©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Kudla împotriva Poloniei (MC) – 30210/96
Hotărârea din 26.10.2000
Art. 5 § 3: Durata arestării preventive
Durata arestării preventive încălcare
În fapt – Reclamantul a fost arestat preventiv în august 1991. După ce numeroasele sale cereri de punere în libertate au fost respinse, ordonanţa de arestare a fost în cele din urmă anulată în iunie 1992, în temeiul unui raport psihiatric, conform căruia reclamantul prezenta tendinţe suicidare persistente. Reclamantul a omis ulterior să se înfăţişeze la o şedinţă cu privire la cauza sa, în februarie 1993 şi cum nu a depus în termenul prevăzut, certificatul medical cerut de instanţă, a fost emis pe numele său un mandat de căutare pentru a fi localizat. Persoana în cauză a fost reţinută pentru o infracţiune rutieră în octombrie 1993 şi apoi arestată preventiv. În cursul anului următor au fost respinse numeroase cereri de liberare, iar în ianuarie 1995, reclamantul a avut o tentativă de suicid. O cerere de punere în libertate depusă ulterior a fost totuşi respinsă de tribunalul regional, pe baza unui raport întocmit de agenţii penitenciarului, conform cărora, tentativa de suicid a fost doar un gest pentru a atrage atenţia. Alte cereri de punere în libertate au fost respinse, înainte ca reclamantul să fie condamnat în iunie 1995. În februarie 1996, condamnarea a fost anulată, iar reclamantul a trebuit să fie rejudecat. În mai 1996, anularea ordonanţei de arestare a prevăzut condiţia de achitare a unei cauţiuni de 10 000 de zloţi. Cererile formulate de reclamant pentru a obţine reducerea acestei sume şi în cadrul cărora a invocat riscul de suicid, au fost respinse. Persoana în cauză a fost pusă în libertate, în cele din urmă, în octombrie 1996, după achitarea cauţiunii cerute. A fost condamnat încă o dată în decembrie 1998, pedeapsa fiind redusă în apel în octombrie 1999, iar un recurs este în acest moment, pe rolul Curţii Supreme.
În drept – Art. 5 § 3: Perioada de detenţie care trebuie examinată se compune din două părţi, prima începând de la data la care Polonia a recunoscut dreptul la recurs individual (1 mai 1993) până la condamnarea iniţială a reclamantului în iunie 1995, cea de-a doua începând de la anularea respectivei condamnări în februarie 1996, până la punerea în libertate a persoanei în cauză în octombrie 1996 (perioada între condamnare şi anularea acesteia fiind exclusă în sensul art. 5 § 1 lit. a) din Convenţie). Perioada care trebuie luată în considerare, reprezintă deci, în total, 2 ani, 4 luni şi 3 zile. Nu pare a fi contestat faptul că motivul principal pentru care a fost dispusă arestarea, constă în nerespectarea de către reclamant a termenului care i-a fost impus pentru prezentarea unui certificat medical, ceea ce provocase teama că va încerca să se sustragă justiţiei. Acest motiv putea fi iniţial suficient pentru a conferi un caracter legitim detenţiei, dar, de-a lungul timpului, a devenit în mod inevitabil, mai puţin pertinent, ţinând seama de faptul că înainte de reîncarcerare, reclamantul petrecuse deja aproape un an în închisoare. Numai nişte motive cu adevărat imperioase ar putea justifica durata arestării; or astfel de motive nu au putut fi identificate în speţă. Prin urmare, motivele invocate de autorităţi nu erau suficiente.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy