Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA MANOLE ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 13936/02)
HOTĂRÎRE
(satisfacţie echitabilă)
STRASBOURG
13 iulie 2010
DEFINITIVĂ
la 13 octombrie 2010
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Manole şi Alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd într-o Camera compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Josep Casadevall,
Giovanni Bonello,
Rait Maruste,
Lech Garlicki,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei,
Deliberând în şedinţă închisă la 22 iunie 2010,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 13936/02) contra Republicii Moldova, depusă la 19 martie 2002, adresată Curţii în conformitate cu Articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) din partea a nouă cetăţeni ai Republicii Moldova, (“reclamanţii”). Reclamanţii au fost angajaţi/ex-angajaţi a Companiei Tele-Radio Moldova (“TRM”).
2. Printr-o hotărîre adoptată la 17 septembrie 2009 (“hotărîrea principală”), Curtea a constatat că în perioada cuprinsă între februarie 2001 şi septembrie 2006 a existat o tendenţiozitate considerabilă vizavi de descrierea activităţilor Preşedintelui şi a Guvernului în cadrul ştirilor şi a altor programe de pe postul de televiziune TRM, cu o oportunitate insuficientă pentru reprezentanţii partidelor de opoziţie de a avea acces la televiziune pentru a-şi expune viziunile sale, de asemenea existînd o politică de restricţionare a disputelor sau menţionarea unor anumite teme de discuţie, fiind considerate sensibile din punct de vedere politic sau care ar putea răsfrînge negativ asupra guvernării. Reclamanţii, cum ar fi jurnalişti, editori şi producători ai postului de televiziune TRM, au fost afectaţi de aceste politici şi au trecut, astfel, printr-o imixtiune continuă în dreptul lor la libertatea de exprimare (ibid., §§ 9-17, 80 şi 106). În lumina monopolului virtual de care se bucura TRM asupra difuzării audio-vizuale pe parcursul perioadei relevante, Curtea a statuat că autorităţile naţionale aveau o obligaţie pozitivă de a pune în aplicare condiţiile pentru a garanta ca TRM să transmită ştiri şi informaţii corecte şi echidistante, şi precum că programele sale urmau să reflecte întreaga gamă de opinii politice şi a dezbaterilor din ţară (ibid., §§ 107-108). Curtea a constatat că autorităţile naţionale nu au reuşit să se conformeze cu această obligaţie pozitivă şi că a existat o violare a Articolului 10 al Convenţiei în acest sens, întrucît cadrul legislativ în vigoare pe întreaga perioadă din cauză a fost imperfect, în sensul că nu a oferit garanţii suficiente împotriva controlului conducerii de vîrf a TRM-ului, şi astfel împotriva politicii editoriale ale acesteia, exercitat de organul politic al guvernării (ibid., §§ 109-111).
3. Întrucît aspectul ce ţine de aplicarea Articolului 41 din Convenţie nu a fost finalizat întru adoptarea unei decizii, Curtea l-a rezervat şi a invitat Guvernul şi reclamanţii să prezinte în termen de trei luni din momentul în care hotărîrea va deveni definitivă potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, observaţii scrise în acest sens sau, eventual, să informeze Curtea despre orice acord la care ar putea ajunge părţile.
4. Reclamanţii şi Guvernul, fiecare au prezentat observaţii.
ÎN DREPT
5. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
6. Reclamanţii au reiterat că fiecare dintre ei a activat la TRM mai mult de 10 ani şi pe întreagă această perioadă dînşii au fost supuşi cenzurii. Cenzura s-a acutizat începînd cu anul 2001. Doi dintre reclamanţi (Dna Manole şi Dl Rusnac) au fost sancţionaţi în 2002 pentru că au protestat împotriva cenzurii. Ambii au fost concediaţi din posturile sale anterioare şi, în cele din urmă, Dna Manole a fost nevoită să părăsească TRM. Patru reclamanţi (Dna Fusu, Dl Rusnac, Dl Cucereanu şi Dna Arama) şi-au pierdut posturile sale din cadrul TRM în urma reorganizării din 2004. Fiecare dintre reclamanţi a solicitat cîte 10.000 euro (EUR) în vederea compensării prejudiciului material şi moral. Dînşii susţin că cererile lor au fost formulate în conformitate cu despăgubirile acordate de Curte în cazurile ,,informatorilor”, cum ar fi Guja c. Moldovei [MC], nr. 14277/04, CEDO 2008‑... şi Kudeshkina c. Rusiei, nr. 29492/05, 26 februarie 2009.
7. Guvernul a susţinut că simpla recunoaştere a violării poate constitui în sine o satisfacţie echitabilă. Guvernul a accentuat că concluziile Curţii privind violarea Articolului 10 au fost fondate pe cadrul legislativ imperfect din perioada cuprinsă între februarie 2001 şi septembrie 2006. Guvernul a subliniat că, între timp, un număr de reforme legislative şi-au produs efectul. În special, la 18 august 2006 a intrat în vigoare Codul Audiovizualului al Republicii Moldova (Legea Nr. 260-XVI). Codul, care se aplică radiodifuzorilor publici şi privaţi, a fost destinat să asigure publicului un acces la un serviciu audio-vizual pluralist şi echidistant şi le garantează difuzorilor o independenţă editorială. Capitolul VII din Cod conţine prevederi detaliate cu privire la TRM, inclusiv înfiinţarea unui Consiliu de Observatori pentru gestionarea companiei şi o serie de dispoziţii privind asigurarea independenţei editoriale şi financiare a TRM. Înainte de a fi adoptat, proiectul codului a fost analizat de experţi din cadrul Consiliului Europei, care au constatat că Codul este conform standardelor europene. În plus, Codul a fost modificat la 22 octombrie 2009 prin Legea Nr. 42-XVIII, care a simplificat procedurile pentru alegerea membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi ai Consiliului de Observatori al TRM.
8. Curtea porneşte de la natura violării constatate în această speţă şi anume omisiunea autorităţilor de stat de a pune la dispoziţie un cadru legislativ care ar asigura publicului un serviciu audio-vizual pluralist şi echidistant. Curtea a constat că reclamanţii, jurnaliştii şi editorii angajaţi de TRM, au fost afectaţi direct de omisiunea statului de a preveni cenzura şi influenţa politică asupra TRM. În baza faptului că plîngerile reclamanţilor s-au referit, în principal, la deficienţele cadrului legislativ şi la practica de cenzură în cadrul TRM, Curtea a constatat că aceştia erau scutiţi de obligaţia de a epuiza căile de atac interne (a se vedea hotărârea principală, §§ 112-113). Totuşi, Curtea nu a făcut constatări vizavi de istoricul relaţiilor de muncă ale reclamanţilor, în individualitate. Nu a fost examinată nici epuizarea căilor interne de recurs de către reclamanţi cu privire la diversele măsuri disciplinare, de restabilire, concediere şi de reducere a statelor de personal adoptate împotriva acestora. Rezultă că Curtea nu consideră oportună, în speţa dată, acordarea unei despăgubiri cu titlu de prejudiciu material suferit de reclamanţi în rezultatul unor astfel de măsuri. Mai mult, deşi Curtea nu poate să examineze în cadrul prezentei proceduri legislaţia nouă pentru a constata dacă situaţia care a condus la violarea drepturilor a fost în final remediată, totuşi Instanţa constată cu satisfacţie că autorităţile naţionale au adoptat măsuri de reformare a cadrului legislativ cu scopul de a pune capăt practicilor administrative care au provocat încălcarea respectivă. În toate aceste circumstanţe, Curtea acordă fiecărui reclamant cîte 2,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
9. Reclamanţii au pretins, în comun, suma de 8 940 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli judiciare. Această sumă constituie cheltuieli totale de 9 405 EUR, fără sumele deja achitate pentru asistenţa juridică acordată din partea Consiliului Europei.
10. Guvernul a susţinut că toate cheltuielile pretinse sînt excesive.
11. Curtea reaminteşte că prezenta speţă a ridicat probleme noi şi complexe în fapt şi în drept şi cheltuielile pretinse au inclus şi prezenţa la audieri din Strasbourg. În acest context, Curtea nu consideră cheltuielile pretinse ca fiind excesive şi prin urmare dispune compensarea lor în totalitate, împreună cu orice taxă care poate fi imputabilă reclamanţilor.
C. Penalităţi
12. Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata minimă a dobînzii Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Hotărăşte
(a) că statul reclamat trebuie să achite reclamanţilor, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă, potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, EUR 2 000 (două mii euro) fiecărui din reclamanţi cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 8 940 (opt mii nouă sute şi patruzeci euro) în favoarea tuturor reclamanţilor cu titlu de compensare a costurilor şi cheltuielilor compensare a costurilor şi cheltuielilor, plus orice taxă care poate fi aplicată la momentul achitării;
(b) că din momentul expirării termenului menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;
2. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor de satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 13 iulie 2010, în conformitate cu Regula 77 § § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy