© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Teodor Papuc în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by Teodor Papuc for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées par Teodor Papuc à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Mándli și alții v. Ungaria - 63164/16
Hotărârea din 26.5.2020 [Secția a IV-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
Lipsa unor garanții adecvate pentru suspendarea acreditării unor jurnaliști care le permitea intrarea în Parlament, din cauza intervievării și filmării membrilor Parlamentului în afara spațiilor delimitate: încălcare
În fapt – Acreditările jurnaliștilor reclamanți privind intrarea în clădirea Parlamentului au fost suspendate de către Speaker pentru că aceștia au luat interviuri și au filmat membri ai Parlamentului în afara spațiilor delimitate. Suspendarea a durat cinci luni.
În drept – Articolul 10:
Suspendarea pentru aproape cinci luni a acreditării reclamanților care le permitea intrarea în clădirea Parlamentului a avut efecte adverse, împiedicându-i să obțină informații directe de la prima sursă în baza experienței lor personale de muncă în Parlament și a evenimentelor care aveau loc în clădirea acestuia. A existat o ingerință în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare.
Ingerința contestată a avut o bază legală, iar prevederile relevante îndeplineau exigențele „legalității”. Reclamanții, profesioniști media, erau conștienți de prevederile relevante și, în cazul unei conduite neregulamentare, era de așteptat că aceștia vor fi conduși în afara clădirii Parlamentului și că intrarea le va fi restricționată.
Ingerința dorea să prevină perturbarea lucrărilor Parlamentului, astfel încât să asigure funcționarea lui efectivă, și urmărea, așadar, scopul legitim al „prevenirii dezordinilor”. Aceasta mai fusese concepută, de asemenea, să protejeze drepturile membrilor Parlamentului și urmărea, deci, scopul „protecției drepturilor altora”.
Înregistrările în discuție nu au fost făcute pentru a-i prezenta pe membrii Parlamentului de o manieră care să provoace senzații. Ele au avut loc pentru a documenta reacția membrilor Parlamentului privind presupuse plăți ilicite legate de Banca Națională, o chestiune de un interes public considerabil, care atrăgea o atenție semnificativă din partea media. Cu privire la interesul reclamanților de a le fi permisă intrarea în Parlament pentru continuarea efectuării de reportaje, acesta era legat de chestiuni cu privire la care publicul avea un interes legitim de a fi informat.
Având în vedere faptul că presupusa conduită perturbatoare a avut loc în afara sesiunilor plenare și a altor discuții politice din Parlament, acest caz trebuia deosebit de situațiile în care au fost luate măsuri ca răspuns la exprimările sau la conduita care interfera cu desfășurarea regulamentară a dezbaterilor parlamentare. Totuși, parlamentele erau îndreptățite la un anumit grad de deferență în privința reglementării conduitei interioare, prin stabilirea zonelor de înregistrare, în vederea evitării perturbării lucrărilor parlamentare fără ca o asemenea perturbare să fie manifestă, iar analiza Curții cu privire la asemenea reguli trebuia să fie limitată. În orice caz, interzicerea înregistrării era limitată la spații clar delimitate din Parlament care păreau să aibă o legătură directă cu funcționarea legislativului. Mai mult, prin nerespectarea regulilor privind înregistrarea, reclamanții au riscat în mod conștient să fie sancționați. Sancțiunea contestată era sprijinită, așadar, de motive relevante. Curtea a decis să nu examineze dacă acele motive erau și suficiente. În schimb, ea a verificat dacă restricția în discuție a fost însoțită de garanții efective și adecvate împotriva abuzului.
Cu privire la modul în care a fost impusă sancțiunea în cazul reclamanților, garanțiile procedurale trebuiau adaptate la contextul parlamentar, având în vedere principiile general recunoscute ale autonomiei parlamentare și separației puterilor. În același timp, având în vedere exact aceleași principii, reclamanții nu puteau fi considerați ca fiind îndreptățiți la un remediu prin care să conteste în afara Parlamentului o sancțiune impusă de organele Parlamentului. Lipsa vreunui control extern făcea ca argumentul garanțiilor procedurale să fie deosebit de relevant în acest caz.
La acea dată, dreptul național prevedea o restricție de intrare în eventualitatea încălcării prevederilor relevante, fără a pretinde vreo evaluare a impactului posibil al sancțiunii sau a relevanței activității jurnalistice care provoca restricția. Mai mult, dreptul național nu prevedea posibilitatea ca persoanele sancționate să fie implicate în procedura relevantă de luare a deciziilor. Procedura din cazul reclamanților a constat într-o scrisoare adresată redactorilor-șefi relevanți, care îi informa despre suspendarea acreditării reclamanților. Mai mult, nici prevederile relevante, nici decizia contestată de a le interzice reclamanților intrarea în Parlament nu specificau perioada restricției, iar cererile ulterioare ale reclamanților privind autorizarea intrării în Parlament au fost lăsate fără răspuns. În fine, dreptul național nu oferea vreun mijloc efectiv de contestare a deciziei Speaker-ului acolo unde reclamanții își puteau prezenta argumentele.
Având în vedere cele menționate, ingerința contestată în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare nu a fost proporțională cu scopurile legitime urmărite, pentru că nu a fost acompaniată de garanții procedurale adecvate.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: constatarea existenței unei încălcări a constituit o satisfacție echitabile suficientă pentru prejudiciul moral suferit.
(Vezi și Karácsony și alții v. Ungaria [MC], 42461/13 și 44357/13, 17 mai 2016, Nota informativă 196; Selmani și alții v. „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ", 67259/14, 9 februarie 2017, Nota informativă 204)
Full & Egal Universal Law Academy