© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor) [MC] - 15172/13
Hotărârea din 29.5.2019 [MC]
Articolul 46
Articolul 46-4
Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statului Azerbaidjan din cauza eșecului de a se conforma cu o hotărâre definitivă a Curții Europene: încălcare
În fapt – În 2013, reclamantul, care era un politician de opoziție, a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni și plasat în detenție preventivă după ce a comentat pe blogul său chestiuni politice. Într-o hotărâre din 22 mai 2014 (în continuare, „prima hotărâre Mammadov” – vezi Nota informativă 174), Curtea Europeană a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolele 5 §§ 1 (c) și 4; 6 § 2 și 18 din Convenție.
Mai târziu, reclamantul a fost condamnat. În hotărârea din 16 noiembrie 2017 (Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan (nr. 2), 919/15 – în continuare, „a doua hotărâre Mammadov”), Curtea a constatat că procedurile care îl vizau au fost inechitabile și contrare articolului 6 § 1.
Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, care este responsabil de supravegherea executării hotărârilor Curții în baza articolului 46 din Convenție, a adoptat o serie de decizii și de rezoluții provizorii prin care a subliniat erorile fundamentale constate în concluziile Curții în baza articolului 18 din Convenție coroborat cu articolul 5, și a solicitat eliberarea imediată și necondiționată a reclamantului.
Pe 5 decembrie 2017, în Rezoluția sa provizorie CM/ResDH(2017)429, Comitetul Miniștrilor a decis să sesizeze Curtea, în conformitate cu articolul 46 § 4 din Convenție, cu privire la problema neîndeplinirii obligației în baza articolului 46 § 1 de către Republica Azerbaidjan de conformare cu hotărârile definitive ale Curții, în special cu prima hotărâre Mammadov.
Reclamantul a fost eliberat pe 13 august 2018, ca urmare a pronunțării unei hotărâri a Curții de Apel.
În drept – Articolul 46: Având în vedere că acesta era primul caz în care Comitetul Miniștrilor a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Curtea a clarificat natura propriei competențe, în lumina istoriei elaborării Protocolului nr. 14 și a cadrului juridic relevant pentru procesul de executare, adică a articolului 46 din Convenție.
Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nu au fost concepute să răstoarne echilibrul instituțional fundamental dintre Curte și Comitetul Miniștrilor. Ultimul era competent să evalueze măsurile precise care trebuie întreprinse de un stat pentru a asigura repararea maxim posibilă a încălcărilor constatate printr-o hotărâre. Sarcina Curții în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor era de a efectua o evaluare juridică definitivă a problemei conformării cu hotărârea în discuție. În acest context, în aprecierile sale, Curtea a avut în vedere, în mod corespunzător, concluziile Comitetului Miniștrilor din cadrul procedurilor de supraveghere, poziția Guvernului reclamat și observațiile victimei încălcării. Curtea trebuia să identifice obligațiile juridice care decurg din hotărârea definitivă, precum și concluziile și spiritul acelei hotărâri.
Data la care Comitetul Miniștrilor i-a adresat Curții întrebarea privind respectarea unei hotărâri era data la care se considera că statul în discuție a refuzat să se conformeze cu hotărârea definitivă, pentru că Comitetul nu putea considera că acțiunile statului sunt „oportune, adecvate și suficiente”. Curtea a considerat că punctul de plecare al examinării sale trebuia să înceapă din momentul sesizării ei cu o asemenea problemă.
Nu era exclus că și competențele acordate Comitetului Miniștrilor, în baza articolului 46, implicau, de asemenea, posibilitatea retragerii unui caz trimis Curții. Totuși, Comitetul nu a procedat astfel după eliberarea reclamantului.
(a) Cu privire la câmpul de aplicare al procedurii de constatare a neîndepliniri obligațiilor în acest caz – Problema esențială consta în existența unui eșec al Republicii Azerbaidjan privind adoptarea măsurilor individuale necesare pentru conformarea cu hotărârea Curții și pentru redresarea încălcării articolului 18 din Convenție coroborat cu articolul 5.
(b) Măsurile cu caracter individual
(i) Cu privire la prima hotărâre Mammadov
(α) Cu privire la textul hotărârii – Constatările Curții legate de articolul 5 § 1 (c) din Convenție și de articolul 18 coroborat cu articolul 5 au fost aplicate în privința tuturor acuzațiilor și procedurilor dinaintea procesului efectuate împotriva reclamantului. A existat o încălcare a articolului 18, deoarece acțiunile autorităților au avut la bază motive improprii, de vreme ce acestea au înaintat acuzații pentru a-l determina să tacă sau pentru a-l pedepsi pe reclamant din cauza criticii aduse Guvernului. Această constatare a viciat orice acțiune care rezulta din impunerea acuzațiilor.
(β) Cu privire la obligațiile corespunzătoare ale statului – Prima hotărâre Mammadov și obligația corespunzătoare de restitutio in integrum obligau statul să ridice sau să anuleze mai întâi acuzațiile criticate de către Curte ca fiind abuzive și să elibereze reclamantul din detenția preventivă. De fapt, detenția preventivă a încetat atunci când acesta a fost condamnat de tribunalul de primă instanță, în martie 2014; condamnarea s-a bazat în întregime pe acuzațiile aduse. Detenția lui în baza acestei condamnării (mai curând decât detenția preventivă) nu l-ar fi repus în poziția în care se putea afla dacă exigențele Convenției nu ar fi fost ignorate. Prin urmare, restitutio in integrum mai solicita eliminarea consecințelor negative ale impunerii acuzațiilor penale contestate, inclusiv prin eliberarea reclamantului din detenție.
Guvernul nu a susținut niciodată că au existat obstacole în realizarea restitutio in integrum din cauza că ar fi „imposibil din punct de vedere material” sau că ar presupune o „sarcină excesivă”. Prin urmare, în acest caz nu au existat obstacole pentru restitutio in integrum.
(g) Concluzie – Obligația corelativă a restitutio in integrum îi pretindea statului Azerbaidjan să elimine consecințele negative ale impunerii acuzațiilor penale criticate de Curte ca abuzive și eliberarea domnului Mammadov din detenție.
(ii) Dacă statul Azerbaidjan a eșuat să-și îndeplinească obligațiile de conformare cu o hotărâre definitivă în baza articolului 46 § 1
(α) Dacă măsurile individuale ofereau o restitutio in integrum – Până la momentul sesizării Curții de către Comitetul Miniștrilor cu problema în discuție, era clar că procedurile naționale nu ofereau o redresare. Într-adevăr, atunci când a reexaminat condamnarea reclamantului în hotărârea sa din 29 aprilie 2016, Curtea de Apel a respins ca incorecte concluziile Curții din prima hotărâre Mammadov, în baza articolelor 5 § 1 (c) și nu a făcut nicio trimitere la alte încălcări, nici la încălcarea articolului 18 din Convenție coroborat cu articolul 5. Curtea de Apel a constatat că au fost strânse probe suficiente și că acestea au fost evaluate în mod comprehensiv și obiectiv în fața tribunalelor de primă instanță. Comitetul Miniștrilor a urmărit îndeaproape procedurile din fața tribunalelor naționale și a conchis că aceste tribunale nu au eliminat consecințele negative provocate de încălcarea articolului 18 coroborat cu articolul 5, încălcare stabilită în prima hotărâre Mammadov.
Curtea a conchis deja că constatarea încălcării articolului 18 coroborat cu articolul 5 în prima hotărâre Mammadov a viciat procedurile penale ulterioare. Prin urmare, era logică încercarea de a asigura eliberarea urgentă a reclamantului. Chiar dacă se presupunea că pentru restitutio in integrum era suficient să se aștepte următoarele proceduri naționale pentru redresarea problemelor constatate în această hotărâre, procedurile naționale nu au făcut-o.
Carențele identificate în prima hotărâre Mammadov au fost confirmate ulterior de Curte în cea de-a doua hotărâre Mammadov, în care s-a constatat că condamnarea reclamantului s-a bazat pe probe viciate și denaturate.
În consecință, Curtea a considerat că efectele constatării încălcării articolului 18 din Convenție coroborat cu articolul 5 în prima hotărâre Mammadov nu au fost înlăturate prin cea de-a doua hotărâre Mammadov, care confirma, de fapt, necesitatea măsurii individuale pretinse de prima hotărâre Mammadov.
Guvernul a prezentat hotărârea Curții de Apel din 13 august 2018, ca un mijloc de eliminare a consecințelor negative ale acuzațiilor penale considerate abuzive. Totuși, Curtea de Apel a respins constatările Curții și a asigurat doar eliberarea condiționată a reclamantului. Această eliberare condiționată a fost ulterior anulată prin hotărârea Curții Supreme din 28 martie 2019, care a considerat că pedeapsa reclamantului a fost executată integral. Argumentele esențiale din hotărârea Curții Supreme au confirmat, la cel mai înalt nivel de jurisdicție, condamnarea reclamantului și respingerea constatărilor Curții Europene de către tribunalele naționale.
(β) Considerente finale – Executarea hotărârilor Curții presupunea dovada bunei-credințe a Înaltelor Părți Contractante. Întreaga structură a Convenției se baza pe această prezumție generală. Această structură includea procedurile de supraveghere, iar executarea hotărârilor trebuia să implice buna-credință și trebuia să aibă loc de o manieră compatibilă cu „concluziile și spiritul” hotărârii. Mai mult, importanța obligației bunei-credințe era esențială atunci când Curtea a constatat o încălcare a articolului 18, ale cărui obiect și scop era interzicerea abuzului de putere.
Conform Protocolului nr. 14, executarea rapidă și completă a hotărârii Curții era vitală pentru protecția drepturilor reclamantului și, pe de altă parte, pentru că autoritatea Curții și credibilitatea sistemului depindeau în mare măsură de efectivitatea acestui proces.
Statul Azerbaidjan a întreprins câteva măsuri pentru executarea primei hotărâri Mammadov. Acestea au inclus satisfacția echitabilă acordată de către Curte reclamantului și, de asemenea, prezentarea unui plan de acțiuni în noiembrie 2014, care a stabilit, în opinia acestuia, măsuri apte să asigure executarea hotărârii. Pe 13 august 2018, Curtea de Apel a pus în libertate reclamantul, chiar dacă această eliberare a fost una condiționată și i-a impus o serie de restricții pentru o perioadă de aproape opt luni, până la anularea măsurii de către Curtea Supremă de Justiției prin hotărârea din 28 martie 2019. Totuși, ambele hotărâri erau posterioare adresării la Curte privind problema îndeplinirii de către statul reclamat a obligațiilor care derivau din prima hotărâre Mammodov.
Aceste măsuri limitate nu-i permiteau Curții să conchidă că statul a acționat cu „bună-credință”, de o manieră compatibilă cu „concluziile și spiritul” primei hotărârii Mammadov, sau într-un mod care face practică și efectivă protecția drepturilor din Convenție a căror încălcare Curtea a constat-o în această hotărâre.
Curtea a conchis că statul Azerbaidjan a eșuat să-și îndeplinească obligația în baza articolului 46 § 1 de a se conforma hotărârii Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan, din 22 mai 2014.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy