© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Ljatifi v. „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” - 19017/16
Hotărârea din 17.5.2018 [Secția I]
Articolul 1 din Protocolul nr. 7
Analiza judiciară inadecvată a unui ordin de a părăsi țara din motive de securitate națională, bazată pe informații clasificate secretizate: încălcare
În fapt – În 1999, reclamanta s-a mutat din Kosovo în Republica Iugoslavă a Macedoniei, unde i s-a acordat, în 2005, statutul de azilant. Permisul ei de ședere a fost prelungit anual până în 2014, când Ministerul de Interne i-a retras acest statut, menționând doar că ea reprezenta „un risc la adresa securității [naționale]”, notificând-o să părăsească teritoriul statului reclamat în termen de douăzeci de zile după ce recepționează decizia definitivă. Tribunalele naționale au menținut această decizie, notând că ea s-a bazat pe un document clasificat obținut de la Agenția de Informații. Ele au considerat irelevant argumentul reclamantei potrivit căruia documentul nu i-a fost prezentat niciodată.
În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 7
(a) Cu privire la aplicabilitate: decizia Ministerului a avut ca efect încetarea azilului reclamantei, care constituia singurul ei motiv pentru ca șederea să-i fie considerate legală. Ea conținea un ordin explicit care o obliga să părăsească statul reclamat într-o anumită perioadă de timp. Decizia nu a fost revocată sau suspendată, iar ordinul de punere în aplicare nu era supus vreunei cerințe formale ulterioare. Reclamanta întâmpinase, așadar, un risc al expulzării în orice moment. Faptul că acesteia i s-a acordat permisiunea să părăsească și să se întoarcă o singură data în statul reclamat și că ordinul nu a fost pus în aplicare până atunci nu au fost suficiente pentru a se conchide că acesta nu mai era în vigoare sau că nu mai putea conduce la expulzarea reclamantei. Atât permisiunea de a părăsi țara, cât și tolerarea șederii continuate a reclamantei decurgeau din decizii luate în exercițiul discreției autorităților și nu se bazau pe motive prevăzute de lege. Decizia Ministerului trebuia considerată, așadar, o măsură de expulzare, care intra în câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr. 7.
(b) Cu privire la fondul cauzei: Având în vedere motivele care au stat la baza deciziei contestate, singurul fapt relevant care decurgea din versiunea redactată a documentului clasificat care i-a fost prezentat Curții fusese presupusa cunoaștere de către reclamantă și presupusul sprijin al acesteia dat participării altor persoane la comiterea mai multor furturi și acte de tăinuire. Totuși, nu existase niciun indiciu despre numărul sau identitatea acelor persoane sau despre relația dintre acestea și reclamantă, dacă existase, într-adevăr, vreo relație. Nu au fost oferite alte detalii factuale în sprijinul acelor afirmații și nu au fost pornite proceduri penale împotriva reclamantei pentru participarea la comiterea vreunei infracțiuni în statul reclamat sau în orice altă țară.
De vreme ce documentul clasificat sus-menționat nu fusese disponibil pentru reclamantă și decizia Ministerului nu i-a oferit nici cel mai mic indiciu despre motivele factuale care au stat la baza catalogării ei drept un risc de securitate, ea nu a putut să-și apere cauza în mod adecvat în procedurile judiciare ulterioare.
Mai mult, nimic nu sugerase că tribunalelor naționale li s-a transmis documentul clasificat sau orice alte detalii factuale ulterioare, în scopul de a verifica dacă reclamanta prezenta cu adevărat un pericol pentru securitatea națională. Acestea s-au limitat la o examinare pur formală a ordinului contestat. Mai mult, tribunalele nu au oferit nicio explicație privind importanța menținerii confidențialității documentului clasificat și nu au arătat care a fost întinderea controlului pe care l-au exercitat. Prin urmare, acestea au eșuat să supună vreunui control semnificativ afirmația executivului potrivit căreia reclamanta prezenta un risc la adresa securității naționale.
Concluzie: încălcare (șase voturi la unul)
Articolul 41: 2,400 EUR în privința prejudiciului moral.
(Vezi și C.G și alții v. Bulgaria, 1365/07, 24 aprilie 2008, Nota informativă 107; și Lupsa v. România, 10337/04, 8 iunie 2006)
Full & Egal Universal Law Academy