©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Kart împotriva Turciei (MC) – 8917/05
Hotărârea din 3.12.2009 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 1
Accesul la o instanţă
Acuzaţie în materie penală
Imposibilitate în cazul unui deputat de a obţine ridicarea imunităţii sale parlamentare pentru a se apăra în cadrul urmăririi penale împotriva sa: art. 6 § 1 aplicabil; neîncălcare
În fapt – În cadrul exercitării profesiei sale de avocat, reclamantul a făcut obiectul a două proceduri penale. Ulterior, în 2002, acesta a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională a Turciei şi a beneficiat de imunitate parlamentară. Comisia mixtă a Adunării Naţionale a primit o cerere pentru ridicarea imunităţii parlamentare a reclamantului, însă a decis suspendarea urmăririi penale faţă de acesta până la încheierea mandatului său de parlamentar. Decizia comisiei a fost transmisă plenului Adunării Naţionale. Reclamantul s-a opus suspendării, invocând dreptul său de a fi judecat în cadrul unui proces echitabil, însă măsura a fost pusă în aplicare. Acesta a fost reales deputat în 2007. Dosarele referitoare la cererea pentru ridicarea imunităţii parlamentare a reclamantului au rămas pe rolul comisiei parlamentare.
Prin hotărârea din 8 iulie 2008, o Cameră a Curţii a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
În drept – Art. 6 § 1: a) Aplicabilitate – Situaţia unei persoane este inevitabil afectată de faptul că se află pentru mult timp în faţa unei acuzaţii în materie penală într-un dosar împotriva sa. Este evident că prezenta cauză are ca obiect dreptul reclamantului la judecarea cauzei sale de o instanţă într-un termen rezonabil. În consecinţă, se impune constatarea că art. 6 § 1 este aplicabil.
b) Respectare – Incidenţa aplicării deciziei asupra dreptului reclamantului trebuie examinată în raport cu cerinţele menţinerii finalităţii instituţionale a imunităţii parlamentare. În acest sens, cu cât respectiva măsură de protecţie serveşte mai puţin integrităţii Parlamentului, cu atât justificarea acesteia este mai necesară. Fără nicio îndoială, deciziile de ridicare sau neridicare a imunităţii ţin de marja de apreciere a statelor. Pentru a se asigura de respectarea preeminenţei dreptului, trebuie examinată configuraţia instituţională a regimului inviolabilităţii în dreptul turc, precum şi condiţiile de punere în aplicare a acesteia. Desigur, imunitatea acordată deputaţilor turci pare în multe privinţe mai extinsă decât cea acordată în alte state membre. Cu toate acestea, întinderea acestei protecţii nu poate fi considerată ca fiind excesivă în sine. Protecţia este relativă; este limitată în timp, la durata mandatului parlamentar, dar este însoţită şi de o condiţie – aceea că poate fi ridicată. Principiul este aplicabil numai în materie penală. Este inoperant în anumite cazuri de flagrant delict sau de anumite infracţiuni împotriva regimului sau statului. De asemenea, deşi întinderea protecţiei are o definiţie mai amplă, nu pare totuşi să contravină soluţiilor adoptate în majoritatea sistemelor de drept parlamentar din Europa. În speţă, este evident că această instituţie are ca efect împiedicarea finalizării urmăririi penale începute faţă de reclamant. Interesul reclamantului în acest sens trebuie însă pus în balanţă cu dreptul său de acces la o instanţă, nu în raport cu un drept oarecare de a obţine, la cerere, ridicarea imunităţii sale. Astfel, deciziile în materie intră în sfera actelor interne ale Parlamentului şi, aşadar, ţin exclusiv de competenţa acestuia din urmă. Curtea are totuşi sarcina să verifice dacă procedura parlamentară în materie este compatibilă cu drepturile garantate de Convenţie. Procedura parlamentară de examinare a cererilor pentru ridicarea imunităţii este definită şi reglementată de Constituţie şi Regulamentul Adunării Naţionale, care stabilesc desfăşurarea acesteia. Procedura pare a fi supusă unor formalităţi, care garantează persoanei în cauză respectarea dreptului său la apărare în toate etapele procesului decizional, precum şi dreptul la contestarea deciziilor organismelor parlamentare. De altfel, reclamantul a avut posibilitatea de a-şi exercita drepturile astfel garantate formulând contestaţii împotriva deciziilor de suspendare a urmăririi penale împotriva sa. În plus, mecanismul de punere în aplicare a răspunderii parlamentare, printr-o decizie de ridicare sau neridicare a imunităţii, se încadrează în exercitarea autonomiei parlamentare. Prin natura lor, aceste decizii sunt politice şi nu judiciare, astfel încât nu este de aşteptat din partea lor să îndeplinească aceleaşi criterii de motivare ca şi cele din urmă. În plus, există o tendinţă constantă începând cu cea de-a 22-a legislatură, constând în neaprobarea niciunei cereri pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Această practică nu pare a avea niciun element discriminatoriu sau arbitrar. În plus, dacă examinarea de către comisiile parlamentare competente a cererilor pentru ridicarea imunităţii este limitată în timp prin termene prestabilite, acest lucru nu mai este valabil după ce respectivele cereri sunt transmise în plen. În cazul de faţă, Curtea nu poate ignora faptul că acuzaţiile în materie penală îndreptate împotriva reclamantului datau de peste 6 ani, durată care s-ar putea prelungi până la încetarea mandatului său parlamentar. Prin urmare, incertitudinea inerentă oricărei proceduri penale este accentuată de procedura parlamentară în litigiu, întârzierile cauzate de aceasta prelungindu-le astfel pe cele din procedurile penale. Cu toate acestea, deşi Camera a considerat că un astfel de termen procedural era prejudiciabil pentru reclamant, Marea Cameră nu poate face abstracţie nici de natura specială a statutului reclamantului, nici de specificitatea procedurii în litigiu. Într-adevăr, un aspect fundamental al acestei chestiuni îl constituie legătura stabilită între imunităţile deputaţilor şi statutul acestora. În această privinţă, reclamantul a făcut obiectul urmăririi penale de care se plânge înainte de a se prezenta la alegerile legislative. În calitatea sa de avocat, acesta trebuia să ştie consecinţele alegerii sale asupra acestei urmăriri penale, respectiv imposibilitatea de a renunţa la imunitatea sa şi imposibilitatea de a obţine ridicarea ei prin simpla manifestare a propriei voinţe. Având în vedere caracterul special al contestaţiei, în cadrul căreia imunitatea nu este percepută ca un avantaj pentru titularul său, ci ca un inconvenient legat de funcţia sa parlamentară, nivelul prejudiciului suferit constituie totodată un factor de luat în considerare la stabilirea incidenţei întârzierii, inerente calităţii de deputat, asupra dreptului reclamantului la judecarea cauzei sale în instanţă. Trebuie evaluat prejudiciul eventual suferit de reclamant ţinând seama de faptul că întârzierea în litigiu corespunde duratei procedurii parlamentare de examinare a cererilor pentru ridicarea imunităţii parlamentare, nu timpului necesar pentru efectuarea urmăririi penale ca atare. În acest sens, nu există niciun motiv pentru a crede că reclamantul nu poate totuşi să beneficieze de un proces echitabil la încetarea mandatului său. Această posibilitate nu pare nicicum compromisă de procedura parlamentară, cu atât mai mult cu cât aceasta nu pune în discuţie prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice acuzat. În această privinţă, nu trebuie pierdut din vedere faptul că deciziile organismelor parlamentare în acest context par lipsite de orice finalitate penală sau represivă şi sunt menite, în principiu, întrucât constau în respingerea cererii de ridicare a imunităţii, să îi protejeze pe deputaţi, nu să îi prejudicieze. În prezenta speţă, nu numai că efectul dirimant al inviolabilităţii parlamentare asupra acţiunii penale este doar temporar, ci, în plus, organismele parlamentare nu intervin, în principiu, în cursul justiţiei ca atare. În cauza de faţă, examinând cererea reclamantului pentru ridicarea imunităţii, respectivele organisme pur şi simplu au analizat dacă inviolabilitatea, ca piedică temporară asupra acţiunii în justiţie, trebuia ridicată de îndată sau dacă era preferabilă aşteptarea expirării mandatului parlamentar. Astfel, acestea nu au făcut decât să întrerupă cursul justiţiei, fără să îl influenţeze ori să participe la acesta. Pe de altă parte, referitor la afirmaţiile reclamantului, conform cărora urmărirea penală împotriva sa are ca efect întinarea reputaţiei sale, această formă de prejudiciu, prin natura sa, apare în momentul în care se formulează o acuzaţie oficială. Astfel, nu există nicio îndoială că protejarea onoarei şi reputaţiei reclamantului este asigurată prin respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, deşi întârzierea inerentă procedurii parlamentare este de natură să aducă atingere dreptului reclamantului la judecarea cauzei sale în instanţă, întârzierea exercitării acestui drept nu aduce totuşi atingere, în prezenta cauză, însuşi fondului acestui drept. Astfel, fiind limitată în timp şi reglementată de norme specifice privind, în special, suspendarea cursului prescripţiei, imunitatea în litigiu constituie doar o piedică procedurală temporară faţă de finalizarea urmăririi penale, această piedică nepunându-l pe reclamant în imposibilitatea judecării pe fond a litigiului său. Cu toate acestea, în raport cu cerinţele preeminenţei dreptului, o imunitate de tipul celei care corespunde mandatului reclamantului este validă doar ca urmare a legitimităţii scopurilor urmărite, respectiv menţinerea integrităţii Parlamentului şi protejarea opoziţiei. În această privinţă, imposibilitatea reclamantului de a renunţa la privilegiul imunităţii sale se încadrează în sfera scopurilor legitime astfel definite. În acest sens, o renunţare individuală din partea reclamantului nu poate substitui unei decizii a Adunării Naţionale. În ultimul rând, întrucât dreptul de a obţine o hotărâre judecătorească privind acuzaţiile în materie penală nu are un caracter absolut, mai ales când nu rezultă de aici nicio consecinţă fundamentală şi ireversibilă în detrimentul părţilor, neridicarea imunităţii parlamentare a reclamantului nu a adus atingere dreptului acestuia de acces la instanţă de aşa natură încât să pară disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit.
Concluzie: neîncălcare (treisprezece voturi la patru).
Full & Egal Universal Law Academy