©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Kuzmin împotriva Rusiei – 58939/00
Hotărârea din 18.03.2010 (Secţia a V-a)
Art. 6
Art. 6 § 2
Prezumţia de nevinovăţie
Afirmaţii virulente făcute la televiziune de un candidat la un post de guvernator la adresa unui procuror de la parchetul districtual acuzat de viol: încălcare
În fapt – O minoră în vârstă de 17 ani, prin intermediul mamei sale, a făcut plângere împotriva reclamantului, procuror la parchetul districtual, acuzându-l de viol. Acţiunea publică a fost pusă în mişcare la data de 22 aprilie 1998. La 7, 12 şi 13 mai 1998, în cadrul unor interviuri la televiziune, domnul Alexander Lebed, candidat la postul de guvernator al regiunii şi personalitate publică foarte cunoscută, l-a declarat „infractor” pe reclamant, a afirmat că acesta ar fi trebuit demult să ajungă la „puşcărie”, şi a promis că această „javră” o să ajungă în curând „să zacă în puşcărie”. Reclamantul a fost revocat din funcţia din cadrul parchetului. În data de 22 mai 1998, acesta a fost reţinut şi arestat preventiv. A doua zi, a fost învinuit de viol asupra unei minore. În noiembrie 1998, rechizitoriul i-a fost comunicat reclamantului, care afirmă că nu a avut acces la versiunea integrală a actului în timp util. În decembrie 1998, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Căile de atac nu au avut succes.
În drept – Art. 6 § 2: a) Afirmaţii făcute de domnul Lebed – Pe lângă statutul de candidat la postul de guvernator, domnul Lebed era, la momentul faptelor, general de armată în retragere, o figură importantă în societatea rusă având diverse funcţii înalte în stat şi un om politic foarte cunoscut. Curtea nu consideră că acesta a făcut afirmaţiile în litigiu la televiziune în calitate de persoană particulară. Afirmaţiile respective, care includeau printre altele o promisiune privind arestarea reclamantului, puteau fi interpretate ca o confirmare că, în opinia sa, reclamantul săvârşise infracţiunea de care era bănuit. Mai mult, la câteva zile după interviurile în litigiu, domnul Lebed a fost ales în funcţia de guvernator, iar reclamantul – la vremea respectivă, având calitatea de suspect – a fost arestat rapid şi acuzat de săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei minore. În acest stadiu incipient, respectiv înaintea punerii sub acuzare a reclamantului în cadrul procedurii împotriva acestuia, era deosebit de important să nu se facă afirmaţii publice care ar fi putut fi interpretate ca o confirmare a faptului că unii înalţi funcţionari îl considerau vinovat pe reclamant. Astfel, având în vedere contextul circumstanţelor deosebite în care domnul Lebed a făcut afirmaţiile în litigiu în cadrul unor interviuri televizate, era vorba despre declaraţii ale unei personalităţi publice care au avut ca efect instigarea publicului să creadă în vinovăţia reclamantului şi să prejudece examinarea faptelor, care era o acţiune pe care trebuiau să o facă autorităţile competente. Afirmaţiile în litigiu nu intrau în cadrul protecţiei împotriva calomnierii din partea unei persoane particulare şi al dreptului de a adresa instanţelor o plângere privind drepturile sale cu caracter civil.
Concluzie: încălcare (patru voturi la trei).
b) Exprimarea folosită în documentele parchetului – Chiar dacă exprimarea în litigiu, folosită în cererea şi dispoziţia de revocare a reclamantului din funcţie, a fost mai puţin atentă, în circumstanţele specifice cauzei această exprimare nu era de natură să instige publicul să creadă în vinovăţia reclamantului sau să prejudece examinarea faptelor de către instanţele competente.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Art. 6 § 1 şi 3 lit. d): fie că acuzatul a primit sau nu rechizitoriul integral, Curtea acordă o importanţă decisivă următoarelor două aspecte. În primul rând, chiar şi în cazul primirii unui rechizitoriu fără lista martorilor care vor fi citaţi, nici dreptul intern şi nici practica judiciară internă nu îl împiedicau pe reclamant să adreseze, în scris sau oral, instanţei care examina cauza o cerere pentru convocarea martorilor ale căror depoziţii puteau, în opinia sa, să prezinte importanţă pentru stabilirea temeiniciei acuzaţiei îndreptate împotriva sa. În baza actelor de la dosar, nu s-a stabilit că, în urma primirii cererii reclamantului pentru convocarea martorilor, instanţa nu ar fi reacţionat. În al doilea rând, reclamantul nu a explicat care era utilitatea probelor pe care martorii respectivi le-ar fi putut prezenta. Curtea nu poate aşadar decât să presupună, având în vedere preocupările formulate de apărare în faţa instanţelor interne, că reclamantul dorea să adreseze întrebări anumitor martori pentru a motiva argumentul său că poliţia şi procurorul de caz au făcut presiuni asupra mamei victimei pentru a o determina să facă plângere şi, în urma falsificării anumitor documente, autorităţile au reuşit să îl aresteze pe reclamant pentru viol. Conform proceselor-verbale depuse la dosar, aceste afirmaţii au fost examinate în cadrul şedinţelor, reclamantul s-a confruntat cu un număr de persoane implicate direct în înregistrarea şi examinarea plângerii şi a putut, cu respectarea principiului egalităţii armelor, să îşi apere poziţia.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy