CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIUNEA A 4-A
Cauza Meriakri contra Moldovei
(cererea nr. 53487/99)
HOTĂRÂRE
(de radiere a cererii de pe rol)
Strasbourg
1 martie 2005
DEFINITIVĂ
06/07/2005
Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate constitui subiectul unei revizuiri editoriale.
În cauza Meriakri contra Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuând într-o Cameră compusă din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte,
Dl J. Casadevall,
Dl G. Bonello,
Dl R. Maruste,Dl S. Pavlovschi,
Dl L. Garlicki,
Dl J. Borrego Borrego, judecători,
şi Dl M. O'Boyle, grefier,
Deliberând cu uşile închise la 1 februarie 2005,
Pronunţă următoarea hotărâre care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea nr. 53487/99 depusă împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu prevederile articolul 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare – Convenţia) de către un cetăţean al Republicii Moldova, domnul V. Meriakri (în continuare – reclamantul), la 28 aprilie 1999.
2. Reclamantul, căruia de altfel i-a fost acordată asistenţă legală din partea Curţii, a fost reprezentat de către domnul A. Tănase, avocat din municipiul Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (în continuare – Guvernul) a fost reprezentat de către Agentul său, domnul V. Pârlog.
3. În cererea sa, reclamantul s-a plâns de imixtiunea din partea administraţiei instituţiei penitenciare în dreptul său la respectarea corespondenţei cu Curtea precum şi, cu alte autorităţi naţionale, invocând în substanţă încălcarea prevederilor articolului 8 al Convenţiei.
4. Cererea a fost repartizată secţiunii a IV-a a Curţii (Regula 52 § 1 a Regulamentului Curţii). În cadrul acestei secţiuni, Camera care a examinat cererea respectivă (articolul 27 § 1 al Convenţiei) a fost constituită în conformitate cu Regula 26 § 1.
5. Printr-o decizie din 6 mai 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă.
6. Atât reclamantul cât şi Guvernul au prezentat observaţii asupra fondului cauzei (Regula 59 § 1). Suplimentar, ambele părţi au prezentat propuneri de reglementare amiabilă grefierului (articolul 38 § 1 (b) al Convenţiei). Nu s-a ajuns la nici un acord comun.
7. Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003, Guvernul a cerut Curţii să radieze cererea respectivă de pe rolul său, anexând textul unei declaraţii care a avut drept scop soluţionarea problemelor invocate de către reclamant în cererea sa. Reclamantul a prezentat observaţii scrise cu privire la propunerea înaintată de către Guvern, iar acesta din urmă a prezentat replica sa la observaţiile reclamantului. ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
8. Reclamantul s-a născut în anul 1952 şi locuieşte în or. Cricova, mun. Chişinău.
9. La 5 martie 1997 el a fost arestat fiind acuzat de complicitate la comiterea infracţiunii de tâlhărie în scopul sustragerii averii proprietarului. La 22 iulie 1997 Judecătoria sectorului Buiucani a condamnat reclamantul, recidivist deosebit de periculos, la 12 ani privaţiune de libertate pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în scopul sustragerii averii proprietarului, sentinţă care urma să fie ispăşită într-o instituţie penitenciară cu regim sever. Reclamantul a depus o cerere de apel împotriva hotărârii respective.
10. La 20 noiembrie 1997 Tribunalul municipiului Chişinău a respins apelul ca fiind nefondat menţinând decizia primei instanţe. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. În urma audierilor verbale din 12 februarie 1998, Curtea de Apel, printr-o hotărâre definitivă, a respins recursul menţinând decizia Tribunalului municipiului Chişinău.
11. La 28 aprilie 1999, reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 2 august 1999, el a scris Curţii, care i-a solicitat acestuia mai multe documente, o scrisoare la care a anexat cererea adresată administraţiei instituţiei penitenciare la 16 iulie 1999, prin care solicita, printre altele, copiile plângerilor pe care el le-a adresat Procuraturii municipiului Chişinău şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova precum şi răspunsurile primite. Pe textul cererii respective cineva a scris:
“Unităţii speciale. Pentru întreprinderea acţiunilor de rigoare. 17 iulie 1999”,
iar pe verso era o listă, scrisă nu de mâna reclamantului a 11 plângeri pe care acesta le-ar fi adresat diverselor autorităţi naţionale. Reclamantul de asemenea a transmis Curţii a scrisoare adresată lui la 20 aprilie 1999 de către Misiunea OSCE în Republica Moldova. Scrisoarea respectivă cuprindea mai multe ştampile, fapt care indica că aceasta a trecut pe la numeroase oficii în perioada 5 mai – 25 iunie 1999. Conform celor spuse de către reclamant, scrisoarea i-a fost adusă la 1 iulie 1999.
12. În scrisoarea sa adresată Curţii la 4 octombrie 1999, reclamantul în mod explicit s-a plâns de faptul că această scrisoare a fost deschisă de către administraţia instituţiei penitenciare, solicitând Curţii să ordone Directorului Unităţii Speciale să nu mai deschidă şi verifice scrisorile adresate lui. Reclamantul a remis Curţii o scrisoare din 2 septembrie 1999 de la Grefa Curţii, pe care a fost aplicat:
“Numărul de intrare 374, la 10 septembrie 1999”,
împreună cu o notă scrisă de mână care cuprindea următoarele:
“Unitatea Specială. Primită la 10 septembrie 1999”.
Reclamantul a informat Curtea despre primirea scrisorii respective la 22 septembrie 1999.
13. La 15 martie 2001 reclamantul a remis Curţii scrisoarea acesteia adresată lui, care datează din 9 februarie 2001, pe care a fost aplicat:
“Numărul de intrare 77, din 22.02”.
Cineva de asemenea a scris pe textul scrisorii:
“Unitatea specială. 22.02.2001”.
14. Într-o scrisoare datată din 2 septembrie 2001, reclamantul s-a plâns de faptul că în jur de 80 de pagini ale documentelor transmise lui de către Curte i-au fost transmise de către administraţia penitenciarului într-un plic deschis.
15. La 10 iunie 2002 reprezentantul reclamantului a transmis Curţii o copie a unei scrisori adresate acestuia de către reclamant care data din 4 decembrie 2001, prin care acesta solicita o întrevedere cu reprezentantul său. Scrisoarea a fost transmisă la 7 decembrie 2001, fiind însoţită de o notă scrisă din partea Directorului penitenciarului, pe care era aplicat numărul de înregistrare, precum şi următoarea inscripţie:
“Transmitem petiţia condamnatului Meriakri Victor Gheorghe deţinut în penitenciarul OŞC 29/15 din Cricova. Anexa – 4 pagini”.
16. Reclamantul a fost eliberat din penitenciar la 11 noiembrie 2004, ca urmare a unei legi de amnistie generală adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova.
II. DREPT INTERN PERTINENT
A. Legislaţia în vigoare la momentul pretinselor încălcări
17. Articolul 30 al Constituţiei prevede o garanţie generală a secretului corespondenţei în următorii termeni:
“(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace de comunicare”.
18. Acest principiu a fost restrâns în privinţa deţinuţilor. Dispoziţii speciale cu privire la secretul corespondenţei condamnaţilor sunt înserate în Codul de executare a sancţiunilor de drept penal (în continuare - “Codul de executare”), potrivit cărora:
Articolul 14
“(1) Condamnatul beneficiază de drepturi stabilite de legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal în funcţie de tipul pedepsei şi de restricţia drepturilor impuse condamnatului prin sentinţă a instanţei judecătoreşti.
(2) Condamnatul are dreptul:
(c) să dea explicaţii şi să poarte corespondenţă, să adreseze propuneri, cereri şi reclamaţii în limba maternă, iar în caz de necesitate să se folosească de serviciile unui traducător.”
Articolul 73
“(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze scrisori şi telegrame într-un număr nelimitat.
(2) Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită ... este supusă controlului sau cenzurii. Cererea adresată avocatului parlamentar din partea unei persoane aflate într-un loc de detenţiune nu va fi controlată de administraţia penitenciarului şi va fi trimisă adresantului în decurs de 24 de ore (amendat prin Legea nr. 18-XII din 14 mai 1998).
(4) Propunerile, cererile şi reclamaţiile adresate organelor de drept ierarhic superioare se expediază destinatarului în cel mult 3 zile.”
19. Codul de Procedură Penală (“CPP”) statua în articolul 383:
“(2) ... pachetele cu provizii şi coletele sosite pe numele lor, sunt supuse controlului, iar corespondenţa – cenzurii ...”
20. Legea nr. 1226 din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă prevedea o dispoziţie similară pentru persoanele arestate preventiv (articolul 12):
Articolul 18 al aceleiaşi legi prevedea:
“(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Plângerile, cererile şi scrisorile adresate procurorului nu sunt supuse controlului, urmând a fi expediate la destinaţie în 24 de ore de la depunerea lor.”
21. Norme mai detaliate în privinţa aplicării sistemului de cenzură persoanelor condamnate se conţineau în Hotărârea Guvernului nr. 923 din 20 decembrie 1994 privind aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi:
“(18) ... Scrisorile se pun în cutiile poştale sau se transmit reprezentanţilor administraţiei în plicuri deschise. ...
(19) ... Propunerile, cererile şi plângerile ce conţin expresii obscene, inclusiv cu caracter calomniator, ce jignesc onoarea şi demnitatea colaboratorului instituţiei, nu se expediază destinatarului. Asemenea scrisori se anexează la dosarul personal, iar expeditorilor li se aplică pedepse disciplinare.”
B. Modificări ale legislaţiei
22. De la momentul pretinsei imixtiuni, legislaţia privind cenzura corespondenţei condamnaţilor a fost modificată.
O primă reformă a fost introdusă prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 122 din 8 aprilie 2002, care asigura deţinuţilor secretul anumitei corespondenţe:
“(1) Orice corespondenţă a persoanelor deţinute cu avocatul parlamentar, Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, avocatul său nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie transmisă adresatului în termen de 24 de ore de la depunere sau primire.”
23. Această excepţie de la regula generală a fost lărgită pe parcursul anului prin Legea nr. 1430 din 7 noiembrie 2002, în vigoare la 3 decembrie 2002. Prin Legea respectivă a fost exclus alineatul 4 al articolului 73 al Codului de executare (vezi paragraful 18 de mai sus) şi a fost modificat alineatul 2 al articolului 73 în felul următor:
“(2) Corespondenţa condamnaţilor, expediată sau primită (...) este supusă controlului sau cenzurii, cu excepţia corespondenţei cu organele de drept, cu avocaţii lor, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decursul de 24 de ore de la depunere sau primire.”
Legea nr. 1430 a modificat de asemenea şi alineatul 2 al articolului 18 al Legii nr. 1226 (vezi paragraful 20 de mai sus), care prevede:
“(2) Plângerile, cererile şi scrisorile preveniţilor, inclusiv ale inculpaţilor, se controlează de către administraţia locului de arest preventiv. Corespondenţa prevenitului cu procurorul, cu avocatul său, cu organele naţionale şi internaţionale legal constituite care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nu poate fi supusă controlului sau cenzurii şi urmează să fie expediată sau transmisă destinatarului în decursul de 24 de ore de la depunere sau primire.”
24. La 12 iunie 2003 alineatul 2 al articolului 383 al CPP (vezi paragraful 19 de mai sus) a fost anulat şi potrivit Legii nr. 206 din 29 mai 2003, în vigoare la 18 iulie 2003, corespondenţa preveniţilor şi inculpaţilor nu este supusă cenzurii (vezi paragraful 20 de mai sus).
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
25. Reclamantul se plânge de imixtiunea exercitată de către administraţia instituţiei penitenciare în dreptul său la respectarea corespondenţei adresate Curţii, cu avocatul său precum şi, cu alte autorităţi naţionale. Curtea consideră că această plângere cade sub incidenţa articolului 8 al Convenţiei, care prevede următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
26. Printr-o scrisoare care datează din 28 octombrie 2003 Guvernul a informat Curtea despre propunerile de soluţionare a respectivului caz prin următoarele măsuri:
- achitarea reclamantului a echivalentului (la rata de schimb existentă la momentul depunerii cererii) a 890 Euro (14 000 lei moldoveneşti), în calitate de compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat lui în urma acţiunilor de imixtiune din partea administraţiei penitenciarului în corespondenţa reclamantului adresate Curţii şi cu avocatul său. Guvernul a menţionat la acest capitol că salariul minim lunar în Republica Moldova constituia 100 de lei moldoveneşti;
- adresarea unei scuze oficiale reclamantului pentru faptul că administraţia penitenciarului nu a respectat dreptul său la secretul corespondenţei;
- armonizarea cadrului legal naţional la criteriile Convenţiei în partea ce ţine de drepturile persoanelor condamnate la confidenţialitatea corespondenţei lor adresate Curţii şi cu alte instituţii de drept.
Guvernul a declarat că el deja a modificat legislaţia pertinentă, cu scopul de a acorda un nivel mai mare de protecţie a drepturilor deţinuţilor (vezi paragrafele 22 – 24 supra). Deoarece reclamantul a refuzat să accepte propunerile menţionate mai sus, Guvernul a solicitat Curţii să radieze de pe rolul său cererea respectivă, în conformitate cu prevederile articolului 37 al Convenţiei.
27. În replica sa, reclamantul a solicitat Curţii să respingă propunerea Guvernului. Reclamantul a declarat că oferta de 14 000 de lei moldoveneşti a fost prea mică, cu toate că salariul minim constituia 100 de lei moldoveneşti, iar „coşul minim de consum” care reprezintă suma lunară necesară unei persoane pentru a supravieţui era în octombrie 2003 de 1 269 lei moldoveneşti. Mai mult, modificările introduse în legislaţia naţională, au fost insuficiente, deoarece, deşi cenzura corespondenţei deţinutului cu avocatul său, cu autorităţile de ocrotire a normelor de drept precum şi, cu instituţii naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului a fost interzisă, orice altă corespondenţă în continuare constituia obiectul cenzurii obligatorii, fără nici o restricţie, fiind reţinută pentru 72 de ore.
28. Curtea notează că părţile nu s-au înţeles asupra condiţiilor de reglementare amiabilă a cauzei (vezi paragraful 6 de mai sus). La fel Curtea reaminteşte că, în conformitate cu articolul 38 § 2 al Convenţiei, negocierile de reglementare amiabilă sunt confidenţiale. Regula 62 § 2 a Regulamentului Curţii prevede în continuare că nici o comunicare scrisă sau verbală, la fel ca şi nici o ofertă sau concesie făcută în cadrul încercării de încheiere a unei reglementări amiabile nu trebuie să fie înaintată în cadrul procedurii contencioase.
Prin urmare, Curtea se va pronunţa în baza declaraţiei făcute de către Guvernul Republicii Moldova în afara cadrului negocierilor de reglementare amiabilă la 28 octombrie 2003.
29. Curtea reaminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că Înalta Curte poate la orice etapă a examinării cauzei să decidă radierea cererii de pe rolul său atunci cînd circumstanţele cauzei duc la una din următoarele concluzii specificate în punctele (a), (b) sau (c) ale primului paragraf al articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) prevede că:
“Curtea poate hotărî radierea unei cereri de pe rol atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede că:
“Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere”.
30. Curtea notează că a specificat într-un număr de cazuri natura şi întinderea obligaţiilor statului reclamat cu privire la confidenţialitatea corespondenţei deţinuţilor (vezi, printre altele, Silver şi alţii c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre din 25 martie 1983, Seria A, nr. 67; Campbell şi Fell c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre din 28 iunie 1984, Seria A nr. 80; McCallum c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre din 30 august 1990, Seria A nr. 183; Campbell c. Regatului Unit al Marii Britanii, hotărâre din 25 martie 1992, Seria A nr. 233; Petra c. României, nr. 27273/95, Rapoarte ale hotărârilor şi deciziilor 1998-VII; Niedbala c. Poloniei, nr. 27915/95, hotărâre din 4 iulie 2000 (nepublicată); Rehbock c. Sloveniei, nr. 29462/95, Rapoarte 2000 - XI; Poltoratskiy c. Ucrainei, nr. 38812/97, Rapoarte 2003-V).
31. Curtea a examinat atent condiţiile inserate în declaraţia Guvernului. Luând în consideraţie natura declaraţiei făcute de către Guvern, scopul şi întinderea numeroaselor angajamente cuprinse în aceasta, la fel şi suma compensaţiei propuse (care este corespunzătoare comparativ cu sumele acordate în cazurile sus menţionate), Curtea nu mai consideră justificată examinarea cererii (articolul 37 § 1 (c)) (vezi, mutatis mutandis, Tahsin Acar c. Turciei, [CM], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI; precum şi Haran c. Turciei, nr.25754/94, hotărâre din 26 martie 2002).
32. Mai mult, ţinând cont, în special, de jurisprudenţa clară şi vastă în acest domeniu (la care s-a făcut referire supra), pentru asigurarea respectării drepturilor omului în sensul Convenţiei şi a Protocoalelor sale nu este necesară continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
33. La radierea unei cereri de pe rolul său, Curtea poate decide acordarea cheltuielilor de judecată (Regula 43 § 4 al Regulamentului Curţii). În prezentul caz, luând în consideraţie natura relativ complexă a problemelor pe care respectiva cerere le-a implicat, la fel ca şi volumul de muncă efectuat de către reprezentantul reclamantului, Curtea decide să acorde în calitate de costuri şi cheltuieli suma de 2000 EURO.
34. În sfârşit, Curtea reaminteşte că în conformitate cu Regula 43 § 3 a Regulamentului Curţii, hotărârea respectivă va fi transmisă Comitetului de Miniştri pentru ca acesta să supravegheze executarea angajamentelor asumate de către Guvern. În cazul în care Guvernul nu va achita sumele prevăzute de paragrafele 26 şi 33 în decurs de trei luni de la data pronunţării hotărârii respective, va fi achitată o rată a dobânzii egală cu rata minimă a Băncii Centrale Europene pentru întreaga perioadă de neachitare la care se vor aduna trei procente.
35. Prin urmare, cererea este radiată de pe rolul Curţii.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
Ţine cont de termenii prevăzuţi în declaraţia Guvernului reclamat precum şi, modalităţile de asigurare a îndeplinirii angajamentelor asumate în aceasta (Regula 44 § 2 a Regulamentului Curţii);Decide să radieze cererea respectivă de pe rolul Curţii în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei; Declară
a) ca statul reclamat să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, 2000 EURO (două mii euro) în calitate de costuri şi cheltuieli;
b) că de la data expirării celor trei luni sus menţionate, în cazul neachitării sumelor respective, va fi achitată o rată a dobânzii egală cu rata minimă a Băncii Centrale Europene la care să se adune trei procente.
Publicată în limba engleză şi notificată în scris la 1 martie 2005, în conformitate cu Regula 77 §§ 2 şi 3 a Regulamentului Curţii.
Michael O'BOYLE, Nicolas Bratza,
Grefier Preşedinte
.
Full & Egal Universal Law Academy