Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA LOZAN ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 20567/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
10 octombrie 2006
DEFINITIVĂ
10/01/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Lozan şi Alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DraL. Mijović, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 19 septembrie 2006 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 20567/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către cetăţenii Republicii Moldova, dl Aurel Lozan, dl Vitalie Samoil şi dna Liliana Sângerean („reclamanţii”), la 11 martie 2002.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Vladislav Gribincea, care a acţionat în numele organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului” cu sediul în Chişinău.
3. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
4. Reclamanţii au pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului Centru, care a devenit irevocabilă şi executorie la 25 octombrie 2000, a constituit o încălcare a dreptului lor de acces la o instanţă garantat de articolul 6 al Convenţiei.
5. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 7 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
6. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii şi satisfacţia echitabilă.
7. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componenţa Secţiunilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiunii a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
8. Reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova născuţi în 1969, 1972 şi, respectiv, în 1965. Toţi locuiesc în Chişinău.
9. Reclamanţii erau angajaţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în continuare „Academia”), cea mai înaltă instituţie ştiinţifică din stat. Ei au locuit într-un cămin, în camere separate. Camerele au fost repartizate acestora pe durata studiilor lor de doctorat la Academie, care au fost efectuate între 1990 şi 1997.
10. Ca urmare a deciziei Consiliului municipal Chişinău din 16 mai 1996, prin care statutul juridic al clădirii a fost modificat din cămin în bloc de apartamente, Academia a refuzat să elibereze ordinele de repartiţie pentru apartamentele reclamanţilor şi să semneze cu ei contracte de închiriere a spaţiului locativ.
11. La o dată nespecificată în anul 1999, reclamanţii au iniţiat o acţiune judiciară împotriva Academiei, prin care au solicitat recunoaşterea dreptului lor de a folosi spaţiul locativ (a se vedea paragrafele 23 şi 24 mai jos). În pofida intentării acţiunii împotriva Academiei şi a faptului că aceasta a refuzat să semneze cu reclamanţii contractele de închiriere a spaţiului locativ, reclamanţii au continuat să locuiască în apartamentele lor, cu excepţia dlui Aurel Lozan care, între 2001 şi 2003, era periodic plecat în deplasări în străinătate.
12. Printr-o hotărâre din 4 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului Centru a decis în favoarea reclamanţilor şi a obligat Academia să recunoască dreptul lor de a folosi spaţiului locativ. Academia a depus apel.
13. La 31 ianuarie 2000, Tribunalul Chişinău a admis apelul Academiei, a casat hotărârea din 4 noiembrie 1999 şi a respins acţiunea reclamanţilor. Reclamanţii au depus recurs la Curtea de Apel.
14. Prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel din 6 iunie 2000, recursul reclamanţilor a fost respins.
15. La cererea reclamanţilor, la 18 august 2000, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare la deciziile din 31 ianuarie 2000 şi 6 iunie 2000.
16. Printr-o decizie irevocabilă din 25 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General, a casat decizia Tribunalului Chişinău şi a Curţii de Apel, a menţinut hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 4 noiembrie 1999 şi a obligat Academia să recunoască dreptul reclamanţilor de a folosi spaţiul locativ. Acest fapt ar fi permis reclamanţilor să subînchirieze apartamentele lor.
17. La cererea Academiei, la o dată nespecificată în anul 2001, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare împotriva deciziei acesteia din 25 octombrie 2000.
18. La 25 iunie 2001, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul în anulare depus de către Procurorul General.
19. La 4 ianuarie şi 20 februarie 2001, reclamanţii au solicitat executorului judecătoresc să execute hotărârea din 4 noiembrie 1999 şi să oblige Academia să recunoască dreptul lor de a folosi spaţiul locativ.
20. La 5 decembrie 2001, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal cu privire la neexecutarea de către Academie a hotărârii din 4 noiembrie 1999.
21. La 4 decembrie 2003, după comunicarea prezentei cauze Guvernului, Academia a executat hotărârea din 4 noiembrie 1999 şi a eliberat reclamanţilor ordinele de repartiţie pentru apartamentele lor. Reclamanţii au expediat declaraţii scrise pe adresa Agentului Guvernamental, prin care au confirmat că hotărârea din 4 noiembrie 1999 a fost executată şi că ei nu au pretenţii materiale şi morale faţă de Academie.II.DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
22. Dreptul intern relevant cu privire la executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile a fost expus în hotărârea Sîrbu and Others v. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 12, 15 iunie 2004.
Implementarea dreptului la o „locuinţă socială”
23. Codul cu privire la locuinţe al RSSM (Legea nr. 306 din 3 iunie 1983, încă în vigoare) prevede că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a primi o încăpere de locuit din partea statului, autorităţilor municipale sau de la alte autorităţi publice (articolul 1 şi 6).
24. Decizia de acordare a locuinţei este realizată prin eliberarea către cetăţean a ordinului de repartiţie a încăperii de locuit de consiliul local (articolul 50). Ordinul de repartiţie serveşte drept unicul temei pentru instalare în încăperea de locuit repartizată în acest sens şi pentru semnarea contractului de închiriere a încăperii de locuit între locator, chiriaş şi organizaţia de exploatare a locuinţelor (articolele 50 şi 53).
25. Încăperea de locuit rămâne rezervată pentru locatar pentru perioada când el şi membrii familiei acestuia sunt trimişi să lucreze în străinătate. Consiliul local eliberează un certificat de protecţie, care urmează să fie prezentat locatorului. Dacă în decurs de şase luni de la expirarea certificatului de protecţie, chiriaşul şi membrii familiei acestuia nu s-au întors în încăperea de locuit rezervată, contractul de închiriere a acestei încăperi poate fi desfăcut pe cale judiciară în urma acţiunii intentate de către locator (articolul 65). Chiriaşii încăperilor de locuit sunt în drept să acorde încăperile de locuit sub-locatarilor în limitele termenului de valabilitate a certificatului de protecţie (articolul 66).
26. În orice alte circumstanţe, chiriaşul încăperii de locuit este în drept cu consimţământul membrilor familiei şi al locatorului să subînchirieze încăperea de locuit (articolul 77).
ÎN DREPT
27. Reclamanţii au pretins că, prin neexecutarea de către autorităţi a hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 4 noiembrie 1999, care a fost irevocabilă şi executorie de la 25 octombrie 2000 până la 4 decembrie 2003, dreptul lor ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil a fost încălcat. Ei au invocat articolul 6 § 1, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... .”
I.ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
28. Cauza a fost comunicată Guvernului la 8 octombrie 2003, iar Guvernul a fost invitat să prezinte observaţiile sale asupra admisibilităţii şi fondului cauzei până la 20 ianuarie 2004. În măsura în care reclamanţii au fost angajaţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei (o instituţie ştiinţifică de stat), urmează a fi notat faptul că Guvernul nu a prezentat observaţii cu privire la aplicabilitatea articolului 6 § 1 al Convenţiei acestei cauze în lumina cauzei Pellegrin v. France ([GC], nr. 28541/95, § 66, ECHR 1999-VIII). În absenţa oricărei probe, privind faptul dacă sarcinile reclamanţilor au reprezentat activităţi specifice serviciului public şi dacă ei acţionau în calitate de depozitari ai autorităţii publice responsabile de protejarea intereselor generale ale statului sau altor autorităţi publice, şi pentru că pretenţiile lor la nivel naţional vizau elemente ale dreptului lor de proprietate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil acestei cauze.
29. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei şi în observaţiile sale cu privire la pretenţiile reclamanţilor de satisfacţie echitabilă, Guvernul a declarat că hotărârea a fost executată la 4 decembrie 2003. În consecinţă, reclamanţii şi-au pierdut „statutul de victimă”. De asemenea, el a menţionat că, în declaraţiile reclamanţilor din 4 decembrie 2003 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), ei au indicat că nu vor pretinde compensaţii de la Academie. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curţii să respingă cererea.
30. Reclamanţii au susţinut că decizia irevocabilă din 25 octombrie 2000 a fost executată de către Guvern datorită deciziei Curţii de a comunica cererea. Mai mult, Guvernul nu a plătit reclamanţilor nicio compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârii, deşi aceştia ar fi putut subînchiria apartamentele dacă bonurile de repartiţie ar fi fost eliberate mai devreme.
31. Curtea aminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau în substanţă, violarea şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei (a se vedea Amuur v. France, hotărâre din 25 iunie 1995, Reports of Judgments and Decisions 1996-III, p. 846, § 36; Dalban v. România, hotărâre din 28 septembrie 1999, Reports 1999-VI, § 44).
32. În această cauză, Curtea notează că, în timp ce hotărârea în cauză a fost executată, Guvernul nu a recunoscut şi nici nu a oferit o redresare adecvată pentru executarea tardivă. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamanţii continuă să aibă statutul de „victimă” pentru a pretinde încălcarea drepturilor lor garantate de Convenţie ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea lor (Dumbrăveanu v. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).
33. De asemenea, Curtea notează că documentele invocate de Guvern par să aibă o formă standard. Deşi declaraţiile prevăd că reclamanţii nu mai au pretenţii faţă de Academie, în ele nu se face nicio referire la cererea lor la această Curte sau la pretenţiile lor faţă de Guvern rezumate în paragraful 30 de mai sus. Faptul că reclamanţii nu au avut intenţia să-şi retragă cererea de la Curte este confirmată prin aceea că, la 23 martie 2004, ei au solicitat expres Curţii să examineze pretenţiile lor de satisfacţie echitabilă formulate împotriva Guvernului. Prin urmare, Curtea trebuie să continue examinarea cauzei (a se vedea Scutari v. Moldova, nr. 20864/03, §§ 17-20, 26 iulie 2005).
34. Curtea consideră că pretenţia reclamanţilor formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, şi că niciun alt temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această pretenţie admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenţii.II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
35. Guvernul a declarat că, dată fiind executarea hotărârii la 4 decembrie 2003, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Potrivit lui, hotărârea a fost executată într-un termen rezonabil.
36. Principiile generale care se aplică cauzelor de acest gen sunt prevăzute în hotărârea Prodan v. Moldova nr. 49806/99, §§ 52-53, ECHR 2004-III (extrase).
37. Curtea notează că decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 25 octombrie 2000 a rămas neexecutată timp de peste trei ani. Curtea reaminteşte că ea a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare au fost mult mai scurte decât cea din această cauză (a se vedea, spre exemplu, Scutari, citată mai sus, § 26). Prin urmare, ea nu poate fi de acord cu Guvernul că decizia din 25 octombrie 2000 a fost executată într-un termen rezonabil.
38. Prin omisiunea timp de mai mulţi ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice (a se vedea Scutari, citată mai sus, § 25).
39. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.III.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
40. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A.Prejudiciul
41. Reclamanţii au pretins 17,000, 15,000 şi, respectiv, 15,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi material suferit ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile. Ei au susţinut că neexecutarea hotărârii irevocabile pentru o perioadă lungă de timp le-a cauzat stres şi nelinişte, precum şi pierderi materiale, deoarece ei nu au putut subînchiria apartamentele şi obţine venit.
42. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de reclamanţi şi a susţinut că constatarea unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă suficientă.
a) Prejudiciul material
43. Curtea consideră că faptul dacă reclamanţii ar fi subînchiriat apartamentele lor în cazul în care hotărârea judecătorească ar fi fost executată mai devreme este o pură speculaţie. Curtea notează că ei nu ar fi devenit proprietari ai acestor apartamente şi ar fi avut nevoie oricum de acordul locatorului pentru a le subînchiria sau de un certificat de la consiliul local, precum este cazul dlui Aurel Lozan (a se vedea paragrafele 25 şi 26 de mai sus). De asemenea, Curtea notează în această privinţă că reclamanţii au locuit în aceste apartamente pe parcursul perioadei în cauză şi se pare că ei nu aveau alte locuinţe unde ar fi putut locui dacă ar fi subînchiriat apartamentele lor. Prin urmare, Curtea nu alocă reclamanţilor nicio compensaţie cu titlu de prejudiciu material.b) Prejudiciul moral
44. Ţinând cont de faptul că pe parcursul a mai mult de trei ani statutul juridic de chiriaş al reclamanţilor a fost incert şi că aceasta trebuia să le fi fost cauzat o anumită stare de nelinişte, Curtea consideră că reclamanţii ar fi trebuit să fi suferit un anumit prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări a Convenţiei. Totuşi, suma concretă pretinsă este excesivă. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, aşa precum o cere articolul 41 al Convenţiei, Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral.B. Costuri şi cheltuieli
45. Reclamanţii, de asemenea, au pretins EUR 1,500 în calitate de costuri de reprezentare şi EUR 50 cu titlu de costuri şi cheltuieli. În sprijinul pretenţiilor lor, reprezentantul acestora a trimis Curţii copiile contractului de reprezentare şi o copie a actului în care este indicat detaliat numărul de ore lucrate de el asupra cauzei lor.
46. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că ele sunt excesive. Suma pretinsă de către reclamanţi este exagerată în comparaţie cu salariul mediu lunar în Republica Moldova. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul de ore lucrate de reprezentantul reclamanţilor asupra cauzei lor.
47. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenţiei, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
48. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de reclamanţi, criteriile de mai sus şi faptul că această cauză a fost relativ simplă, în care toţi reclamanţii au fost reprezentaţi de acelaşi avocat, Curtea nu consideră că costurile pretinse au fost rezonabile ca mărime. Ea acordă reclamanţilor suma totală de EUR 500, plus orice taxă care poate fi percepută.
C.Dobânda de întârziere
49. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Declară cererea admisibilă;
2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, câte EUR 500 (cinci sute euro) dlui Aurel Lozan, dlui Vitalie Samoil şi drei Liliana Sângerean cu titlu de prejudiciu moral şi suma totală de EUR 500 (cinci sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4.Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 10 octombrie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy