Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA KENZIE GLOBAL LIMITED LTD
c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 287/07)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 aprilie 2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Kenzie Global Limited LTD c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiunii,
Deliberând la 18 martie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 287/07) depusă la Curte la 27 decembrie 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o companie înregistrată în Marea Britanie, Kenzie Global Limited Ltd („compania reclamantă”).
2. Compania reclamantă a fost reprezentată de dl A. Briceac, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl L. Apostol.
3. Compania reclamantă a pretins că nu a fost citată la şedinţa de judecată la Curtea Supremă de Justiţie şi că a fost prejudiciată ca urmare a pierderii procesului de judecată.
4. La 24 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului. La aceeaşi dată Guvernul Marii Britanii a fost informat despre dreptul de a interveni în proceduri, în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenţiei şi cu articolul 44 § 1(b) al Regulamentului Curţii, însă acesta nu a dorit să se prevaleze de acest drept.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta este o companie constituită în Marea Britanie.
6. La data evenimentelor, compania reclamantă era creditoarea companiei C. care, la rândul său, era creditoarea companiei P. La 1 octombrie 2005, compania reclamantă şi compania C. au încheiat un acord în baza căruia datoria companiei P. către compania C. a fost cesionată companiei reclamante în locul datoriei companiei C. faţă de compania reclamantă.
7. Ulterior, compania P. a dat faliment, fiind iniţiată procedura de insolvenţă în privinţa sa. La 10 mai 2006, compania reclamantă a solicitat Curţii Economice Chişinău să admită cererea de înlocuire a companiei C. în lista creditorilor companiei P. în temeiul acordului încheiat la 1 octombrie 2005 cu compania C.
8. La 5 iunie 2006, Curtea Economică Chişinău a desfăşurat o şedinţă de judecată publică şi a admis cererea companiei reclamante. În rezultat, compania reclamantă a înlocuit compania C. în lista creditorilor companiei P. cu o datorie de 14 015 000 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 901 000 de euro (EUR)).
9. La 16 octombrie 2006, compania C. a atacat hotărârea judecătorească menţionată mai sus invocând faptul că acordul din 1 octombrie 2005 a fost viciat şi că persoanele care l-au semnat din partea ambelor părţi au acţionat ultra vires.
10. La 9 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul companiei C. într-o şedinţă de judecată la care compania reclamantă nu a fost citată. Celelalte părţi au participat la şedinţa de judecată respectivă. Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul şi a casat hotărârea instanţei judecătoreşti inferioare. În special, Curtea Supremă de Justiţie a statuat că persoana care a semnat acordul din 1 octombrie 2005 în numele companiei C. a acţionat ultra vires, întrucât la data semnării ea se afla în concediu de maternitate. Decizia Curţii Supreme de Justiţie era definitivă, iar compania reclamantă a fost exclusă din lista creditorilor companiei P.
II. PRACTICA ŞI DREPTUL NAŢIONAL
11. Dispoziţiile legale relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:
„Articolul 105. Înmânarea citaţiei
(1) Citaţia ... se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei ... se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
...
(5) Citaţia ... adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Citaţia ... adresată unei organizaţii se înmânează persoanei cu funcţie de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenţei acesteia, se înmânează în acelaşi mod unui alt angajat ...”
„Articolul 441
... (2) Preşedintele colegiului lărgit (al Curţii Supreme de Justiţie) stabileşte, în cel mult o lună, termenul de judecare a recursului şi dispune să se comunice faptul participanţilor la proces. O dată cu citarea, părţilor li se expediază copia de pe recurs, cu înştiinţarea necesităţii depunerii obligatorii, cel târziu cu 5 zile înainte de judecată, a referinţei asupra recursului declarat.
Articolul 444
... (2) Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea recursului.”
12. La 12 decembrie 2005, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre explicativă „privind aplicarea normelor Codului de procedură civilă la examinarea pricinilor în primă instanţă”. Punctul 5 al hotărârii prevede că „examinarea pricinii în lipsa participanţilor, care nu au fost înştiinţaţi despre data, locul şi ora şedinţei de judecată, reprezintă o încălcare a normelor procedurale şi constituie temei pentru casarea hotărârii judiciare. Iar potrivit art.105 alin.(5) din Cod, participanţii la proces se vor considera legal citaţi doar atunci când citaţia le-a fost înmânată personal contra semnătură pe cotor sau avizul poştal cu privire la primirea citaţiei.”.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
13. Compania reclamantă a invocat încălcarea dreptului său de acces la justiţie, contrar articolului 6 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî ... asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
A. Admisibilitatea
14. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. În continuare, ea notează nu există alte temeiuri de declarare a inadmisibilităţii. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
15. Compania reclamantă a pretins că omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a o cita la şedinţa de judecată din 9 noiembrie 2006 i-a încălcat drepturile garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei.
16. Guvernul nu a fost de acord cu compania reclamantă, susţinând că rezultatul cauzei ar fi fost acelaşi, indiferent de prezenţa companiei reclamante la şedinţa de judecată la Curtea Supremă de Justiţie în data de 9 noiembrie 2006. Prin urmare, în opinia sa, omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a citat compania reclamantă la şedinţa de judecată nu a compromis echitatea per ansamblu a procesului.
17. Curtea reiterează că articolul 6 § 1 nu garantează dreptul de recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în prima sau a doua instanţă. Totuşi, în cazul în care liegislaţia internă instituie căi de atac, procedurile în această ordine vor fi considerate ca prelungire a procesului de judecată şi, prin urmare, intră sub incidenţa garanţiilor prevăzute de articolul 6 (a se vedea Delcourt v. Belgium, 17 ianuarie 1970, § 25, Series A nr. 11, şi Gurov v. Moldova, nr. 36455/02, § 33, 11 iulie 2006).
18. Curtea reiterează că în cauzele Bucuria v. Moldova (nr. 10758/05, § 24, 5 ianuarie 2010) şi Rassohin v. Moldova (nr. 11373/05, § 33, 18 octombrie 2011) ea a examinat probleme similare şi a constatat încălcarea articolului 6 § 1 în contul omisiunii Curţii Supreme de Justiţie de a cita reclamanţii la şedineţele de judecată. În mod similar, în prezenta cauză, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea judecătorească a instanţei inferioare pronunţate în favoarea companiei reclamante, în urma re-examinării fondului cauzei şi re-reţinerii circumstanţelor de fapt în cadrul unei şedinţe de judecată la care compania reclamantă nu a fost citată. Curtea consideră că re-examinarea nu ar fi trebuit să aibă loc fără ca compania reclamantă să aibă posibilitatea de a-şi prezenta poziţia, în special având în vedere faptul că celelalte părţi au fost prezente la şedinţă şi şi-au prezentat poziţiile.
19. Prin urmare, Curtea conchide că compania reclamantă nu a avut şansa să-şi susţină cauza în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
20. În rezultat, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei.
II. CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
21. Compania reclamantă a invocat faptul că drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie au fost încălcate deoarece Curtea Supremă de Justiţie nu avea dreptul de a interveni în relaţia sa cu compania C. În plus, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat hotărârea din 9 noiembrie 2006 în absenţa sa.
22. Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenţie prevede în partea relevantă următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ...”
23. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între o eventuală încălcare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi o eventuală încălcare a articolului 1 al Protocolului nr.1.
24. Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei ca urmare a omisiunii Curţii Supreme de Justiţie de a cita compania reclamantă. Totuşi, ea nu poate specula în privinţa rezultatului procesului judiciar dacă acesta ar fi fost echitabil în coformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţie. Prin urmare, ea consideră că acest capăt de cerere este inadmisibil fiind vădit nefondat, în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
25. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
26. Compania reclamantă a pretins 1 909 946 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
27. Guvernul a disputat sumele pterinse de compania reclamantă.
28. Curtea nu sesizează nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constată şi prejudiciul material pretins; prin urmare ea respinge pretenţia. Pe de altă parte, ea acordă companiei reclamante 3 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
29. Compania reclamantă a pretins 10 000 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
30. Guvernul a disputat suma pterinsă de compania reclamantă, argumentând că este excesivă.
31. Având în vedere circumstanţele cauzei şi documentele prezentate de compania reclamantă, Curtea consideră rezonabil să acorde o remuneraţie financiară în sumă de 1 500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda
32. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă plângerea întemeiată pe articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi inadmisibil restul cererii.
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească companiei reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 3 600 EUR (trei mii şase sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor companiei reclamante cu titlu de satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 8 aprilie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy