©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii – Nr. 157
Noiembrie 2012
Mocanu şi alţii împotriva României - 10865/09, 32431/08 şi 45886/07
Hotărârea din 13.11.2012 [Secţia a III-a]
Art. 2
Art. 2 § 1
Anchetă eficientă
Lipsa unei anchete efective cu privire la decesul unei persoane în timpul manifestaţiilor din iunie 1990 împotriva regimului românesc aflat la putere: încălcare
În fapt – În luna iunie 1990, guvernul român a luat măsuri pentru a pune capăt ocupării, timp de câteva săptămâni, a Pieţei Universităţii de către manifestanţi care protestau împotriva regimului aflat la putere. La 13 iunie 1990, forţele de ordine au intervenit şi au arestat numeroşi manifestanţi, ceea ce a avut ca efect amplificarea manifestaţiilor. Armata a fost trimisă în zonele sensibile; s-au tras focuri de armă din Ministerul de Interne, care era încercuit de manifestanţi, domnul Velicu-Valentin Mocanu, soţul primei reclamante, fiind împuşcat mortal în cap. Ancheta penală privind această represiune a început în 1990, în cadrul unui număr foarte mare de dosare individuale, care au fost ulterior conexate şi transferate Parchetului Militar în 1997. Ancheta desfăşurată de acesta a fost încetinită şi întreruptă de o serie de incidente procedurale, astfel încât, în iulie 2011, procedura privind decesul soţului primei reclamante nu se încheiase încă.
În drept - art. 2 (aspect procedural): La scurt timp după evenimentele din iunie 1990, s-a deschis din oficiu o anchetă. Competenţa ratione temporis a Curţii nu îi permite să ia în considerare decât perioada ulterioară datei de 20 iunie 1994, data intrării în vigoare a Convenţiei în privinţa României. În 1994, cauza era pendinte în faţa Parchetului Militar. Ancheta a fost încredinţată procurorilor militari care erau, la fel ca unii dintre acuzaţi, militari supuşi principiului subordonării ierarhice. Lacunele anchetei au fost constatate de înseşi autorităţile naţionale. Cu toate acestea, ancheta ulterioară nu a reuşit să remedieze aceste carenţe. În ceea ce priveşte obligaţia de a introduce în procedură rudele victimelor, prima reclamantă a fost informată cu privire la evoluţia anchetei abia în anul 2000; aceasta a fost audiată prima dată de procuror în 2007, adică la aproape şaptesprezece ani de la evenimente; iar după decizia definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 decembrie 2007, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la parchet, aceasta nu a mai fost informată cu privire la evoluţia anchetei. Prin urmare, interesele persoanei în cauză de a participa la anchetă nu au fost protejate suficient. În plus, importanţa mizei pentru societatea românească, care consta în dreptul numeroaselor victime de a şti ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o cercetare judiciară efectivă şi dreptul eventual la despăgubiri, ar fi trebuit să impulsioneze autorităţile naţionale să se ocupe de dosar prompt şi fără întârzieri inutile, pentru a preveni orice aparenţă de impunitate a anumitor acte. În plus, la 6 iulie 2011, cauza primei reclamante era încă pendinte în faţa parchetului, adică de mai mult de douăzeci de ani, după două trimiteri dispuse de cea mai înaltă instanţă a ţării pentru lacune sau vicii de procedură. Or, se poate considera cu greu că au fost îndeplinite obligaţiile procedurale ce decurg din art. 2 atunci când victimele sau familiile acestora nu au putut avea acces la o procedură în faţa unei instanţe independente care să se pronunţe asupra faptelor. Astfel, autorităţile naţionale nu au acţionat cu gradul de diligenţă necesar în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Concluzie: încălcare în privinţa primei reclamante (unanimitate).
Art. 41: 30 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; cererea privind prejudiciul material – respinsă.
Curtea a concluzionat, de asemenea, că art. 3 nu a fost încălcat sub aspect material în privinţa unuia dintre reclamanţi şi că a fost încălcat art. 6 § 1 în ceea ce priveşte capătul de cerere al asociaţiei reclamante.
(A se vedea şi Asociaţia „21 Decembre 1989” şi alţii împotriva României, nr. 33810/07 şi 18817/08, 24 mai 2011, Nota de informare nr. 141)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Apăsaţi aici pentru a accesa Note de informare privind jurisprudenţa (Notes d’information sur la jurisprudence)
Full & Egal Universal Law Academy