© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă informativă nr. 165 cu privire la jurisprudenţa Curţii
Iulie 2013
M.A. c. Cipru - 41872/10
Hotărârea 23.7.2013 [Secţia IV]
Articolul 5
Articolul 5-1
Privare de libertate
Transferul şi aflarea la sediul poliţiei a unui grup de emigranţi în vederea identificării şi expulzării rezidenţilor aflaţi ilegal pe teritoriul statului: încălcare
Articolul 13
Remediu efectiv
Lipsa unui remediu cu efect suspensiv automat împotriva unui ordin de expulzare: încălcare
Articolul 4 din Protocolul nr. 4
Interzicerea expulzării colective a străinilor
Ordinele de expulzare individuale formulate în termeni similari şi emise cu privire la un grup de imigranţi după finalizarea procedurii acordării azilului în cazul fiecăruia dintre ei: nicio încălcare
În fapt – Reclamantul, cetăţean sirian de origine kurdă, a fugit din Siria în 2005 şi a solicitat, fără succes, acordarea azilului în Cipru. Dosarul său a fost redeschis de către serviciul de azil în 2008, fiind primite noi informaţii. În 2010, odată ce redeschiderea procedurii acordării azilului era încă în curs, reclamantul s-a alăturat unui protest non-stop, organizat împotriva procedurii acordării azilului de către Guvern. Autorităţile au decis să-i îndepărteze pe protestatari, invocând condiţiile insalubre, folosirea ilegală a curentului electric şi solicitările venite din partea populaţiei. Într-o dimineaţă din iunie 2010, devreme, 250 de agenţi de poliţie au descins în tabăra protestatarilor, escortându-i la autobuzele care aşteptau în apropiere şi conducându-i la sediul poliţiei, în vederea stabilirii statutului lor în materie de imigrație. Celor despre care s-a stabilit că sunt refugiaţi sau solicitanţi bona fide de azil li s-a permis să plece. Cei despre care s-a stabilit că se aflau în ilegal pe teritoriul ţării au fost reținuţi în vederea expulzării. 22 de protestatari au fost expulzaţi în aceeaşi zi, iar alţi 44, incluzând reclamantul, au fost acuzaţi de aflare ilegală pe teritoriul Republicii şi transferaţi la centre de detenţie din Cipru. Autorităţile au considerat că reclamantul se afla ilegal pe teritoriul Republicii, iar expulzarea şi ordinele de reținere au fost emise împotriva sa, în ciuda faptului că procedura de acordare a azilului se afla în derulare. În ziua următoare. Reclamantul şi alte 43 de persoane de origine kurdă au înaintat o cerere în faţa Curţii Europene pentru luarea unor măsuri provizorii, în temeiul regulii 39. Curtea i-a indicat Guvernului cipriot că aceştia nu ar trebui expulzaţi până când Curtea nu va avea posibilitatea să primească şi să examineze toate documentele referitoare la cererile lor. În august 2010, Ministerul de Interne a declarat reclamantul drept un imigrant ilegal, pe motive de ordine publică, bazându-se pe afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi primit bani de la posibilii imigranţi kurzi în schimbul permiselor de şedere şi de muncă în Cipru. Bazându-se pe acest fapt, autorităţile au emis noi ordine de expulzare şi de detenţie, cele anterioare fiind anulate. Măsurile provizorii în temeiul regulii 39 şi care îl priveau pe reclamant au fost reexaminate de către Curtea Europeană în septembrie 2010 şi menţinute. Reclamantul a iniţiat o procedură habeas corpus în faţa instanţelor naţionale, plângându-se de detenţia sa. În cele din urmă, în 2012, recursul său din faţa Curţii Supreme a fost respins ca, între timp, în mai 2011, să fie eliberat, după ce i s-a acordat statutul de refugiat.
În drept – Articolele 2 şi 3: Reclamantului i-a fost acordat statutul de refugiat şi nu mai risca să fie expulzat spre Siria, deci, prin urmare, nu poate pretinde că este o victimă a încălcării drepturilor sale în temeiul articolelor respective.
Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione personae).
Articolul 13 coroborat cu articolele 2 şi 3: Capetele de cerere ale reclamantului în temeiul articolelor 2 şi 3 erau discutabile, aşa că acesta putea invoca articolul 13. Deşi decizia de a-i fi acordat statutul de refugiat a înlăturat riscul de a fi expulzat, acest fapt nu i-a recunoscut şi acordat despăgubiri pentru cererea sa privind lipsa de efectivitate a procedurilor judiciare de revizuire. Acesta ar fi putut aşadar susţine calitatea sa de „victimă” în privinţa acelui capăt de cerere.
Acolo unde un capăt de cerere sugera că expulzarea unui reclamant l-ar putea expune riscului real de a fi tratat contrar articolelor 2 sau 3, trebuia să existe un remediu efectiv pentru a se preveni executarea măsurilor contrare Convenţiei şi ale căror măsuri puteau fi ireversibile; acest fapt necesita controlul amănunţit al unei autorităţi naţionale, un răspuns deosebit de prompt şi efecte suspensive automate. În momentul în care au fost emise ordinele de expulzare şi de detenţie, dosarul reclamantului era în curs de a fi analizat de către serviciul de azil iar asemenea proceduri erau, în temeiul dispoziţiilor de drept intern, suspensive prin natura lor. Reclamantul se afla, astfel, în mod legal pe teritoriul Ciprului şi nu ar fi trebuit expulzat. Cu toate acestea, ordinul de expulzare a rămas suspendat mai multe luni, în timp ce procedurile de acordare a azilului erau încă în curs, şi singurul motiv pentru care nu a fost expulzat spre Siria a fost din cauză că regula 39 era aplicabilă. Aşa cum a susţinut Guvernul, această situaţie a fost creată urmare a unei erori a autorităţilor. Nu era disponibil niciun remediu judiciar intern efectiv pentru a se corecta eroarea. Mai mult, au lipsit metodele efective de protecţie a reclamantului în fața unei expulzări nedrepte. În special recursul la Curtea Supremă pentru a fi anulat ordinul de expulzarea şi solicitarea unui ordin provizoriu pentru suspendarea expulzării nu aveau efecte suspensive automate. În măsura în care Guvernul a susţinut caracterul suspensiv al celui din urmă remediu „în practică”, cerinţele articolului 13 şi ale altor dispoziţii ale Convenţiei presupuneau existenţa unor garanţii, iar nu a unor simple declaraţii de intenţie sau aranjamente practice. În concluzie, reclamantul nu a avut parte de un remediu efectiv în privinţa capătului său de cerere în temeiul articolelor 2 şi 3.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
(A se vedea, în această privinţă, Gebremedhin [Gaberamadhien] c. Franţei, 25389/05, 26 aprilie 2007, Nota informativă 96; şi De Souza Ribeiro c. Franţei [MC], 22689/07, 13 decembrie 2012, Nota informativă 158)
Articolul 5 § 1: Pentru a fi evaluată legalitatea detenţiei reclamantului, Curtea a identificat trei etape distincte.
În primul rând, cu referire la transferul său la sediul poliţiei, protestatarilor le-a fost lăsată o mică marjă de alegere în privinţa îmbarcării în autobuze şi a rămânerii în sediu. Dat fiind caracterul coercitiv, amploarea şi scopul operaţiunilor poliţiei, incluzând faptul că acestea au fost întreprinse dimineaţa, foarte devreme, a avut loc o privare de libertate de facto. În privinţa temeiului juridic pentru privarea de libertate, Guvernul s-a întemeiat pe puterile şi obligaţiile statutare ale poliţiei de a aresta şi de a menţine ordinea pe drumurile publice, precum şi de a dirija circulaţia. Cu toate acestea, nu s-a susţinut că vreuna din aceste puteri a fost efectiv utilizată pentru arestarea reclamantului. Era cert că scopul operaţiunii era, de asemenea, să se identifice protestatarii care şedeau ilegal pe teritoriul statului, pentru a-i expulza. Autorităţile au considerat că ar fi fost imposibil să se efectueze o anchetă efectivă la faţa locului fără a provoca o reacţie violentă, aşa că a condus protestatarii la sediul poliţiei. Chiar dacă s-a constatat de către Curte situaţia dificilă în care s-au aflat autorităţile cipriote, acest fapt nu justifica măsurile care au condus la o privare de libertate fără vreo bază legală certă. Privarea de libertate a reclamantului de-a lungul acelei perioade a fost, aşadar, contrară articolului 5 § 1.
În al doilea rând, reţinerea reclamantului în vederea expulzării şi ordinele de detenţie emise în iunie 2010 au fost ilegale, întrucât erau eronate, odată ce acesta avea statutul de rezident în legalitate, reexaminarea solicitării sale de acordare a azilului fiind pendinte.
În fine, procedura prescrisă de lege nu a fost respectată în cazul detenţiei reclamantului din august 2010 până la eliberarea sa din mai 2011 el nefiind anunţat despre noile ordine de expulzare şi detenţie, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern.
Per total, întreaga perioadă de detenţie a reclamantului, şi anume din iunie 2010 până în mai 2011, a încălcat articolul 5 § 1.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
(A se vedea Austin şi alţii c. Regatului Unit [MC], 39692/09, 40713/09 şi 41008/09, 15 martie 2012, Nota informativă 150; şi Medvedyev şi alţii c. Franţei [MC], 3394/03, 29 martie 2010, Nota informativă 128).
Articolul 4 din Protocolul nr. 4: Toate persoanele vizate au avut parte de o examinare individuală a circumstanţelor cazului lor. În special solicitările lor de acordare a azilului au fost analizate fiecare pe o perioadă mai mare de cinci ani. Celor care au contestat rezultatele, li s-au analizat contestaţiile în mod individual, fiind respinse. Au fost trimise adrese separate de către autorităţile responsabile de acordarea azilului persoanelor în cauză, fiind informate cu privire la deciziile relevante luate. Autorităţile au efectuat un control de fond cu privire la fiecare persoană înainte de a emite ordinele, iar ordinele de expulzare şi de reținere separate au fost emise pentru fiecare persoană. Au fost pregătite adrese individuale care să informeze persoanele reținute despre decizia autorităţilor de a-i ţine în detenţie şi a-i expulza. Împrejurarea că protestatarii, inclusiv reclamantul, au fost conduşi împreună la sediul poliţiei, că o parte din aceştia au fost expulzaţi în grup sau că ordinele de expulzare şi adresele au fost redactate în termeni similari şi, prin urmare, nu s-ar fi referit în mod special la deciziile privind acordarea azilului, nu reprezenta în sine un indicator al existenţei unei măsuri colective, în înţelesul atribuit acestei sintagme de jurisprudenţa Curţii. Cu toate că a existat o greşeală în legătură cu statutul unor persoane vizate, inclusiv reclamantul, acest fapt, chiar dacă regretabil, nu a putut fi luat în considerare ca reprezentând o expulzare colectivă.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
(A se vedea, de asemenea, Čonka c. Belgiei, 51564/99, 5 februarie 2002, Nota informativă 39)
De asemenea, Curtea nu a stabilit nicio încălcare a articolului 5 § 2. Curtea a stabilit încălcarea articolului 5 § 4 (celeritatea soluţionării recursului).
Articolul 41: EUR 10,000 în privinţa prejudiciilor morale.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa Curţii
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy