SECŢIA A CINCEA
CAUZA KOVACH împotriva UCRAINEI
(Cererea nr. 39424/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
7 februarie 2008
DEFINITIVĂ
07/05/2008
Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cauza Kovach v. Ucraina,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Cincea), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Peer Lorenzen, Preşedinte,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Margarita Tsatsa-Nikolovska,
Javier Borrego Borrego,
Renate Jaeger,
Mark Villiger, judecători,
şi Claudia Westerdiek, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 15 ianuarie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 39424/02) depusă împotriva Ucrainei la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Ucrainei, dl Mykola Mykolayovych Kovach („reclamantul”), la 17 octombrie 2002.
2. Reclamantul a fost reprezentat de dna N. Petrova, un avocat din Kiev. Guvernul Ucrainei („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Yuriy Zaytsev.
3. La 14 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. În temeiul articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
1. Evenimentele care au determinat pretenţiile reclamantului
4. Reclamantul a candidat la alegerile parlamentare din 31martie 2002 în circumscripţia electorală uninominală nr. 72, în regiunea Zacarpatie (Одномандатний виборчий округ № 72).
5. Printre candidaţii înregistraţi în acea circumscripţie era dl. G., care în acea perioadă deţinea funcţia de Şef al Administraţiei de Stat Berogovo, din regiunea Zacarpatie (Берегівська державна адміністрація Закарпатської області).
6. La 13 şi 28 martie 2002, ziarele locale în limba ungară Bereginfo şi Karpati Igaz Szo au publicat următorul apel către alegători:
„Noi credem cu fermitate că toţi cei care-l vor susţine duminică [pe dl. G.] pot face acest lucru cu conştiinţa curată, acordându-i încrederea pentru a asigura cel mai bun posibil viitor pentru ţara noastră. El este singurul candidat care respectă toate interesele noastre şi este capabil să reprezinte şi să apere aceste interese la cel mai înalt nivel. El este un om al cuvântului, care nu va abuza niciodată de încrederea dumneavoastră în el şi care va face tot ce-i va sta în puteri pentru a îndreptăţi întreaga încredere a alegătorilor pe viitor.”
7. Apelul a fost urmat de un număr mare de semnături, inclusiv cele ale dnei D., secretară a Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72 (Окружна виборча комісія) şi dlui O., preşedintele aceleiaşi comisii electorale.
8. La 31 martie 2002, au avut loc alegerile parlamentare. În timpul alegerilor, un observator, care îl reprezenta pe dl. G. în districtul electoral nr. 14 al circumscripţiei nr. 72, a întocmit un raport (акт) în care susţinea că ea a văzut o persoană necunoscută care a introdus câteva (ea credea că au fost şapte) buletine în urna de vot. Raportul a fost semnat de doi alegători. Observatorii trimişi de dl. G. în districtele electorale nr. 45 şi 58 au întocmit rapoarte similare privind astfel de încălcări ale legislaţiei electorale, susţinând că ei au văzut cinci şi, respectiv, zece buletine de vot aruncate în urna de vot ilegal.
9. Conform primelor rezultate generate de sistemul computerizat, reclamantul a obţinut 33,567 voturi faţă de 33,524 voturi ale principalului său oponent, dl. G. În districtul electoral nr. 14, din 1,570 de voturi exprimate reclamantul a obţinut 537, iar dl. G. 291 de voturi. În districtul nr. 45, din 1,244 de alegători, 711 au votat pentru reclamant, iar 372 pentru oponentul său. În districtul nr. 58 au fost exprimate 830 de voturi, dintre care 475 pentru reclamant şi 219 pentru dl. G. În districtul nr. 67, din 1,480 alegători, 765 au votat pentru reclamant şi 387 pentru oponentul său. În total, în cele 4 districte electorale de mai sus reclamantul a obţinut 2,488 voturi, iar dl. G. 1,269.
10. Prin decizia nr. 36 din 2 aprilie 2002, Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72, în baza rapoartelor de mai sus ale observatorilor, a declarat rezultatele din districtele electorale nr. 14, 45 şi 58 nevalabile pe motiv că a fost încălcată serios legislaţia electorală. De asemenea, a fost stabilit faptul că în noaptea de 1 aprilie 2002, după închiderea secţiilor de votare şi numărarea voturilor, membrii Comisiei Electorale a districtului nr. 67 au deschis ilegal secţia de votare sigilată şi au luat originalele listelor de vot şi câteva buletine de vot nevalabile. În ziua următoare, preşedintele acelei comisii electorale a adus acele liste de vot şi buletine de vot la Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72. Nu a fost adus vreun motiv pentru aceste acţiuni. În consecinţă, rezultatele alegerilor în districtul electoral nr. 67 au fost, de asemenea, declarate nevalabile. La aceeaşi dată, reclamantul a contestat această decizie la Comisia Electorală Centrală (Центральна виборча комісія, în continuare „CEC”).
11. Prin decizia nr. 37, Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 a anunţat rezultatele finale ale alegerilor, potrivit cărora reclamantul a obţinut 31,079 voturi faţă de 32,255 exprimate pentru dl. G. Acest rezultat a corespuns cu cel stabilit în primele liste electorale, la care s-a făcut referire mai sus, după excluderea voturilor exprimate în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67. Prin urmare, dl. G. a fost declarat ales ca deputat în Parlament din partea acestei circumscripţii.
2. Procedurile privind anularea votării în cele patru districte electorale
12. La 3 aprilie 2002, preşedinţii şi membrii Comisiilor Electorale ale districtelor electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 au trimis declaraţii către Preşedintele CEC privind faptul că niciunul din observatorii oficiali nu le-au atras atenţia asupra vreunei încălcări a legislaţiei electorale în timpul votării sau numărării voturilor şi că documentele prezentate de observatorii care s-au plâns de neregularităţi au fost întocmite după numărarea voturilor „rezultatele căreia nu conveneau unuia dintre candidaţi”.
13. Prin decizia nr. 750 din 5 aprilie 2002, CEC, ca urmare a plângerii reclamantului din 2 aprilie 2002, a anulat decizia nr. 36 şi i-a indicat Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72 să adopte o decizie motivată privind rezultatele votării în cele patru districte electorale. Referindu-se la primul alineat al articolului 70 al Legii privind Alegerile Parlamentare, CEC a observat că decizia respectivă nu a fost motivată corespunzător şi că nu existau probe convingătoare privind pretinsele neregularităţi sau că acuzaţia că numărul buletinelor de vot depuse în mod ilegal a depăşit 10 procente din voturile exprimare în fiecare district electoral.
14. La o întâlnire din 6 aprilie 2002, Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72, cu o majoritate de nouă voturi pentru şi două împotrivă şi trei abţineri a adoptat deciziile nr. 40 şi 41, prin care votarea în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 a fost declarată nevalabilă din aceleaşi motive ca şi anterior. În aceste decizii Comisia a notat că, pe lângă cele enumerate în articolul 70 al Legii privind Alegerile Parlamentare, alineatul doisprezece al articolului 72 al Legii permitea ca o votare să fie declarată nevalabilă din cauza „altor circumstanţe care făceau imposibilă stabilirea rezultatelor exprimării voinţei alegătorilor”. În continuare, Comisia a notat că, deoarece articolul 72 nu enumera aceste „alte circumstanţe”, această chestiune ţinea de competenţa sa exclusivă. In fine Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 a conchis că neregularităţile pe care ea le-a stabilit şi cele notate de observatori puteau fi considerate ca „alte circumstanţe care făceau imposibilă stabilirea voinţei alegătorilor”.
15. La 9 aprilie 2002, reclamantul a depus o plângere, contestând deciziile nr. 40 şi 41 din 6 aprilie 2002. El a susţinut că Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 nu a urmat indicaţiile date de CEC în decizia acesteia din 5 aprilie 2002 privind necesitatea de a aduce motive suficiente.
16. Prin decizia nr. 858 din 12 aprilie 2002, Comisia Electorală Centrală a respins plângerea reclamantului din 9 aprilie 2002 pe motiv că în conformitate cu articolul 72 al Legii privind alegerile parlamentare, sarcina de a stabili existenţa „altor circumstanţe” care ar duce la invalidarea votării ţinea de competenţa comisiei electorale de circumscripţie.
17. Reclamantul a contestat această decizie la Curtea Supremă de Justiţie, care printr-o hotărâre din 24 aprilie 2002 a menţinut constatările CEC inclusiv cea privind competenţa exclusivă a comisiilor electorale de circumscripţie de a stabili „alte circumstanţe” prevăzute în articolul 72 al Legii din 2001 privind Alegerile Parlamentare.
3. Procedurile privind restul pretinselor încălcări ale legislaţiei electorale
18. La 3 aprilie 2002, dl. V., un observator din partea reclamantului, în prezenţa observatorilor altor candidaţi şi a preşedintelui şi a doi membri ai Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72, au întocmit un raport privind încălcarea legislaţiei electorale. Potrivit autorilor, condiţiile în oficiul comisiei electorale din subsolul clădirii Administraţiei de Stat din Beregovo nu erau adecvate pentru a asigura că buletinele sunt păstrate intacte şi în siguranţă; în special, ei au pretins că uşile şi dulapurile nu au fost sigilate şi că una din uşi nu avea nici măcar lacăt.
19. La 5 aprilie 2002, reclamantul a depus o plângere la CEC, contestând decizia nr. 37 din 2 aprilie 2002, prin care dl. G. a fost declarat învingătorul alegerilor în circumscripţia nr. 72.
20. La 7 aprilie 2002, după decizia nr. 750 a CEC (a se vedea paragraful 13 de mai sus), a avut loc renumărarea voturilor în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67. După renumărare, Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 a întocmit un proces-verbal detaliat privind votarea, care data din 7 aprilie 2002, stabilind rezultatele votării în circumscripţie, care le repeta pe cele menţionate în decizia sa nr. 37.
21. În aceeaşi zi, un membru al Comisiei Electorale de circumscripţie, împreună cu doi observatori din partea a doi candidaţi care au pierdut alegerile, au pregătit un memorandum adresat CEC, pretinzând că cutiile cu buletinele de vot nu au fost sigilate de către Comisia Electorală a districtului electoral nr. 67, că unele buletine de vot au fost deteriorate şi că, din aceste motive, accesul terţelor persoane la buletinele de vot înainte de renumărare nu putea fi exclus.
22. La 14 aprilie 2002, Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 a întocmit procesul-verbal corectat privind votarea (a se vedea paragraful 27 de mai jos), care conţinea rezultatele votării.
23. La aceeaşi dată, vicepreşedintele şi trei membri ai Comisiei Electorale a districtului electoral nr. 67 au întocmit un memorandum adresat CEC, în care au susţinut că, încălcând legislaţia, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei Electorale de circumscripţie, însoţiţi de patru funcţionari ai consiliului municipal şi ai administraţiei de stat, acţionând ca observatori numiţi de dl. G., au venit la ei acasă, cerându-le să semneze procesul-verbal corectat privind votarea. Semnatarii documentului şi-au exprimat dubiile privind corectitudinea cifrelor din procesul-verbal din 14 aprilie 2002.
24. La 15 aprilie 2002 procesele-verbale corectate privind votarea au fost trimise CEC.
25. La 16 aprilie 2002 reclamantul a depus o plângere la CEC, cerând declararea nevalabilă a procesului-verbal din 14 aprilie 2002. Referindu-se la apelul către alegători publicat la 13 şi 28 martie 2002 în ziarele Bereginfo şi Karpati Igaz Szo, el a criticat faptul că preşedintele şi secretarul comisiei s-au implicat în campania electorală în susţinerea oponentului său. De asemenea, el a notat că condiţiile în care au fost păstrate buletinele de vot şi noul proces-verbal privind votarea trezeau dubii privind corectitudinea rezultatului votării obţinut după renumărarea din 7 aprilie 2002.
26. Printr-o scrisoare din 18 aprilie 2002, Comisia Electorală a Circumscripţiei nr. 72 a informat CEC că în conformitate cu indicaţiile Departamentului Poliţiei Regionale din Zacarpatie (ГУ МВС України в Закарпатський області), oficiul comisiei a fost protejat în mod corespunzător şi că nu a fost constatat că ar fi avut loc vreo intrare ilegală.
27. Printr-o decizie din 18 aprilie 2002, CEC a examinat şi respins plângerile reclamantului din 5 şi 16 aprilie 2002. Ea a notat că procesul-verbal privind votarea întocmit după renumărarea voturilor din 7 aprilie 2002 nu conţinea anumite date şi anume, numărul buletinelor de vot nevalabile şi că procesul-verbal modificat din 14 aprilie 2002 a corectat acea eroare. În continuare, CEC a notat că decizia nr. 37 din 2 aprilie 2002 a fost legală şi valabilă, având în vedere că potrivit procesului-verbal corectat privind votarea dl. G. a obţinut cel mai mare număr de voturi. Mai mult decât atât, nu a fost stabilit vreun indiciu că modul în care a fost organizată renumărarea voturilor a afectat corectitudinea rezultatelor votării. În această privinţă, CEC s-a referit la scrisoarea din 18 aprilie 2002 a Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72 privind securitatea oficiului său. In fine CEC a constatat că reclamantul nu a indicat vreun temei prevăzut de Legea privind Alegerile Parlamentare pentru eliberarea din funcţie a preşedintelui şi secretarului Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72.
28. Reclamantul a contestat această decizie la Curtea Supremă de Justiţie care, printr-o hotărâre pronunţată la 22 aprilie 2002, a respins plângerea lui. Ea a constatat că decizia din 18 aprilie 2002 a fost adoptată cu respectarea competenţei CEC şi într-un mod prevăzut de legislaţia naţională aplicabilă.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
A. Constituţia Ucrainei
29. Articolul relevant al Constituţiei prevede următoarele:
„Articolul 76
„...Cetăţeanul Ucrainei care a atins vârsta de douăzeci şi unu de ani la data alegerilor, are drept de vot şi dacă cetăţeanul respectiv a locuit pe teritoriul Ucrainei în ultimii cinci ani, este eligibil pentru a fi ales deputat în Parlament...”
B. Legea privind Alegerile Parlamentare, din 18 octombrie 2001 (în vigoare în acea perioadă)
30. În acea perioadă sistemul electoral ucrainean era reglementat prin articolul 1 al acestei Legi. El se baza pe un sistem proporţional mixt, 225 din cei 450 de membri ai Verkhovna Rada (parlamentul unicameral ucrainean) fiind aleşi din partea circumscripţiilor uninominale prin majoritate simplă („cel care a obţinut mai multe voturi”) (a se vedea Sukhovetskyy v. Ucraina, nr. 13716/02, CEDO 2006‑...) în timp ce celelalte 225 de locuri erau rezervate candidaţilor din listele de partid (a se vedea Melnychenko v. Ucraina, nr. 17707/02, CEDO 2004‑X).
31. În conformitate cu articolul 18 al Legii, sistemul comisiilor electorale includea CEC, comisiile circumscripţiilor electorale şi a districtelor electorale. Fiecare circumscripţie electorală era compusă din câteva districte.
32. Articolul 29 al Legii conţinea o prevedere conform căreia candidaţii în alegeri aveau dreptul să conteste deciziile, acţiunile şi omisiunile comisiilor electorale la comisiile electorale superioare sau în instanţele judecătoreşti. Ca urmare a unei astfel de cereri, comisia electorală superioară, din proprie iniţiativă sau ca rezultat al unei hotărâri judecătoreşti, putea anula decizia comisiei inferioare şi fie adopta o nouă decizie sau obliga comisia respectivă să reexamineze chestiunea. Deciziile, acţiunile sau omisiunile CEC puteau fi contestate la Curtea Supremă de Justiţie.
33. Articolul 70 al Legii stabilea procedura prin care comisia electorală a acelui district declara nevalabilă votarea într-un district electoral.
Alineatul 1 al acestui articol prevedea următoarele:
„Comisia electorală a unui district poate declara votarea în district nevalabilă în caz de încălcare a acestei Legi, care face imposibilă stabilirea rezultatelor exprimării voinţei alegătorilor. Comisia electorală a unui district poate declara votarea nevalabilă doar în următoarele cazuri:
1. dacă s-a stabilit de fapt votarea ilegală (introducerea unui buletin de vot în urna de vot de către o persoană alta decât cea căruia i-a fost emis buletinul de vot; votarea de către persoane care nu au drept de vot; votarea de către persoane care nu sunt incluse în listele electorale ale districtului electoral respectiv sau de către persoane care au fost introduse în mod greşit în liste; votarea multiplă de către o persoană) dacă numărul voturilor frauduloase depăşeşte 10% din numărul total de voturi exprimate;
2. dacă urna de vot a fost prejudiciată sau distrusă astfel încât este imposibil de a stabili conţinutul buletinelor din ea, şi dacă numărul buletinelor prejudiciate depăşeşte 10% din numărul total de voturi exprimate.
3. dacă numărul buletinelor depuse depăşeşte numărul alegătorilor care au votat cu 10% sau mai mult.”
34. Articolul 72 al Legii prevedea procedura de examinare de către comisiile circumscripţiilor a registrelor de votare întocmite de comisiile din districte.
Alineatul 12 al acestui articol prevedea următoarele:
„Dacă comisia electorală a unei circumscripţii stabileşte existenţa circumstanţelor enumerate în alineatul 1 al articolului 70 sau a altor circumstanţe care fac imposibilă stabilirea voinţei alegătorilor din district, ea poate declara votarea în districtul respectiv nevalabilă.”
35. Legea din 2004 privind Alegerile Parlamentare (modificată la 7 iulie 2005) prevede reprezentarea proporţională în alegeri. Articolul 90 al Legii din 2004 păstrează competenţa comisiilor districtelor electorale de a declara votare nevalabilă dacă numărul voturilor frauduloase depăşeşte 10% din numărul total de voturi exprimate. Articolul 92 prevede că după renumărarea voturilor, comisiile circumscripţiilor electorale au dreptul să anuleze votarea într-un district electoral dacă au fost stabilite circumstanţele prevăzute în articolul 90, sau dacă au fost comise acţiuni intenţionate care au reprezentat imixtiuni ilegale în lucrul membrilor comisiilor electorale sau observatorilor din partea candidaţilor.
ÎN DREPT
I. OBIECTUL CAUZEI
36. Curtea observă că după comunicarea cererii Guvernului pârât şi în răspuns la obiecţiile Guvernului privind admisibilitatea şi fondul cererii, reclamantul a prezentat pretenţii suplimentare, susţinând că în timpul campaniei electorale reclamantul şi susţinătorii săi au fost persecutaţi, în mod constant, de către autorităţi. De asemenea, reclamantul s-a plâns că principalul său oponent dl. G. şi-a folosit funcţia de Şef al Administraţiei de Stat din Beregovo pentru a influenţa campania şi rezultatul alegerilor.
37. Guvernul nu a făcut niciun comentariu.
38. În opinia Curţii, în sens general noile pretenţii au legătură cu această cauză, însă nu constituie o continuare a pretenţiei iniţiale a reclamantului la Curte, care se limita la pretinsa inechitate a procedurii de numărare a voturilor în circumscripţia nr. 72 în timpul alegerilor parlamentare din 2002. Prin urmare, Curtea consideră că nu este potrivit de a examina acum aceste chestiuni separat în contextul acestei cereri (a se vedea, inter alia, Piryanik v. Ucraina, nr. 75788/01, § 20, 19 aprilie 2005, şi Lyashko v. Ucraina, nr. 21040/02, § 29, 10 august 2006).
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL PROTOCOLULUI NR. 1
39. Reclamantul s-a plâns de condiţiile în care au avut loc alegerile în circumscripţia nr. 72 şi de faptul că acestea nu au asigurat libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. În special, el s-a plâns de invalidarea voturilor exprimate în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 şi de pretinsa inechitate a renumărării ulterioare a voturilor. De asemenea, el s-a plâns că preşedintele şi secretarul circumscripţiei au făcut un apel către alegători într-un ziar local, ceea ce demonstrează lipsa lor de imparţialitate. El a invocat articolul 3 al Protocolului nr. 1 care prevede următoarele:
„Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.”
A. Admisibilitatea
40. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne aşa cum o cere articolul 35 § 1 al Convenţiei. Deşi Convenţia şi Protocoalele sale sunt parte a legislaţiei Ucrainei, reclamantul nu a invocat niciodată vreun argument privind încălcarea prevederilor Convenţiei fie în faţa CEC sau a Curţii Supreme de Justiţie.
41. Reclamantul nu a fost de acord.
42. Regula epuizării căilor de recurs interne cere, în mod normal, ca pretenţiile care urmează să fie prezentate la nivel internaţional trebuie să fi fost prezentate în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, cel puţin în esenţă şi în conformitate cu cerinţele formale şi termenele prevăzute în legislaţia naţională (a se vedea Azinas v. Cipru [MC], nr. 56679/00, § 38, CEDO 2004‑III). Nu se contestă faptul că reclamantul a invocat pretenţiile sale despre invalidarea voturilor exprimate în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 şi pretinsa inechitate a renumărării voturilor din 7 aprilie 2002 în faţa CEC şi, ulterior, a Curţii Supreme de Justiţie. Prin urmare, acele chestiuni au fost prezentate pe deplin în faţa autorităţilor naţionale. Guvernul nu a sugerat că reglementările naţionale cereau referirea la Convenţie şi nici nu a pretins că referirea suplimentară la articolul 3 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei ar fi afectat examinarea sau rezultatul cauzei în faţa CEC sau a Curţii Supreme de Justiţie. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a prezentat, în mod corespunzător, aceste pretenţii în faţa autorităţilor naţionale şi respinge obiecţia.
43. Curtea constată că aceste pretenţii nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Ea mai notează că aceste pretenţii nu sunt inadmisibile în baza oricăror altor temeiuri. Prin urmare, ele trebuie declarate admisibile.
44. În ceea ce priveşte argumentul reclamantului despre publicarea într-un ziar local a apelului către alegători semnat de preşedintele şi secretarul Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72, Guvernul a pretins că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne şi nu a prezentat acest argument în faţa CEC şi a Curţii Supreme de Justiţie. Reclamantul a declarat că această chestiune a fost menţionată în cererea sa către CEC din 16 aprilie 2002. Dacă cererea s-ar fi referit doar la această chestiune, Curtea ar avea dubii privind faptul dacă o cerere la CEC fără un recurs ulterior la Curtea Supremă de Justiţie ar putea fi considerată suficientă pentru epuizarea căilor de recurs interne. Totuşi, având în vedere faptele acestei cauze, în care acuzaţia de parţialitate din partea preşedintelui şi a secretarului Comisiei Electorale este strâns legată de alte aspecte ale pretenţiei reclamantului privind încălcarea dreptului său la alegeri libere, Curtea consideră corespunzător să conexeze obiecţia Guvernului la fondul cauzei. Pretenţia nu este inadmisibilă în baza oricărui alt temei şi, prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
45. Reclamantul a pretins că el a primit mai multe voturi decât rivalul său, însă i s-a refuzat locul în parlament din cauza procedurii inechitabile de numărare a voturilor, în baza discreţiei nelimitate a Comisiei Electorale de circumscripţie.
46. Guvernul a susţinut că nu au existat încălcări grave ale legislaţiei electorale în timpul alegerilor în circumscripţia nr. 72, iar neregulile care au avut loc au fost raportate şi remediate de CEC în mod corespunzător şi prompt.
47. Guvernul a susţinut că diferenţa între cei doi candidaţi, reclamantul şi dl. G., era mică şi chiar un număr mic de voturi putea schimba rezultatul. El a argumentat că faptul că aşa numitele „voturi pierdute”, fenomen care nu este unic în Ucraina şi persistă şi în alte sisteme electorale, au influenţat rezultatul alegerilor în circumscripţia nr. 72 nu poate fi atribuit omisiunii statului „de a asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.” În continuare Guvernul a declarat că Comisia Electorală a circumscripţiei nr. 72 a ajuns la concluzia rezonabilă că încălcările legislaţiei electorale, care au avut loc în timpul votului în cele patru districte în cauză, au constituit un impediment la stabilirea voinţei alegătorilor. Această concluzie a fost verificată de CEC şi Curtea Supremă de Justiţie şi a fost constatată ca fiind legală şi rezonabilă.
2. Aprecierea Curţii
48. Articolul 3 al Protocolului nr. 1 pare la prima vedere să difere de alte drepturi garantate de Convenţie şi de protocoalele sale, deoarece mai degrabă este formulat în termeni ce ţin de obligaţia Înaltei Părţi Contractante de a organiza alegeri care asigură libera exprimare a opiniei poporului decât în termeni ce ţin de un anumit drept sau libertate. Totuşi, având în vedere lucrările preparatorii privind articolul 3 al Protocolului şi interpretarea prevederii în contextul întregii Convenţii, Curtea a stabilit că ea garantează drepturi individuale, inclusiv dreptul de a vota şi dreptul de a candida în alegeri (a se vedea, printre multe altele, Mathieu-Mohin şi Clerfayt v. Belgia, hotărâre din 2 martie 1987, Seria A nr. 113, pp. 22-23, §§ 46-51; Hirst v. Marea Britanie (Nr. 2) [MC], nr. 74025/01, §§ 56-57, CEDO 2005-IX; şi, mai recent, Ždanoka v. Letonia [MC], nr. 58278/00, § 102, 16 martie 2006). Mai mult decât atât, Curtea a considerat că acest articol garantează dreptul persoanei de a candida în alegeri şi, odată aleasă, de a-şi exercita funcţia de membru al parlamentului (a se vedea Lykourezos v. Grecia, nr. 33554/03, § 50, CEDO 2006‑...).
49. Drepturile garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1 sunt cruciale pentru instituirea şi menţinerea temeliilor unei democraţii efective şi semnificative guvernată de supremaţia legii. Cu toate acestea, aceste drepturi nu sunt absolute. Există spaţiu pentru „limitări inerente”, iar Statelor Contractante trebuie să li se dea o marjă de apreciere în acest domeniu. În acest domeniu Statele Contractante se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia că ele vor asigura egalitatea în tratament tuturor cetăţenilor. Totuşi, nu rezultă faptul că toate voturile trebuie, în mod necesar, să aibă pondere egală în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor sau că toţi candidaţii trebuie să aibă şanse egale de victorie. Astfel, niciun sistem electoral nu poate elimina „voturile pierdute” (a se vedea Mathieu-Mohin şi Clerfayt, citată mai sus, § 54).
50. Totuşi, îi revine Curţii să determine în ultimă instanţă dacă au fost respectate cerinţele articolului 3 al Protocolului nr. 1; ea trebuie să se asigure că respectivele condiţii nu limitează drepturile în cauză într-o asemenea măsură încât să afecteze însăşi esenţa acestora şi să le priveze de eficienţă; că restricţiile impuse urmăresc un scop legitim şi că mijloacele folosite nu sunt disproporţionale (a se vedea Labita v. Italia [MC] nr. 26772/95, § 201, CEDO 2000-IV). Orice abatere de la principiul sufragiului universal riscă să submineze validitatea democratică a legislativului ales astfel şi a legilor pe care acesta le adoptă. Prin urmare, excluderea oricăror grupuri sau categorii de persoane trebuie să fie conformă scopurilor fundamentale ale articolului 3 al Protocolului nr. 1 (a se vedea Sukhovetskyy v. Ucraina, nr. 13716/02, § 52, CEDO 2006-...).
51. Pretenţiile reclamantului în această cauză s-au focusat pe modul în care s-a desfăşurat numărarea voturilor în circumscripţia electorală unde el a fost înregistrat în calitate de candidat. În special, el a susţinut că deciziile de a declara nevalabilă votarea în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 au fost inechitabile şi nerezonabile.
52. Referindu-se la imposibilitatea de a evita „voturile pierdute”, Guvernul a susţinut că deciziile contestate ale Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72 aveau scopul de a elimina impactul prejudicios al încălcărilor legislaţiei electorale privind libera alegere a alegătorilor. Curtea are dubii privind faptul dacă practica de a nu lua în consideraţie toate voturile de la o secţie de votare la care au avut loc neregularităţi, indiferent de gravitatea neregularităţii şi indiferent de impactul asupra rezultatului în circumscripţia electorală, poate fi considerată ca urmărind un scop legitim în sensul articolului 3 al Protocolului nr. 1. Totuşi, în lumina constatărilor sale de mai jos, Curtea nu consideră necesar să adopte o opinie definitivă asupra acestei chestiuni.
53. Obiectul şi scopul Convenţiei, care este un instrument pentru protecţia drepturilor omului, cer ca prevederile sale să fie interpretate şi aplicate astfel încât să facă stipulările acesteia nu teoretice sau iluzorii, ci practice şi efective (a se vedea, spre exemplu, Partidul Comunist Unit al Turciei şi Alţii v. Turcia, hotărâre din 30 ianuarie 1998, Rapoarte 1998-I, pp. 18-19, § 33, şi Chassagnou şi Alţii v. Franţa [MC], nr. 25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 100, CEDO 1999‑III).
54. În cauza Podkolzina v. Letonia, Curtea a reiterat că dreptul de a candida în alegeri, care este garantat de articolul 3 al Protocolului nr. 1 şi este inerent conceptului unui regim cu adevărat democratic, ar fi doar iluzoriu dacă persoana ar putea fi lipsită de acest drept în mod arbitrar şi în orice moment. Prin urmare, deşi este adevărat că Statele au o marjă de apreciere largă la stabilirea condiţiilor de eligibilitate în abstract, principiul că drepturile trebuie să fie efective cere constatarea că unul sau alt candidat nu le-a îndeplinit, nerespectând mai multe criterii stabilite pentru a preveni deciziile arbitrare. În special, o astfel de constatare trebuie adoptată de o autoritate care poate oferi un minim de garanţii ale imparţialităţii sale. În mod similar, discreţia de care se bucură autoritatea în cauză nu trebuie să fie excesiv de largă; ea trebuie să fie limitată, cu o precizie suficientă, de prevederile legislaţiei naţionale. In fine procedura de declarare a unui candidat neeligibil trebuie să fie astfel încât să asigure o decizie echitabilă şi obiectivă şi să prevină orice abuz de putere din partea autorităţii relevante (Podkolzina v. Letonia, nr. 46726/99, § 35, CEDO 2002‑II).
55. Această cauză nu se referă la însăşi condiţiile de eligibilitate, dar la modul în care rezultatele alegerilor au fost revizuite de autorităţile naţionale responsabile. Latitudinea Statului rămâne largă şi în acest domeniu, însă nu poate exclude competenţa Curţii de a examina dacă o anumită decizie a fost arbitrară.
56. Ca exemplu, în două cauze anterioare, I.Z. v. Grecia (a se vedea I.Z. v. Grecia, nr. 18997/91, decizia Comisiei din 28 februarie 1994, Decizii şi Rapoarte (DR)) şi Babenko v. Ucraina (a se vedea Babenko v. Ucraina (dec.), nr. 43476/98, 4 mai 1999), instituţiile Convenţiei au examinat plângerile candidaţilor fără succes despre inechitatea procedurilor electorale. Acele cereri au fost respinse deoarece, în lipsa unui prejudiciu real pentru rezultatele alegerilor în cauză, situaţia contestată nu a constituit o imixtiune în libera exprimare a poporului. Totuşi, această abordare nu poate fi aplicată în această cauză, deoarece anularea votării în cele patru districte în cauză au dus, în mod direct, la declararea dlui G. şi nu a reclamantului, drept candidatul care a câştigat alegerile. Guvernul a acceptat această abordare în observaţiile sale.
57. Legea din 2001 privind Alegerile Parlamentare prevedea că votarea în districtele electorale putea fi declarată nevalabilă în baza temeiurilor prevăzute în articolul 70 sau, în mod alternativ, după cum era prevăzut în articolul 72 (a se vedea paragrafele 33 şi 34 de mai sus), în baza „altor circumstanţe” care făceau imposibilă stabilirea voinţei alegătorilor.
58. Articolul 70 al acestei Legi se referea, în mod expres, la situaţia votării multiple de către o persoană, prevăzând că votarea în district poate fi declarată nevalabilă doar dacă numărul buletinelor de vot nevalabile a atins limita de zece procente din numărul total de voturi exprimate. În ceea ce priveşte articolul 72, trebuie notat faptul că nu exista o prevedere legală sau o practică naţională care ar explica factorii care puteau fi consideraţi „alte circumstanţe”. În special, nu era clar dacă „alte circumstanţe” trebuiau să fie circumstanţe care nu erau prevăzute de articolul 70 sau dacă ele ofereau posibilitatea Comisiilor Electorale şi, în recurs, instanţelor judecătoreşti, să se abată de la textul articolului 70 prin interpretarea „altor circumstanţe” ca incluzând acele chestiuni acoperite de acea prevedere. Mai mult decât atât, deşi articolul 70 enumera evenimentele în timpul alegerilor care puteau avea ca rezultat declararea votării ca nevalabile, articolul 72 reglementa mai degrabă procedura examinării registrelor votării, decât se referea în mod direct la evenimente.
59. Această lipsă de claritate în articolul 72 al Legii din 2001 privind Alegerile Parlamentare şi potenţialele riscuri pentru exercitarea drepturilor electorale inerente cereau o grijă deosebită în interpretarea acestuia de către autorităţile naţionale. Totuşi, Comisia Electorală Centrală, în deciziile sale nr. 40 şi 41, pur şi simplu s-a referit la deciziile anterioare şi a pretins că neregulile stabilite şi notate de observatori au constituit „alte circumstanţe” care au făcut imposibilă stabilirea voinţei alegătorilor. Decizia anterioară nr. 36, la care s-a făcut referire, prevedea că depunerea câtorva buletine de vot nevalabile, după cum au văzut observatorii dlui G. în districtele electorale nr. 14, 45 şi 58 şi faptul că membrii Comisiei Electorale a districtului electoral nr. 67 au deschis secţia de votare sigilată şi au retras registrele de votare şi câteva buletine de vot nevalabile (a se vedea paragraful 10 de mai sus) au fost suficiente pentru a declara nevalabile toate voturile exprimate în aceste districte electorale.
60. În niciuna din aceste decizii şi nici în deciziile ulterioare ale Comisiei Electorale Centrale sau ale Curţii Supreme de Justiţie nu s-a discutat despre conflictul între articolele 70 şi 72 ale Legii din 2001 privind Alegerile Parlamentare; de asemenea, nu s-a discutat despre credibilitatea diverşilor actori implicaţi în alegeri. Mai mult decât atât, niciuna din decizii nu conţinea vreo explicaţie (în special prin prisma articolului 70) de ce încălcările stabilite au influenţat rezultatul votării în districtele electorale nr. 14, 45, 58 şi 67 într-o asemenea măsură încât a devenit imposibilă stabilirea voinţei alegătorilor.
61. Având în vedere toate argumentele de mai sus, Curtea conchide că decizia de a anula votarea în cele patru districte electorale trebuie considerată arbitrară şi neproporţională vreunui scop legitim invocat de Guvern. Prin urmare, în această cauză a avut loc o violare a articolului 3 al Protocolului nr. 1.
62. Din aceste considerente, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe asupra pretenţiilor reclamantului că membrii Comisiei Electorale a circumscripţiei nr. 72 nu au fost imparţiali, deoarece au publicat un apel către alegători, că renumărarea voturilor din 7 aprilie 2002 a fost însoţită de încălcări ale legislaţiei electorale naţionale şi că siguranţa urnelor de vot a fost compromisă. De asemenea, nu este necesar de a examina argumentul Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne în ceea ce priveşte pretenţiile privind parţialitatea angajaţilor acelei Comisii Electorale.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
63. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
64. Reclamantul a susţinut că pretenţia sa cu titlu de prejudiciu material se referea la pierderea salariului datorat lui în calitate de deputat al Verkhovna Rada. El a pretins 144,000 dolari SUA (USD) (107,250 euro (EUR)) cu titlu de compensaţii, care reprezenta salariul aproximativ al unui deputat în parlament şi pe care el l-ar fi primit dacă ar fi fost ales.
65. Guvernul a susţinut că nu exista o legătură cauzală între pretenţia reclamantului şi violarea constatată.
66. După cum a fost notat în paragraful 55 de mai sus, anularea votării în cele patru districte electorale au dus în mod direct la declararea dlui G. şi nu a reclamantului în calitate de deputat în Parlament. Este adevărat că, dacă ar fi fost ales, reclamantul ar fi primit salariul deputatului în Parlament. Totuşi, acest fapt nu este suficient pentru acordarea sumelor pretinse, deoarece din sumele pretinse ar trebui deduse alte venituri pe care el le-ar fi putut obţine şi la care el ar fi trebuit să renunţe dacă ar fi fost ales, ca şi în cauza Lykourezos v. Grecia (citată mai sus, § 64, în care reclamantul a fost împiedicat să-şi continue exercitarea mandatului). Reclamantul a dat detalii privind salariul pe care el l-ar fi primit ca deputat în Parlament, însă nu a specificat care ar fi fost pierderea lui netă. Din acest motiv, Curtea respinge pretenţia reclamantului cu titlu de prejudiciu material.
B. Prejudiciul moral
67. Reclamantul a pretins USD 56,000 (EUR 41,715) cu titlu de compensaţii pentru neliniştea şi stresul pe care el a pretins că le-a suferit din cauza încălcării drepturilor sale electorale.
68. Guvernul a considerat suma pretinsă de reclamant drept nefondată şi excesivă.
69. Curtea recunoaşte că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a violării constatate. Drept consecinţă, hotărând în mod echitabil şi având în vedere toate circumstanţele cauzei, ea acordă reclamantului EUR 8,000 cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
70. Reclamantul nu a prezentat în termenul stabilit vreo pretenţie cu acest titlu; din acest motiv, Curtea nu acordă nimic în această privinţă.
D. Dobânda de întârziere
71. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata dobânzii la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Conexează cu fondul cauzei obiecţia Guvernului privind epuizarea căilor de recurs interne în ceea ce priveşte pretenţia privind parţialitatea angajaţilor unei Comisii Electorale şi constată că nu este necesar de a o examina;
2. Declară restul cererii admisibil;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Protocolului nr. 1;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 8,000 (opt mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata la creditele overnight acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 7 februarie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Claudia WesterdiekPeer Lorenzen
GrefierPreşedinte
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Această traducere a fost efectuată cu susţinerea Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă Curtea şi Curtea nu este responsabilă de calitatea acesteia. Ea poate fi descărcată din baza de date a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului HUDOC () sau din alte baze de date cărora Curtea le-a pus-o la dispoziţie. Ea poate fi reprodusă în scopuri necomerciale cu condiţia că este citat titlul deplin al cauzei împreună cu indicaţia cu privire la dreptul de autor şi referirea la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă există intenţia de a folosi orice parte a acestei traduceri în scopuri comerciale, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012
Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante : publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy