Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA JOMIRU ŞI CREŢU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 28430/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
17 aprilie 2012
Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Jomiru şi Creţu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiei,
Deliberând la 27 martie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28430/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dna Ana Jomiru, dl Corneliu Creţu, dl Iulian Creţu şi dna Liliana Jomiru („reclamanţii”), la 28 iunie 2006.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl V. Zama, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamanţii au pretins că drepturile lor garantate de articolul 6 § 1 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, au fost încălcate ca urmare a casării deciziilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor.
4. La 26 aprilie 2010 Curtea Europeană a decis să comunice Guvernului cererea şi l-a informat despre faptul că această cauză face parte din jurisprudenţa bine definită a Curţii. În conformitate cu dispoziţiile articol 29 § 3 al Convenţiei, Curtea a informat Guvernul că urmează să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. La 8 decembrie 2011 Curtea a informat Guvernul că cererea a fost distribuită unui complet din trei judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamanţii s-au născut în anii 1949, 1975, 1983 şi, respectiv în 1987 şi locuiesc în Chişinău. Primul reclamant este mama celorlalţi trei reclamanţi.
A. Contextul cauzei
7. La 3 martie 1992 cooperativa A., care a dobândit dreptul de folosinţă asupra a două locuinţe care aparţineau statului, a decis transmiterea în folosinţă familiei primului reclamant a unuia dintre ele (apartament).
8. Prin decizia din 27 decembrie 1994, Pretura sect. Centru a mun. Chişinău a eliberat un bon de repartiţie pe numele lui G.M. privind instalarea sa şi a familiei sale în apartamentul nominalizat. La 18 mai 1995 Primăria mun. Chişinău a anulat decizia în cauză iar la 3 iulie 1995, a înaintat o acţiune privind anularea bonului de repartiţie eliberat lui G.M.
9. Între timp, la 9 iunie 1995 Ministerul privatizării şi administrării proprietăţii de stat şi G.M. au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului aflat în litigiu. Potrivit condiţiilor contractului, statul a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului în cauză lui G.M. contra unei sume de 2,107,06 lei moldoveneşti (aproximativ 400 euro (EUR) la acea dată).
10. Printr-o decizie definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 2 februarie 1996 acţiunea înaintată de Primăria Chişinău privind anularea bonului de repartiţie eliberat lui G.M. a fost declarată inadmisibilă.
11. La 22 octombrie 1997 Curtea Supremă a admis recursul în anulare înaintat de Procurorul General, a casat decizia menţionată mai sus şi a dispus reexaminarea cauzei.
B. Prima decizie definitivă adoptată în favoarea reclamanţilor
12. La o dată necunoscută, primul reclamant a intervenit în procedurile respective în numele familiei sale. El a înaintat o acţiune suplimentară împotriva anulării contractului încheiat între Minister şi G.M., împotriva evacuării lui G.M. şi a familiei sale din apartamentul litigios, şi a cerut recunoaşterea dreptului familiei sale la spaţiu locativ.
13. La 4 mai 1999 Judecătoria sect. Centru a admis acţiunea Primăriei privind anularea bonului de repartiţie eliberat lui G. M. şi acţiunea primului reclamant. Instanţa a dispus evacuarea lui G.M. şi a familiei sale fără acordarea unui alt spaţiu locativ şi instalarea reclamanţilor spaţiul locativ litigios.
14. La 11 mai 2000 Tribunalul Chişinău a declarat cererea de apelul depusă de către G. M. Ca fiind nefondată.
15. Potrivit unei decizii definitive din 12 septembrie 2000 Curtea de Apel Chişinău a menţinut deciziile instanţelor inferioare.
C. A doua decizie definitivă pronunţată în favoarea reclamanţilor
16. La 3 decembrie 2001 Curtea Supremă de Justiţie a admis parţial recursul în anulare depus de Procurorul General şi a dispus reexaminarea cauzei în partea ce ţine de evacuarea lui G.M. şi a familiei sale fără acordarea unui alt spaţiu locativ.
17. Potrivit hotărîrii din 18 decembrie 2003 Judecătoria sect. Centru a dispus evacuarea lui G.M. şi a familiei sale din apartament, şi a obligat compania administratoare a imobilului să asigure reclamanţii cu alt spaţiu locativ. Hotărârea respectivă a fost menţinută la 12 mai 2004 de către Curtea de Apel Chişinău şi de către Curtea Supremă de Justiţie la 22 decembrie 2004, devenind definitivă.
D. Revizuirea deciziilor definitive
18. La 27 mai 2005 membrii familie lui G.M. au depus o cerere de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate împotriva lor. În special, ei au cerut casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 1997, deciziei din 3 decembrie 2001 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2000.
19. La 12 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire, a casat deciziile pronunţate în această cauză şi a menţinut decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 2 februarie 1996, prin care a fost recunoscut dreptul lui G.M. de a se instala împreună cu familia sa în apartamentul litigios (paragraful 10 de mai-sus). Pe de o parte, ea şi-a motivat decizia prin faptul că, după pronunţarea deciziilor judecătoreşti în cauză au apărut circumstanţe noi şi au fost făcute publice investiţiile efectuate de către familia lui G.M. în spaţiul locativ litigios. Pe de altă parte, instanţa a precizat că familia lui G.M. a fost extinsă prin faptul instalării în apartament a fiului lui G.M. şi a soţiei acestuia, şi că prin deciziile adoptate, au fost lezate drepturile noilor membri ai familiei, deoarece ei nu au participat în proces. Curtea Supremă şi-a întemeiat decizia pe prevederile articolului 449 c) şi g) ale Codului cu privire la procedura civilă (paragraful 26 de mai jos). Prin urmare, instanţa a menţionat că prin menţinerea în vigoare a deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 2 februarie 1996 şi prin casarea deciziilor adoptate ulterior, a fost receptivă în ceea ce constă respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
20. La 4 octombrie 2006 membrii familiei lui G.M. au depus o cerere de revizuire a deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 22 decembrie 2004 pentru a preveni evacuarea lor din apartament (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Ei şi-au întemeiat cererea pe decizia din 12 decembrie 2005 (paragraful 19 de mai sus). Astfel, această cerere a fost depusă după expirarea a trei luni după pronunţarea deciziei în cauză. În răspunsul său, primul reclamant a susţinut, între altele, că cererea de revizuire a fost depusă cu depăşirea termenului limită. El a invocat prevederile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă (paragraful 26 de mai jos).
21. La 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire şi a casat decizia din 22 decembrie 2004. Ea a făcut referinţă la decizia din 12 decembrie 2005. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a pronunţat asupra observaţiei privind dispoziţiile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă.
La 3 mai 2007 examinînd fondului cererii, Curtea Supremă de Justiţie a casat deciziile Judecătoriei Centru din 18 decembrie 2003 şi a Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2004, şi a respins acţiunea reclamanţilor privind evacuarea din apartament a familiei lui G.M. (a se vedea paragraful 12 de mai jos).
E. Examinarea cauzei la nivel naţional, după comunicarea cererii la CEDO
22. La 26 aprilie 2010 prezenta cauză a fost comunicată Guvernului.
23. La 23 noiembrie 2010 referindu-se la prevederile articolului 449 g) (în redacţia nouă) al Codului cu privire la procedura civilă care permite reexaminarea la nivel naţional a unei cauze care se află spre examinare în faţa Curţii Europene (a se vedea paragraful 26 de mai jos), Procurorul General al Republicii Moldova a depus o cerere de revizuire a ultimelor decizii pronunţate împotriva reclamanţilor (a se vedea în special paragrafele 19 şi 21). Procurorul General al Republicii Moldova a menţionat că principiul securităţii raporturilor juridice a fost încălcat în privinţa reclamanţilor.
24. La 18 aprilie 2011 Curtea Supremă de Justiţie a declarat cererea Procurorului General ca fiind inadmisibilă. Instanţa a menţionat că prevederile legale pe care acesta şi-a întemeiat cererea putea fi aplicabil în cazul în care în faţa Curţii Europene era iniţiată o procedură de reglementare amiabilă a cauzei. Curtea Supremă de Justiţie a precizat că în această cauză nu au fost prezentate dovezi că o asemenea procedură ar fi fost iniţiată.
25. Potrivit opiniilor separate a trei judecători din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, la hotărîrea din 18 aprilie 2011, cererea de revizuire depusă de Procurorul General ar fi trebuit să fie admisă de către Curtea Supremă de Justiţie pentru a evita condamnarea statului de către Curtea Europeană. Totuşi, ţinînd cont de circumstanţele specifice ale prezentei speţe, s-a constatat că evacuarea familiei lui G.M. din apartamentul nominalizat nu mai era posibilă şi că era oportun ca statul să achite în beneficiul reclamanţilor valoarea apartamentului.II.DREPTUL INTERN RELEVANT
26. Prevederile relevante ale articolului 449 al Codului de procedură civilă din 12 iunie 2003 sunt următoarele:
Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii (redacţia înainte de 16 decembrie 2005)
Revizuirea se declară în cazul în care: (...)
c) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior; (...)
g) instanţa a emis o decizie în privinţa drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; (...)”
„Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii (în redacţia de după 21 iulie 2006)
Revizuirea se declară în cazul în care: (...)
e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti sau hotărârea ori decizia unui alt organ care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere; (...)
g) Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Agentul guvernamental, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului a iniţiat o procedură amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova (...).”
27. În condiţiile articolului 450 al Codului cu privire la procedura civilă, termenul pentru depunerea cererii de revizuire este de trei luni din ziua când persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii.
ÎN DREPT
I.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE
28. Reclamanţii s-au plîns că în urma casării deciziilor definitive adoptării în favoarea lor de către Curtea de Apel a Chişinău la 12 septembrie 2000 şi de către Curtea Supremă de Justiţie la 22 decembrie 2004 a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi dreptul lor la protecţia proprietăţii. Prin urmare, ei au pretins că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Prevederile relevante ale acestor articole sunt următoarele:
Articolul 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale, de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. ...
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. ... „
A. Cu privire la admisibilitate
29. Curtea observă că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că nu există nici un alt temei pentru a declara această cerere inadmisibilă. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
30. În primul rând, reclamanţii afirmă că temeiurile reţinute de Curtea Supremă de Justiţie în decizia sa din 12 decembrie 2005 nu justifică revizuirea deciziei definitive din 12 septembrie 2000 pronunţate în favoarea lor. De asemenea, ei au invocat faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu s-a pronunţat asupra omiterii de către cealaltă parte în proces a termenului de prescripţie pentru depunerea cererii de revizuire.
În al doilea rând, reclamanţii pretind că, la 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a admis neîntemeiat cererea depusă tardiv de către cealaltă parte în proces privind revizuirea deciziei definitive din 22 decembrie 2004.
În cele din urmă, ei au pretins că în temeiul celor două decizii casate a fost recunoscut dreptul lor la proprietate în conformitate cu articolul 1 din Protocolului nr. 1 la Convenţie, şi anume dreptul de a se instala în apartamentul litigios. Ei au pretins că ingerinţa în drepturile lor garantate de acest articol nu a fost justificată.
31. Guvernul a contestat aceste argumente.
32. Curtea reiterează că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. În special, revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Ryabykh v. Russia, nr. 52854/99, § 52, ECHR 2003-IX; Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 25, 22 martie 2005).
33. De asemenea, Curtea observă că deciziile privind revizuirea deciziilor judecătoreşti irevocabile trebuie să fie în conformitate cu criteriile legale relevante, iar aplicarea necorespunzătoare a unei astfel de proceduri poate fi contrară prevederilor Convenţiei. Principiul securităţii raporturilor juridice şi preeminenţei dreptului cer Curţii să fie vigilentă în acest domeniu (Eugenia and Doina Duca v. Moldova, nr. 75/07, § 33, 3 martie 2009). Sarcina Curţii este de a determina dacă procedura de revizuire a fost aplicată într-o manieră compatibilă cu articolul 6 din Convenţie, pentru a asigura de asemenea respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Prin urmare, Curtea trebuie să ţină cont de faptul că interpretarea legislaţiei interne ţine în primul rînd de competenţa autorităţilor naţionale, şi anume a instanţelor judecătoreşti (Waite and Kennedy v. Germany [GC], nr. 26083/94, § 54, ECHR 1999‑I).
34. În prezenta speţă, Curtea menţionează că au existat două revizuiri, ca urmare a cărora deciziile judecătoreşti definitive adoptate în favoarea reclamanţilor au fost casate. În primul rând, prin decizia sa din 12 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a casat, decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2000 prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor de a se instala în apartamentul litigios. În al doilea rând, la 24 ianuarie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia din 22 decembrie 2004 prin care a fost dispusă evacuarea familiei lui G.M. din apartamentul litigios. Curtea constată că deciziile casate au generat unu interes economic considerabil din partea reclamanţilor care a reprezentat un „bun”, în contextul primei fraze a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
35. Curtea constată că, unul din motivele care au justificat prima revizuire a fost întocmirea unui raport de evaluare privind investiţia familiei G.M. în apartamentul litigios. Totuşi, nu există nici un indiciu care ar demonstra că raportul menţionat nu a fost prezentat în timpul examinării cauzei în fond. Astfel, partea adversă în proces putea prezenta un astfel de raport sau alte probe la etapa dezbaterilor în fond. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că procedura de revizuire în această cauză a reprezentat „un apel camuflat”, scopul căruia a fost mai degrabă să obţină o nouă examinare a cauzei, decât o procedură de revizuire, aşa cum prevăd dispoziţiile Codului cu privire la procedura civilă (a se vedea, mutatis mutandis, Popov v. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 49-52, 6 decembrie 2005).
36. În privinţa primei revizuiri, Curtea de asemenea declară că Curtea Supremă de Justiţie nu a oferit un răspuns explicit în privinţa faptului dacă noii membri ai familiei lui G.M. au observat faptul că a fost depăşit termenul de trei luni pentru depunerea cererii de revizuire. Curtea subliniază faptul că cealaltă parte în proces a cerut revizuirea deciziei definitive din 12 septembrie 2000 aproape după cinci ani după adoptarea acesteia.
37. În privinţa celei de-a doua revizuiri, ca urmare a căreia a fost adoptată decizia din 24 ianuarie 2007, Curtea observă că aceasta era o continuare logică a primei revizuiri. Cu toate acestea, ea observă că Curtea Supremă de Justiţie nu s-a pronunţat asupra depunerii cu întârziere de către reclamanţi a cererii de revizuire, chiar dacă cealaltă parte în proces a solicitat respingerea acesteia şi a reiterat că neprezentarea de către instanţele naţionale a motivelor pentru repunerea pîrîţilor în termenul de prescripţie pentru depunerea unui act procedural nu este compatibilă cu cerinţele articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, printre altele, Popov v. Moldova (nr. 2), citată mai sus, § 53; Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 42, 14 noiembrie 2006; etc.).
38. Curtea susţine că ea a examinat în mod repetat chestiuni similare celei din această cauză şi a constatat violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Popov v. Moldova (nr. 2), citată mai sus, §§ 52-58; Oferta Plus SRL v. Moldova, nr. 14385/04, §§ 104-107 şi 112‑115, 19 decembrie 2006; Eugenia and Doina Duca v. Moldova, citată mai sus, §§ 35-45; Melnic v. Moldova, citată mai sus, §§ 38-44; Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006).
39. În lumina circumstanţelor prezentei cauze şi având în vedere argumentele prezentate de către părţi, Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită decît cea adoptată în această cauză. Curtea nu contestă faptul că unul din obiectivele urmărite de către Curtea Supremă de Justiţie a fost restabilirea drepturilor celeilalte părţi în proces care au fost încălcate (a se vedea paragraful 19 in fine de mai sus). Totuşi, acest fapt nu poate justifica o utilizare abuzivă a procedurii de revizuire (a se vedea Eugenia and Doina Duca v. Moldova, citată mai sus, §§ 13, 33 şi 34). Având în vedere jurisprudenţa sa în acest domeniu, Curtea susţine că în această cauză procedura de revizuire a fost utilizată de către Curtea Supremă de Justiţie într-un mod incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice. În plus, omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a se pronunţa în privinţa observaţiei formulate de cealaltă parte în proces asupra duratei procedurilor referitoare la depunerea cererilor de revizuire, a încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija v. Spain, 9 decembrie 1994, § 30, Series A nr. 303‑A).
40. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării deciziei judecătoreşti definitive din 12 septembrie 2000 şi a deciziei din 22 decembrie 2004.
II.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
41. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
42. Reclamanţii au solicitat 61,271 EUR cu titlu de prejudiciu material. Această sumă reprezintă valoarea de piaţă a apartamentului în care ei s-au instalat în baza hotărîrilor judecătoreşti casate de către Curtea Supremă de Justiţie. Reclamanţii au susţinut că această cauză este diferită de cauza Panov v. Moldova (nr. 37811/04, §§ 26-28, 13 iulie 2010), în care Curtea a condamnat Republica Moldova pentru neexecutarea unei hotărâri irevocabile prin care autorităţile statului au fost obligate să asigure reclamantul cu spaţiu locativ. În această cauză, Curtea a respins pretenţiile reclamantului privind achitarea valorii unui apartament pe care statul era obligat să îl ofere în beneficiul reclamantului.
43. Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au dreptul la o despăgubire cu acest titlu.
44. Curtea susţine că, în mod similar cu situaţia reclamantului din cauza Panov, citată mai sus, potrivit hotărârii din 12 septembrie 2000, reclamanţilor în această cauză urma să le fie repartizat un apartament în chirie. Curtea a respins pretenţiile dnei Panov din motiv că pretenţia acesteia de ai fi achitată valoarea unui apartament nu avea nici-un temei juridic în baza dreptului naţional (Panov v. Moldova, citată mai sus, § 28). În prezenta speţă, Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită. Prin urmare, Curtea respinge pretenţiile reclamanţilor formulate cu titlu de prejudiciu material.
45. Curtea precizează că, este în sarcina Comitetului de Miniştri de a asigura ca Guvernul Republicii Moldova, să se conformeze obligaţiilor sale în temeiul Convenţiei, privind adoptarea măsurilor necesare în conformitate cu concluziile Curţii adoptate în această hotărâre (a se vedea, mutatis mutandis, Panov v. Moldova, citată mai sus, § 29).
B.Prejudiciul moral
46. Reclamanţii au pretins 4,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
47. Guvernul a menţionat că suma pretinsă este excesivă.
48. Curtea consideră că reclamanţilor le-a fost cauzat un prejudiciu moral ca urmare a casării deciziilor judecătoreşti definitive adoptate în favoarea lor, şi că simpla constatare a violării Convenţiei nu constituie o reparaţie suficientă în această privinţă. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamanţilor 1,500 EUR cu titlu de prejudiciu moral. C. Costuri şi cheltuieli
49. Reclamanţii au pretins în mod egal cîte 1,150 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
50. Guvernul a susţinut că suma pretinsă este excesivă, precum şi faptul că reclamanţii nu au prezentat nici o justificare pertinentă a acesteia.
51. Curtea nu poate decît să constate lipsa documentelor care ar justifica suma pretinsă cu acest titlu. Având în vedere jurisprudenţa sa, ea respinge pretenţiile formulate cu privire la costurile şi cheltuielile angajate în faţa Curţii.
D. Dobânda de întârziere
52. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Declară cererea admisibilă;
2.Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 din Convenţiei şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a casării hotărîrilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea reclamanţilor;
3. Hotărăşte
(a) că statul pîrît trebuie să achite în beneficiul reclamanţilor, în termen de trei luni, suma de 1,500 EUR (o mie cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărÎrii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobÎnzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întÎrziere, plus trei procente;
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 17 aprilie 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy