Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 44712/06
depusă de Maia LAGUTA
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 22 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 6 octombrie 2006,
Având în vedere declaraţiile formale prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
PROCEDURA
Reclamantul, dna Maia Laguta, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1954 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl O. Mancevschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 17 august 2006, reclamantul a depus o cerere la Consiliul Municipal Chişinău cu scopul organizării la 18 septembrie 2005 a unei demonstraţii împreună cu un grup de persoane în faţa clădirii Guvernului, pentru a protesta împotriva politicii sociale a Guvernului.
La 13 septembrie 2005, Consiliul Municipal Chişinău a adoptat o decizie prin care a autorizat organizarea demonstraţiei de către reclamant în faţa circului din Chişinău.
La 8 noiembrie 2005, reclamantul a depus o cerere la Consiliul Municipal Chişinău cu scopul organizării la 23, 24 şi 25 noiembrie 2005 a unei demonstraţii împreună cu un grup de persoane în faţa clădirii Guvernului.
La 18 noiembrie 2005, Consiliul Municipal Chişinău a adoptat o decizie prin care a autorizat organizarea demonstraţiei de către reclamant la 23 noiembrie 2005 în faţa circului din Chişinău.
La o dată nespecificată, reclamantul a contestat în instanţele judecătoreşti naţionale deciziile Consiliului municipal din 13 septembrie şi 18 noiembrie 2005. Însă, acţiunile reclamantului au fost respinse de către Curtea Supremă de Justiţie prin decizii definitive la 25 ianuarie şi 8 februarie 2006.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, de un proces inechitabil, ca urmare a aplicării incorecte de către instanţele judecătoreşti naţionale a legislaţiei naţionale relevante.
2. De asemenea, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 9 al Convenţiei, că dreptul său la libertatea gândirii şi conştiinţei a fost încălcat.
3. În final, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 11 al Convenţiei, că dreptul său la libertatea întrunirilor paşnice a fost încălcat.
ÎN DREPT
La 14 februarie 2010, Curtea a primit de la Guvern următoarea declaraţie:
„Eu, Vladimir Grosu, Agentul Guvernamental al Republicii Moldova, declar că Guvernul Republicii Moldova acceptă că a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei în această cauză şi propune să plătească dnei Maia Laguta suma de 3,000 (trei mii) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii şi va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.”
La 21 februarie 2010, Curtea a primit următoarea declaraţie semnată de reclamant:
„Eu, Oleg Mancevschi, notez că Guvernul Republicii Moldova acceptă că a avut loc o încălcare a drepturilor dnei Maia Laguta, garantate de articolul 11 al Convenţiei, şi este gata să-i plătească suma de 3,000 (trei mii) euro în vederea reglementării amiabile a cauzei sus-menţionate aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care este acordată cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli, va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Suma în euro va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. De la expirarea perioadei sus-menţionate de trei luni până la executare, va fi plătită o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care vor fi adăugate trei procente.
După consultarea clientului meu, vă informez că ea acceptă propunerea şi renunţă la orice pretenţii ulterioare împotriva Republicii Moldova în ceea ce priveşte faptele care au dat naştere acestei cereri. Ea declară că aceasta constituie soluţionarea definitivă a cauzei.”
Curtea ia notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy