© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 158
decembrie 2012
Michaud împotriva Franţei – 12323/11
Hotărâre din 6.12.2012 (Secţia a V-a)
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea dreptului la corespondenţă
Respectarea vieţii private
Obligaţia avocaţilor de a raporta orice suspiciuni, apărute în afara exercitării activităţii lor de apărare, cu privire la activităţile ilicite de spălare a banilor de către clienţii lor: lipsa unei încălcări a dispoziţiilor Convenţiei
În fapt – În iulie 2007, Consiliul Național al Barourilor a luat decizia de a adopta un regulament profesional destinat, în special, asigurării punerii în aplicare a obligațiilor inerente profesiei de avocat, în cadrul luptei împotriva spălării banilor, în conformitate cu Directiva europeană 2005/60/CE. Prin urmare, avocații sunt obligați, în anumite circumstanțe, să declare la unitatea națională de informații financiare (Tracfin), sumele de bani ale clienților lor, în legătură cu care bănuiesc că provin dintr-o activitate infracţională precum spălarea banilor. În octombrie 2007, reclamantul, avocat, a sesizat Consiliul de Stat, cu scopul de a anula această decizie. La 23 iulie 2010, recursul său a fost respins.
În drept – Articolul 8: Obligația de a da o declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte, instituită în sarcina avocaților, constituie o ingerință în dreptul lor la respectarea corespondenței, deoarece îi constrânge să furnizeze unei autorități administrative informații referitoare la o altă persoană, pe care le deţin prin natura relațiilor pe care le-au avut cu aceasta. Aceasta constituie, de asemenea, o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții private, care include activitățile profesionale sau comerciale. Desigur, reclamantul nu a trebuit să dea o asemenea declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte, nici să fie sancționat în conformitate cu regulamentul în cauză pentru că ar fi omis să o facă. Cu toate acestea, el poate alege fie să se conformeze regulamentului, atunci când este cazul, fie, în caz contrar, să se expună unor sancțiuni disciplinare care pot merge până la excludere. Astfel, obligația de a da o declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte este o „ingerință permanentă” în exercitarea de către reclamant, în calitatea sa de avocat, a drepturilor garantate de articolul 8 cu privire la respectarea relaţiilor profesionale cu clienții săi.
Obligația de a da o declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte impusă avocaților este prevăzută prin lege, în dispoziţiile Codului monetar și financiar. Legea este accesibilă și clară cu privire la descrierea activităților la care ea se aplică. Ingerința litigioasă are în vedere lupta împotriva spălării banilor și combaterea activităţilor infracţionale conexe, urmărind scopul legitim de apărare a ordinii şi de prevenire a activităţilor infracţionale.
Obligațiile de vigilenţă şi de raportare a unei operaţiuni suspecte rezultă din transpunerea directivelor europene în Codul monetar și financiar, pe care Franța trebuia să o întreprindă în virtutea obligațiilor juridice care decurg din aderarea sa la Uniunea Europeană. Referindu-se la hotărârea Bosphorus Airways, Guvernul consideră că respectarea cerințelor Convenției de către Franţa trebuie prezumată, din moment ce ea n-a făcut decât să execute astfel de obligații, fiind stabilit faptul că Uniunea Europeană acordă drepturilor fundamentale o protecție echivalentă celei garantate prin Convenție. Or, prezenta cauză se distinge de cauza Bosphorus Airways mai ales din două motive. În prezenta cauză, era vorba despre punerea în aplicare de către Franța a directivelor, care angajează statele membre în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, dar le lasă acestora alegerea mijloacelor și a formei. Chestiunea care trebuie clarificată, şi anume dacă, în îndeplinirea obligațiilor sale care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene, Franța dispunea de flexibilitate de natură să împiedice aplicarea prezumției de protecție echivalentă, nu este aşadar irelevantă. În consecinţă, datorită deciziei Consiliului de Stat de a nu proceda la o trimitere preliminară, atât timp cât Curtea de Justiție nu a examinat încă problema referitoare la drepturile protejate de Convenție cu care el era sesizat, acesta a decis fără ca mecanismul internațional relevant de control al respectării drepturilor fundamentale, în principiu echivalent cu cel al Convenției, să poată să-şi exercite atribuţiile în materie. Având în vedere această alegere și miza implicată, prezumția de protecție echivalentă nu se aplică. Prin urmare, aparţine Curții să se pronunțe cu privire la necesitatea ingerinței litigioase în sensul articolului 8 din Convenție.
Curtea nu are nimic de adăugat cu privire la raționamentul Consiliului de Stat, în hotărârea sa din 23 iulie 2010, care, după ce a admis că articolul 8 protejează dreptul fundamental la păstrarea secretului profesional, a decis că instituirea în sarcina avocaților a obligației de a raporta operaţiunile suspecte nu aducea atingere în mod excesiv drepturilor acestora, raportat la interesul general privind lupta împotriva spălării banilor și garanţia pe care o reprezintă excluderea din domeniul său de aplicare a informațiilor primite sau obținute de către avocați în cadrul activităților lor jurisdicționale, precum și a celor primite sau obținute în cadrul unei consultaţii juridice (cu excepția cazurilor în care consilierul juridic are, prin acțiunea sa, un rol activ în spălarea banilor). Secretul profesional al avocaţilor nu este intangibil. Acesta trebuie pus în balanță cu lupta statelor membre împotriva spălării banilor rezultate din activități ilicite susceptibile de a servi la finanțarea unor activități infracţionale. Directivele europene se înscriu în acest sens. Totodată, chiar dacă orice avocat implicat într-o operațiune de spălare a banilor ar fi pasibil de sancţiuni penale, aceasta nu invalidează alegerea de a adăuga dispoziții represive la un mecanism preventiv prin natura sa. În cele din urmă, două elemente sunt decisive în evaluarea proporționalității ingerinței litigioase. Este vorba de faptul că avocații nu sunt supuși obligației de a raporta operaţiunile suspecte decât în două cazuri. În primul rând, atunci când, în cadrul activității lor profesionale, ei participă în numele sau în contul clientului lor la tranzacții financiare sau imobiliare sau acționează în calitate de fidejusor. În al doilea rând, atunci când, tot în contextul activităților lor profesionale, ei își asistă clientul la pregătirea sau la executarea tranzacțiilor privind șase tipuri de operațiuni definite*. Prin urmare, obligația de a raporta operaţiunile suspecte se aplică numai unor activități îndepărtate de misiunea de apărare încredințată avocaților, care constituie fundamentul secretului profesional atașat acestei profesii, similare cu cele exercitate de alți profesioniști supuși acestei cerințe. Este vorba apoi de faptul că legea stabilește un filtru de protecție al secretului profesional: avocații nu comunică declarațiile direct autorității administrative (Tracfin), ci, după caz, Președintelui ordinului avocaţilor de la Consiliul de Stat și Curtea de casaţie sau decanului baroului în cadrul căruia sunt înscriși. Astfel, împărtăşit cu un profesionist supus nu doar acelorași reguli deontologice dar şi ales de colegii săi pentru a asigura respectarea acestora, secretul profesional nu este alterat. Aceștia din urmă nu transmit către Tracfin declaraţia de raportare a unei operaţiuni suspecte decât după ce s-au asigurat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de Codul monetar și financiar.
Aşadar, pusă astfel în aplicare și având în vedere scopul legitim urmărit și importanța deosebită a acestuia într-o societate democratică, obligația de a raporta operaţiunile suspecte nu afectează în mod disproporționat secretul profesional al avocaților.
Concluzia: lipsa unei încălcări (unanimitate).
(A se vedea Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Şirketi împotriva Irlandei [GC], nr. 45036/98, 30 iunie 2005, Nota de informare nr. 76)
* Aceste operațiuni sunt: 1) cumpărarea și vânzarea de bunuri imobile sau fonduri de comerț; 2) gestionarea de fonduri, titluri sau alte active aparținând clientului; 3) deschiderea de conturi bancare, conturi de economii sau de titluri; 4) organizarea aporturilor necesare pentru crearea de societăţi; 5) constituirea, gestionarea şi conducerea societăților; 6) constituirea, gestionarea şi conducerea de fonduri fiduciare de drept străin sau orice altă structură similară.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a drepturilor omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu angajează Curtea.
Apăsaţi aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa Curţii
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy