CASE OF L.C.B. v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation]

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

CAZUL L.C.B. c. REGATULUI UNIT

(14/1997/798/1001)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG 

9 iunie 1998

Această hotărîre poate fi subiect al revizuirii editoriale, înainte de apariţia versiunii sale definitive în Culegerea de hotărîri şi decizii 1998, editată de către Carl Heymanns Verlag KG (Luxemburger Straβe 449, D-50939 Cologne), care, de asemenea, s-a angajat să o difuzeze, în unele ţări, în colaborare cu agenţiile de vînzare care figurează în lista de pe verso.

 Lista agenţiilor de vînzare

Belgia: Edificiile Emile Bruylant (strada Regenţei 67, B-1000 Bruxelles)

Luxembourg: Librăria Promocultura (strada Duchschler (piaţa Parisului), B.P. 1142, L-1011 Luxembourg-Gară)

Olanda: B.V. Juridische Boekhandel & Antiquariaat A. Jongbloed & Zoon (Noordeinde 39, NL-2514 GC Haga)

L.C.B. c. Regatului Unit

Hotărârea din 9 iunie 1998

Rezumat[1]

Hotarâre pronunţată de către o Cameră

Regatul Unit - incapacitatea de a lua măsuri cu privire la copilul unui militar care a participat la testele nucleare efectuate pe Insula Christmas.

1. ARTICOLUL 2

A. Obiectul cauzei sub aspectul articolului 2

Plângerea privind incapacitatea de a monitoriza gradul de expunere a tatălui la radiaţie nu a fost înaintată Comisiei spre examinare şi s-a bazat pe evenimentele care au avut loc înaintea adoptării declaraţiilor cu privire la articolele 25 şi 46.

Concluzie: Comisia nu dispune de jurisdicţie de a examina această plângere (în unanimitate).

B. Incapacitatea de a lua măsuri vizavi de reclamantă

Articolul 2 paragraful 1 impune Statului obligaţiunea de a adopta măsuri adecvate pentru a proteja vieţile persoanelor aflate sub jurisdicţia sa.

Nu se ştie cu certitudine dacă tatăl reclamantei a fost expus unui nivel înalt de radiaţie – măsurările efectuate recent nu confirmă faptul că radiaţia ar fi atins un nivel periculos în zonele unde soldaţii erau postaţi – între anii 1966 şi 1970, autorităţile de stat ar fi putut, în mod rezonabil, dispune de informaţii relevante.

Statul era obligat să avertizeze părinţiii reclamantei şi să supravegheze starea ei de sănătate numai în cazul în care exista probabilitatea ca expunerea la radiaţiei a tatălui ar fi expună pericolului sănătatea reclamantei - o legătura accidentală între expunerea tatălui la radiaţie şi leucemia la copil nu a fost stabilit - nici o obligaţiune de a lua măsuri cu privire la reclamantă.

Concluzie : nu a avut loc nici o încălcare (în unanimitate).

II. ARTICOLUL 3 DIN CONVENŢIE

Nu a avut loc violarea articolului pentru motivele invocate în conformitate cu articolul 2.

Concluzie: nu a avut loc nici o încălcare (în unanimitate).

III. ARTICOLELE 8 ŞI 13 DIN CONVENŢIE

Plângerile privind incapacitatea de a monitoriza expunerea tatălui la radiaţie şi reţinerea măsurărilor nivelurilor de radiaţie nu au fost înaintate Comisiei spre examinare.

În principiu, este la latitudinea Curţii de a axamina plângerea cu privire la incapacitatea de a adopta măsuri vizavi de reclamantă din perspectiva articolului 8 – inutil din moment ce nici o problemă distinctă nu a fost ridicată.

Concluzie: Curtea nu dispune de jurisdicţia de a examina plângerile care vizează incapacitatea Statului de a evalua gradul în care tatăl a fost expus radiaţiei şi reţinerea informaţiilor rpivind nivelurilor de radiaţie (în unanimitate); nu este necesar de a examina plângerea privind incapacitatea de a adopta măsuri cu privire la reclamantă (în unanimitate).

Jurisprudenţa Curţii la care s-a făcut referinţă

25.2.1997, Findlay c. Regatului Unit; 19.2.1998, Guerra şi Alţii c. Italiei

În cauza L.C.B împotriva Regatului Unit[2],

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrunită în plen în conformitate cu Articolul 43 din Convenţie Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului („Convenţia”) şi cu dispoziţiile relevante ale Regulamentului Curţii A[3], în Cameră formată din următorii judecători:

dl R. Bernhardt, preşedinte,

dl F. Gölcüklü,

dl F. Matscher,

dl I. Foighel,

Sir John Freelnad,

dl M. A. Lopes Rocha,

dl B. Repik,

dl K. Jungwiert,

dl J. Casadevall,

şi, de asemenea dl H. Pertzold, grefier, şi dl P.J. Mahoney, grefier adjunct,

după deliberarea care a avut loc în camera de consiliu, la data de 29 noiembrie 1997, 3 februarie şi 21 mai 1998,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această ultimă dată:

PROCEDURA

1.Cazul a fost deferit Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 22 ianuarie 1997, în termenul de trei luni prevăzut de articolului 32 § 1 şi articolului 47 din Convenţie. La origine se află cererea (nr. 23413/94) formulată împotriva Regatului Unit al Marii Britaniei şi Irlandei de Nord, prin care Comisia fusese sesizată în temeiul articolului 25 de către o cetăţeancă a Regatului Unit, dna L.C.B, la data de 21 aprilie 1993.

Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia prin care Regatul Unit a recunoscut jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46). Obiectul plîngerii a fost obţinerea unei decizii prin care să se stabilească, dacă în funcţie de situaţia de fapt, statul pârât a încălcat exigenţele Articolelor 2 şi 3 din Convenţie.

2. Ca urmare a anchetei desfăşurate în conformitate cu Regula 33 §3 (d) din Regulamentul Curţii A, reclamanta şi-a exprimat dorinţa de a participa la audiere în faţa Curţii şi a desemnat un avocat care urma s-o reprezinte (Regula 30). La 27 februarie 1997, preşedintele Curţii, dl R. Ryssdal, l-a autorizat pe acest avocat să reprezinte reclamanta în pofida faptului că nu avea viză de reşedinţă în nici unul din Statele Contractante (Regula 30 paragraful 1), şi, de asemenea, în scopul procedurii în faţa Curţii a permis ca cererea ei să fie cunoscută sub iniţialele L.C.B.

3. Camera, care urma să se constituie, includea ex officio pe Sir John Freeland, judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie) şi pe preşedintele Curţii (Regula 21§ 3 (b)). La 21 februarie 1997, în prezenţa Grefierului, Preşedintele Curţii a tras la sorţi numele celorlalţi şapte membri, şi anume, dl F. Gölcüklü, dl F. Matscher, dl B. Walsh, dl I. Foighel, dl B. Repik, dl. K. Jungwiert şi dl J. Casadevall (articolul 43 in fine din Convenţie şi Regula 21 paragraful 5).

4. Domnul Ryssdal, în calitate de Preşedinte al Camerei (Regula 21§ 6), acţionând prin grefier, s-a consultat cu Agentul Guvernamental („Guvernul”), Delegatul Comisiei şi avocatul reclamanţilor cu privire la organizarea procesului (Regulele 37 § 1 şi 38). În conformitate cu ordinul emis în consecinţă la 25 martie 1887, grefierul a primit memoriile reclamantei şi a guvernului la 2 octombie 1997.

5. La 31 octombrie 1997, la solicitarea Preşedinţelui reclamanta a prezentat suplimentar observaţii scrise (Regula 37 paragraful 1 in fine), care au fost primite de către grefier la 18 noiembrie 1997.

6. La 21 noimebrie 1997, dl R. Bernhardt, vice preşedintele Curţii, l-a înlocuit pe dl Ryssdal în calitate de Preşedinte al Camerei, care nu a putut participa în continuare la examinarea cauzei (Regula 21 paragraful 5).

7. În conformitate cu decizia Preşedintelui, la data de 26 noimebrie 1997 a avut loc audierea publică la Palatulu Drepturilor Omului de la Strasbourg. Curtea a ţinut înainte a şedinţă preliminară.

În faţa Curţii s-au prezentat:

(a)din partea guvernului

dl M. Eaton, Biroul

dl J. Eadie,

dl N. Lavender,

dna J. Alexander, Ministerul Apărării,

dl T. Wilson, Ministerul Apărării,

dl D. Smith, Departamentul Securităţii Sociale,

dr C. Sharp, Comitetul Naţional pentru Protecţia Radiologică

(b) din partea Comisiei

dna J. Liddy,

(c) din partea reclamantei

dl I. Anderson, avocat

Curtea a audiat declaraţiile dnei Liddy, dlui Anderson şi dlui Eadie.

8. La 2 decembrie 1997, la solicitarea Camerei, Guvernul a prezentat observăţiile scrise (Regula 71 paragraful 1 in fine), care au fost primite de către grefier la 30 ianuarie 1998. Argumentele în răspuns au fost primite la 9 martie 1998.

9. Ulterior, dl M.A. Lopes Rocha, judecător de rezervă, l-a înlocuit pe dl Walsh în calitate de membru al Camerei, care decedase (Regula 22 paragraful 1).

ÎN FAPT

 Testele nucleare efectuate pe insula Christmas

10. Între anii 1952 şi 1967, Regatul Unit a efectuat un număr de teste atmosferice a armelor nucleare în oceanul pacific şi Maralinga, Australia, implicând aproape 20,000 de soldaţi. Aceste teste au inclus şi seriile „Grapple Y” şi „Grapple Z” de şase detonaţii care au fost efectuate pe teritoriul insulei Christmas şi în oceanul pacific (noiembrie 1957-septembrie 1958) a armelor cu o putere de căteva ori mai mare decât cele detonate la Hirosima şi Nagasaki.

11. În timpul testelor de pe insula Christma militarii aflaţi în serviciu am primit ordinul de a se alinia în spaţiu deschis, să se orinteze în direcţia opusă exploziilor/să stea cu spatele la explozii, cu ochii închişi şi acoperiţi timp de 20 de secunde după producerea exploziei.

Reclamantul a pretins că scopul acestei proceduri a fost de a expune în mod intenţionat soldaţii la radiaţie pentru scopuri experimentale. Guvernul a negat această acuzaţie şi a declarat că la epoca testelor în litigiu se considera că militarii se aflau la o distanţă suficient de mare de la epicentrul detonărilor pentru a evita expunerea lor la un nivel periculos de radiaţie şi că scopul procedurii de alineiere era de a asigura protecţia vederii lor şi de a preveni alte traume fizice cauzate de materialul care s-a răspândit la explozie.

 Circumstanţele particulare a cauzei reclamantei

12. Dat fiind că tatăl reclamantei îşi făcea serviciul militar în calitate de asistent de aprovizionare în Aviaţia Militară Regală, el era prezent în timpul a patru teste nucleare efectuate pe insula Christmas în anii 1957 şi 1958. De asemenea, el a participat în programul de curăţare implementat posterior testelor efectuate.

13. Reclamanta s-a născut în 1966. În anul 1970 a fost diagnosticată cu leucemie, o maladie canceroasă a organelor care produc sânge. În fişele ei de admitere la spital, în rubrica „Rezumatul factorilor posibili care au cauzat maladia”, este specificat „Tatăl-expunere la radiaţie”.

14. Reclamantei i s-a administrat tratament de chimeoterapie care a durat până ce ea a tins vârsta de 10 ani. Din cauza bolii şi a tratamentului asociat, ea nu a reuşit să parcurgă o jumătatea din programul şcolar primar şi era incapabilă să participe la activităţile sportive şi la alte activităţi caracteristice perioadei de copilărie.

15. În decembrie 1992, reclamanta a aflat de existenţa unui raport elaborat de către Asociaţia Britanică a Veteranilor privind testele nucleare („BNTVA”), care indica un grad înal de incidenţă a bolilor canceroase, inclusiv leucemia, cu care au fost diagnosticaţi copiii veteranilor care şi-au satisfăcut serviciul militar pe insula Christmas. Reclamanta este membră a acestei asociaţii.

16. Ea este în continuarea supusă unor controluri medicale regulate şi se teme să aibă copii din cauza predispunerii genetice la leucemiei.

II. DREPTUL INTERN ŞI PRACTICA APLICABILĂ

Reay şi Hope c. de British Nuclear Fuels PLC

17. În 1983, un grup independent consultativ, condus de Sir Douglas Black, a fost creat în Regatul Unit cu scopul de a investiga rapoartele privind numărului excesiv de mare de copii care au contractat leucemia în zonele adiacente reactoruluir de putere nucelară din Sellafield (în trecut numit Windscale), localitată situată în nordul Angliei. Grupul a confirmat faptul că nivelul de îmbolnăvire de leucemie a copiilor în regiune în cauză era mai înalt decât în alte regiuni, dar nu a fost capabil să stabilească şi cauza acestei disporporţii. Unul din membrii grupului, dr. Martin Gardner, a realizat în continuare trei studii a acestui phenomen. Cel de-al treilea studiu, publicat la 17 februarie 1990 („the Gardner Report”), a constatat o asociere statistică între incidenţa leucemiei la copii din oraşul Seascale, situat în aporpierea localităţii Sellfield, şi dozele înregistrate relativ înalte de radiaţiei externe primite de către taţii lor în timp ce erau angajaţi la centrala electrică nucleară anterior conceperii copiilor.

18. Ca urmare a publicării raportului în cauză, două cazuri au fost instituite împortiva autorităţilor responsabile pentru reactorul de la Sellafield de către reclamanţii care au contractat leucemia şi limfoma non-Hodgkin respectiv, pretinzând că angajarea taţilor lor la centrala de la Sellafield a cauzat maladia de care sufereau. Cele două cazuri au fost audiate simultan de Curtea Supremă de Justiţie din Londra, în decurs de nouăzeci de zile între lunile octombrie 1992 şi iunie 1993. Mai mult de treizeci de martori experţi au depus depoziţii verbale în faţa instanţei şiau fost prezentate aproximativ o sută de rapoarte, iniţial fiind orientate la întrebarea dacă asocierea statistică constatată de către dr Gardner poate fi acceptată fără rezerve şi a fost direct accidentală/ocazională, după cum au pretins reclamanţii.

19. Hotărârea a fost pronunţată de dl Justice French la 8 octombrie 1993. El a constatat, printre altele, că Raportului lui Gardner este „un studiu bun, adecvat realizat/desfăşurat şi prezentat”. Oricum, anumite critici de ordin tehnic aduse la adresa lui erau capabile de a diminua încrederea în concluziile adoptate şi de a evidenţia necesitatea de a căuta confirmare din alte studii independente înainte de a se baza pe cel în litigiu. Cu toate acestea, el a constatat că probele aduse confirmă o asociaţie puternică prima facie între iradierea/radiaţia paternă preconcepută şi incidenţa leuchemiei la copii în localitatea Seascale, deşi a fost necesară o rezervă/reticenţă considerabilă pentru a ajunge la concluzia că aceasta a fost o legătură accidentală.

Cu toate că judecătorul ar fi fost satisfăcut să consiedre că exista un component ereditar în bolile reclamanţilor, el el a onsiderat că acesta a fost foarte mic. El a pus un accent special asupra studiilor cu privire la copiilor supraveţuitorilor bombardărilor de la Nagasaki şi Hirosima, care nu au demonstrat o creştere semnificativă a nivelui de îmbolnăvire cu leucemie, în special în zonele unde a vut loc un amestec neobişnuit al populaţiei, similar cu cazul din oraşul Seascale, care avea o populaţie foarte mobilă de un nivel socio-economic înalt situată într-o zonă rurală îndepărtată. Judecătorul a stabilit că o teorie a cauzalităţii bazată pe astfel de factori, în combinaţie cu şansa, nu era mai puţin plauzibilă decât ipoteza dlui Gardner.

În concluzie, el a hotărât că „în baza probelor aduse în faţa instanţei, balanţa se înclină în mod decisiv în favoarea acuzaţilor, iar reclamanţii, prin urmare, nu au reuşit să furnizeze informaţii satisfăcătoare cu privire la echilibrul probabilităţilor că radiaţia paternă preconcepută a constituit o cauză care şi-a adus contribuţia materială la excessul de la Seascale sau la bolile lor” (Reay c British Nuclear Fuels PLC; Hope c. British Nuclear Fuels PLC (1994) 5 Raporturile dreptului medicinal 1-55; şi a se vedea de asemnea „Leucemia la copii şi Sellafield: cazuri juridice”, Jurnalul Protecţiei Radiologice, vol. 14, p 293-316).

III. DECLARAŢIILE REGATULUI UNIT CONFORM ARTICOLELOR 25 ŞI 46

20. La 14 ianuarie 1966, Regatul Unit a înaintat Secretarului General al Consiliului Europei următoarea declaraţie:

„...în conformitate cu prevederile articolului 25 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma la 4 noimebrie 1950, ... guvernul Regatului Unit al Marii Briatniei şi a Irlandei de Nord, recunoaşte, numai în ceea ce priveşte Regatul Unit şi Irlanda de Nord...., pentru o perioadă începând cu 14 ianuarie 1966 până la 13 ianuarie 1969, competenţa Comisiei europene a Drepturilor Omului de a primi petiţii prezentate Secretarului General al Consiliului Europei, ulterior datei de 13 ianuarie 1966, de către oricare persoană, organizaţie nonguvernamentală sau grup de indivizi care pretind, în raport cu orice act sau decizie adoptată, oricare fapte sau evenimente care au vaut loc posterior zilei de 13 ianuarie 1966, de a fi victima unei încălcări a drepturilor stipulate în această Convenţie şi în protocoalele sale...”

O declaraţie în conformitate cu articolul 46 din Convenţie, prin care se recunoştea jurisdicţia Curţii sub rezerva condiţiilor similare, a fost formulată/depusă în aceeaşi zi. Ambele declaraţii au fost reînoite ulterior cu cîteva ocazii.

PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI

21. În plîngerea înaintată Comisiei (nr. 23413/94) la data de 21 aprilie 1993, reclamanta s-a plîns că nu a fost avertizată de efectele expunerii pretinse la radiaţie a tatălui ei, care a împiedicat monitorizarea pre- şi post-natală, care ar fi putut ajuta la diagnisticarea bolii în stadiul incipient şi administrarea tratamentului corespunzător, învocînd încălcarea articolelor 2 şi 3 din Convenţie. Suplimentar, ea a pretins a fi supusă hărţuirii şi controlului, invocând încălcarea articolului 8.

22. La 28 noimebrie 1995 Comisia a declarat cererea admisibilă în măsura în care ea se asociază cu plângerile formulate în conformitate cu articolele 2 şi 3 privind incapacitatea de a consulta şi informa părinţii reclamantei despre pretinsa expunere la. radiaţie a tatălui ei. În raportul său din 26 noiembrie 1996, (articolul 31), Comisia a exprimat în unanimitate opinia că nu a avut loc violarea articolului 2 şi 3 din Convenţie. Textul integral al opiniei Comisiei şi a opiniei concurente incluse în acest raport este reprodus într-o anexă la prezenta hotărâre[4]

ARGUMENTELE FINALE ÎN FAŢA CURŢII

23. În pledoarile sale scrise şi verbale, guvernul a invitata Curtea să hotărască că nu a avut loc nici o încălcarea a prevederilor Convenţiei.

Reclamanta a solicitat Curtea să hotărască că a avut loc violarea articolelor 2, 3, 8 şi 13 din Convenţie. şi să-i acorde despăgubiri în conformitate cu articolul 50 din Convenţie.

ÎN DREPT

 CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 2 DIN CONVENŢIE

24. În faţa Curţii, reclamanta a pretins că atât incapacitatea Statului de a avertiza părinţii ei despre posibilul risc la care a fost supusă sănătatea ei cauzat de participarea tatălui ei la testele nucleare, şi incapacitatea de a monitoriza nivelurile dozelor de radiaţie la care a fost expus tatăl ei, au rezultat în încălcarea articolulzui 2 din Convenţie, care prevede în primul paragraf:

„Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi Cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în exercitarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.”

 Argumentele participanţilor la audiere în faţa Curţii

 Reclamanta

25. eclamanta a susţinut că statul respondent a expus în mod intenţionat tatăl ei şi alţi soldaţi postaţi pe insula Christmas la radiaţie pentru scopuri experimentale. În sprijinul acestei argument, ea s-a referit la un număr de documente, inclusiv raportul Comitetului britanic pentru Politica de Cercetare a Apărării privind armele nucleare din 1953, care a solicitat efectuarea testelor în timpul viitoatelor probe a armelor atomice cu privire la efectele a diferitor tipuri de explozii asupra „bărbaţilor dotaţi cu sau fără diferite tipuri de protecţie”; memorandumului Aviaţiei Militare Britanice („RAF”) din 1955 care a declarat că „în timpul încercăruilor din 1957 efectuate în Maralinga, Australia, RAF va căpăta o experineţă de valoare în exploatarea armelor şi va demonstra .. efectele explioziilor nucleare asupra personalului sau echipamentului”; şi o circulară a Biroului de Război din 1957, care din nou viza testele din Australia, care declara că „toate persoanle selectate pentru a-şi onora datoria la Maralinga pot fi expuse la radiaţie în exerciţiul obligaţiunilor militare.”.

26. Reclamanta a declarat că, deja în 1946, o ingrijorare serioasă a fost exprimată, spre exemplu în scrisorile adresate revistei Lancet (revista principală de medicină din Marea Britanie) despre efectele genetice a radiaţiei. În 1947, Comitetul Consilului de Cercetare Medicală din Marea Britanie („MRC”) cu privire la aplicările biologice şi medicale a fizicii nucleare a raportat că „toate experimentele cantitative demontrează că chiar şi cele mai mici doze de radiaţie produc un efect genetic...”. În 1956 MRC a constatat, printre altele, că „dozele de radiaţie care nu au o semnificaţie cunoscută pentru o persoană pot avea consecinţe genetice” şi a recomandat, în special în ceea ce priveşte persoanele care au fost expuse la radiaţia utilizată în scopuri medicale sau industriale, ca „o listă/registru personală ... trebuie păstrată pentru toate persoanele care sânt expuşi, în exerciţiul funcţiilor sale, la surse suplimentare de radiaţie”.

27. Reclamanta a pretins că, în pofida sau datorită acestei probe, cu scopul de a evita posibilitatea unor probleme ulterioare de sănătate cauzate de testele de pe insula Christmas, autorităţile militare au decis să nu monitorizeze nivelurile individuale a dozelor de radiaţie a militarilo sau să le furnizeze orice informaţii privind consecinţele posibile pentru sănătate, care îi pot afecta pe ei personal sau pe viitorii lor copii, datorită prezenţei lor pe insulă. Prin urmare, nu se poate şti cu certitudine dacă tatăl ei a fost sau nu expus la niveluri periculoase de radiaţie. Oricum, un raport pregătit de către dl J.H Large, un enginer care a studiat, printre altele, un număr de fotografii cu imaginile detonării de pe insula Christmas din 28 aprilie 1958 („Grapple Y”), a sugerat faptul că această bombă a fost detonată la aproximativ 1,000 -1, 250 metri deasupra pământului, care ar fi avut ca efect mişcare unei mase substanţială de dărămături de pe suprafaţă, supuse radiaţiei intense, şi apoi, în dependenţă de condiţiile meteorologice, posibil împrăştiate sub formă de precipitaţii radioactive pe o rază de 50 -100 de mile.

28. reclamanta a considerat că expunerea necontrolată a tatălui ei la radiaţie a fost propabil cauza bolii de leucemie pe care a contractat-o în copilărie.

Ea a afrimat că decizia adoptată în cazul Rey şi Hope c. British Nuclear Fuels PLC (a se vedea paragraful 19) nu a fost definitivă pentru mai multe motive. În rpimul rând, judecătorul s-a bazat în mod greşit pe rezultatele studiilor cu privire la copiii supraveţuitorilor din Hirosima şi Nagasaki, din moment ce aceste studii au depins de obţinerea informaţiilor de la o populaţie straină şi ostilă în condiţiile caotice care au succedat bombardamentele. Mai mult decât atât, studiile au cuprins numai informaţia cu privire la un interval de patru ani (1947-1951), în timp ce leucemia la copii are cea mai înaltă de mortalitate în primii cinci ani de viaţă. În al doilea rând, ea a subliniat faptul că martorul expert principal al reclamanţilor, profesorul T. Nomura, al cărui cinci rapoarte cu privire la nivelul de radiaţie au fost admise în calitate de probă, nu a fost capabil să participe pentru a depune depoziţii verbale la audiere.

Ea a afirmat că cercetările ulterioare au demonstrat corectitudinea ipotezei slui Gardner (a se vedea paragraul 17). Spre exemplu, un studiu efectuat de către membrii Academiei de Ştiinşe ale Rusiei, Institutul Pentru Cercetare în domeniul Medicinii Radiaţiei din Mogilev şi Departamentul Cenetică a Universităţii Leicester au constatat o creştere de 50 % a mutaţiilor genetice la copiii născuţi în 1994 de la părinţii epuşi la radiaţie în urmadizastrului de la Cernobyl din 1986, şi cercetătorii britanici şi americani au stabilit o asociere între expunere la razele X în scopuri medicale a pacienţilor bărbaţi şi o greutate mai mică a copiilor lor la naştere („Human minisatellite mutation rate after the Cernobyl accident”, Nature, vol. 380, p. 683-86; „Association between preconceptual parental X-ray exposure and birth outcome”, American Journal of Epidemiology, vol. 145, nr. 6, p. 546-51). Suplimentar, un raport pregătit pentru BNTVA în 1992 a constatat că unul dincinci din cele 1, 454 veterani ai testelor nucleare incluşi într-un studiu aveau copii cu boli sau deficienţe care ar fi putut avea o origine genetică.

29. Recalamanta a pretins că, în cazul în care Statul ar fi furnizat părinţilor ei informaţii cu rpivire la gradul de expunere la radiaţie a tatălui ei, riscurile pe care le angaja această expunere şi ar fi monitorizat sănătatea ei din frageda copilărie, ar fi fost posibil de diagnosticat leucemia mai devreme şi s-ar fi putut administra un tratament care ar fi redus riscul la care a fost expusă viaţa ei. Ea a furniyat Curţii raportul doctorului Irwin Boss, fost director al Biostaticii la Institutul Parcuului Memorial Roswell pentru cercetări în domeniul cancerului (New York), în care se afrima că, către anii 1960, au fost dezvoltate tratamente în Statele Unite, ele au ajuns a fi utilizate în lume, care au fost demonstrate a afea efecte pozitive în probele clinice de a produce atenuări de lungă durată în progresul leucemiei la copiii. Dr Boss a considerat că, în dependenţă de atitudinea medicilor care au consultat reclamanta, un astfel de tratament ar putea fi adminstrat deja la prima diagnosticare, care ar putea fi exclus etapa a bolii care amemninţa viaţa copilului.

În comentariile reclamantei la raportul profesorului Eden (a se vedea paragraful 8 şi 33), doctorul Boss a evidenţiat că la această etape nu se putea şti dacă dna L.C.B. ar fi fost diagnosticată cu forma mieloidă sau limfatică a leucemiei, şi că, în cazul în care ea ar fi suferit de leucemie limfatică acută, aceasta ar fi destrus baza concluziei profesorului Eden potrivit căreia depistarea şi intervenţia timpurie nu ar fi ameliorat prognostigurile referitor la starea sănătăţii reclamantei.

 Guvernul

30. Guvernul a afirmat că nu este responsabil pentru încălcările pretinse ale dispoziţiilor Convenţiei care au avut loc anterior datei de 14 ianuarie 1966, ziua în care Regatul Unit a recunsocut competenţa Comisiei de a primi petiţiile individuale şi jurisdicţia Curţii (a se vedea paragraful 20). Între această dată şi luna octombtie 1970, perioada în care reclamanta a fost diagnosticată cu leucemie, autorităţile de stat nu au avut nici un motiv pentru a le acorda părinţilor ei consultaţii sau informaţii, din următoarele considerente.

31. În primul rând, nu exista nici un motive de a crede că tatăl ei fusese expus la niveluri periculoase de radiaţie, aşa cum a fost demonstrat de probele de radiaţiei din mediu colectate pe insula Christmas. În contradicţie cu evaluarea dlui Large (a se vedea paragraful 27), detonarea Grapple Y produsă pe insula Christmas a avut loc la o înălţine de 2, 500 metri deasupra nivelului pământului. La această înălţime, precipitaţiile radioactive ar fi trecut repede în stratul superior atmosferic pentru a fi distribuit pe parcursul a mai multor luni sub formă de precipitaţii radioactive globale. Este cert faptul că expunerea soldaţilor la radiaţie nu a fost intenţionată: un experiment de acest fel ar fi fost nu numai şocant dar de asemneeainutil, din moment ce către anii 1950 un volum considerabil de informaţii despre efectele radiaţiei asupra corpului omenesc a fost furnizat de supraveţuitorii bombardamentelor de la Hirosima şi Nagasaki. Documentele invocate de către reclamantă în această legătură au fost presentate în afara contextului şi nu au confirmat implicaţiile pe care ea urmărea să le evidenţieze

32. În orice caz, guvernul a afirmat că cea mai bună interpretare ştienţifică a probelor disponibile nu confirma existenţa unei legături cauzative între expunerea părinţilor la radiaţie şi dezvoltarea leucemiei la copiii lor. Conform celui mai substanţial studiu cu privire la acest subiect din numărul de 30, 000 de copii născuţi în familiile supraveţuitorilor bombardamentelor de la Hirosima şi Nagasaki între anii 1946 şi 1982 nu s-a constatat o creştere statistică semnidificativă a cazurilor de leucemie. Studiile invocate de către reclamantă în această privinţă nu erau în nici un caz definitive. Mai mult decât atât, judecătorul Curţii Supreme, care a exminat cazurile Reay şi Hope c. British Nuclear Fuels PLC ( a se vedea paragraful 19), după examinarea rapoartelor perezntate de o sută de martori experţi şi a depoziţiilor verbale depuse de treizeci martori experţi, a decis că relaţia accidentală între radiaţia preconcepută paternă şi incidenţa leucemiei la copii nu a fost stabilită.

33. În final, în răspuns la mărturiile doctorului Boss (a se vedea paragraful 29), guvernl a prezentat un raport elaborat de profesorul Osborn B. Eden, profesor de ocncologie pediatrică la Universitatea din Manchester, care a declarat că comentariile dlui Bross se aplicau în mod esenţail mai curând leucemiei limfatice acute, decât formei a bolii cu care a fost diagnosticată reclamanta în 1970, şi anume leucemia mieloidă acută (deşi, peste o anumită perioadă, nu era posibil to a evalua dacă diagnoza a fost stabilită corect). Conform unui stidiu extensiv al publicaţiilor în domeniu, el nu a putut depista nici o probă care ar confirma afirmaţia că prin anii 1960 exista un tratament cu adevărat eficientă a leucemiei mielodice acute. Mai mult decât atât, el nu considera că diagnosticarea timpurie ar putea fi efectuată sau că aceasta ar fi schimba rezultatul.

3. Comisia

34. Neavând posibilitatea de a consulta rapoartele elaborate de doctorul Bross sau profesorul Eden, Comisia a stabilit că reclamanta nu a reuşit să demonstreze că diagnosticarea timpurie şi tratamentul bolii ei ar fi putut schimba natura fatală sau uşura într-o măsură oarecare suferinţele ei fizice şi mintale. Respectiv, indiferent dacă articolul 2 se aplică sau nu, plângerile reclamantei nu au evidenţiat existenţa unei încălcări.

 Evaluarea Curţii

 Obiectul cauei în conformitate cu articolul 2

35. Curtea observă că plângerea reclamantei privind incapacitatea Statului respondent de a monitoriza măsura în care tatăl ei a fost expus la radiaţie pe insula Christmas nu a fost ridicată/abordată în faţa Comisiei (a se vedea paragraful 21). Ea reiterează faptul că domeniul de aplicare a jurisdicţiei sale este determinat de decizia Comisiei privind admisibilitata, fără a avea competenţa/puetre de a primi noi plângeri care nu au fost abordate/invocate în faţa Comisiei (a se vedea, printre altele, hotărârea din 25 februarie 1997 în cazul Findlay c. Regatului Unit, Repoartele hotărârilor şi deciziilor 1997-I, p. 277-78, paragraful 63). În orice caz, această plângere se bazează pe evenimentele care au avut loc în 1958, înainte de declaraţiile Regatului Unit cu privire la articolele 25 şi 46 din 14 ianuarie 1966 )a se vedea paragraful 20).

Prin urmare, Curtea nu dispune de jurisdicţie de a examina plângerea în litigiu.

 Evaluarea plângerii privind incapacitatea de a lua măsuri vizavi de reclamanta

36. De asemenea, reclamanta s-a plâns că incapacitatea Statului respondent de a avertiza şi notifica părinţii ei sau monitoriza sănătatea ei înaintea diagnosticării cu lucemie în luna octombrie 1970, a cauzat incălcarea articolului 2 al Convenţiei.

În această legătură, Curtea consideră că prima frază a articolului 2 paragraful 1 impune Statului nu numai obligaţiunea de a se abţine de la privarea de viaţă în mod intenţionat sau ilegal, dar şi cea de a adopta măsuri adecvate în vederea protejării vieţilor persoanleor aflate sub jurisdicţia sa (cf. Opinia Curţii cu privire la articolul 8 în hotărârea din 19 februarie 1998 în cazul Guerra şi alţii c. Italiei, Rapoarte 1998-I, p. 227, paragraful 58 şi, de asemenea, decizia Comisiei privind admisibilitatea cererii nr. 7154/75 din 12 iulie 1978, Decizii şi Rapoarte 14, p. 31). Nu a fost sugerat faptul că Statul respondent a urmărit în mod intenţionat să priveze reclamanta de viaţă. Prin urmare, sarcina Curţii este de a stabili dacă, date fiind circumstanţele cauzei, Statul a luat măsurile necesare pentru a împiedica expunerea vieţii reclamantei oricărui risc.

37. Curtea notează faptul că tatăl reclamantei îşi satisfăcea serviciul militar în calitate de asistent de aporvizionare pe insula Christmas în perioada când Regatul Unit efectua acolo teste nucleare (a se vedea paragraful 12). În absenţa măsurării dozelor individuale, nu se poate şti cu certitudine dacă în exerciţiul obligaţiunilor sale el a fost expus unor niveluri periculoase de radiaţie. Oricum, Curtea subliniază faptul că nu i s-a furnizat nici o dovadă care a dovedi că el a raportat vre-un simptom care ar indica că ar fi fost expus nivelurilor înalte de radiaţie.

Curtea a examinat un volum mare de probe prezentate de ambele părţi relativ la problema expunerii la radiaţie. Ea notează în special că registrele cu nivelurile măsurate curente de radiaţie pe insula Christmas (a se vedea paragraful 31) indică că radiaţia nu a atins nivelurile care expun pericolului viţa omului în zonele în care soldaţii erau postaţi. Posibil, este mai important pentru chestiunile examinate în conformitate cu articolul 2, aceste registre furnizează o bază pentru încrederea că autorităţile de stat, pe parcursul perioadei între data de 14 ianuarie 1966, când Regatul Unit a recunoscut competenţa Comisiei de a primi cereri şi luna octombrie 1970, luna în care reclamanta a fost diagnosticată cu leucemie, ar putea în mod rezonabil crede că tatăl ei nu fusese expus unui vivel periculos de radiaţie.

38. Cu toate acestea, sub aspectul lipsei certitudinii cu privire la acest punct, Curtea va examina de asemenea întrebarea dacă, în cazul în care autorităţile dispuneau de informaţii care ar fi trebuit să-i alerteze că tatăl reclamantei a fost expus la radiaţie, ei erau obligaţi, în mod rezonabil, să notifice părinţii ei şi să monitorizeze starea ei de sănătate.

Curtea consideră că Statul putea fi solicitat să adopte aceste măsuri vizavi de reclamantădin propria iniţiativă, în cazul în care era posibil ca o astfl de expunere a tatălui ei la radiaţie ar fi putut supune unui risc real sănătatea ei.

39. După examinarea mărturiilor experţilor, Curtea nu este satisfăcută de stabilirea unuie legături accidentale între expunerea unui tată la radiaţie şi dezvoltarea leucemiei la un copil conceput ulterior. În 1993, judecătorul Curţii Supreme care examina cazurile Reay şi Hope c. British Nuclear Fuels, după examinarea unui volum considerabil de mărturii ale experţilor, a constatat că „balanţa s-a înclinat în mod decisiv” în favoarea inexistenţei unei astfel de legături accidentale (a se vedea paragraful 19). Prin urmare, Curtea nu a putut decide în mod rezonabil că la sfârşitul anilor 1960, autorităţile Regatului Unit ar fi putut sau ar fi trebuit, pe baza acestei legături nedemonstrate, să ia măsuri în privinţa reclamantei.

40. În final, în lumina probelor divergente aduse de dr. Bross şi profesorul Eden (a se vedea paragrafele 29 şi 33), şi conform constatării Comisiei (a se vedea paragraful 43), nu este sigur dacă monitorizarea/supravegerea sănătăţii in utero şi din momentul naşterii ar fi condus la diagnosticarea timpurie şi intervenţie medicală care ar fi diminuat gravitatea maladiei de care suferea reclamanta. Posibil, etse discutabil faptul că, în cazul în care ar fi existat motive de a acrede că ea a fost expusă pericolului de a contracta o maldie gravă din cauza prezenţei tatălui ei pe insula Christmas, autorităţile de stat ar fi fost obligaţi să notifice părinţii indiferent de care ar fi utilitatea acestei informaţii pentru reclamnată. Oricum, aceasta nu este o chestiune asupra căreia Curtea trebuie să se pronunţe din perspectiva constatărilor menţionate mai sus )a se vedea paragraflel 38-39).

41. În concluzie, Curtea nu consideră că, având în vedere informaţia disponibilă statului la epoca faptelor (a se vedea paragraful 37) privind probabilitatea expunerii tatălui reclamantei la niveluri periculoase de radiaţie, ceea ce a expus riscului sănătatea ei, era de datoria lui de a acţiona din propria iniţiativă şi de a notifica părinţii ei de aceste chestiuni sau de a lua o măsură specială vizavi de reclamantă.

Prin urmare, articolul 2 nu a fost încălcat.

 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE

42. Reclamanta s-a plâns că chestiunile invocate în legătură cu articolul 2 au constituit suplimentar maltratare în contradicţie cu articolul 3 din Convenţie, care prevede:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori dgradante.”

43. Pentru motivele invocate în legătură cu articolul 2 (a se vedea paragraful 41), Curtea nu a constatat încălcarea de către Statul respondent a articolului 3.

 CU PRIVIRE LA PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLELOR 8 ŞI 13 DIN CONVENŢIE

44. Reclamanta s-a plâns în faţa Curţii că incapacitatea Statului de a estima gradul de expunere a tatălui ei la radiaţie şi reţinerea înregistrările curente a nivelurilor de radiaţie de pe insula Christmas au constituit încălcări ale articolelor 8 şi 13 din Convenţie, care prevede după cum urmează:

Articolul 8

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exrcitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea înfracţiunilor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

Articolul 13

„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor oficiale.”

45. Curtea reaminteşte faptul că aceste plângeri nu au fost avansate în faţa Comisiei (a se vedea paragarful 21). Prin urmare, Curtea nu dispune de jurisdicţie pentru a le examina (a se vedea paragraful 35).

46. Curtea notează faptul că, în principiu, ar fi posibil de a examina plânderea reclamantei privind incapacitatea Statului de a notifica din propria inţiativă părinţii ei şi de a supraveghea sănătatea ei înainte de a fi diagnosticată cu leucemie sub aspectul articolului 8 (a se vedea hotărârea în cazul Guerra şi alţii menţionat mai sus, p. 222-24, paragraflele 39-46). Oricum, după examinarea acestui subiect din perspectiva articolului 2, ea nu consideră ca vre-o problemă separată relevantă ar putea fi ridicată în conformitate cu articolul 8, şi, respectiv, hotărăşte a nu fi necesară examinarea în continuare a acestei plângeri.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

 Hotărăşte că nu dispune de jurisdicţie pentru a examina plîngerea reclamantei sub aspectul articolului 2 din Convenţie cu privire la incapacitatea statului de a supraveghea/controla gradul de expunerea la radiaţie a tatălui ei în timpul sserviciului militar de pe insula Christmas;Hotărăşte că nu a avut loc o încălcare a articolului2 din Convenţie cu privire la incapacitatea Statului de a notifica părinţii reclamantei şi de a supraveghea sănătatea ei înaintea diagnosticării cu leucemie;Hotărăşte că nu a exista nici o înccălcare a articolului 3 din Convenţie;Hotărăşte că nu dispune de jurisdicţia de a examina plîngerile reclamantei în conformitate cu prevederile articolelor 8 şi 13 din Conmvenţie privind incapacitatea statului de a crea registre a dozelor individuale de expunere la radiaţie a tatălui ei şi reţinerea datelor curente cu privire la nivelurile de radiaţie pe insula Chrismas;Hotărăşte că nu este necesar de a examina de asemenea din perspectiva articolului 8 din Convenţie plângerea privind incapacitatea Statului de a notifica părinţii reclamanteri şi de a supraveghea sănătatea ei înainte de a fi diagnosticată cu leucemie.

Redactată în limba engleză[5] şi pronunţată public la 9 iunie 1998, în Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.

Semnat: Rudolf Bernhardt

    Preşedinte

Semant: Herbert Petzold

    Grefier

[1] Acest sumar este realizat de către grefier şi nu este obligatoriu pentru Curte/

[2] Notă de la Grefier:

Cazul are numărul 14/1997/798/1001. Primul număr indică poziţia cazului  pe lista cazurilor deferite Curţii în anul relevant, iar al doilea număr anul în care cazul a fost deferit . Ultimele două numere  indică, respectiv, poziţia cazului pe lista cazurilor înaintate Curţii de la înfiinţarea acesteia şi pe lista respectivelor cereri către Comisie.

[3] Regulamentul A se aplică la toate cazurile deferite Curţii înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 9 (P9) şi ulterior numai cazurilor care vizează statele angajate în acest Protocol (P9).  Ele corespund Regulamentului care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983, amendat ulterior cu cîteva ocazii.

[4] Note ale Grefierului: Din motive practice, această anexă nu  va apărea decât în versiunea publicată a hotărârii (Rapoartele cu rpvire la Hotărîri şi Decizii 1996 III), dar o copie a raportului Comisiei este disponibil la arhivă

[5] Note de la grefier: ca o derogare de la practica uzuală (regula 27 paragraful 5 din Regulamentul Curţii A), varianta franceză a textului nu a fost disponibilă până la 18 iunie 1998, dar de asemenea este autentică.

Full & Egal Universal Law Academy