©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Matyjek împotriva Poloniei - 38184/03
Hotărârea din 24.04.2007 (Secţia a IV-a)
Art. 6
Art. 6 § 1
Proces echitabil
Restricţionarea accesului la dosarul cauzei în cadrul unei proceduri de lustraţie, finalizată cu o interdicţie temporară impusă unui politician de a ocupa funcţii publice: încălcare
În fapt – Legea din 1997 privind divulgarea de către persoanele care exercită funcţii publice a faptului că au fost angajate de serviciile de securitate ale statului, au lucrat pentru acestea sau au colaborat cu acestea între 1944 şi 1990 („Legea lustraţiei”) prevede aplicarea unor sancţiuni în cazul în care instanţa de lustraţie constată că o declaraţie făcută în temeiul legii respective este mincinoasă. Printre acele sancţiuni se numără revocarea din funcţia publică şi interdicţia, pe o durată de 10 ani, de a ocupa anumite funcţii cu caracter juridic sau politic. Legi separate au restricţionat accesul la informaţii clasate ca secrete.
Reclamantul, fost deputat, a declarat că nu a colaborat cu serviciile secrete ale regimului comunist. În 1999, a fost declanşată acţiunea penală împotriva sa pe motiv că a făcut o declaraţie mincinoasă negând colaborarea sa cu serviciile respective. Pentru a vedea dosarul, reclamantul a trebuit să se prezinte la o sală a grefei instanţei de lustraţie destinată consultării documentelor secrete. Nu i s-a permis nici să facă fotocopii, nici să ia notiţe. La finalul şedinţelor desfăşurate în camera de consiliu, o curte de apel, în calitate de primă instanţă de lustraţie, a concluzionat, în decembrie 1999, că reclamantul a făcut o declaraţie mincinoasă şi că acesta a colaborat într-adevăr cu serviciile secrete. Dispozitivul hotărârii a fost notificat reclamantului, însă motivarea, considerată „secretă”, nu a putut fi consultată decât în secret în sala grefei, destinată acestui scop. În februarie 2000, aceeaşi curte de apel, în calitate de instanţă de lustraţie de al doilea grad de jurisdicţie, a respins apelul reclamantului. În urma unui recurs în casaţie, Curtea Supremă a casat hotărârea curţii de apel şi i-a retrimis dosarul cauzei, motivând că cererea reclamantului pentru ascultarea a doi martori suplimentari nu a fost luată în considerare. Tot în 2000, dar mai târziu, directorul serviciului de securitate a statului a anulat confidenţialitatea întregului dosar. În 2001, în urma unei şedinţe publice, curtea de apel a anulat hotărârea şi a retrimis dosarul cauzei la prima instanţă de lustraţie. Printr-o hotărâre pronunţată în urma unor şedinţe desfăşurate parţial în camera de consiliu, instanţa s-a pronunţat din nou că reclamantul a minţit în declaraţia sa privind lustraţia. Acţiunile în justiţie introduse ulterior de reclamant au fost respinse.
În drept – Art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3: Statele care adoptă măsuri în domeniul lustraţiei trebuie să se asigure că persoanele vizate beneficiază de garanţii procedurale complete. Deşi pot exista situaţii în care statul are un interes imperios pentru păstrarea caracterului secret al documentelor datând din timpul fostului regim comunist, acest caz constituie totuşi o excepţie având în vedere intervalul mare de timp scurs de la întocmirea documentelor. Este sarcina Guvernului să dovedească existenţa unui asemenea interes într-o cauză specifică. Un sistem în cadrul căruia rezultatul unui proces [de lustraţie] depinde, în mare măsură, de reconstituirea activităţilor fostelor servicii secrete, în timp ce majoritatea informaţiilor relevante sunt în continuare secrete, iar decizia de declasificare a acestora este de competenţa serviciilor secrete actuale, situează în mod evident persoana respectivă într-o situaţie de dezavantaj net. În speţă, patru factori evidenţiază lipsa unor garanţii corespunzătoare. În primul rând, cel puţin o parte din documentele referitoare la reclamant erau clasate ca „strict secret”, iar competenţa pentru scoaterea lor din această categorie îi aparţinea directorului serviciului de securitate a statului. O astfel de situaţie nu respectă echitatea procedurală. În al doilea rând, chiar dacă reclamantul a putut, după deschiderea procedurii, să consulte dosarul său, acesta a întâmpinat o serie de restricţii: nu putea face fotocopii şi nu putea consulta documentele confidenţiale decât în sala grefei instanţei respective, destinată acestui scop. Toate notiţele trebuiau scrise în carnete speciale, care apoi erau sigilate şi depuse în sala respectivă, neputând fi folosite în faţa instanţei de lustraţie. Reguli similare se aplicau notiţelor luate în timpul şedinţelor, majoritatea acestora din urmă nefiind publice. Aceleaşi restricţii i se aplicau avocatului reclamantului. Deşi caracterul confidenţial al unor documente a fost anulat în decembrie 2000, limitările s-au aplicat în continuare documentelor noi depuse ulterior la dosar. Ţinând seama de miza procedurii de lustraţie pentru reclamant – reputaţia sa şi eventuala interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de 10 ani –, era important pentru acesta să beneficieze de acces liber la dosar, să facă uz nelimitat de notiţele sale şi să obţină copii după documentele relevante. În al treilea rând, se respinge argumentul Guvernului, conform căruia comisarul care reprezenta interesul public era supus aceloraşi restricţii privind accesul la documente confidenţiale în stadiul procesului deoarece, în temeiul dreptului intern, acest comisar avea aceleaşi atribuţii precum un procuror, în special dreptul de a consulta orice document referitor la persoana respectivă care a fost întocmit de fostele servicii de securitate. În al patrulea rând, deşi deciziile din decembrie 1999 şi februarie 2000 au avut o importanţă crucială pentru reclamant – cea de-a doua a determinat pierderea funcţiei sale de parlamentar –, acestuia nu i s-au notificat decât dispozitivele deciziilor, fiind astfel nevoit să meargă să consulte motivările în sala grefei destinate documentelor secrete.
Confidenţialitatea documentelor şi restricţionarea accesului reclamantului la dosar, ca şi situaţia privilegiată de care a beneficiat comisarul care reprezenta interesul public în timpul procedurii, au limitat considerabil capacitatea reclamantului de a contesta acuzaţiile formulate împotriva sa. În consecinţă, procedura de lustraţie şi aplicarea cumulată a regulilor respective l-au supus practic pe reclamant unei sarcini nerealiste, iar principiul egalităţii armelor nu a fost respectat.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy