©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
SECŢIA A TREIA
CAUZA KALANYOS ŞI ALŢII împotriva ROMÂNIEI
(Cererea nr. 57884/00)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 aprilie 2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate suferi modificări de formă.
În cauza Kalanyos şi Alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei Camere formate din:
Dl. B.M. Zupančič, Preşedinte,
Dl. C. Bîrsan,
Dna. E. Fura-Sandström,
Dna. A. Gyulumyan,
Dl. E. Myjer,
Dl. David Thór Björgvinsson,
Dna. I. Berro-Lefèvre, judecători,
şi dl. S. Quesada, Grefier de secţie,
După deliberare privată la 29 martie 2007,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a adoptat-o la acea dată:
PROCEDURĂ
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 57884/00) introdusă la Curte împotriva României în temeiul Articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) de trei cetăţeni români de origine romi, d-nii Sandor Kalanyos, Tamas Kalanyos şi Istvan Rozsa (“reclamanţii”), la 19 iulie 1999.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC), o asociaţie cu sediul în Budapesta (Ungaria). Guvernul Român (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul acestuia, d-na B. Rămăşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii s-au plâns că distrugerea bunurilor lor, consecinţele ulterioare şi procedurile care au urmat înaintea autorităţilor interne au încălcat Articolele 3, 6 § 1, 8, 13 şi 14 din Convenţie, care garantează, inter alia, interzicerea tratamentului inuman şi degradant, dreptul de a avea acces la o instanţă de judecată pentru o stabilire corectă a drepturilor şi obligaţiilor civile, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi a căminului, dreptul la un recurs efectiv şi la protecţia de discriminare în beneficierea drepturilor şi libertăţilor din Convenţie.
4. Într-o decizie parţială din 9 decembrie 2003, Curtea a decis să amâne examinarea plângerilor referitoare la condiţiile de trai ale reclamanţilor, pretinsul tratament inuman sau degradant şi dreptul la respectarea vieţii casnice, private şi de familie, pretinsa lipsă de acces la un tribunal civil, pretinsa discriminare pe baza apartenenţei etnice a reclamanţilor, şi dreptul la un recurs efectiv, în măsura în care se referă la perioada de după 20 iunie 1994, dată la care România a ratificat Convenţia. A mai declarat inadmisibil prin incompatibilitate ratione temporis cu prevederile Convenţiei restul cererii.
5. La 19 mai 2005, după, ce a obţinut observaţiile părţilor, Curtea a declarat restul cererii admisibil.
6. Ambele părţi au depus propuneri la Registratură în contextul negocierilor de soluţionare amiabilă (Articolul 38 § 1 (b) din Convenţie). Nu s-a ajuns la o înţelegere.
7. La 8 decembrie 2006, Guvernul a solicitat Curţii să şteargă cauza de pe rolul său şi a anexat textul unei declaraţii în vederea soluţionării chestiunilor ridicate de cerere. La 26 ianuarie 2007, reprezentantul reclamanţilor a depus observaţii scrise cu privire la cererea Guvernului.
ÎN FAPT
8. Reclamanţii s-au născut în 1941, 1942 şi 1972 respectiv şi locuiau în satul Plăieşii de Sus, în comuna Plăieşii de Jos, judeţul Harghita.
9. Faptele din cauză, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
10. La 6 iunie 1991 în Plăieşii de Sus a izbucnit o luptă între patru romi şi un paznic de noapte. Ca urmare a evenimentelor, o mulţime formată din săteni care nu erau romi au atacat şi bătut beat doi bărbaţi romi într-un atac de răzbunare, rănind fatal pe unul dintre ei.
11. La 8 iunie 1991 o notă publică a fost afişată la marginea aşezării romilor informând locuitorii că la 9 iunie 1991 casele lor aveau să fie incendiate. Romii au informat poliţia şi oficialii satului. Totuşi, autorităţile locale nu au intervenit, preferând în loc de aceasta să-i “sfătuiască” pe Romi să-şi părăsească locuinţele pentru propria siguranţă.
12. La 9 iunie 1991 sătenii romi, inclusiv al doilea reclamant, şi-au părăsit casele şi au căutat refugiu într-un grajd din apropiere aparţinând cooperativei agricole locale în timp ce un grup organizat de săteni care nu erau romi au distrus toate casele romilor, inclusiv pe cele ce aparţineau reclamanţilor.
13. În timpul anului următor, sătenii romi, inclusiv reclamanţii şi familiile lor, au fost forţaţi să locuiască în grajduri din apropiere în condiţii îngrozitoare, fără încălzire sau apă curentă. Reclamanţii au reuşit să supravieţuiască numai cu ajutorul prietenilor şi rudelor.
14. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita, sub conducerea Procuraturii judeţene din Miercurea Ciuc, au început o cercetare a evenimentelor. Unii dintre romii din sat care au fost interogaţi de echipa de cercetări au reuşit să dea numele posibililor suspecţi.
Raportul final a conchis că distrugerea prin incendiere a fost cauzată de lupta din 6 iunie 1991 şi faptului că romii avea obiceiul de a-şi lăsa animalele să pască pe terenul care aparţinea sătenilor non-romi.
15. Se arată că autorităţile locale şi-au exprimat opinia că romii înşişi, sau “ţiganii” cum se exprimau acestea, “sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat” deoarece “ei trăiesc din furat şi sunt agresivi cu alţi oameni”.
16. La 27 iunie 1996 Procuratura de pe lângă Tribunalul Judeţean Harghita a încheiat cercetările sub motiv că urmărirea infracţiunilor se prescrisese. Decizia sa a fost confirmată, la plângerea reclamanţilor, printr-o hotărâre din 9 octombrie 1998 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
17. Acesta din urmă a mai opinat şi că infracţiunile fuseseră comise “ca urmare unor acte grave de provocare din partea victimelor” şi a considerat că, dat fiind numărul mare de persoane implicate, fusese imposibil să se identifice persoanele care comiseseră atacul.
18. La 9 septembrie 1991 primarul din Plăieşii de Jos a cumpărat un grajd de lemn dezafectat spre a oferi romilor materiale de reconstrucţie a caselor lor. Preţul de cumpărare de 110.400 lei româneşti (“ROL”) a fost finanţat de Judeţul Mureş, ca urmare a unei decizii a Prefectului din 13 septembrie 1991. Autorităţile locale au mai dat reclamanţilor permisiunea de a tăia lemne dintr-o pădure din apropiere. Casele distruse au fost reconstruite de reclamanţi cu ajutorul unor prieteni şi rude între 1991 şi 1993.
ÎN DREPT
19. La 8 decembrie 2006, Curtea a primit următoarea declaraţie de la Guvern:
“1. Guvernul regretă sincer eşecul cercetărilor penale în a lămuri de deplin împrejurările care au dus la distrugerea caselor şi bunurilor reclamanţilor, care i-au lăsat în condiţii de trai improprii, au îngreunat posibilităţile acestora de a înainta o acţiune civilă pentru daune, precum şi exercitarea dreptului lor la respectarea vieţii casnice, private şi de familie. Guvernul regretă de asemenea că remediile de aplicare a drepturilor din Convenţie lipseau în general la momentul când reclamanţii îşi căutau dreptatea la tribunalele interne, şi că au fost făcute unele observaţii de unele autorităţi legate de originea reclamanţilor romi.
Se acceptă deci că astfel de evenimente constituie încălcări ale Articolului 3 (interzicerea torturii), Articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), Articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie.
2. Eu, d-na. Beatrice Rămăşcanu, agent al Guvernului României pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declar că Guvernul României se oferă să plătească ex gratia reclamantului Sandor Kalanyos suma de 33.000 EUR (treizeci şi trei de mii de euro), reclamantului Tamas Kalanyos suma de 33.500 EUR (treizeci şi trei de mii cinci sute de euro) şi reclamantului Istvan Rozsa suma de 30.000 EUR (treizeci de mii de euro).
Guvernul se angajează să plătească suma de EUR 2.406 (două mii patru sute şase euro) pentru cheltuieli de judecată suportate de reprezentantul reclamanţilor, Centrul European pentru Drepturile Romilor. Această sumă se va plăti în euro într-un cont bancar indicat de ERRC.
Aceste sume vor fi libere de orice taxe ce pot fi aplicabile şi vor fi plătibile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de scoatere de pe rolul Curţii conform Articolului 37 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De la expirarea perioadei sus menţionate, se va plăti dobânda simplă la sumele de mai sus cu o rată egală cu rata de împrumut marginal a Băncii Central Europene pe perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui soluţionarea definitivă a cauzei, inclusiv a pretenţiilor civile ale reclamanţilor în faţa instanţelor interne.
3. Guvernul se angajează să dea instrucţiunile corespunzătoare şi să adopte toate măsurile necesare spre a se asigura că drepturile individuale garantate de Articolele 3, 6, 8, 13, 14 din Convenţie vor fi respectate pe viitor.
Guvernul se angajează să adopte următoarele măsuri generale în scopul combaterii discriminării contra romilor în Judeţul Harghita:
- să asigure eradicarea discriminării rasiale din sistemul judiciar român;
- să amelioreze programul educativ spre a preveni şi combate discriminarea împotriva romilor în programa şcolară din comuna Plăieşii de Jos, judeţul Harghita;
- să redacteze programe de informare publică şi de eliminare a stereotipurilor, prejudecăţilor şi practicilor faţă de comunitatea de romi din instituţiile publice din Harghita competente pentru comuna Plăieşii de Jos;
- să sprijine schimbările pozitive ale opiniei publice din comuna Plăieşii de Jos legate de romi, pe baza toleranţei şi principiului solidarităţii sociale;
- să stimuleze participarea romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică din comunitatea locală din judeţul Harghita, promovând asistenţa reciprocă şi proiectele de dezvoltare a comunităţii;
- să implementeze programe de reabilitare a locuinţelor şi a mediului în comunitate, în special prin alocarea de resurse financiare suficiente pentru compensaţii;
- să identifice, să prevină şi să soluţioneze în mod activ conflicte susceptibile de a da naştere la violenţe familiale, în comunitate sau interetnice.
4. Guvernul consideră că monitorizarea de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a execuţiei hotărârilor Curţii referitoare la România în acest caz şi în cazuri similare este un mecanism adecvat spre a se asigura că ameliorările vor continua să fie realizate în acest context.
5. În sfârşit, Guvernul se angajează să nu solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere conform Articolului 43 § 1 din Convenţie după pronunţarea hotărârii Curţii.”
20. Reprezentanţii reclamanţilor au cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului şi să continue examinarea pe fondul cauzei. În opinia lor, criteriile de scoatere de pe rol a unei cauze printr-o declaraţie unilaterală, aşa cum au fost stabilite de Curte în hotărârea Tahsin Acar nu sunt întrunite în cauza de faţă (vezi Tahsin Acar împotriva Turciei (chestiunea preliminară) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Anume, ei considerat că deşi Curtea a pronunţat deja o hotărâre pe fondul unui caz similar, anume Moldovan împotriva României ((nr. 2), nr. 41138/98 şi 64320/01, ECHR 2005‑VII (extrase)), o singură hotărâre de această natură nu ar fi suficientă, dată fiind complexitatea chestiunilor de faţă. Ca urmare, o nouă hotărâre pe fond ar fi necesară, cel puţin spre a expune lipsurile sistemului judiciar român şi eşecul sistematic ala acestuia în a oferi reparaţii victimelor romi. În plus, ar avea o mare valoare simbolică mai ales în ce priveşte noile forme de discriminare împotriva populaţiei Roma (cu privire la accesul la educaţie, sănătate, angajare sau alte servicii publice).
21. Au reamintit de asemenea că Guvernul nu recunoscuse responsabilitatea Statului pentru evenimentele din iunie 1991 şi nu îşi luase nici un angajament legat de redeschiderea cercetărilor asupra evenimentelor.
22. Mai mult, au considerat că impactul măsurilor luate de Guvern spre a da curs celor două hotărâri Moldovan (nr. 2, citată mai sus şi Moldovan şi Alţii împotriva României (înţelegere amiabilă), nr. 41138/98 şi 64320/01, § 39, 5 iulie 2005) încă nu puteau fi evaluate, fiindcă executarea acelor hotărâri abia începuse sub supravegherea Comitetului de Miniştri şi deci era încă în curs.
23. În afară de acestea, în calitatea lor de reprezentanţi ai reclamanţilor atât în cazul de faţă cât şi în cauza Moldovan, au informat Curtea că Guvernul încă nu începuse câteva din acţiunile la care se angajase ca urmare a hotărârilor Moldovan. Mai mult, în opinia lor, Curtea nu are capacitatea de a aprecia dacă aceleaşi măsuri ar funcţiona în cazul de faţă. Ei au reamintit că compensaţia bănească nu trebuie să cântărească mai greu decât dorinţa victimelor de a li se face dreptate.
24. Pe o notă mai generală, reprezentanţii reclamanţilor au apreciat că declaraţia Guvernului din 8 decembrie 2006 nu ar putea fi folosită în proceduri de contencios în faţa Curţii, fiindcă a apărut în contextul unor negocieri de soluţionare amiabilă între părţi care, conform Regulii 62 § 2 din Regulamentul Curţii, erau strict confidenţiale.
25. Curtea reaminteşte că în anumite împrejurări, ar putea fi adecvat să se scoată de pe rol o cerere în baza Articolului 37 § 1 (c) din Convenţie pe baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului intimat chiar dacă reclamantul doreşte ca examinarea cazului să continue. Curtea va trebui să examineze atent declaraţia calificată făcută de Guvern în lumina principiilor ce reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea Tahsin Acar (citată mai sus, §§ 75-77); Meriakri împotriva Moldovei ((scoatere de pe rol), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Lucrătorilor Suedezi din Transporturi împotriva Suediei ((scoatere de pe rol), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) şi Van Houten împotriva Olandei ((scoatere de pe rol), nr. 25149/03, ECHR 2005‑IX).
26. Prevederile relevante ale Articolului 37 sună după cum urmează:
“1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că...
(c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.
Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.
2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.”
27. În consecinţă, Curtea observă că deşi încălcările reclamate sunt de o natură foarte are gravă şi sensibilă (vezi paragraful 3 de mai sus), ele au fost deja abordate exhaustiv de Curte în cauza Moldovan, care a ridicat probleme similare cu cauza de faţă.
28. Mai mult, Guvernul a admis în declaraţia sa făcută în prezentul caz că faptele din acest caz constituiau încălcări ale Articolelor 3, 6, 8, 13 şi 14 şi a propus mai multe măsuri individuale şi generale în vederea redresării situaţiei (vezi paragraful 19 de mai sus).
29. Aşadar, în ciuda complexităţii problemelor de faţă, şi ţinând seama de existenţa unei hotărâri definitive pe fond în cazul Moldovan şi recunoaşterea încălcărilor făcute de Guvern în prezentul caz, Curtea, spre deosebire de reprezentanţii reclamanţilor, nu este convinsă de utilitatea altei hotărâri pe fond. Reaminteşte că lipsurile sistemului judiciar au fost abordate atât în măsurile generale stabilite în hotărârea de soluţionare amiabilă adoptată în cauza Moldovan, citată mai sus, şi în declaraţia unilaterală semnată de Guvern în prezentul caz. Cât despre pretinsele noi forme de discriminare împotriva romilor (vezi paragraful 20 de mai sus), Curtea reaminteşte că ies din cadrul acestei cauze. Acelaşi lucru se aplică la reclamaţia iniţială referitoare la evenimentele din iunie 1991 (vezi decizia parţială din 9 decembrie 2003, citată în paragraful 4 de mai sus); ca urmare, cererea reclamanţilor ca Guvernul emită o recunoaştere legat de pretinsele încălcări ale Convenţiei în acest sens nu ar putea fi abordată de Curte (vezi paragraful 21 de mai sus).
30. Mai mult, implementarea măsurilor propuse în cazul Moldovan a început deja sub supravegherea Comitetului de Miniştri. Aşadar, Curtea nu va aborda afirmaţiile reprezentanţilor reclamanţilor referitoare la pretinsa ineficienţă a acelor măsuri şi a implementării lor (vezi paragraful 23 de mai sus), deoarece examinarea acestora revine în acest moment integral Comitetului de Miniştri în cadrul procedurilor de executare.
31. Curtea nu împărtăşeşte preocuparea reclamanţilor legată de capacitatea sa de a transpune măsurile generale din cazul Moldovan în cazul de faţă (vezi paragraful 23 de mai sus). Curtea este satisfăcută că aceste măsuri, aşa cum s-a repetat în declaraţia de mai sus (vezi paragraful 19 din această hotărâre), vor asigura o reparaţie efectivă a pretinselor încălcări din cazul de faţă, în măsura în care acestea oferă unelte de reparare a defectelor identificate de Curte în sistem în vederea îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de romi din întreaga ţară.
32. În plus, Curtea consideră că, alături de măsurile generale , măsurile individuale propuse de Guvern oferă reparaţii reclamanţilor individuali în cazul de faţă (vezi paragraful 23 de mai sus).
33. În sfârşit, în măsura în care se au în vedere argumentele procedurale ale reclamanţilor (vezi paragraful 24 de mai sus), trebuie remarcat că nici Curtea nici Guvernul nu au făcut vreo referire la cuprinsul negocierii de soluţionare amiabilă. Declaraţia unilaterală actualmente examinată a fost făcută publică de Guvern spre a fi folosită, dacă Curtea considera necesar.
34. Ca urmare, ţinând seama de natura recunoaşterilor cuprinse în declaraţie precum şi de ansamblul şi extinderea diferitelor angajamente la care se face referire acolo, împreună cu suma compensaţiei propuse, Curtea consideră că nu mai se justifică să se continue examinarea solicitării (Articolul 37 § 1 (c)).
35. Mai mult, Curtea este satisfăcută că respectarea drepturilor omului aşa cum sunt definite în Convenţie şi Protocoalele la aceasta nu necesită continuarea examinării solicitării (Articolul 37 § 1 in fine).
36. Drept consecinţă, cazul urmează a fi scos de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA
ÎN UNANIMITATE
1. Ia notă de termenii declaraţiei Guvernului intimat şi de modalităţile de a se asigura respectarea angajamentelor la care se face referire acolo (Art. 43 § 3 din Regulamentul Curţii);
2. Hotărăşte să scoată cazul de pe rolul său;
3. Ia notă de angajamentul Guvernului de a nu cere o reaudiere a cazului în faţa Marii Camere.
Redactată în limba engleză, şi comunicată în scris la 26 aprilie 2007, conform art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaBoštjan M. Zupančič
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy