat şefului secţiei de poliţie al sectorului Centru iniţierea unei urmăriri penale în vederea colaboratorilor de poliţie care i-au reţinut; cu toate acestea, plîngerea a fost respinsă de către şeful secţiei de poliţie la 19 septembrie 2007, pe motiv că autorizaţia de protest în cauză conţinea numeroase deficienţe, printre care, în aceasta lipsea indicarea locului exact a desfăşurării protestului şi numărul participanţilor ce urmau să ia parte la protest.

11. Aparent contestarea menţionată împotriva autorizaţiei municipale din 20 august 2007 al Procuraturii Generale, niciodată nu a mai fost examinată de către instanţele judecătoreşti.

3. Demonstraţia din 4 septembrie 2007

12. La 30 august 2007, domnul Juraveli, vice-preşedintele Hyde Park, a solicitat de la Primărie autorizaţia de a organiza o demonstarţie din cauza pretinsei reprimări a protestului său paşnic desfăşurat din 4 şi 11 septembrie 2007 în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi a Procuraturii Generale. În cererea sa, acesta a indicat zece persoane ce urmau să participe la demonstraţie şi a indicat numele său şi cel al domnului Oleg Brega, şi al domnului Hristea-Stan în calitate de persoane ce urmau să conducă desfăşurarea demonstraţiilor.

13. Primăria nu a adoptat nicio decizie şi nici nu a examinat cererea reclamanţilor de autorizare a desfăşurării demonstraţiei din 4 septembrie 2007. Prin urmare, la ora 9 al aceleaşi zile, reclamanţii au început desfăşurarea protestului în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne. La 09:25 Ghenadie Brega, Oleg Brega şi un membru Hyde Park care nu este reclamant, au fost reţinuţi pe motiv că demonstraţia desfăşurată de aceştia nu era autorizată. Ei au fost transportaţi la o secţie de poliţie, unde au fost percheziţionaţi şi reţinuţi timp de aproximativ cinci ore. Potrivit reclamanţilor, colaboratorii de poliţie au făcut copii ale documentelor acestora, inclusiv şi a unor scrisori personale. Doi dintre reclamanţi au fost ţinuţi în cuşti şi apoi în celule. Mai tîrziu au fost duşi la Judecătoria Centru şi din moment ce şedinţa a fost amînată, aceştia au fost eliberaţi la orele 15.

14. La 21 septembrie 2007, Judecătoria sectorului Centru a examinat acuzaţiile aduse împotriva reclamanţilor. Reclamanţii au susţinut că, deoarece Primăria nu a examinat cererea pentru eliberarea autorizaţiei înainte de data desfăşurării demonstraţiei, aceştia au avut dreptul de a desfăşura demonstraţia, în conformitate cu prevederile articolului 12 al. (5) din Legea privind întrunirile. Aceştia au susţinut că un reprezentant al Primăriei i-a informat că cererea acestora nu a fost examinată din lipsă de timp şi că aceştia pot desfăşura protestul la data planificată. Instanţa a respins susţinerile reclamanţilor şi a constatat că aceştia au încălcat dispoziţiile articolului 11 al. 1 din Legea privind întrunirile prin omisiunea de a depune cererea în termen de cincisprezece zile înaintea de desfăşurarea protestelor planificate. Potrivit instanţei, protestul putea fi desfăşurat nu mai devreme de 14 septembrie 2007. Astfel, Ghenadie şi Oleg Brega au fost declaraţi vinovaţi de organizarea unei demonstraţii neautorizate şi au fost amendaţi cu 800 lei moldoveneşti (MDL) fiecare (aproximativ 48 euro (EUR)). Un alt membru Hyde Park, care nu este reclamant în prezenta cauză a fost amendat cu 200 lei. Recursul reclamanţilor a fost respins de către Curtea de Apel Chişinău pe aceleaşi motive, la 23 octombrie 2007.

3. Demonstraţia din 10 septembrie 2007

15. La 7 septembrie 2007, Primăria a examinat cererea reclamnţilor din 30 august 2007 (a se vedea paragraful 12 de mai sus) şi a emis o autorizaţie dl-lui Juraveli ce a permis organizarea protestului în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne şi a Procuraturii Generale între 8 şi 11 septembrie 2007.

16. În dimineaţa zilei de 10 septembrie 2007, mai mulţi membri Hyde Park au început protestul în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne şi a Procuraturii Generale; cu toate acestea, cîteva minute mai tîrziu, poliţia a sosit şi a reţinut trei persoane (pe dl Juraveli, dl Oleg Brega şi dl Hristea-Stan), pe motiv că autorizaţia nu conţinea numele tuturor persoanelor participante la protest. Guvernul a susţinut că aceştia au fost reţinuţi pentru încălcarea ordinii publice şi pentru că scandau lozinci insultătoatre în adresa ministrului Afacerilor Interne. La secţia de poliţie cei arestaţi au fost interogaţi şi percheziţionaţi. Ei au fost eliberaţi după cinci ore. Reclamanţii au susţinut că, în timp cît au fost reţinuţi, acestora nu le-a fost permis să telefoneze sau să contacteze vre-un avocat.

17. Colaboratorii poliţiei au iniţiat proceduri administrative împotriva reclamanţilor; cu toate acestea, la 21 septembrie 2007, Judecătoria sectorului Centru a decis să întrerupă orice acţiuni împotriva acestora.

4. Plîngerile adresate Procurorului General

18. La 5 septembrie 2007, dl Oleg Brega a expediat o plîngere adresată Procurorului General prin care a solicitat iniţierea urmăririi penale în vederea colaboratorilor de poliţie datorită acţiunilor acestora la demonstraţiile din 30 august si 4 septembrie. O altă plîngere în acest sens a fost expediată la 10 ianuarie 2008. Reclamanţii susţin că nu au primit un răspuns oficial la nici o plîngere pe care au expediat-o.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

19. Articolul 32 al Constituţiei al Republicii Moldova (Libertatea opiniei si a exprimarii) prevede următoarele:

(1) Oricarui cetatean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvint, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare,la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”

Articolul 40 (Libertatea întrunirilor) prevede următoarele:

“Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.”

20. Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele:

Articolul 6

„(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.”

Articolul 7

„Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:

(a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;

(b) îndemn la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă;

(c) incitare la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică;

(d) atentare la regimul constituţional.”

Articolul 8

„(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.

(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei publice locale, procuraturii, instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.

(3) Sunt interzise întrunirile:

a) la o distanţă mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;

b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii, utilaje sau maşini avînd un grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.

(4) Accesul liber în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin.(3) este garantat.

(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri în locuri sau localuri permanente, după caz.”

Articolul 11

„(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai tîrziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:

a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;

b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;

c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;

d) forma desfăşurării întrunirii;

e) numărul aproximativ de participanţi;

f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;

g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.

(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.”

Articolul 12

„(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului(municipiului), satului(comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte de data întrunirii.

(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă. ...

(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de poliţie şi deţine probe convingătoare că la întrunire vor fi încălcate condiţiile art.6 şi art.7 cu consecinţe grave pentru societate.”

Articolul 14

„(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive s-a decis refuzul eliberării autorizaţiei: ...”

Articolul 15

„(1) Organizatorul întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.”

Articolul 19

Participanţii la întrunire sînt obligaţi:

a) să respecte prezenta lege şi alte acte normative care au tangenţă la aceasta;

b) să respecte recomandările organizatorului întrunirii, factorilor de decizie din primărie sau poliţie;

...

e) să părăsească întrunirea la somaţia organizatorului, factorilor de decizie din primărie sau poliţie.

21. Prevederile relevante ale Codului Penal sunt următoarele:

Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate

„(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 30 ore sau închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:

b) asupra a două sau mai multor persoane;

d) de două sau mai multe persoane;

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.”

Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor

„(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea . ..:

a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;

b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;

c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.”

24. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative, în vigoare în perioada relevantă, sunt următoarele:

Articolul 174/1

„2. Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie - atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci unităţi convenţionale. ...

4. Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la zece la cincisprezece unităţi convenţionale.”

Articolul 174/ 5

„Opunerea de rezistenţă unui colaborator al poliţiei [...] aflate în exerciţiul datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combaterei a criminalităţii - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la cincisprezece unităţi convenţionale, sau arest administrativ pe un termen de pînă la treizeci de zile.”

Articolul 174/ 6

„Ultragierea colaboratorului poliţiei ... aflat în exerciţiul datoriei de serviciu ... - atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la zece unităţi contravenţionale, sau arest administrativ pe un termen de pînă la cincisprezece zile.”

22. Articolul 14 din Codul Civil (privind repararea prejudiciilor) prevede că orice persoană ale cărei drepturi au fost încălcate poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat.

23. Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 (1998) privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judecătoreşti au fost stabilite în hotărîrea Curţii în cauza Şarban c. Moldovei, cererea nr.3456/05, § 54, 4 octombrie 2005. În cazul Belicevecen împotriva Ministerului Finanţelor (nr. 2ra-1171/07, 4 iulie 2007), în care Curtea Supremă de Justiţie a constatat că o persoană ar putea solicita despăgubiri în baza Legii nr. 1545 (redacţia legii din 1998) numai în cazul în care această persoană a fost pe deplin achitată de toate acuzaţiile aduse împotriva acesteia. Întrucît domnul Belicevecen a fost găsit vinovat în ceea ce priveşte una din acuzaţiile aduse împotriva sa, el nu poate pretinde nici un prejudiciu.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 şi ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI

24. În prima cerere a reclamanţilor (cererea nr. 6991/08 - Hyde Park (nr. 5)) aceştia au pretins că reprimarea desfăşurării demonstraţiei din 4 septembrie 2007, precum şi reţinerile efectuate de poliţie au fost efectuate în contradicţie cu prevederile articolului 11 al Convenţiei ce prevede libertatea întrunirilor. În cea de a doua cerere (nr. 15084/08 - Hyde Park (nr. 6)), reclamanţii au înaintat aceeaşi plîngere în ceea ce privesc demonstraţiile din 30 august 2007 şi 10 septembrie 2007. În cea de a doua cerere, reclamanţii de asemenea s-au plîns în baza articolului 10 al Convenţiei:

“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti..”

Şi articolul 11 al Convenţiei, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

25. Guvernul nu a fost deacord cu argumentele prezentate.

A. Admisibilitatea: două obiecţii preliminare ale Guvernului

1. Susţinerile părţilor

26. Guvernul a făcut două obiecţii cu privire la admisibilitatea cererilor. În primul rînd, Guvernul a susţinut în observaţiile referitor la ambele cereri, că niciunul din reclamanţi nu putea pretinde statutul de victimă. Guvernul a amintit că Hyde Park a fost dizolvată la 22 aprilie 2007, astfel, atunci cînd demonstraţiile au avut loc la 4 septembrie 2007, reclamanţii şi ceilalţi participanţi nu puteau fi membri ai organizaţiei. Guvernul a mai susţinut că, în cererea sa de autorizare din 30 august 2007, domnul Juraveli a solicitat autorizaţia în calitate de persoană fizică (personne physique) şi nu din numele Hyde Park. Acest fapt a fost confirmat de autorizaţia acordată de către Primărie domnului Juraveli. El nu a atras atenţia autorităţilor asupra faptului că el a solicitat autorizaţia în numele Hyde Park sau să încerce să se plîngă referitor la termenii de eliberare a autorizaţiei acordate acestuia de Primărie. Astfel, nu exista nicio legătură cauzală între faptul că domnul Juraveli participa ca organizator al demonstraţiei şi faptul existenţei Hyde Park: astfel nu a avut nicio relevanţă faptul că el era vice-preşedinte al Hyde Park. În consecinţă, Hyde Park nu poate pretinde statutul de victimă în sensul articolului 11 al Convenţiei. Mai mult decît atît, a fost probat din rezultatul rapoartelor poliţiei, pe care Guvernul le-a prezentat Curţii, că domnul Juraveli nu a participat la demonstraţiile din 4 septembrie. Astfel, acesta nu putea fi victimă a presupuselor încălcări şi nici nu pot purta această calitate nici ceilalţi reclamanţi.

27. În ceea ce priveşte cererea Hyde Park nr. 15084/08, Guvernul a susţinut de asemenea, că aceaştia nu au epuizat toate căile interne de recurs. Reclamanţii care au fost reţinuţi pe 30 august 2007 şi nu au făcut nici o reclamaţie ce puteau fi înaintate atunci cînd aceasta a fost posibil în conformitate cu prevederile articolului 7 al Codului cu contravenţiilor administrative, şi anume conducătorilor ierarhici superiori al colaboratorilor de poliţie ce au fost implicaţi în acele incidente. Reclamanţii au avut posibilitatea să înainteze o plîngere ce putea fi adresată unui procuror. Reclamanţii au avut, de asemenea, posibilitatea să solicite o despăgubire invocînd artocolele 32 şi 40 din Constituţie, care le garantează libertatea de exprimare şi de întrunire, dar aceştia au decis să nu epuizeze aceste remedii. În ce priveşte demonstraţia din 10 septembrie 2007, după ce procedura în faţa Judecătoriei sectorului Centru a fost întreruptă (vezi paragraful 17 de mai sus), reclamanţii nu au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral, aşa cum a fost posibil să se facă în temeiul articolului 14 din Codul Civil şi în temeiul Legii nr. 1545 (1998) (a se vedea punctele 23 şi 24 de mai sus).

28. În ceea ce priveşte statutul de victimă al reclamanţilor, aceştia au invocat faptul că domnul Ghenadie Brega şi domnul Juraveli au activat în calitate de preşedinte şi respectiv de vicepreşedinte al organizaţiei non-guvernamentale Hyde Park pînă la momentul dizolvării acesteia. Ei au considerat că asociaţia neînregistrată Hyde Park poate fi considerată în calitate de successor, deoarece a avut acelaşi nume, aceleaşi persoane în calitate de membri fondatori, acelaşi statut şi alte elemente constitutive similare. Dl Juraveli a completat cererea de autorizare în nume propriu, dar sub semnatura acestuia a adăugat sintagma "vice-preşedintele al asociaţiei Hyde Park" şi a furnizat detalii cu privire la ceilalţi participanţi, care erau de asemenea, membri al Hyde Park. Reclamanţii au menţionat că în conformitate cu articolul 11 al Legii cu privire la libertatea întrunirilor, numai organizatorul unei demonstraţii putea depune cerere pentru eliberarea unei asemenea autorizaţii, dar nu şi participanţii. În dimineaţa zilei de 4 septembrie 2007, domnul Juraveli a sosit după ce ceilalţi participanţi care erau fost deja arestaţi, aceasta a servit drept explicaţie faptului de ce acesta în timp ce protesta paşnic în acelaşi loc, nu fusese arestat în aceaşi zi ci fusese arestat cîteva zile mai tîrziu.

29. Reclamanţii, de asemenea, au considerat că în ce priveşte demonstraţiile din 30 august şi 10 septembrie 2007, aceştia au epuizat toate căile interne de recurs. Anterior, cînd aceştia s-au plîns procurorilor de acţiunile colaboratorilor poliţiei la demonstraţiile desfăşurate, aceştia nu au luat nicio măsură. Acelaşi lucru s-a confirmat prin faptul că Dl Ghenadie Brega a depus o plîngere pe numele colaboratorilor de poliţie în temeiul articolului 14 din Codul civil şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 1545, dar această plîngere a fost respinsă de către şeful secţiei de poliţie al sectorului Centru (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Astfel, nu a fost nici o cale de atac eficientă care putea fi folosită pentru contestarea unui astfel de răspuns. Reclamanţii de asemenea au adresat Procurorului General o plîngere de iniţiere a urmăririi penale, la care Procurorul General nu a răspuns.

2. Aprecierea Curţii

30. Curtea notează că după depunerea prezentei cereri, Hyde Park a încetat să existe ca organizaţie non-guvernamentală înregistrată şi a continuat să activeze în calitate de organizaţie neînregistrată (a se vedea paragraful 1 supra). Curtea consideră că capacitatea Hyde Park-lui de a continua procesul nu este afectată de faptul că nu este înregistrată (a se vedea, Hyde Park şi Alţii c. Moldovei (nr. 4), nr. 18491/07, § 33, 7 aprilie 2009, cu referinţe în continuare).

31. În ceea ce priveşte obiecţia preliminară a Guvernului (cu privire la statutul de victimă al reclamanţilor), Curtea de asemenea notează că, în Hyde Park (nr. 4) ibidem, § 34, care viza de asemenea situaţia în care o demonstraţie a fost organizată de Hyde Park şi membrii săi, Guvernul a obiectat că, din moment ce numai Hyde Park a solicitat autorizaţia de a organiza demonstraţia, alte persoane nu pot pretinde statutul de victimă. Această obiecţie a fost respinsă de Curte, pe motiv că ceilalţi reclamanţi au participat la demonstraţie şi au fost şi aceştia reţinuţi şi deţinuţi de poliţie. În prezenta speţă, Guvernul face o obiecţie opusă: deoarece numai domnul Juraveli a solicitat autorizaţia pentru desfăşurarea protestului, Hyde Park nu a poate pretinde statutul de victimă. Curtea consideră că este evident din circumstanţele cauzei, în special faptul că domnul Juraveli a solicitat autorizaţia din 30 august 2007 şi a adăugat mai jos de de semnătura sa şi sintagma "vice-preşedinte al organizaţiei Hyde Park", în special acesta a semnat în numele organizaţiei Hyde Park. Mai mult ca atît, Curtea a menţionat că prin jurisprudenţa sa bine definită este constatat faptul că asociaţiile pot avea statutul de victimă în cazul ingerinţei aduse dreptului la libertatea de întrunire paşnică: a se vedea, de exemplu, Consiliul ţiganilor şi Alţii împotriva Regatului Unit (dec.) , nr. 66336/01, 14 mai 2002; Plattform Ärzte für das Leben с. Austriei, 21 iunie 1988, seria A nr. 139; şi Сreştinii împotriva Rasismului şi Fascismului c. Regatului Unit, nr. 8440/78, Decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decizii şi Rapoarte 21, p. 138. Prin urmare, se respinge obiecţia preliminară a Guvernului în ceea ce priveşte statutul de victimă al Hyde Park. Cu toate acestea, în ce priveşte statutul de victimă a domnului Juraveli şi participarea acestuia la demonstraţiile din 4 septembrie 2007, Curtea consideră întemeiată obiecţia preliminară a Guvernului.

Dacă domnul Juraveli nu ar fi participat la demonstraţii, astfel nu ar putea fi existat nici o îngerinţă adusă drepturilor sale prevăzute de articolul 11 al Convenţiei. Conceptul cu privire la subiectul de victimă în cauza prezentă s-ar extinde exagerat asupra tuturor personelor care ar fi susţinut că aceştia ar fi participat la demonstraţia ce urma să ia loc. Dacă se admite o astfel de constatare, ar fi să se permită unui număr nedeterminat de persoane să invoce încălcarea dreptului său prevăzut de articolul 11 (a se vedea, mutatis mutandis, Patyi şi alţii c. Ungariei, nr. 5529/05, § § 25-28, 07 octombrie 2008, în cazul în care autorităţile au refuzat autorizarea pentru participare la o demonstraţie care nu s-a desfăşurat: Curtea a constatat că organizatorul demonstraţiei ce a planificat demonstraţia a fost o victimă a încălcării, dar nu alţi patruzeci şi şapte de reclamanţi care au declarat că [dacă demonstraţia ar fi avut loc] ei ar fi participat la demonstraţie). Curtea admite faptul că domnul Juraveli este în strînsă legătură cu activitatea Hyde Park şi demonstraţiile organizate de acesta; într-adevăr, acesta a fost cel care a solicitat autorizaţia de a organiza demonstraţiile între 4 şi 11 septembrie. Cu toate acestea, acesta nu a furnizat nici o dovadă care să indice asupra faptului cînd a sosit acesta la locul demonstraţiei, acesta nici nu a demonstrat că cel puţin a încercat să exercite dreptul său la întruniri paşnice în acea zi şi că ar fi fost împiedicat în exercitarea acestui drept datorită acţiunilor autorităţilor; faptul că el a fost arestat la alte demonstraţii desfăşurate mai tîrziu, statutul său de victimă este relevant doar în ce priveşte acele demonstraţii.

Curtea, prin urmare, susţine obiecţia preliminară a Guvernului şi declară inadmisibil un capăt din cererea domnului Juraveli privind demonstraţiile din 4 septembrie 2007.

32. În ceea ce priveşte a doua obiecţie preliminară a Guvernului (neepuizarea căilor interne de recurs), Curtea observă că, pentru demonstraţiile din 30 august 2007, reclamanţii au facut plîngeri, de fapt, atît adresate şefului colaboratorilor de poliţie (plîngerea depusă la Şeful secţiei de poliţie Centru) şi cea adresată Procurorului General. Plîngerea a fost respinsă la 19 septembrie 2007 şi reclamanţii nu au mai primit niciun răspuns la aceasta. Mai mult decît atît, Guvernul nu a menţionat că aceste căi de recurs erau de fapt inadecvate şi ineficiente. Curtea reiterează că, în scopul conceptului epuizării căilor interne de recurs, un reclamant nu este obligat să încerce mai mult decît o cale de atac, atunci cînd sunt disponibile mai multe (a se vedea speţa Breabin c. Moldovei, nr. 12544/08, § 33, 7 aprilie 2009). În consecinţă, obiecţia preliminară a Guvernului ce se referă la faptul că reclamanţii trebuiau să se plîngă în baza articolului 7 din Codul cu privire la contravenţiile administrative sau în baza procedurilor posibil de iniţiat în baza articolelor 32 şi 40 din Constituţie trebuie respinse.

33. Este adevărat faptul că domnul Oleg Brega s-a plîns Procurorului General în ceea ce privesc acţiunile poliţiei din 30 august şi 4 septembrie 2007, dar aceleaşi plîngeri nu au fost adresate în ceea ce privesc acţiunile poliţiei la demonstraţiile din 10 septembrie 2007.

Reclamanţii au declarat, că nu s-au luat măsuri atunci cînd s-au plîns Procurorului General cu privire la acţiunile poliţiei la demonstraţiile din 30 august si 4 septembrie. Prin urmare, Curtea consideră că nu era rezonabil pentru reclamanţi să considere că o plîngere similară în ceea ce priveşte demonstraţia din 10 septembrie 2007 s-ar fi soldat cu o examinare (a se vedea, mutatis mutandis, Castraveţ c. Moldovei, nr. 23393 / 05, § 25, 13 martie 2007). Cu toate acestea, simplul fapt că un remediu intern este considerat ineficient (şi, prin urmare, nu trebuie epuizat) nu scuteşte nici un reclmant de obligaţia de a exercita alte căi de atac care se pot dovedi a fi eficiente. În consecinţă, Curtea trebuie să examineze, de asemenea, dacă despăgubirea invocată de Guvern, şi anume acţiunea posibil neîntemeiată pe articolul 14 din Codul Civil şi pe Legea nr. 1545 ar fi fost eficiente. Curtea observă că principala diferenţă dintre demonstraţia din 10 septembrie 2007 şi cele din 30 august şi 4 septembrie este aceea că, în cazul demonstraţiilor precedente, procedurile administrative ce au fost iniţiate de către poliţie, au fost încetate de către Judecătoria sectorului Centru la 21 septembrie 2007. Prin urmare, ipotetic constatînd, reclamanţilor le-a fost disponibilă calea acţionării în judecată pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 1545 (a se vedea, prin afirmaţie contrară, Şarban v. Moldova, nr 3456/05, § 59, 4 octombrie 2005). Astfel în prezentul caz, ca şi în alte cazuri, problema epuizării căilor interne de recurs, sarcina probaţiunii cade în sarcina Guvernului, ce a susţinut excepţia neepuizării căilor de interne de recurs, pentru a convinge Curtea că o anume cale de recurs efecientă a fost disponibilă în teorie şi în practică la momentul relevant, şi anume, că această cale procedurală a fost accesibilă şi capabilă să ofere perspective rezonabile de soluţionare a plîngerilor reclamantului (a se vedea Demopoulos şi alţii c. Turciei [GC], nr 46113/99 şi alţii, 1 martie 2010;. Apostol c. Georgiei, nu 40765/02, § 36, CEDO 2006 XIV; şi X. c. Irlandei (dec.), nr 14079/04, 15 decembrie 2009, cu referinţe ulterioare). În cazul de faţă Curtea nu este convinsă de faptul că Guvernul a îndeplinit această sarcină. În special, acesta nu a reuşit să furnizeze un precedent judiciar elocvent care s-a soldat succes pentru reclamanţii care au înaintat pretenţii în baza articolului 14 din Codul civil şi Legea nr. 1545, fapt ce ar confirma că o acţiune formulată astfel, ar fi avut o perspectivă rezonabilă de succes. Prin urmare, Curtea nu este convinsă că reclamanţii ar fi trebuit să înainteze o astfel de acţiune şi în consecinţă, respinge obiecţia preliminară a Guvernului în ceea ce priveşte demonstraţiile din 10 septembrie 2007.

34. Referitor la demonstraţiile din 30 august, 4 septembrie 2007 şi 10 septembrie 2007, Curtea observă că reclamaţiile făcute de Hyde Park şi reclamanţi (inclusive cele ale domnului Juraveli în ce priveşte demonstraţiile din 30 august şi 10 septembrie 2007) nu pot fi considerate nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, nu există careva temeiuri pentru ca acestea să fie constatate inadmisibile. Ele trebuie, prin urmare, declarate admisibile.

B. Fondul

36. Astfel cum Curtea a constatat, reclamanţii şi-au fundamentat plîngerile doar în temeiul articolului 11 în ce priveşte demonstraţia din 4 septembrie 2007, şi în temeiul articolelor 10 şi 11 în ceea ce priveşte celelalte două demonstraţii. Curtea consideră că este necesar să se examineze plîngerile reclamanţilor cu privire la fiecare demonstraţie în temeiul articolului 11, dar va face acest lucru în temeiul articolului 10 (a se vedea Rai şi Evans c. Regatului Unit (dec.), nr. 26258 / 07 şi 26255/07, CEDO 2009 ...).

1. Susţinerile părţilor

a. Guvernul

35. Referitor la demonstraţia din 30 august 2007, Guvernul a considerat că ingerinţa drepturilor reclamanţilor a fost justificată în temeiul articolului 11 § 2. Ingerinţa a fost prevăzută de lege. În timpul demonstraţiei, poliţia a cerut prezentarea autorizaţiei. Cei prezenţi au fost apoi invitaţi la secţia de poliţie, astfel ca identitatea lor să poată fi verificată. Ei au fost reţinuţi nu mai mult de patruzeci de minute. Interferenta a urmărit un scop legitim de a preveni dezordinile şi a proteja onoarea şi demnitatea ministrului Afacerilor Interne şi a fost proporţională acestui obiectiv. Demonstraţia a fost în mod evident provocatoare, participanţii deţineau plancarde şi au scandat lozinci care urmăreau insultarea Ministrului Afacerilor Interne.

36. În ce privesc demonstraţiile din 4 septembrie 2007, Guvernul a considerat că nu a existat nici o interferenţă la libertatea de asociere a reclamanţilor. Acesta a invocat obiecţia preliminară că numai domnul Juraveli a solicitat autorizaţia de a demonstra. În plus, reclamanţii nu au urmat procedurile legale pentru obţinerea autorizaţiei. Reclamanţii au particpat la astfel de proteste anterior şi erau familiarizaţi cu aceste proceduri; simplul dezacord cu prevederile legislaţiei nu puteau servi drept temei pentru nesupunerea prevederilor legii. Deoarece ziua de 31 august 2007 a fost o zi de sărbătoare şi 1 şi 2 septembrie au urmat eventual ca zile de sîmbătă si duminică, deci 4 Septembrie era abia a doua zi lucrătoare după depunerea cererii de autorizare, ceea ce demonstrează rea-credinţa reclamanţilor.

Chiar dacă ar fi existat o ingerinţă, aceasta a fost prevăzută de lege: în articolul 11 al Legii cu privire la întruniri, care stabileşte condiţia că demonstraţiile se pot desfăşura numai în cazul unui preaviz de cincisprezece zile depus la autorităţile municipalităţii. Această perioadă de preaviz a fost considerată rezonabilă în hotărîrea Curţii în cauza Bączkowski şi alţii c. Poloniei, nr. 1543/06, § 83, CEDO 2007 VI şi a fost considerată accesibilă şi previzibilă. Aceasta a urmărit scopul legitim al prevenirii dezordinilor sau comiterii infracţiunilor şi a fost necesară într-o societate democratică. Reclamanţii au fost transportaţi la o instanţă – care nu judeca cauze penale - şi reclamanţii au fost amendaţi, amenda consta doar 80% din amenda maximă ce era prevăzută de lege. Aceasta a fost considerată drept o amendă proporţională. La fel constatările Curţii în cauza Ziliberberg c. Moldovei (dec.), nr. 61821/00, 04 mai 2004 sunt pertinente pentru prezenta cauză, deoarece statele au dreptul de a solicita autorizarea, ca apoi acesta să poată lua măsuri şi să aplice sancţiuni pentru cei care au participat la demonstraţii şi cei care nu au respectat această obligaţie de a depune o autorizaţie prealabilă, ce are importanţă majoră în fapt, deoarece autorizarea impune municipalitatea să se conformeze rigorilor relevante legii şi anume să asigure că demonstraţia se va petrece paşnic, de exemplu prin protejarea demonstraţiei de contra-demonstraţii. Mai mult, instanţa a examinat cu atenţie dacă autorizaţia a fost obţinută şi dacă municipalitatea a respectat termenele relevante impuse prin Legea cu privire la întruniri.

37. În ce priveşte demonstraţia din 10 septembrie 2007, Guvernul şi-a susţinut poziţia că orice interferenţă a drepturilor reclamanţilor prevăzute de Articolul 11 a fost făcută în limitele stabilite de lege. Potrivit Guvernului, autorizaţia pentru demonstraţie a fost înmînată domnului Juraveli în calitatea lui individuală de subiect de drept şi nu în numele organizaţiei Hyde Park. Cu toate acestea, protestatarii au scandat sloganuri în numele Hyde Park şi şi-au exprimat opiniile lor cu privire la presupusele acţiuni ilegale ale poliţiei la demonstraţiile anterioare referitoare la aceeaşi oraganizaţie. Cînd manifestanţii prezenţi la demonstraţie au fost interogaţi despre această discrepanţă ei au refuzat să dea careva explicaţii colaboratorilor poliţiei. În conformitate cu articolul 19 din Legea cu privire la întruniri, poliţia a ordonat, prin urmare ca demonstraţia să fie încetată. Însă cei prezenţi au refuzat, astfel ei au fost transportaţi ulterior la secţia de poliţie pentru ca să le fie verificată identitatea.

În ce priveşte chestiunea proporţionalităţii interferenţei, Guvernul a atras atenţia asupra faptulului că autorizaţia a fost acordată pentru demonstraţie şi poliţia a intervenit numai atunci cînd a devenit evidentă contradicţia între prevederile menţionate în autorizare şi prezenţa celor care participă neautorizat. Participanţii au fost reţinuţi pentru a face posibil ca poliţia să poată verifica dacă demonstraţia era desfăşurată conform condiţiilor de autorizare. De asemenea exista un pericol real de agresiune între participanţii la demonstraţie şi trecători, astfel poliţia a fost justificată atunci cînd a ordonat încetarea desfăşurării demonstraţiei, aceaste măsuri au fost luate cu scopul de a preveni posibilile acte de violenţă. În cele din urmă, Guvernul s-a bazat pe faptul că instanţa a încetat acţiunea judiciară inaintată împotriva reclamanţilor.

b. Reclamanţii

40. Reclamanţii nu au fost deacord cu argumentele Guvernului referitoare la fiecare din demonstraţii. Reclamanţii au susţinut că o anumită înregistrare video confirmă faptul că aceştia au fost reţinuţi mai devreme şi pentru o periodă mai mare de timp, contrar susţinerilor prezentate de Guvern. Astfel nu a existat nici un motiv ca aceştia să fie reţinuţi. Demonstraţia acestora se desfăşura paşnic şi documentele de autorizare puteau fi verificate în stradă sau după ce demonstraţia lua sfîrşit. În consecinţă, nici una dintre cerinţele articolului 11 al. 2 nu au fost respectate.

Cu referire la demonstraţia din 4 septembrie 2007, reclamanţii au susţinut că şi instanţele naţionale consideră perioada de preaviz de cincisprezece zile excesiv de îndelungată: Curtea Supremă de Justiţie a constatat că această cerinţă nu poate servi drept motiv de a interzicere desfăşurarea unei demonstraţii. Demonstraţiile au fost paşnice şi nu ameninţau pe nimeni. Arestarea tuturor celor care au participat nu a fost necesară. Amenzile aplicate au fost excesive: 800 lei reprezenta o treime din salariul lunar al lui Ghenadie Brega şi al lui Oleg Brega, care erau la acel moment şomeri, ce reprezenta o sumă impunătoare pentru aceştia, care în sfîrşit au fost obligaţi să o plătească.

În cele din urmă, referitor la demonstraţia din 10 septembrie 2007, reclamanţii au utilizat aceleaşi argumente aduse în ceea ce priveşte demonstraţia din 30 august. În plus, ei au susţinut că domnul Oleg Brega şi dl Hristea-Stan au participat, de asemenea, în calitate de organizatori ai demonstraţiei. Numele lor a fost inclus în autorizaţie, printre cei care au fost responsabili pentru buna desfăşurare a demonstraţiei; ei au prezentat acest document la poliţie la locul faptei, astfel nu a existat nicio necesitate pentru ca poliţia să-i reţină. Versiunea lor relatată a evenimentelor petrecute a fost confirmată de înregistrarea video care a fost efectuată în timpul desfăşurării demonstraţiei, pe care le-au prezentat Curţii.

c. Aprecierea Curţii

i. Demonstraţia din 30 august 2007

38. Referitor la prima demonstraţie, din 30 august 2007, Curtea consideră că arestarea domnului Ghenadie Brega, dl Oleg Brega, dl Stan Hristea şi dl Juraveli a împiedicat desfăşurarea demonstraţiei. Prin urmare, nu există nicio îndoială că a existat o ingerinţă a articolului 11 din Convenţie; simplul fapt că aceşti participanţi erau protestatari rutinaţi nu înseamnă că ei îşi pierd protecţia articolului 11. Totuşi, în această cauză Curtea consideră că chestiunea respectării în practică a legii este indisolubil legată de faptul dacă ingerinţa a fost „necesară într-o societate democratică”. Prin urmare, Curtea v-a examina această chestiune mai jos (a se vedea Christian Democratic People’s Party v. Moldova, nr. 28793/02, § 54 , ECHR 2006-II).

Părţile nu au căzut de acord nici în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă nici în privinţa aceastei chestiuni.

39. In măsura în care se invocă proporţionalitatea ingerinţei, Curtea reaminteşte că principiile relevante au fost statuate în hotărîrea Hyde Park şi Alţii (nr. 4), citată mai sus, §§ 50-52:

“...Curtea reaminteşte că de multe ori a declarat, în hotăririle sale, că nu doar democraţia constituie o trăsătură fundamentală a ordinii publice Europene, ci însăşi Convenţia a fost concepută pentru a promova şi menţine idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Democraţia, a subliniat Curtea, este unicul model politic prevăzut în Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Potrivit paragrafului 2 al Articolului 11 din Convenţie, cum şi a articolelor 8, 9, 10 din Convenţie, singura necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile consacrate în aceste articole este acea care poate pretinde că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi (Bunăstarea Partidului) şi alţii c. Turciei (GC), cererea nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86-89, ECHR 2003-II şi Partidul Popular Creştin Democrat v. Moldova, citat mai sus).

51. Referindu-se la caracteristicile unei „societăţi democratice”, Curtea a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a statuat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz al unei poziţii dominante (a se vedea Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 august 1981, § 63, Seria A nr. 44, şi Chassagnou and Others v. France [GC], nr. 25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR 1999‑III).

52. Atunci cînd efectuează controlul său prin prisma articolului 11, sarcina Curţii nu este de a substitui opiniile autorităţilor naţionale relevante cu opiniile proprii, ci mai degrabă să revizuiască prin prisma articolului 11 deciziile pe care acestea le-au emis în exercitarea discreţiei lor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea faptului dacă statul pîrît şi-a exercitat discreţia sa în mod rezonabil, atent şi cu bună-credinţă ea trebuie să examineze ingerinţa deplînsă în lumina cauzei în ansamblu şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Făcînd acest lucru, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde care au fost în conformitate cu principiile consfinţite prin articolul 11 şi, mai mult, că ele şi-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, mutatis mutandis, Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, § 31, Seria A nr. 298).”

40. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că a fost necesar să fie reţinuţi protestatarii şi să fie transportaţi la o secţie de poliţie, pur şi simplu pentru a verifica dacă demonstraţia a fost autorizată în mod corespunzător. Reclamanţilor cînd li sa solicitat prezentarea autorizaţiei, aceştia au prezentat-o. Nu a fost constatat că acestă autorizaţie nu corespundea normelor şi este inexplicabil de ce o verificare a identităţii protestatarilor a mai fost necesară. În opinia Curţii, chiar presupunînd că o astfel de verificare a fost necesară, ce au susţinut şi reclamanţii, aceasta ar fi putut fi realizată chiar la locul desfăşurării demonstraţiei, sau la scurt timp după ce aceasta se încheia. În schimb, prin reţinerea manifestanţilor şi transportarea acestora la secţia de poliţie, demonstraţia a fost încheiată prematur. În plus, în ceea ce priveşte justificarea arestărilor, Curtea constată că este puţin relevant faptul că aceasta ar fi fost o demonstraţie provocatoare. Reclamanţii au solicitat autorizarea pentru a protesta împotriva pretinsei încălcări ai drepturilor acestora de către Ministerul Afacerilor Interne. Strada aflată în faţa Ministerului a fost în mod clar locul cel mai potrivit pentru a efectua un astfel de protest. Chiar dacă plancardele şi sloganurile intenţionau să insulte ministrul la direct, acesta în mod evident era o figură publică, cunoscută în Republica Moldova.

 Într-o societate democratică în special este necesar de a manifesta o toleranţă mai mare faţă de cei care exprimă anumite păreri critice faţă de persoanele publice, chiar dacă aceste opinii sunt exprimate incoerent sau spontan. Astfel cum Curtea a statuat în cauza Serghei Kuznetsov c. Federaţiei Ruse, cererea nr. 10877/04, § 45, 23 octombrie 2008: "orice măsuri care intervin împotriva libertăţii de întrunire şi de exprimare, excepţie fiind cazurile de incitare la violenţă sau de respingere a principiilor democratice – cît nu ar fi aceste opinii şi cuvinte de şocante şi inacceptabile pentru autorităţi - face un deserviciu enorm pentru principiile democraţiei şi, adesea, chiar le pun în pericol". Din aceste motive, Curtea concluzionează că arestarea a patru protestatari a fost neproporţională şi astfel, aceasta nu era necesară într-o societate democratică. În consecinţă, se constată că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenţie în ceea ce priveşte demonstraţia din 30 august 2007.

ii. Demonstraţia din 4 septembrie 2007

44. În ce priveşte demonstraţia din 4 septembrie 2007, pentru aceleaşi motive ca şi pentru demonstraţia din 30 august 2007, Curtea constată că arestarea, detenţia şi amendarea participanţilor a dus la o interferenţă al drepturilor acestora prevăzute de articolului 11 al Convenţiei. Este totuşi disputabilă chestiunea dacă această inteferenţă a fost prevăzută de lege şi dacă a urmărit un scop legitim, Curtea însă consideră că problema legalităţii ingerinţei este indisolubil legată de faptul dacă ingerinţa a fost proporţională. Din următoarele motive nu este necesar să se decidă dacă aceasta a urmărit un scop legitim.

41. La stabilirea proporţionalităţii ingerinţei, Curtea notează că demonstraţia din 4 septembrie 2007 a fost desfăşurată fără o autorizare prealabilă a municipalităţii. Prin urmare, la fel ca în cauza Rai şi Evans, citată anterior, Curtea consideră că punctul de plecare al evaluării sale trebuie să fie cauza Ziliberberg, citată anterior, în cazul în care s-a menţionat că:

"În ce priveşte esenţa acestora [demonstraţiile ce urmează a fi desfăşurate pe o stradă frecventată], supunerea lor unei proceduri de autorizare nu poate fi considerată că ar duce la o limitare a dreptului. O astfel de procedură este în conformitate cu cerinţele articolul 11 § 1, deoarece autorităţile sunt cele care asigură caracterul paşnic al unei demonstraţii, şi ca atare, nu constituie o ingerinţă în exercitarea acestui drept...

... obligaţia de a obţine o autorizaţie pentru a desfăşura o demonstraţie nu poate fi considerată incompatibilă cu articolul 11 din Convenţie. Curtea consideră că din moment ce statele au dreptul de a solicita autorizarea, acestea trebuie să fie capabile să aplice sancţiuni pentru cei care participă la demonstraţii, şi doar celor care nu se conformează anumitor cerinţe. ...."

Un sistem de pre-autorizare nu este, în principiu, incompatibil cu articolul 11, Curtea a constatat în cauza Ziliberberg faptul că acest mecanism s-ar constata că este "iluzoriu", în cazul în care articolul 11 ar interzice aplicarea sancţiunilor pentru cei care nu au obţinut astfel de autorizaţii. Reclamantul în speţa citată era un student care a participat la o demonstraţie neautorizată, care apoi a fost reţinut timp de cinci ore şi jumătate şi care mai tîrziu a fost amendat cu 36 MDL (3 EUR). Curtea, a constatat cererea în mod vădit nefondată în ce priveşte capătul plîngerii în baza articolul 11, aceasta a remarcat faptul că amenda reprezenta sancţiunea minimă posibilă pentru acea contravenţie, chiar şi raportat la veniturile reclamantului (cu o bursă lunară de 50-60 MDL), aceasta nu a fost disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit.

42. În speţa Oya Ataman c. Turciei, cererea nr. 74552/01, CEDO 2006 XIII, poliţia a folosit spray cu piper pentru a dispersa manifestanţii, la o demonstraţie neautorizată. Curtea a menţionat, că demonstranţii au fost informaţi de mai multe ori că marşul acestora poartă un caracter ilegal şi că poate perturba ordinea publică în acea parte încărcată a zilei de fluxul urban şi rutier a ordonat acestora să se disperseze. Cu toate acestea, nu există nici o dovadă care să sugereze că grupul în cauză a reprezentat un pericol pentru ordinea publică, în afară de întreruperea eventuală a traficului rutier. Curtea a fost deosebit de mirată de lipsa de toleranţă a autorităţilor ce au pus capăt demonstraţiei şi astfel, a considerat intervenţia poliţiei ca find disproporţionată. Curtea a ajuns la concluzii similare în cauza Balçık şi Alţii împotriva Turciei, cererea nr. 25/02, din 29 noiembrie 2007, în acestă cauză poliţia a dispersat o demonstraţie paşnică, dar neautorizată, cu bastoane şi gaze lacrimogene, în Ekşi şi Ocak împotriva Turciei, nr. 44920/04, 23 februarie 2010, şi în Aytaş şi Alţii împotriva Turciei, cererea nr. 6758/05, din 8 decembrie 2009, în aceste speţe se descrie cum reclamanţii au suferit leziuni grave în urma intervenţiei poliţiei.

În cauza Bukta şi alţii c. Ungariei, cererea nr. 25691/04, CEDO 2007 IX, reclamanţii cunoşteau cu o zi înainte că urmă să aibă loc o eventuală recepţie la care urma să fie prezent prim-ministrul maghiar. Fiind imposibil de a depune o cerere pentru eliberarea unei autorizaţii cu trei zile înainte de desfăşurarea demonstraţiei, aceştia au decis să organizeze o demonstraţie neautorizată vizavi de locul desfăşurării recepţiei. La locul desfăşurării recepţiei se auzea un zgomot deranjant, poliţia considerînd că aceasta ar prezenta o ameninţare pentru buna desfăşurare a recepţiei a intervenit şi a silit demonstranţii să-şi desfăşoare demonstraţia într-un parc din apropiere. Curtea a constatat în această cauză că procedura de autorizare prealabilă, nu încălca în mod normal esenţa dreptului la întrunire paşnică. Cu toate acestea, în situaţii speciale, cînd este necesară o autorizare imediată a unei demonstraţii, ce ar putea fi justificată datorită existenţei unui eveniment politic, dispersarea demonstranţilor se ridică la o restricţie disproporţionată privind libertatea de întrunire paşnică, ce a urmase în cazul dat pe motivul lipsei de preaviz necesar, chiar dacă demonstraţia era paşnică şi fără prezenţa unui comportament ilegal al participanţilor.

La o concluzie diferită s-a ajuns în cauza Éva Molnár c. Ungariei, cererea nr. 10346/05, § § 37 şi 38, din 7 octombrie 2008, în care Curtea a precizat că principiul stabilit în Bukta şi alţii, nu poate fi extins pînă la ideea că absenţa notificării prealabile nu ar mai putea servi ca motiv legitim pentru dispersarea manifestanţilor. Dreptul de a organiza demonstraţii spontane se bucură de întîietate faţă de obligaţia de a notifica în prealabil despre desfăşurarea demonstraţiei numai în circumstanţe speciale, şi anume în cazul în care un eveniment iminent justifică desfăşurarea demonstraţiei. O derogare de la regula generală (a notificării prealabile) ar putea fi justificată doar în cazul în care o întîrziere ar duce la un răspuns caduc. În acest caz, nu a existat un astfel de caz special, precum şi faptul că poliţia nu a dispersat demonstranţii pentru mai multe ore în şir a servit ca motiv în plus pentru constatarea neviolării.

De asemenea, s-a constatat că nu există circumstanţe speciale nici în cauza Skiba c. Poloniei (dec.), cererea nr. 10659/03, din 07 iulie 2009, în cazul în care reclamantul, în calitate de organizator a unei demonstraţii, a fost amendat pentru faptul că în mod deliberat nu a notificat în prealabil autorităţile despre desfăşurarea protestului. Cererea a fost declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, deoarece autorităţile nu au întrerupt desfăşurarea demonstraţiei, amenda aplicată reprezenta cea mai puţin severă sancţiune care era prevăzută de lege pentru prevenirea comiterii contravenţilor de acest gen şi nu a urmat scopul de a pedepsi reclamantul pentru ceea ce a scandat la demonstraţie.

În cauza Rai şi Evans, citată anterior, reclamanţii au fost judecaţi pentru desfăşurarea unei demonstraţii neautorizate într-o zonă ce era desemnată ca zonă de securitate redusă. Această cerere a fost, de asemenea, declarată în mod vădit nefondată. Sancţiunile în cauză erau prevăzute doar pentru demonstraţiile petrecute în acele zone neautorizate. Reclamanţii nu au susţinut că nu au dispus de timp pentru a solicita autorizaţia şi nici că poliţia le-a permis reclamanţilor să înceteze desfăşurarea protestelor fără ca aceştea să fie sancţionaţi. În plus, sancţiunile administrative aplicate nu au fost severe: unui reclamant i-a fost aplicată o amendă minimă prevăzută de lege, celuilalt reclamant nu i-a fost aplicată nicio sancţiune administativă, aceştia doar au trebuit să plătească doar o contribuţie neînsemnată legată de cheltuielile de judecată.

43. În prezenta cauză, Curtea consideră că demonstraţia din 4 septembrie 2007 este similară cauzei Rai şi Evans şi Skiba. Spre deosebire de speţa reclamanţilor turci citată mai sus, nu există nici o probă că poliţia ar fi folosit forţă excesiva pentru dispersarea reclamanţilor participanţi la protest. Spre deosebire de speţa Bukta, citată anterior, şi la fel diferită de cauza Eva Molnár, nu există circumstanţe speciale care ar fi justificat participarea la o demonstraţie neautorizată. Aceştia protestau împotriva suprimării abuzive a primei demonstraţii din 30 septembrie 2007 şi astflel: nu există dovezi că cea de a doua demonstraţie ar fi avut circumstanţe diferite şi astfel se putea obţine autorizaţia necesară. Curtea constată că lipsa autorizaţiei în astfel de circumstanţe poate servi drept temei relevant pentru poliţie pentru a ordona participanţilor să se disperseze şi ulterior, să organizeze astfel de proteste doar atunci cînd vor obţine o autorizaţie.

Cu toate acestea, în opinia Curţii, există diferenţe esenţiale între cauza prezentă şi cauza Rai şi Evans şi cauza Skiba. În cauza Rai şi Evans, protestatarii au desfăşurat protestul într-o zonă de securitate redusă, ceea ce a servit drept un motiv în plus pentru proporţionalitatea sancţionării. Prin deosebire, în speţă, nu exista zona de securitate la locul de demonstraţie din 4 septembrie 2007 şi, prin urmare, locul de demonstraţie nu a fost, în sine, un motiv relevant sau suficient de important pentru dispersarea protestului. În speţa Skiba, poliţia nu a luat măsuri pentru dispersarea demonstranţilor şi sancţiunea aplicată a fost aplicată mai tîrziu şi numai în calitate de măsură preventivă, însă în prezenta speţă Ghenadie şi Oleg Brega au fost reţinuţi în cursul demonstraţiei. Cel mai importantă chestiune este că, Curtea rămăne mirată de nivelul amenzilor aplicate lui Ghenadie şi Oleg Brega. Spre deosebire de amenzile aplicate în cauza Rai şi Evans şi Skibu, amenzile în speţa dată nu erau cele mai neînsemnate sancţiuni posibile: aceastea reprezentau 80% din suma amenzii maxime posibilă aplicării, şi acestea erau de douăzeci de ori mai mari ca amenda aplicată şi constatată de Curte drept proporţională în cauza Ziliberberg. Din aceste motive, Curtea concluzionează că arestarea lui Ghenadie şi Oleg Brega şi amenzile impuse acestora au fost disproporţionale şi, prin urmare nu au fost necesare într-o societate democratică. În consecinţă, a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 11 din Convenţie în ceea ce priveşte demonstraţia din 4 septembrie 2007.

iii. Demonstraţia din 10 septembrie 2007

48. Curtea este la fel convinsă că arestarea dlui Juraveli, dl Oleg Brega şi dl Hristea-Stan a constituit o ingerinţă a dreptului reclamanţilor prevăzută de articolul 11. În privinţa celorlalte două demonstraţii, Curtea consideră că este necesar să se examineze împreună legalitatea şi proporţionalitatea interferenţei, lăsînd fără răspuns întrebarea dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim.

49. În ce priveşte demonstraţia din 30 august 2007, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că, la 10 septembrie 2007, a fost necesară intervenţia poliţiei care a reţinut participanţii prezenţi la protest, cu scopul de a verifica identitatea lor. Din înregistrările video efectuate la demonstraţii, prezentate de către reclamanţi, este clar că, atunci cînd poliţia a solicitat prezentarea autorizaţiei municipale, reclamanţii au prezentat-o. De asemenea, este clar din înregistrarea video de optsprezece minute, că mai mulţi colaboratori de poliţie au verificat autorizaţia şi l-au interogat inclusiv şi pe dl Juraveli. În opinia Curţii, aceste măsuri trebuiau să fie suficiente pentru a satisface toate neclarităţile poliţiei cu privire la legalitatea desfăşurării protestului, ca apoi acesta să poată continua, însă este foarte neclar pentru Curte ce informaţii suplimentare ar fi putut fi descoperite la secţia de politie ca să satisfacă neclarităţile poliţiei cu privire la legalitatea desfăşurării protestului.

Guvernul a susţinut că poliţia justificat a efectuat reţinerea reclamanţilor, cu scopul de a preveni eventualele violenţe. Înregistrarea video a demonstrat că un contra-manifestant a intrat în altercaţii cu unul din manifestanţi, aceasta însă a avut loc în primele minute de desfăşurare a demonstraţiei şi trecătorul părăsise demonstraţia cu mult înainte de implicarea poliţiei la reţinerea reclamanţilor. În mare parte, înregistrarea video demonstrează că demonstraţia a avut loc în modul cel mai paşnic posibil şi nu a deranjat ordinea publică. Acesta a fost bine organizat şi menţinut sub control. Deşi s-au scandat sloganuri în timpul desfăşurării demonstraţiei, aceasta reprezintă un component indispensabil al unui protest paşnic.

 Luînd în consideraţie circumstanţele cauzei şi faptul că reclamanţii au fost deja reţinuţi de două ori pentru organizarea demonstraţiilor, Curtea înţelege pe deplin dorinţa acestora de a-şi realiza scopul desfăşurării acestor proteste. Prin faptul că poliţia prin comportamentul său nu a permis reclamanţilor să desfăşoare demonstraţia paşnică, aceasta nu a dat dovadă de toleranţa necesară care urmează a fi aşteptată din partea autorităţilor într-o societate democratică. Din aceste motive, Curtea constată că reţinerea dlui Juraveli, dl Oleg Brega şi dl Hristea-Stan la 10 septembrie 2007 a fost disproporţională şi nu era necesară într-o societate democratică. În consecinţă, se constată că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenţie în ceea ce priveşte demonstraţia din 10 septembrie 2007.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE

50. În cererea Hyde Park (nr. 5), reclamanţii de asemenea s-au plîns de procedura judiciară în faţa Judecătoriei Centru şi a Curţii de Apel că procedurile judiciare nu au fost echitabile, deoarece instanţele judecătoreşti nu au adus motive suficiente şi relevante pentru reţinerea lor. Reclamanţii s-au plîns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, partea relevantă a articolului este următoarea:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. ...”

51. Curtea consideră că această plîngere ar trebui declarată admisibilă. Cu toate acestea, Curtea consideră de asemenea că, această plîngere nu ridică o chestiune separată ca să necesite o examinare de către Curte, avînd în vedere concluzia sa în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a articolului 11.

III. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI

52. Reclamanţii s-au plîns că procedurile judiciare petrecute la Judecătoria sectorului Centru şi la Curtea de Apel au fost excesiv de lungi şi, astfel, au dus la încălcarea continuă a articolului 6 § 1. Curtea observă că aceste proceduri nu au durat mai mult de o lună, în faţa ambelor instanţe judecătoreşti: acest termen nu este nejustificat de lung, iar acest capăt de plîngere trebuie declarat în mod vădit nefondat în conformitate cu articolul 35 § 3 din Convenţie.

53. Capătul final al plîngerii invocat de reclamanţi în cererea Hyde Park (nr. 5) indică că s-au încălcat prevederile articolului 8 al Convenţiei, prin faptul că reclamanţii au fost în mod ilegal supuşi percheziţiei corporale. Prevederile acestui articol sunt următoarele:

“Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

44. Curtea i-a notă de faptul că reclamanţii nu au ridicat acest capăt de plîngere în faza procedurilor interne pe acest caz. În consecinţă, aceştia nu au epuizat căile interne de recurs şi deci acest capăt de plîngere de asemenea, trebuie declarat inadmisibil în temeiul articolului 35 § 1 al Convenţiei.

IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

34. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

45. În cererea Hyde Park (nr. 5) (cea referitoare la demonstraţia din 4 septembrie 2007), reclamanţii nu au pretins nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu material. Pentru prejudiciul moral suferit, reclamanţii au solicitat 5.000 EUR în ceea ce priveşte organizaţia Hyde Park (pentru a compensa comportamentul discriminatoriu la care au fost supuşi din partea autorităţilor pe o perioadă de cinci ani) şi 1000 EUR pentru fiecare reclamant în parte. În cererea Hyde Park (nr. 6) (ceea ce priveşte celelalte două demonstraţii), reclamanţii au susţinut că, în ceea ce priveşte prejudiciul material, Ghenadie şi Oleg Brega, fiecăruia ar trebui să i se ofere a cîte 100 EUR, pentru a le compensa amenzile plătite, cheltuielile implicate pentru prezentarea la toate şedinţele de judecată şi compensarea pentru utilizarea transportului către comuna Sîngerei ca să plătească amenzile. Pentru prejudiciul moral suferit, au solicitat 3.000 EURO pentru organizaţia Hyde Park şi 1000 EUR pentru fiecare reclamant.

46. Guvernul a contestat aceste pretenţii. Acesta a menţionat că amenzile au fost aplicate în mod legal şi că reclamanţii nu au prezentat toate documentele probatorii necesare pentru a pretinde prejudiciul material şi nici pentru a proba şi alte cheltuieli suplimentare ce au fost presupus efectuate. În ce privesc pretenţiile cu privire la prejudiciul moral, Guvernul a considerat că este inadecvat să se atribuie careva sume Hyde Park şi că pretenţiile individuale ale reclamanţilor sunt excesive.

47. În ceea ce priveşte cererea pentru prejudiciul material, Curtea este de acord cu Guvernul că pretenţiile suplimentare pentru şedinţele de judecată şi cheltuielile suportate pentru transport spre c. Sîngerei nu sunt probate şi nu pot fi atribuite cauzei. Cu toate acestea, s-a constatat că amenzile au fost aplicate în contradicţie cu prevederile articolului 11. Prin urmare, i se oferă lui Ghenadie şi Oleg Brega suma de 48 euro pentru fiecare.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea reaminteşte că, în cauza Hyde Park (nr. 4), în care a constatat o încălcare a articolului 11 în ceea ce privesc demonstraţiile, acesta a acordat Hyde Park 4000 euro. Avînd în vedere că prezenta cauză a implicat trei demonstraţii separate, chiar reprezintă un caracter mai limitat decît demonstraţia în Hyde Park (nr. 4), acordarea unei sume mai mari este justificată. Pronunţîndu-se pe o bază echitabilă, Curtea acordă Hyde Park 6000 euro. Aceasta ar trebui să fie acordată reprezentantului reclamanţilor, dl Oleg Brega, şi urmează a fi încasaţi şi gestionaţi în numele Hyde Park. Pentru reclamanţi, avînd în vedere faptul că, în cursul celor trei demonstraţii, dl Ghenadie Brega, domnul Juraveli, şi dl Hristea-Stan au fost arestaţi şi reţinuţi de două ori şi domnul Oleg Brega a fost arestat de trei ori, Curtea, hotărăşte în bază echitabilă, acordarea a 2000 de euro pentru fiecare din reclamanţi dlui Ghenadie Brega, domnul Juraveli, şi dl Hristea-Stan şi 3000 euro pentru dl Oleg Brega.

B. Costuri şi cheltuieli

59. În cererea Hyde Park (nr. 5), reclamanţii au pretins 500 euro pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii, în cererea Hyde Park (nr. 6) au pretins suma de 300 euro.

60. Guvernul a constatat că reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Oleg Brega, care era unul din reclamanţi. Mai mult, costurile şi cheltuielile prezentate nu au fost specificate şi posibil nici nu au fost suportate efectiv sau necesar.

61. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie recuperate în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă acestea au fost reale şi necesare, cît şi rezonabile ca cuantum (a se vedea cauza DG c. Irlandei, nr. 39474/98, § 128, CEDO 2002 III). Curtea notează că în cauza dată nu au fost prezentate informaţii detaliate în ceea ce priveşte costurile şi cheltuielile invocate de dl Oleg Brega. În consecinţă, Curtea nu acordă nicio sumă pentru aceste capete de cerere.

C. Dobînda de întîrziere

41. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda de întîrziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Decide să conexe cererile;

2. Declară inadmisibilă cererea cu privire la plîngerile invocate în baza articolului 6 § 1, în ceea ce priveşte durata procedurii în faţa instanţelor judiciare şi anume cele judecătoriei Centru şi a Curţii de Apel, plîngerea domnului Juraveli în temeiul articolului 8 şi articolului 11 în ceea ce priveşte demonstraţia din 4 septembrie 2007;

3. Declară restul capetelor cererii admisibile;

4. Hotărăşte că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenţie în ceea ce priveşte toate demonstraţiile;

5. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei privind pretinsa nemotivare a hotărîrilor instanţelor naţionale de judecată;

6. Hotărăşte

(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei următoarele sume:

- EUR 6000 (şase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral urmează a fi plătiţi pentru Hyde Park. Aceste sume urmează a fi plătite reprezentantului reclamanţilor dl Oleg Brega, şi urmează a fi încasaţi şi gestionaţi în numele Hyde Park;

- EUR 2048 (două mii patruzeci şi opt euro) cu titlu de prejudiciu moral şi material urmează a fi plătiţi dl Ghenadie Brega;

- EUR 3048 (trei mii patruzeci şi opt euro) cu titlu de prejudiciu moral şi material urmează a fi plătiţi dl Oleg Brega;

- EUR 2000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral urmează a fi plătiţi dl Juraveli;

- EUR 2000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral urmează a fi plătiţi dl Hristea-Stan;

(b) următoarele sume urmează a fi convertite în valuta naţională a statului pîrît conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii plus orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;

(c) de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente.

7. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 14 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte

Full & Egal Universal Law Academy