© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 175
Iunie 2014
Mennesson împotriva Franței - 65192/11
Hotărârea din 26 iunie 2014 [Secția a V-a]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Respectarea vieții private
Refuz de a recunoaște în dreptul francez o legătură de filiație stabilită în mod legal în Statele Unite între copii născuți dintr-o gestație pentru altul (GPA) și cuplul ce a recurs la această metodă: încălcare
[Rezumatul de față privește în egală măsură și hotărârea Labassee împotriva Franței, nr. 65941/11, 26 iunie 2014]
În fapt – Reclamanții din prima cauză sunt soții Mennesson, cetățeni francezi, precum și domnișoarele Mennesson, cetățene americane, gemene născute în 2000. Reclamanții din cea de-a doua cauză sunt soții Labassee, cetățeni francezi, precum și Juliette Labassee, cetățeană americană născută în 2001.
Din cauza infertilității doamnelor Mennesson și Labassee, părinții reclamanți au recurs la gestația pentru altul (GPA) în Statele Unite ale Americii prin implantarea de embrioni în uterul unei alte femei, obținuți din gameții domnului Mennesson într-un caz și ai domnului Labassee în celălalt. Astfel s-au născut gemenele Mennesson și Juliette Labassee (copiii reclamanți). Hotărârile judecătorești pronunțate în California, în prima cauză și, respectiv, în Minnesota în cea de-a doua, indică faptul că soții Mennesson sunt părinții gemenelor și că soții Labassee sunt părinții Juliettei.
Suspectând că ar fi vorba despre cazuri de GPA, autoritățile franceze au refuzat să transcrie certificatele de naștere în registrele de stare civilă franceze. În cauza Mennesson, transcrierea a fost totuși efectuată la solicitarea parchetului, care i-a chemat ulterior în judecată pe soți pentru anularea transcrierii. În cauza Labassee, soții nu au contestat refuzul de transcriere. Ei au încercat să obțină recunoașterea raportului de filiație pe calea posesiei de stat. Au obținut un „act de notorietate” („acte de notoriété”)– un act eliberat de un judecător și care constată statutul de fiu sau de fiică, cu alte cuvinte, starea de fapt care indică legătura de filiație – dar parchetul a refuzat să consemneze mențiunea respectivă în registrul de stare civilă; prin urmare, ei s-au adresat instanțelor judecătorești.
Acțiunile reclamanților au fost respinse cu titlu definitiv de către Curtea de Casație în 2011 pe motiv că astfel de transcrieri sau consemnări ar face ca o convenție de GPA să producă efecte, ea fiind nulă absolut pentru cauze de ordine publică, în temeiul Codului civil francez. Ea a considerat că nu avusese loc o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, întrucât o astfel de anulare nu îi priva pe copii de filiația maternă și paternă recunoscută de dreptul din California sau din Minnesota și nici nu îi împiedica să trăiască în Franța alături de soții Menneson și Labassee.
În drept – Articolul 8: A existat o ingerință în exercitarea dreptului garantat de articolul 8 sub aspectul „vieții de familie” și al „vieții private”. Măsurile ce au făcut obiectul plângerilor aveau o bază în dreptul intern și legea în cauză era accesibilă justițiabililor și previzibilă.
Refuzul Franței de a recunoaște un raport de filiație între copiii născuți în străinătate dintr-o GPA și părinții de intenție își are baza în dorința de a descuraja cetățenii proprii de la a recurge, în afara teritoriului național, la o metodă de procreație interzisă pe teritoriul său, cu scopul protejării copiilor și a mamei purtătoare. Prin urmare, ingerința litigioasă urmărea două scopuri legitime, și anume „protecția sănătății” și „protecția drepturilor și libertăților altora”.
Nu există un consens la nivelul Europei nici asupra legalității GPA și nici în privința recunoașterii juridice a raportului de filiație între părinții de intenție și copiii astfel concepuți în străinătate. Această lipsă de consens reflectă faptul că recurgerea la GPA ridică întrebări de ordin etic sensibile. Statelor trebuie, prin urmare, să li se acorde o marjă largă de apreciere în ceea ce privește deciziile luate în materia GPA. Cu toate acestea, marja de apreciere trebuie redusă atunci când este vorba despre legătura de filiație, întrucât ea implică un aspect esențial al identității persoanelor. În plus, Curții îi revine sarcina de a cerceta dacă a fost realizat un just echilibru între interesele Statului și cele ale persoanelor direct interesate, ținând cont în special de principiul fundamental conform căruia, ori de câte ori este implicat un copil în cauză, interesul superior al acestuia trebuie să primeze.
a) Cu privire la dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie – Lipsa recunoașterii în dreptul francez a raportului de filiație între reclamanți le afectează viața familială pe mai multe planuri. Reclamanții sunt nevoiți să prezinte actele de stare civilă americană – netranscrise – însoțite de o traducere legalizată ori de câte ori accesul la un drept sau un serviciu necesita dovada raportului de filiație. Mai mult, copiilor reclamanți nu le-a fost recunoscută încă naționalitatea franceză, ceea ce are consecințe asupra deplasărilor familiei și este de natură a da naștere unor îngrijorări legate de dreptul de sejur în Franța al copiilor reclamanți după vârsta majoratului și, prin urmare, de stabilitatea celulei familiale. La toate acestea se adaugă și nesiguranța privind continuarea vieții de familie în eventualitatea decesului unui reclamant tată genetic sau a separării cuplului.
Cu toate acestea, indiferent de importanța riscurilor potențiale la adresa vieții familiale a reclamanților, Curtea apreciază că ea trebuie să se edifice prin raportare la obstacolele concrete pe care aceștia au trebuit efectiv să le depășească, ca urmare a lipsei recunoașterii în dreptul francez a legăturii de filiație între reclamanții tați biologici și copiii reclamanți. Or, reclamanții nu pretind că dificultățile evocate au fost insurmontabile și nu dovedesc că imposibilitatea de a obține în dreptul francez recunoașterea unui raport de filiație îi împiedică să beneficieze în Franța de dreptul la respectarea vieții lor de familie. În acest sens, ei au putut să se stabilească în Franța la scurt timp după nașterea copiilor reclamanți, sunt în măsură să trăiască împreună în condiții în general similare celor în care trăiesc celelalte familii și nu se poate considera că există un risc ca autoritățile să decidă separarea lor pe motivul situației lor în lumina dreptului francez.
În plus, pentru a respinge pretențiile reclamanților formulate în temeiul Convenției, Curtea de Casație nu a omis efectuarea unei examinări a situației concrete, întrucât judecătorii au apreciat, implicit dau necesar, că dificultățile de ordin practic cu care reclamanții se puteau confrunta în viața lor de familie în lipsa recunoașterii în dreptul francez a raportului stabilit între ei în străinătate nu ar depăși limitele impuse de respectarea articolului 8 din Convenție.
Astfel, ținând cont, pe de o parte, de efectele concrete ale lipsei de recunoaștere în dreptul francez a legăturii de filiație între reclamanți la nivelul vieții lor familiale și, pe de altă parte, de marja de apreciere de care dispune Statul pârât, situația ce rezultă din hotărârea Curții de Casație face ca în speță să se realizeze un just echilibru între interesele reclamanților și cele ale Statului, în ceea ce privește dreptul lor la respectarea vieții de familie.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
b) Cu privire la dreptul copiilor reclamanți la respectarea vieții lor private – Autoritățile franceze, deși cunoscând faptul că copiii reclamanți au fost identificați în altă parte ca fiind copiii reclamanților părinți de intenție, le neagă acest statut în ordinea juridică franceză. O astfel de contradicție aduce atingere identității lor în cadrul societății franceze. În plus, chiar dacă articolul 8 din Convenție nu garantează un drept de a obține o anumită naționalitate, rămâne un fapt stabilit că naționalitatea constituie un aspect al identității persoanei. Or, deși tatăl lor biologic este cetățean francez, copiii reclamanți se confruntă cu o incertitudine îngrijorătoare față de posibilitatea de a obține recunoașterea naționalității franceze. O astfel de situație este de natură a afecta în mod negativ definirea propriei lor identități. Mai mult, faptul de a nu fi identificați în dreptul francez ca fiind copiii reclamanților părinți de intenție are consecințe asupra dreptului copiilor reclamanți la succesiunea acestora.
Curtea înțelege că Franța poate urmări să-și descurajeze propriii cetățeni de la a recurge în străinătate la o metodă de procreație interzisă pe teritoriul său. Totuși, din cele ce preced reiese că efectele nerecunoașterii în dreptul francez a legăturii de filiație între copiii astfel concepuți și părinții de intenție nu se restrâng doar la situația acestora din urmă, care au optat singuri pentru modalitățile de procreație ce le sunt reproșate de către autoritățile franceze: ele se repercutează și asupra situației copiilor, al căror drept la respectarea vieții private, care presupune ca orice persoană să-și poată determina substanța identității sale, inclusiv filiația, este afectat de o manieră semnificativă. Prin urmare, se ridică o problemă serioasă de compatibilitate a acestei situații cu interesul superior al copiilor, a cărui respectare trebuie să primeze în luarea oricărei decizii în privința lor.
Această analiză capătă un contur special atunci când, așa cum este cazul în speță, unul dintre părinții de intenție este și părintele biologic al copilului. Având în vedere importanța filiației biologice ca element al identității fiecărei persoane, nu se poate susține că este în interesul unui copil ca acesta să fie privat de o legătură juridică de așa natură, atâta timp cât realitatea biologică a acestei legături este stabilită și copilul și părintele în cauză solicită recunoașterea ei deplină. Or, nu numai că legătura de filiație dintre copiii reclamanți și tatăl lor biologic nu a fost recunoscută cu ocazia cererii de înregistrare a certificatelor de naștere, ci și consacrarea sa pe calea unei recunoașteri de paternitate sau a unei adopții ori prin efectul posesiei de stat ar fi contrară prohibiției stabilite în acest sens prin jurisprudența Curții de Casație. Curtea Europeană estimează, ținând cont de consecințele acestei restricții serioase asupra identității și dreptului la respectarea vieții private a copiilor reclamanți, că prin împiedicarea pe această cale atât a recunoașterii, cât și a stabilirii în dreptul intern a legăturii lor de filiație față de tatăl lor biologic, Statul pârât a depășit limitele permisibile ale marjei sale de apreciere. Ținând cont și de importanța ce trebuie acordată interesului copilului atunci când se pun în balanță interesele concurente din speță, a existat o încălcare a dreptului copiilor reclamanți la respectarea vieții lor private.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 5 000 EUR fiecărui copil reclamant în parte pentru prejudiciu moral.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy