Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA MARCU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 17359/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
16 octombrie 2007
DEFINITIVĂ
16/01/2008
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Marcu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
Dl J. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 25 septembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 17359/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Mihail Marcu („reclamantul”), la 24 martie 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Victor Marcu, avocat din Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 13 februarie 2006, Preşedintele acestei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia. Ţinând cont de vârsta înaintată a reclamantului şi sănătatea lui precară, Preşedintele a mai decis să acorde prioritate cererii.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1920 şi locuieşte la Edineţ.
7. În anul 1949, reclamantul a fost persecutat de către autorităţile comuniste. Proprietatea lui a fost confiscată, iar el a fost deportat în Siberia pentru cincisprezece ani.
8. În anul 1989, el a fost reabilitat.
9. La o dată nespecificată în anul 2003, el a intentat o acţiune împotriva Direcţiei de finanţe a raionului Edineţ, solicitând compensaţii pentru proprietatea lui confiscată.
10. La 25 septembrie 2003, Judecătoria Edineţ a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat pârâtul să-i plătească acestuia compensaţii în mărime de 80,000 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 5,198 euro (EUR) la acea dată). Hotărârea nu a fost contestată şi, după cincisprezece zile, a devenit irevocabilă şi executorie.
11. La 27 octombrie 2003, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.
12. La 28 ianuarie 2005, executorul judecătoresc, fără a-l executa, a expediat titlul executoriu preşedintelui raionului Edineţ.
13. Hotărârea judecătorească din 25 septembrie 2003 nu a fost executată nici până în prezent.
II.DREPTUL INTERN RELEVANT
14. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004- III (extracts).
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I.OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
16. În observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, Guvernul a susţinut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile. El a susţinut că reclamantul ar fi putut intenta o acţiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi al articolului 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).
17. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară invocată de către Guvernul pârât în ceea ce priveşte articolul 426 al vechiului CPC, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecinţă fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova (nr. 1), nr. 74153/01, § 32, 18 ianuarie 2005). Curtea nu găseşte niciun motiv care i-ar permite în această cauză să se abată de la această concluzie.
18. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolului 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Deşi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2000 „Cu privire la aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, o astfel de referire ar fi rezultat în nimic altceva decât într-„un alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006).
19. În orice caz, Curtea reiterează că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea acesteia” (a se vedea Metaxas v. Greece, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004).
20. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
21. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti pronunţată în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
22. Chestiunile ridicate în temeiul acestor articole sunt identice cu cele care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile în cauzele Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004).
23. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în aceste hotărâri, că neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti definitive din 25 septembrie 2003 a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul şi costurile şi cheltuielile
25. Reclamantul a pretins EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lui. El a susţinut că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive o perioadă îndelungată de timp i-a cauzat stres şi nelinişte. El nu a formulat nicio pretenţie cu titlu de prejudiciu material sau costuri şi cheltuieli.
26. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de către reclamant şi a susţinut că constatarea unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă suficientă.
27. În lumina constatării sale că autorităţile nu au întreprins măsuri necesare pentru a asigura executarea hotărârii pronunţate în favoarea reclamantului şi a faptului că hotărârea nu a fost executată până în prezent, Curtea constată că reclamantul mai este în drept să-şi recupereze creanţa dobândită în temeiul hotărârii judecătoreşti naţionale (EUR 5,198).
28. De asemenea, Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral ca rezultat al încălcărilor constatate, care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări. Suma pretinsă este însă excesivă. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 1,600.
B. Dobânda de întârziere
29. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 5,198 (cinci mii o sută nouăzeci şi opt euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 1,600 (o mie şase sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy