© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Mohamed Hasan v. Norvegia - 27496/15
Hotărârea din 26.4.2018 [Secția a V-a]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Circumstanțe excepționale care justifică adopția copiilor, victime ale violenței domestice, de către părinți adoptivi: nicio încălcare
În fapt – Reclamanta și soțul ei, cetățeni irakieni care locuiau în Norvegia la acel moment, aveau două fiice, născute în 2008 și 2010. De vreme ce soțul reclamantei manifesta violență față de aceasta și copiii lor, ea a stat în mod repetat în centre de plasament, iar prima ei fiică a fost internată de două ori într-un centru de plasament de urgență. La sfîrșitul anului 2010, autoritățile i-au plasat pe ambii copii într-un centru de plasament de urgență. În 2011, în timpul unei vizite a reclamantei, copiii au fost răpiți de doi indivizi mascați, care au intrat cu forța și au atacat-o pe reclamantă, utilizând o armă cu electroșocuri. Copiii au fost găsiți mai târziu, iar tatăl a recunoscut că a plănuit răpirea. Ca urmare a acestui incident, Consiliul regional de asistență socială a emis un ordin, care a fost menținut în apel, pentru ca ambii copii să fie luați în îngrijire în centre de plasament separate cu adrese secrete, fără a fi permis vreun contact între ei și părinții lor. În 2014 a fost luată decizia de a-i ține pe copii în îngrijire, de a retrage autoritatea parentală și de a permite adoptarea lor de către părinții lor adoptivi. Reclamanta și soțul ei au înaintat un apel, însă fără succes. În cadrul procedurilor naționale, reclamanta a recunoscut atașamentul copiilor ei față de centrul de plasament și nu a solicitat întoarcerea acestora.
În drept – Articolul 8:
Cu privire la procesul de luare a deciziilor, reclamanta a fost prezentă și reprezentată de către un avocat în cadrul procedurilor din fața Consiliului și a Curții municipale. Fiecare instituție era alcătuită dintr-un judecător profesionist sau cu aceleași competențe, un psiholog și o persoană obișnuită, iar cazul era audiat în decursul a două zile. Un expert a dat declarații scrise și a compărut la audieri pentru a fi chestionat. Prin urmare, reclamanta a fost suficient de implicată în procesul de luare a deciziilor, privit ca întreg, pentru a beneficia de protecția cerută de interesele sale și pentru a-și putea prezenta cauza. Mai mult, ea a avut, de asemenea, posibilitatea controlului cazului ei printr-o procedură de recurs în fața Înaltei Curți și a Curții Supreme.
Factorii care au motivat autoritățile constau în mod clar în nevoia de a le proteja pe fiicele reclamantei și de a se asigura că acestea puteau fi crescute într-un mediu sigur, potrivit cu vulnerabilitatea deosebită a acestora, de către persoanele care le îngrijeau și de care s-au atașat. Autoritățile naționale au avut în vedere, de asemenea, și factorii individuali referitori la fiecare copil, cum ar fi vârsta și maturitatea lor, precum și efectele deciziei cu privire la cunoștințele lor de ordin cultural și relațiile lor cu rudele.
Decizia de a retrage autoritatea părintească a reclamantei și de a autoriza adoptarea fiicelor sale a fost luată „în circumstanțe excepționale”. Instanțele naționale au făcut trimitere la numeroase incidente de violență domestică și la abuzul din partea soțului reclamantei, ca urmare a cărora copiii au trecut prin mai multe relații eșuate și au devenit deosebit de vulnerabili. Copiii și-au pierdut atașamentul față de reclamantă și au dezvoltat un asemenea atașament față de părinții lor adoptivi, încât ar fi fost periculos pentru aceștia să fie luați de la ei. Mai mult, reclamanta nu ar fi putut să aibă grijă de doi copii cu un asemenea trecut traumatizant și nu era posibil ca vreun părinte să-și poată exercita în viitor autoritatea părintească asupra lor. În plus, riscul răpirii fusese de o asemenea natură încât, chiar dacă copiii trebuiau să rămână sub îngrijire temporară, reclamanta nu putea să aibă în niciun caz acces la ei. Având în vedere că aceștia trăiau sub un regim strict de securitate din cauza riscului menționat și dată fiind istoria lor, era deosebit de important să se li se asigure stabilitate și predictibilitate. În această privință, o adopție, în comparație cu o îngrijire pe termen lung, asigura un grad mai ridicat de securitate. De vreme ce reclamanta și-a asigurat o viață independentă după încetarea definitivă a relației cu fostul ei soț, ea nu ar fi putut să-i protejeze pe copii împotriva sa și a rudelor sale.
În concluzie, procesul de luare a deciziilor a fost unul corect. Înlăturarea autorității părintești și a consimțământului la adopție a fost justificată de circumstanțe excepționale și motivată de cerințe care cântăreau mai greu raportat la interesele superioare ale copiilor. Prin urmare, măsurile contestate nu au echivalat cu o ingerință disproporționată în dreptul reclamantei la respectarea vieții ei de familie.
Concluzie: nici o încălcare (unanimitate).
(A se vedea și Strand Lobben și alții v. Norvegia, 37283/13, 30 Noiembrie 2017, Nota informativă 212 (trimisă la Marea Cameră la 9 Aprilie 2018, Nota informativă 217); Fișa cu privire la drepturile copilului și Ghidul privind Articolul 8)
Full & Egal Universal Law Academy