© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Kacper Nowakowski v. Polonia - 32407/13
Hotărârea din 10.1.2017 [Secţia a IV-a]
Articolul 8
Obligaţii pozitive
Articolul 8-1
Respectarea vieţii de familie
Eşecul de a lua măsuri adecvate pentru facilitarea contactului unui tată surdo-mut cu fiul său: încălcare
În fapt – Reclamantul, care era surdo-mut, se căsătorise cu o femeie care avea şi ea deficienţe de auz. Cuplul au făcut un copil în 2006. Aceştia au divorţat în 2007, iar tribunalele naţionale au hotărât ca fiul să rămână cu mama sa, reclamantul urmând să-l vadă timp de două ore pe săptămână.
Totuşi, în 2011, când fiul său avea aproape cinci ani, reclamantul a solicitat în faţa instanţelor extinderea perioadei sale de contact, pentru a-şi întări legăturile cu fiul său. Cererea sa a fost respinsă, pe motiv că acest fapt nu ar fi fost în interesul fiului, date fiind dizabilitatea copilului şi dependenţa deplină de mama sa, precum şi nevoia de a o implica pe mamă în vizitele de contact, de vreme ce aceasta putea utiliza limbajul semnelor şi putea comunica oral, pe când tatăl folosea mai mult limbajul semnelor, iar fiul putea comunica doar oral.
În procedurile din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns, inter alia, în baza articolului 8, de faptul că respingerea cererii sale privind extinderea contactelor cu fiul său îi încălcase dreptul la respectarea vieţii sale de familie.
În drept – Articolul 8: Problema principală era dacă autorităţile naţionale au luat toate măsurile adecvate care se cereau, în mod rezonabil, pentru facilitarea contactului dintre reclamant şi fiul său.
În evaluarea argumentelor avansate de către tribunalele naţionale în favoarea refuzului de extindere a contactului, Curtea a atras atenţia la două caracteristici ale acestui caz, şi anume (i) existenţa unui conflict serios între părinţi şi (ii) dizabilităţile reclamantului şi ale fiului său.
În privinţa conflictului dintre părinţi, Curtea a acceptat că sarcina tribunalelor naţionale fusese îngreunată de relaţia tensionată dintre reclamant şi mama copilului. Totuşi, lipsa de cooperare între părinţii separaţi nu reprezentase o circumstanţă care putea, în şi prin sine, să le scutească pe autorităţi de obligaţiile lor pozitive în baza articolului 8. Ea le impunea mai degrabă o obligaţie de a lua măsuri care să reconcilieze interesele concurente ale părţilor, ţinând cont de interesele primordiale. În acest context, Curtea a notat că (i) tribunalele naţionale au hotărât să nu le impună părinţilor obligaţia de a urma un curs de terapie familială, în ciuda recomandărilor făcute de către experţi, (ii) legislaţia naţională nu conţinea nici o prevedere referitoare la mediere în materie de dreptul familiei şi (iii) tribunalele naţionale nu au examinat în mod adecvat posibilitatea de a recurge la categoria instrumentelor juridice existente care ar fi putut facilita extinderea contactului.
Cu privire la dizabilităţile tatălui şi ale copilului, reclamantul avea un drept incontestabil la contactul cu fiul său, iar problema comunicării trebuia avută şi ea în vedere. Soluţia dată de tribunalele naţionale urmărise implicarea mamei copilului în aranjamentele referitoare la contact (de vreme ce aceasta putea comunica atât oral, cât şi prin limbajul semnelor), însă ignorase existenţa animozităţilor dintre părinţi şi cererile frecvente ale reclamantului privind încercările de obstrucţionare a contactului de către mamă şi de marginalizare a rolului său. Era clar că menţinerea aceloraşi aranjamente privind contactul limitat putea conduce, odată cu trecerea timpului, la riscul încetării relaţiei reclamantului cu fiul său. Tribunalele naţionale trebuiau să aibă în vedere şi alte măsuri, adaptate la circumstanţele specifice ale cazului, însă acestea au eşuat să obţină date de la experţii care cunoşteau problemele pe care le întâmpinau persoanele care sufereau de deficienţe de auz.
Obligaţia tribunalelor naţionale în cazurile precum cel de faţă era de a aborda măsurile care puteau fi întreprinse pentru înlăturarea barierelor existente şi pentru facilitarea contactului dintre copil şi părintele care nu primise custodia sa. Totuşi, tribunalele naţionale au eşuat să analizeze mijloacele care l-ar fi putut asista pe reclamant în depăşirea barierelor provocate de dizabilitatea sa şi nu au întreprins toate măsurile adecvate care se impuneau, în mod rezonabil, pentru facilitarea contactului.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 16,250 EUR în privinţa prejudiciului moral.
Full & Egal Universal Law Academy