© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
M.K. v. Grecia - 51312/16
Hotărârea din 1.2.2018 [Secția I]
Articolul 8
Obligații pozitive
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Neexecutarea de către un tată grec a hotărârii judecătorești de atribuire a custodiei unui copil către mama sa din Franța: nicio încălcare
În fapt – Prezenta cauză are în vedere imposibilitatea reclamantei, cetățean român, divorțată de soțul ei grec, care locuiește și lucrează în Franța, de a-și recăpăta unul dintre fiii a cărui custodie i-a fost încredințată în mod definitiv de către tribunalele grecești, printr-o hotărâre din septembrie 2015. Această imposibilitate se datorează refuzului tatălui de a-i întoarce copilul.
În drept – Articolul 8: Neexecutarea hotărârii de atribuire a dreptului de custodie a privat-o pe mamă de prezența fiului ei și a constituit, așadar, o ingerință în exercițiul dreptului de respectare a vieții de familie a reclamantei.
Din cauza caracterului definitiv al hotărârii, autorităților judiciare, ca și autorităților administrative și asistenților sociali, le revenea să întreprindă măsuri de natură să favorizeze executarea acesteia. După sesizarea procurorului de către mamă în iulie 2016, acesta din urmă a identificat locul aflării tatălui, pentru a pune în executare hotărârea tribunalului. Însă identificând locul aflării sale, autoritățile au constatat că copilul dorea să rămână la acesta, unde locuia împreună cu fratele, și că se simțea mai în siguranță cu ei. În septembrie 2016, copilul și-a reiterat dorința de a rămâne în Grecia, în fața unui psiholog de la clinica psihiatrică.
Articolul 7 din Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii obligă autoritățile centrale ale statelor membre să coopereze și să promoveze colaborarea dintre autoritățile competente ale statelor lor, pentru a asigura întoarcerea voluntară a copilului sau pentru facilitarea unei soluții amiabile. Totuși, având în vedere circumstanțele cazului și în special relațiile conflictuale acute dintre reclamantă și fostul ei soț, precum și faptul că aceasta își avea reședința în Franța, autoritățile puteau favoriza cu greu modalitatea cooperării și a negocierii între părinți, sau pe cea a medierii susținute de Recomandarea nr. R (98) 1 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei privind medierea familială. Mai mult, copilul a împlinit vârsta la care are discernământ, iar voința sa clar exprimată de a rămâne în Grecia nu putea decât să cântărească greu în alegerile pe care le aveau la dispoziție autoritățile. Totuși, interesul superior al copilului se opune, de regulă, măsurilor coercitive întreprinse împotriva sa. Mai mult, articolul 13 din Convenția de la Haga prevede că autoritatea judiciară sau administrativă poate refuza, de asemenea, dispunerea întoarcerii copilului în cazul în care constată că acesta nu este de acord și că a atins vârsta și gradul de maturitate potrivite pentru a se ține cont de această opinie. Făcând trimitere la acest articol, Regulamentul Bruxelles II bis* îi lasă statului solicitat posibilitatea de ține cont de interesele copilului, ceea ce autoritățile grecești au și făcut în acest caz.
În orice caz, autoritățile grecești par să fi acționat, în afară de respectarea cerințelor articolului 8, în spiritul Convenției de la Haga și a Regulamentului Bruxelles II bis. În această privință, nu trebuie ignorat faptul că hotărârea din 2015 s-a bazat pe elemente care datau înainte de 2013, când același judecător de caz a fixat domiciliul copilului în Franța. Hotărârea nu a avut în vedere faptul că copilul avea un frate care rămăsese în Grecia, precum și legătura foarte puternică ce îl lega de acesta. Cu alte cuvinte, hotărârea nu a avut în vedere situația familială în întregul ei. Mai mult, situația de pe parcursul tuturor acestor ani a evoluat în mod radical până la punctul la care copilul nu mai voia să-și urmeze mama în Franța și și-a exprimat dorința de a rămâne cu fratele și cu tatăl său, cu care se simțea în siguranță.
Totuși, voința exprimată de un copil cu suficient discernământ reprezintă un element-cheie care trebuie avut în vedere pe întreg parcursul procedurilor judiciare sau administrative care îl vizează.
Având în vedere cele menționate mai sus, precum și marja de apreciere de care beneficiază statul reclamat în această materie, Curtea a conchis că autoritățile grecești au întreprins măsuri care pot fi considerate rezonabile pentru a se conforma cu obligațiile lor pozitive care decurg din articolul 8 din Convenție.
Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).
(Vezi și fișa tematică referitoare la Răpirea internațională de copii)
* Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 referitor la competența, recunoașterea și executarea deciziilor în materie matrimonială și în materie de responsabilitate parentală.
Full & Egal Universal Law Academy