© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 174
Mai 2014
Marguš împotriva Croației [MC] - 4455/10
Hotărârea din 27 mai 2014 [Marea Cameră]
Articolul 4 din Protocolul nr. 7
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
Condamnare pentru crime de război a unui soldat care beneficiase anterior de o amnistie: articolul 4 din Protocolul nr. 7 nu este aplicabil
În fapt – Reclamantul, un membru al armatei croate, a fost inculpat pentru omor și alte infracțiuni grave, comise în 1991, în timpul războiului din Croația. Parchetul a renunțat ulterior la unele dintre acuzații. În 1997, judecătoria, prezidată de judecătorul M.K., a încetat procesul cu privire la restul de acuzații în temeiul Legii de amnistie generală, care a acordat amnistie pentru toate faptele penale comise în legătură cu războiul din Croația între 1990 și 1996, cu excepția acelor acte ce constituiau cele mai grave încălcări ale dreptului umanitar sau crime de război. În 2007, Curtea Supremă, în urma unei sesizări cu un recurs în interesul legii din partea procurorului general, a statuat că decizia de încetare a procesului penal împotriva reclamantului a fost adoptată cu încălcarea Legii de amnistie generală. Ea a notat în special că reclamantul a comis pretinsele infracțiuni în calitatea sa de membru al Forțelor de Rezervă, după terminarea activității sale, astfel încât nu exista o legătură suficientă între faptele pretinse și război, așa cum impunea legea.
În același timp, reclamantul a fost inculpat pentru crime de război în cadrul unei a doua proceduri penale. Acest proces a fost judecat de un complet de trei judecători, printre care și judecătorul M.K. În timpul concluziilor finale, reclamantul a fost îndepărtat din sala de judecată, după ce fusese atenționat în prealabil în două rânduri pentru a-l fi întrerupt pe procurorul adjunct. Avocatul său a rămas în sala de judecată și a prezentat concluziile sale finale. Judecătoria l-a condamnat pe reclamant pentru crime de război și i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de paisprezece ani. În apel, Curtea Supremă a menținut condamnarea pentru trei motive: în primul rând, cele două procese nu erau unul și același caz, astfel încât era posibil pentru judecătorul M.K. să fi luat parte la ambele; în al doilea rând, îndepărtarea reclamantului din sala de judecată fusese motivată și, în al treilea rând, chestiunea nu intrase în puterea lucrului judecat întrucât circumstanțele de fapt ale infracțiunilor judecate în al doilea proces acopereau o arie mai vastă decât cele din primul proces, reclamantul fiind acuzat de o încălcare a dreptului internațional, în special Convenția de la Geneva privitoare la protecția persoanelor civile pe timp de război, din 1949. Reclamantul a formulat o plângere constituțională, care a fost în cele din urmă respinsă.
În drept – Articolul 6 § 1: Reclamantul a susținut că același judecător a luat parte la două proceduri penale împotriva sa, cu încălcarea exigenței de imparțialitate. Totuși, simplu fapt al participării aceluiași judecător la două proceduri judiciare nu era incompatibil cu exigența amintită. În primul proces, acesta nu a adoptat o hotărâre prin care să-l fi găsit pe reclamant vinovat sau nevinovat și nici nu a examinat elemente de probă relevante pentru stabilirea vinovăției sale.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Articolul 6 §§ 1 și 3 c): În ceea ce privește capătul de plângere a reclamantului conform căruia, cu încălcarea dreptului său la apărare, a fost privat de dreptul de a formula observații finale, Curtea a observat că, atunci când inculpatul a tulburat ordinea ședinței de judecată, nu se putea aștepta ca judecătoria să rămână pasivă și să tolereze un astfel de comportament. Întrucât reclamantul a fost îndepărtat din sala de judecată în urma a două atenționări de a nu întrerupe prezentarea concluziilor finale de către procurorul adjunct, iar avocatul său a rămas în sala de judecată și a prezentat concluziile finale ale acestuia, nu a existat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 c).
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Articolul 4 din Protocolul nr. 7: Reclamantul s-a plâns de o încălcare a dreptului său de a nu fi judecat de două ori. Curtea a constatat că, în ambele proceduri penale, reclamantul a fost urmărit pentru aceleași infracțiuni. Totuși, au existat două situații distincte cu privire la acuzațiile aduse în prima procedură penală: procurorul a renunțat la acuzațiile privind cele două pretinse omoruri, în timp ce procesul pentru alte două pretinse omoruri și o pretinsă vătămare corporală gravă a fost încetat printr-o decizie a tribunalului, în temeiul Legii de amnistie generală.
a) Acuzațiile la care s-a renunțat – În ceea ce privește acuzațiile la care procurorul public a renunțat în cursul primei proceduri, Curtea a amintit că încetarea urmăririi penale de către procurorul public nu constituia o condamnare și nicio achitare, ceea ce făcea ca articolul 4 din Protocolul nr. 7 să nu fie aplicabil.
Concluzie: inadmisibil (unanimitate).
b) Încetarea procesului penal în temeiul Legii de amnistie generală – În ceea ce privește încetarea primului proces penal în temeiul Legii de amnistie generală, Curtea a observat că reclamantul a beneficiat în mod greșit de o amnistie pentru fapte ce constituiau încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului, garantate de articolele 2 și 3 din Convenție. Statelor le revenea o obligație de a urmări acte precum tortura și uciderile cu intenție. Mai mult, dreptul internațional tindea din ce în ce mai mult să considere drept inacceptabilă acordarea de amnistii în condiții de încălcări grave ale drepturilor omului. În sprijinul acestei observații, Curtea s-a bazat pe diverse organisme, instanțe și convenții internaționale, printre care Comitetul Drepturilor Omului din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Yugoslavie și Curtea Interamericană a Drepturilor Omului. Mai departe, chiar dacă s-ar accepta că este posibilă acordarea de amnistii în împrejurări speciale, cum ar fi un proces de reconciliere și/sau o formă de reparație pentru victime, amnistia de care a beneficiat reclamantul în speță ar rămâne inacceptabilă, de vreme ce nu exista nimic care să indice prezența unor astfel de circumstanțe în cazul său. În consecință, noul rechizitoriu emis împotriva reclamantului pentru crime de război, în cel de-al doilea proces penal, era conform exigențelor articolelor 2 și 3 din Convenția, astfel încât articolul 4 din Protocolul nr. 7 nu era aplicabil.
Concluzie: inadmisibil (șaisprezece voturi contra unu).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2014
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy