© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota informativă nr. 170 privind jurisprudența Curții
Ianuarie 2014
Jones și alții c. Regatului Unit - 34356/06 și 40528/06
Hotărârea din 14.1.2014 [Secția a IV-a]
Articolul 6
Proces penal
Articolul 6-1
Accesul la un tribunal
Decizia de a respinge cererile civile privind actele de tortură în temeiul imunității invocate de către statul pârât (Regatul Arabiei Saudite) și de funcționarii săi: nicio încălcare
În fapt – Reclamanții au susținut că au fost supuși torturii în timp ce se aflau în custodia Regatului Arabiei Saudite. Primul reclamant (dl Jones) a introdus ulterior o acțiune civilă în fața Înaltei Curți engleze împotriva Regatului, a Ministerului de Interne saudit și a unui ofițer în persoană. Ceilalți trei reclamanți au introdus acțiuni împotriva a patru persoane: doi ofițeri de poliție, un fost director de penitenciar și ministrul saudit de Interne. Înalta Curte a hotărât că toți acuzații erau îndrituiți la imunitate în temeiul Legii privind imunitatea statelor din 1978 și le-a refuzat reclamanților încuviințarea de a notifica procedurile în afara jurisdicției. În apel, Curtea de Apel a dedus o diferență între imunitatea ratione personae (care se aplica statelor, șefilor de state în funcție și diplomaților) și imunitatea ratione materiae (care se aplica funcționarilor de rând, foștilor șefi de state și foștilor diplomați). Aceasta a confirmat decizia Înaltei Curți în privința Regatului și a ministrului, însă a admis apelul reclamanților în privința acuzaților în persoană. Problema a ajuns în fața Camerei Lorzilor, care a fost de acord cu Înalta Curte că toți acuzații erau îndrituiți la imunitate, chiar și atunci când învinuirea adusă împotriva lor era comiterea torturii. În cererea din fața Curții Europene, reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului lor de acces la un tribunal.
În drept – Articolul 6 § 1: Măsurile luate de către un stat care reflectă regulile general recunoscute ale dreptului internațional public cu privire la imunitatea statală nu puteau fi, în principiu, considerate ca impunând o limitare disproporționată asupra dreptului de acces la un tribunal, așa cum este concretizat acesta în articolul 6 § 1. În hotărârea sa din 2001 din cauza Al-Adsani, Curtea a reținut că nu era stabilit faptul că exista deja o acceptare în dreptul internațional a opiniei potrivit căreia statele nu erau îndrituite la imunitate în privința acțiunilor civile în despăgubire vizând presupuse acte de tortură comise în afara statului litigiului. În elaborarea testului relevant în temeiul articolului 6 § 1 în acea hotărâre, Curtea a acționat în conformitate cu obligația sa de a ține cont de regulile și principiile relevante ale dreptului internațional și de a interpreta Convenția pe cât de armonios posibil cu alte reguli de drept internațional din care face parte. Curtea a fost așadar convinsă că abordarea privind proporționalitatea stabilită de Marea Cameră în Al-Adsani trebuie urmată în prezenta cauză.
(a) Aplicarea acelor principiilor în cererea îndreptată împotriva Regatului Arabiei Saudite – Curtea a reținut că în hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 3 februarie 2012 din Germania v. Italia – care trebuia considerată a avea autoritate în privința conținutului dreptului internațional cutumiar – s-a stabilit clar că, la acea dată, nu era cristalizată încă vreo excepție de jus cogens la imunitatea statală. Aplicarea prevederilor din Legea din 1978 de către instanțele engleze pentru a susține cererea de imunitate a Regatului Arabiei Saudite în 2006 nu putea fi considerată ca echivalând cu o limitare nejustificată a accesului reclamantului la un tribunal.
Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unul).
(b) Aplicarea principiilor în cererea îndreptată împotriva funcționarilor statali – Toți cei patru reclamanți s-au plâns că nu au putut să introducă cereri civile pentru tortură împotriva unor funcționari statali numiți. Curtea a trebuit să examineze dacă refuzul de a permite continuarea acelor cereri era compatibil cu articolul 6 § 1 din Convenție, analizând abordarea generală consacrată în Al-Adsani. Imunitatea acordată în cazurile îndreptate împotriva funcționarilor statali rămânea a fi o imunitate a „statului”: a fost invocată de către stat și doar statul putea renunța la aceasta. Acolo unde, ca în prezenta cauză, acordarea imunității ratione materiae pentru funcționari urmărea conformitatea cu dreptul internațional privind imunitatea statelor, ca și când ar fi fost acordată imunitate statului însuși, scopul limitării accesului la un tribunal era legitim. De vreme ce măsurile care reflectau reguli general recunoscute de drept internațional public privind imunitatea statelor nu puteau fi considerate, în principiu, ca impunând o limitare disproporționată asupra dreptului de acces la un tribunal, singura chestiune relevantă privind cererea reclamanților a fost dacă acordarea imunității ratione materiae pentru funcționarii statali a reflectat asemenea reguli. Prin urmare, Curtea a purces la examinarea problemei dacă exista o regulă generală în temeiul dreptului internațional care să le impună instanțelor naționale să admită cererea Arabiei Saudite de acordare a imunității pentru funcționarii statali; și, în caz afirmativ, dacă au existat dovezi ale vreunei reguli speciale sau ale vreunei excepții privind cazurile de presupusă tortură.
(i) Existența unei reguli generale: De vreme ce un act nu putea fi efectuat de către stat în sine, ci doar de către persoane care acționau în numele lui, punctul de pornire, acolo unde putea fi invocată imunitatea de către stat, trebuie să fie faptul că imunitatea ratione materiae era aplicabilă actelor funcționarilor statali. Dacă ar fi fost altfel, imunitatea statală ar fi fost mereu eludată prin chemarea în judecată a funcționarilor în persoană. Importanta autoritate atât de la nivel internațional, cât și de la nivel național părea să sprijine afirmația potrivit căreia imunitatea statală oferea în principiu angajaților sau funcționarilor unui stat străin în persoană protecție în privința actelor efectuate în numele statului, sub aceeași mantie care protejează statul însuși.
(ii) Existența unei reguli speciale sau a unei excepții privind actele de tortură: Chiar dacă a fost acceptată natura oficială a actelor pentru scopurile răspunderii statale, faptul în sine nu era concludent pentru a se stabili că, în temeiul dreptului internațional, cererile pentru acordarea imunității statale trebuiau întotdeauna recunoscute în privința acelorași acte. Având în vedere dreptul internațional relevant și jurisprudența națională și internațională, de vreme ce se regăsea în viziunea Curții un oarecare sprijin în creștere în favoarea unei reguli speciale sau a unei excepții în dreptul internațional public în cazurile privind cererile civile pentru tortură introduse împotriva funcționarilor statali străini, cea mai mare parte a autorității era în sensul că dreptul statului la imunitate nu putea fi eludat prin chemarea în schimb în judecată a funcționarilor sau agenților săi. Au existat dovezi ale dezbaterilor recente în jurul înțelesului definiției torturii din Convenția împotriva torturii, interacțiunea dintre imunitatea statală și regulile asupra atribuirii din Proiectul de articole privind răspunderea statală, și domeniul de aplicare al articolului 14 din Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii din 1984. Cu toate acestea, practica statală asupra chestiunii era într-o stare de flux, cu dovezi privind acordarea și refuzul imunității ratione materiae deopotrivă, în asemenea cazuri. Cel puțin două cazuri privind această chestiune erau pendinte în fața Curților Supreme naționale. Opinia internațională cu referire la problemă poate fi considerată a fi la începutul evoluției sale, așa cum o denotă discuțiile recente în jurul lucrărilor Comisiei de drept internațional, în sfera penală. Aceste lucrări erau în curs și pot fi așteptate evoluții ulterioare. În prezenta cauză, era clar că Camera Lorzilor a analizat pe deplin toate argumentele relevante privind existența, în relație cu cererile civile privind aplicarea torturii, a unei posibile excepții de la regula generală a imunității statale. Într-o lungă și cuprinzătoare hotărâre, aceasta a concluzionat că dreptul internațional cutumiar nu admitea nicio excepție – în legătură cu afirmațiile privind conduita care echivala cu tortura – de la regula generală a imunității ratione materiae pentru funcționarii statali, în sfera cererilor civile în care însuși statul beneficia de imunitate. Constatările Camerei Lorzilor nu au fost nici eronate în mod manifest, nici arbitrare, ci au fost bazate pe referințe vaste la materialele de drept internațional, pe analiza argumentelor juridice ale reclamantului și pe hotărârea Curții de Apel, care a dispus în favoarea reclamanților. Alte instanțe naționale au examinat în detaliu constatările Camerei Lorzilor din prezenta cauză și le-au considerat a fi foarte convingătoare. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că acordarea imunității funcționarilor statali în prezenta cauză a reflectat regulile general recunoscute ale dreptului internațional public. Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii din 1978 pentru acordarea imunității funcționarilor statali în cazurile civile ale reclamanților nu a echivalat cu o limitare nejustificată a dreptului de acces al reclamanților la un tribunal. Totuși, în lumina evoluțiilor în curs din această arie a dreptului internațional public, aceasta era o chestiune care trebuia ținută sub observație de către statele contractante.
Concluzie: nicio încălcare (șase voturi la unul).
(A se vedea Al-Adsani c. Regatului Unit [MC], 35763/97, Nota informativă 36)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy