© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
MAREA CAMERĂ
CAUZA MOUVEMENT RAËLIEN SUISSE c. ELVEȚIEI
(Cererea nr. 16354/06)
HOTĂRÂRE
[Extrase]
STRASBOURG
13 iulie 2012
Această hotărâre este definitivă, însă poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cauza Mouvement raëlien suisse c. Elveției,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră formată din:
Nicolas Bratza, Președinte,
Françoise Tulkens,
Josep Casadevall,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Mark Villiger,
Päivi Hirvelä,
András Sajó,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Ledi Bianku,
Ann Power-Forde,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
Kristina Pardalos,
Ganna Yudkivska,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller, judecători,
și Michael O’Boyle, Grefier,
După deliberare în Camera de Consiliu la 16 noiembrie 2011 și la 9 mai 2012,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această ultimă dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 16354/06) depusă la Curte împotriva Confederației Elvețiene la 10 aprilie 2006, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către o asociație înregistrată în Elveția, Mouvement raëlien suisse („asociația reclamantă”).
2. Asociația reclamantă este reprezentată de domnul E. Elkaim, avocat la Lausanne (Elveția). Guvernul elvețian („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul F. Schürmann, din partea Oficiului federal al justiției.
3. Asociația reclamantă susține că refuzul autorităților elvețiene de a-i permite să-și posteze afișele ar fi încălcat dreptul acesteia la libertatea de religie și libertatea de exprimare, garantate de articolele 9 și 10 din Convenție.
4. Cererea a fost atribuită primei secţiuni a Curţii (articolul 52 paragraful 1 din Regulament). La 15 mai 2008, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea și să examineze concomitent admisibilitatea și fondul cauzei, în baza fostului articol 29 paragraf 3 din Convenție.
5. La 13 ianuarie 2011, o cameră a secției amintite formată din următorii judecători: Christos Rozakis, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni și George Nicolaou, precum și Søren Nielsen, grefier de secție, a pronunțat o hotărâre, în care a decis, cu cinci voturi contra două, că dreptul reclamanţilor garantat de articolul 10 din Convenţie nu a fost încălcat și că nu este necesară examinarea cauzei sub aspectul articolului 9 din Convenţie. Opiniile separate ale judecătorilor Rozakis și Vajić au fost anexate la hotărâre.
6. La 12 aprilie 2011, asociația reclamantă a solicitat, în temeiul articolului 43 din Convenţie şi al articolului 73 din Regulament, trimiterea cauzei în faţa Marii Camere. La 20 iunie 2011, Colegiul Marii Camere a admis cererea.
7. Compunerea Marii Camere a fost decisă în conformitate cu prevederile articolului 26 paragrafele 4 şi 5 din Convenţie şi cu articolul 24 din Regulament. Mandatul judecătorului Mihai Poalelungi a expirat în data de 30 aprilie 2012. El a continuat să participe la judecarea cauzei în virtutea articolului 23 paragraf 3 din Convenție si articolului 24 paragraf 4 din Regulament.
8. Atât asociația reclamantă cât și Guvernul au depus observații scrise complementare (articolul 59 paragraf 1 din Regulament). Au fost primite comentarii și din partea organizației non-guvernamentale Articolul 19, căreia Președintele i-a autorizat să intervină în procedura scrisă (articolul 36 paragraf 2 din Convenție și articolul 44 paragraf 3 din Regulament).
9. La 16 noiembrie 2011 a avut loc, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, o audiere publică (articolul 59 paragraful 3 din Regulament).
S-au prezentat în faţa Curţii:
(a) pentru Guvern
DomnulF. Schürmann, șeful secției Drept European și protecția internațională a drepturilor omului, Oficiul federal al justiției, Departamentul federal al justiției și poliției, agent,
DomnulA. Tendon, avocat, adjunctul șefului serviciului juridic al cantonului de Neuchâtel,
DoamnaD. Steiger Leuba, colaboratoare științifică, secția Drept European și protecția internațională a drepturilor omului, Oficiul federal al justiției, Departamentul federal al justiției și poliției,
(b) pentru asociația reclamantă
DomnulE. Elkaim, avocat,
DomnulN. Blanc, avocat asociat,
DomnulM.P. Chabloz, șeful și purtătorul de cuvânt al asociației Mouvement raëlien suisse,
Curtea a ascultat pledoariile Dlui Elkaim și Dlui Schürmann, precum și răspunsurile lor la unele întrebări adresate de judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
A. Asociația reclamantă și Mișcarea raëliană
10. Asociația reclamantă, creată în 1977, este o asociaţie non-profit, cu sediul în Rennaz (Cantonul Vaud, Elveţia). Asociaţia este branşa elveţiană a Mişcării raëliene, o organizaţie cu sediul în Geneva, fondată în 1976 de Claude Vorilhon, cunoscut ca “Raël”. Potrivit statutului său, scopul asociației este stabilirea primelor contacte și crearea unor bune relații cu extratereştrii.
11. Potrivit informației disponibile pe pagina web a asociației reclamante la momentul adoptării prezentei hotărâri, doctrina Mișcării raëliene se bazează pe contactul pe care Raël l-ar fi avut cu niște extratereștri cu “tehnologii avansate”, “Elohim”, care se presupune că ar fi creat viața pe pământ și mai multe religii ale lumii, printre care Creștinismul, Iudaismul și Islamul. Adepții Mișcării raëliene acordă o importanță fundamentală progresului științific și tehnic, considerând clonarea și “transferul de conștiință” ca fiind mijloace ce le-ar permite oamenilor să devină imortali. În legătură cu aceasta, Mișcarea raëliană, s-a pronunțat în favoarea clonării umane.
12. Unele texte ale Mișcării raëliene sau lucrări scrise de însuși Raël, promovează un sistem de conducere numit “geniocrație”, o doctrină potrivit căreia puterea ar trebui conferită doar indivizilor cu cel mai înalt coeficient de inteligență.
13. În cartea sa Meditația senzuală, Raël definește acest concept ca fiind o “instrucțiune” pe care extratereștrii le-au dat-o oamenilor, permițându-i fiecărui individ “să-și descopere trupul și mai ales să învețe cum să-l folosească pentru a se bucura de sunete, culori, mirosuri, gusturi, atingeri, și în mod deosebit de o sexualitate resimțită prin toate aceste simțuri, pentru a trăi orgasmul cosmic, infinit și absolut care iluminează mintea prin unirea celui care-l atinge cu universurile din care este compus și ale căror parte este.
B. Procedura care a dat naștere disputei
14. La 7 martie 2001 asociația reclamantă a cerut administrației poliției din Neuchâtel (“administrația poliției”) autorizație pentru a desfășura o campanie de afișaj între 2 și 13 aprilie 2001. Afișul în cauză, cu dimensiunile de 97x69 cm, conținea următoarea inscripție plasată în partea de sus și scrisă cu litere mari de culoare galbenă pe un fundal albastru întunecat: “Mesaj din partea extratereștrilor”; în partea de jos a afișului, cu caractere de aceeași mărime, dar mai grase, era indicată adresa paginii web a Mișcării raëliene, împreună cu un număr de telefon din Franța; în partea cea mai de jos era scrisă fraza: “În sfârșit știința înlocuiește religia”. Partea centrală a afișului înfățișa extratereștri, o piramidă, o farfurie zburătoare și pământul.
15. Pe 29 martie 2001, administrația poliției a respins cererea de acordare a autorizației, făcând trimitere la două respingeri anterioare. Dintr-un raport al parlamentului francez cu privire la secte, datând din 1995, precum și dintr-o hotărâre a președintelui tribunalului civil al districtului La Sarine (Cantonul Fribourg), reieșea că Mișcarea raëliană practica activități contrare ordinii publice (ordre public) și moralei.
16. Printr-o decizie din data de 19 decembrie 2001, consiliul municipal al orașului Neuchâtel a respins un recurs din partea asociației reclamante, constatând că aceasta nu putea invoca libertatea de religie, deoarece urma a fi considerată ca fiind o sectă periculoasă. Ingerința în dreptul la libertatea de exprimare se baza pe articolul 19 din regulamentul administrativ al orașului Neuchâtel (“regulamentul”); ingerința viza apărarea interesului public și era proporțională cu scopul legitim urmărit, deoarece organizația propaga, printre altele, clonarea umană, “geniocrația” și “meditația senzuală”.
17. La 27 octombrie 2003, Departamentul pentru gestiunea teritorială din Neuchâtel a menținut această decizie. El a notat că, pentru Mișcarea raëliană, viața pe pământ a fost creată de extratereștri, care au fost în același timp fondatorii diferitor religii, aceștia fiind în stare să salveze lumea. Departamentul a acceptat că cele enumerate mai sus țineau de o convingere religioasă protejată de libertatea de conștiință și de credință. În plus, acesta a admis că regulamentul constituia o bază legală suficientă în cazul de față. Departamentul a observat că nici textul, nici imaginea afișului, și nici aluzia cu referire la extratereștri nu conțineau nimic ofensator. Totuși, el a menționat că Mișcarea raëliană propaga ideea “geniocrației” (un model politic fondat pe inteligență) și clonării umane. Mai mult decât atât, într-o hotărâre din 13 februarie 1998, Curtea cantonală din Fribourg, a constatat că mișcarea propaga de asemenea “în mod teoretic” pedofilia și incestul, în special în lucrările lui Raël. În același timp, practicarea “meditației senzuale” putea ușor duce la abuz. În plus, pagina web a Clonaid, ce putea fi accesată de pe pagina Mișcării raëliene, oferea servicii specifice în domeniul clonării, or noțiunea de eugenism era contrară principiului non-discriminării. Departamentul a ajuns la concluzia că această campanie de afișaj a adus prejudicii moralei și drepturilor celorlalți și că Mișcărea raëliană, oricum, dispunea de alte modalități pentru a difuza ideile sale.
18. Asociația reclamantă a sesizat Curtea Administrativă a cantonului Neuchâtel. Aceasta a afirmat, printre altele, că faptul de a fi adeptul “geniocrației”, clonării și meditației senzuale nu constituia un lucru ofensator. Mai mult decât atât, asociația a declarat că mișcarea denunța pedofilia prin intermediul asociației sale Nopedo. Prin urmare, refuzul de a autoriza plasarea afișului său a fost pur și simplu un act de cenzură, cu atât mai mult cu cât pagina web a asociației reclamante oricum putea fi accesată prin intermediul unui motor de căutare.
19. Printr-o hotărâre din 22 aprilie 2005, Curtea administrativă a respins apelul, după ce, totuși, a admis că asociația reclamantă era adepta unei viziuni globale despre lume, având dreptul atât la libertatea de opinie cât și la libertatea de religie. Aceasta a constatat, în primul rând, că măsura contestată era bazată pe regulamentul administrativ, care era o lege în sens material, și că afișul trebuia evaluat în raport cu mesajul transmis de cărțile și paginile web care puteau fi accesate de pe pagina mișcării. Or, serviciile oferite de Clonaid erau, în mod evident, contrare ordinii publice elvețiene. Curtea a observat, de asemenea, că au existat plângeri penale depuse împotriva Mișcării raëliene ce denunțau existența unor practici sexuale menite să corupă în mod sistematic tineri adolescenți. Conținutul lucrărilor despre “geniocrație” și “meditația senzuală” îi putea determina pe anumiți adulți să abuzeze sexual copiii, copilul fiind descris, într-o serie de lucrări, ca fiind “obiect sexual privilegiat”. Afirmațiile în favoarea “geniocrației” și criticarea democrațiilor contemporane erau susceptibile de a aduce atingere ordinii şi securităţii publice precum şi moralei. Din aceste considerente, Curtea administrativă a concluzionat că autorizarea difuzării unor asemenea idei pe cale publică era nejustificată.
20. Asociația reclamantă a atacat cu apel această decizie la Curea Federală, cerând anularea ei și trimiterea cazului înapoi la autoritatea competentă pentru adoptarea unei noi decizii.
21. Curtea federală a respins apelul printr-o hotărâre din 20 septembrie 2005, înmânată asociației reclamante la 10 octombrie 2005. Pasajele relevante sunt următoarele:
“Departamentul și, ulterior, Curtea administrativă au admis că asociația [reclamantă] putea să invoce dreptul la libertatea de religie (art. 15 din Constituție, art. 9 CEDO și art. 18 ONU Pact II), în măsura în care aceasta promova o viziune globală a lumii, în special referindu-se la crearea lumii și la originea religiilor. Orașul Neuchâtel contestă acest lucru, observând că scopul asociației [reclamante], așa cum este definit el în art. 2 din statutul său, nu este de natură religioasă. Potrivit unui raport referitor la ‘secte’ elaborat în 1995 pentru Asamblea Națională Franceză, Mișcarea raëliană face parte din mișcările ce prezintă pericol pentru individ, în special din cauza exigențelor financiare exorbitante impuse membrilor săi și a practicilor ce pun în pericol integritatea corporală a acestora, precum și din cauza riscurilor pentru colectivitate, în special prin promovarea unui discurs antisocial. Numeroase publicații aparținând mișcării conțin fragmente descrise ca fiind ofensatoare.
Nu este necesar de a determina dacă o mișcare religioasă poate, ținând cont de pericolele pe care aceasta le prezintă, să fie limitată în dreptul de a beneficia de libertatea de religie, sau dacă asociația [reclamantă] prezintă asemenea pericole. Într-adevăr, părțile sunt de acord că [reclamanta] este îndreptățită să invoce dreptul la libertatea de opinie. Cât privește condițiile în care acest drept poate fi limitat, așa cum este prevăzut în art. 36 din Constituție, poate fi invocat atât art. 15, cât și art. 16 din Constituție (a se vedea, de asemenea, art. 9 paragraf 2 și art. 10 paragraf 2 CEDO). Reclamanta nu pretinde că dispoziția litigioasă afectează esența însăși a libertății sale de religie, sau că restricțiile impuse acestei libertăți sunt, în circumstanțele cauzei date, supuse unor condiții mai stricte. Dimpotrivă, [reclamanta] se bazează pe principiile proporționalității și ale interesului public, fără a face vreo diferență privind dreptul garantat de Constituție invocat.
...
5.2. Potrivit jurisprudenței, cetățenii nu dispun de un drept necondiționat de folosire îndelungată a spațiilor publice, mai ales atunci când mijloacele de instalare a publicității pe autostradă implică desfășurarea unei activități de o anumită amploare și pentru o anumită durată, excluzând posibilitatea altora să utilizeze spațiul public în orice alt mod similar (Hotărârea Curții federale 128 I 295 punct 3c/aa p. 300 și hotărârile citate aici). Atunci când statul intenționează să acorde o autorizație pentru folosirea îndelungată sau privată a spațiului public, sau atunci când supraveghează condițiile în care o licență este utilizată, acesta trebuie să țină totuși cont, atunci când pune în balanță interesele în joc, de dreptul la libertatea de expresie (Hotărârea Curții federale 100 Ia 392 punct 5 p. 402).
5.3 În prezenta cauză, motivele invocate de Curtea cantonală pentru a confirma refuzul orașului Neuchâtel țin de respectarea moralității și ordinii de drept elvețiene. Curtea administrativă a considerat că trebuia să se țină cont nu doar de conținutul afișului, dar și de ideile promovate de Mișcarea raëliană, precum și de cărțile și paginile web ce puteau fi accesate de pe pagina Mișcării. Trei critici diferite au fost, astfel, îndreptate împotriva asociației [reclamante]. În primul rând, de pe pagina web a asociației [reclamante] poate fi accesată pagina Clonaid, prin intermediul căreia această companie oferă publicului larg servicii în materie de clonare, anunțând la începutul lui 2003 nașterea unor copii clonați. Or, în Elveția clonarea este interzisă prin lege, în baza art. 119 din Constituție și a legii cu privire la procrearea asistată medical (RS 814.90). În al doilea rând, Curtea administrativă s-a referit la o hotărâre a Curții regiunii La Sarine, care a menționat existența unor posibile abuzuri sexuale asupra copiilor. În plus, mai mulți membri ai Mișcării au fost investigați de poliție din cauza practicilor lor sexuale. În al treilea rând, promovarea ‘geniocrației’, doctrină potrivit căreia puterea trebuie să aparțină doar celor mai inteligenți indivizi, și critica îndreptată împotriva democrațiilor contemporane, era susceptibilă să afecteze menținerea ordinii publice, siguranței și a moralei.
5.4 [Reclamanta] nu mai contestă, la aceasta etapă, existența unei baze legale suficiente, și anume, în cazul dat, art. 19 din regulament. Un act legislativ de nivel local oferă aceleași garanții, din punctul de vedere al legitimității democratice, ca și o lege cantonală, și constituie, prin urmare, o bază legală suficientă (hotărârea 1P.293/2004 din 31 mai 2005, punct 4.3, hotărârea Curții federale 131 I xxx; hotărârea Curții federale 122 I 305, punct 5a, p. 312; 120 Ia 265, punct 2a, pp. 266-267 și referințele citate aici). [Reclamanta] invocă, însă, principiul interesului public și acuză autoritățile respondente de faptul că acestea au mers dincolo de conținutul afișului angajându-se în evaluarea activităților asociației [reclamante]. Asociația susține că dacă ar fi adoptat un comportament imoral sau contrar ordinii publice, aceasta ar fi fost dizolvată de către instanțele judecătorești în baza art. 78 din Codul civil. Or, așa cum nicio decizie nu a fost luată în acest sens, asociația nu putea fi împiedicată să-și afișeze public filozofia sa precum și viziunea acesteia asupra lumii.
5.5 Afișul propriu zis nu conține, în text sau ilustrațiile sale, nimic ilegal sau de natură să ofenseze publicul larg. Deasupra desenului central, ce-i înfățișează pe extratereștri, apare textul ‘Mesajul din partea extratereștrilor’, fără nicio explicație. Dedesubt, cu caractere mai grase, apare adresa paginii web a asociației [reclamante] însoțită de un număr de telefon. Fraza ‘În sfârșit știința înlocuiește religia’, este, în mod cert, susceptibilă să ofenseze convingerile religioase ale unor persoane; ea este, în același timp, expresia cea mai simplă a doctrinei Mișcării și nu poate fi descrisă ca fiind deosebit de provocatoare.
Astfel, afișul, per ansamblu, poate fi văzut, în mod clar, ca o invitație de a vizita pagina web a asociației [reclamante] sau de a o contacta prin telefon. Confruntate cu o astfel de publicitate, autoritățile trebuie să examineze nu doar admisibilitatea mesajului publicitar ca atare, ci și pe cea a conținutului său. Prin urmare, este legitim să fie verificat dacă situl în cauză ar putea conține informații, date sau legături susceptibile să șocheze sau să încalce legea.
Mai mult decât atât, contrar afirmațiilor [reclamantei], o asociație poate fi criticată pentru opinii sau activități care, fără să constituie temei de desființare în baza art. 78 din Codul civil, justifică, totuși, restricția privind publicitatea.
5.5.1 Cât privește clonarea, a fost penalizată nu atât exprimarea opiniei asociației [reclamate] în favoarea unei asemenea practici (în special în cartea Da clonării umane, publicată în 2001, disponibilă pe pagina web a [reclamantei]), cât legătura cu Clonaid, companie înființată chiar de asociația [reclamantă], ce oferă diferite servicii cu plată în acest domeniu. Prin urmare, contrar afirmațiilor reclamantei, problema nu constă doar în expresia unei opinii favorabile clonării, protejată de art. 16 din Constituție, ci punerea în practică a acestei activități, interzisă de art. 119 paragraf 2 (a) din Constituție. Această dispoziție, acceptată în 1992 de către majoritatea populației și a cantoanelor elvețiene (sub forma art. 24 novies (a) din Constituție), se înscrie, în special, în cadrul unei politici de protecție a demnității umane, în conformitate cu concepția acesteia care este general împărtășită în această țară (FF 1996 III 278, a se vedea, de asemenea, răspunsul Consiliului federal la o interpelare din partea lui R. Gonseth din 9 iunie 1997). Reclamanta nu contestă caracterul ilicit al clonării umane, mai ales în scopuri comerciale (art. 36 legea cu privire la procrearea medical asistată; art. 119 paragraf 2 (e) din Constituție). De asemenea, [reclamanta] nu poate să conteste în mod serios faptul că accesarea Clonaid de pe pagina web a acesteia contribuie la promovarea unei activități ilicite, și că acest lucru reprezintă mai mult decât doar exprimarea unei opinii. La acest prim punct, care deja justifică decizia atacată, [reclamanta] nu prezintă niciun argument pertinent în sensul art. 90 paragraf 1 (b) din legea cu privire la organizarea sistemului judiciar.
5.5.2 La 15 octombrie 2003, Centrul inter-cantonal de informare asupra credințelor a furnizat informații privind Mișcarea raëliană. Aceste informații indică, printre altele, că Mișcarea ar avea o misiune politică. Atacând în mod virulent democrațiile, numindu-le ‘mediocrații’, aceasta promovează noțiunea de ‘geniocrație’, un model politic fondat pe nivelul de inteligență al indivizilor. Un guvern mondial s-ar compune din genii, aleși de indivizi ai căror inteligență ar fi cu 10% mai înalt decât media. Este adevărat că ‘geniocrația’ este prezentată ca fiind o utopie și nu un proiect politic adevărat; contrar constatărilor Curții administrative, această doctrină nu apare ca fiind susceptibilă să pună în pericol ordinea sau securitatea publică.
Totuși, cu excepția faptului că doctrina pare a fi, în mare parte, de inspirație eugenistă, aceasta este în mod evident de natură să șocheze convingerile democratice și anti-discriminatorii ce stau la baza unui Stat de drept (a se vedea, în special, redactarea preambulului Constituției federale din 18 aprilie 1999, precum și art. 8 din Constituție cu privire la egalitate și interzicerea discriminării).
5.5.3 În cele din urmă, potrivit hotărârii atacate, nu se poate spune ca Mișcarea raëliană pledează pentru pedofilie. Cu toate acestea, mai mulți membri ar fi fost cercetați de poliție din cauza practicilor sexuale ale acestora. Potrivit unei hotărâri adoptate la 28 noiembrie 1997 de către Curtea Districtului La Sarine, privind un drept la replică cerut de Mișcarea raëliană elvețiană, remarcile făcute de Raël în lucrările sale ar putea incita anumiți adulți să comită abuzuri sexuale împotriva copiilor. Această hotărâre citează fragmente din lucrările lui Raël, ce pot fi descărcate de pe pagina web a asociației [reclamante], potrivit cărora educația sexuală a copiilor n-ar trebui să fie doar teoretică, ci să se manifeste și printr-o educație senzuală, menită să le arate copiilor cum să obțină plăcere din aceasta. Hotărârea indică în continuare faptul că în pofida dezaprobării ulterior exprimate în privința acestui punct, o serie de articole publicate în buletinul trimestrial Apocalipsa descriau copilul ca fiind un "obiect sexual privilegiat". În cele din urmă, este adus la cunoștință faptul că un simpatizant și un membru al Mișcării raëliene au fost condamnați de Curtea cu juri din Vaucluse, fiind pedepsiți cu cinci ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unei fetițe de doisprezece ani. Hotărârea a fost confirmată la 13 februarie 1998 de către Curtea cantonală din Fribourg. Atât apelul, cât și recursul introduse de Mișcarea raëliană au fost respinse la 24 august 1998 de Curtea federală, având în vedere, în special, scrierile ambigue ale fondatorului Mișcării și membrilor săi (hotărârile 5P.172/1998 și 5C.104/1998).
Dosarul mai conține diverse documente privind procedurile penale inițiate împotriva unor membri ai asociației [reclamante] pentru agresiune sexuală. O hotărâre din 24 ianuarie 2002 a Curții de apel din Lyons, arată, în mod clar, că liderii Mișcării au comis abuzuri sexuale asupra minorilor. Prin urmare, aceștia sunt acuzați de promovarea unei ‘mari libertăți sexuale, încurajând activ consumarea actului’; astfel, liderii Mișcării au corupt adolescenți prin discursuri pretins filozofice, prin atingeri de natură sexuală din ce în ce mai precise, și prin incitări tot mai forțate, pentru ca mai apoi să-și "satisfacă nevoile și fantasmele sexuale cu fete tinere care abia împlinise cincisprezece ani, și care își schimbau partenerii foarte rapid".
Faptul că articolele incriminate datează din anii 80 și că nu a existat nicio condamnare în Elveția, nu este o probă despre neimplicarea membrilor asociației [reclamante] în acte de natură penală. [Reclamanta] nu contestă faptul că anumite pasaje din cărțile disponibile pe pagina sa web i-ar putea incita pe adulți să comită acte de abuz asupra copiilor. Tot la acest punct, [reclamanta] nu se expune asupra motivelor expuse în decizia atacată. Întrucât s-au constatat acte de abuz din partea unor membri ai Mișcării raëliene, argumentul potrivit căruia doctrina raëliană condamnă ferm pedofilia nu este unul determinant.
5.6 În lumina faptelor expuse mai sus, refuzul cererii reclamantei apare ca fiind fondat pe suficiente motive de interes public, fiind necesară preîntâmpinarea comiterii actelor ce constituie infracțiuni în baza legii elvețiene (clonarea reproductivă și acte de natură sexuală cu copii). Mai mult decât atât, anumite pasaje din lucrările disponibile pe pagina web a [reclamantei] (în special pasajele ce se referă la ‘deșteptarea sexuală’ a copiilor, și ‘geniocrație’) sunt susceptibile să șocheze puternic cititorii.
5.7 [Reclamanta] invocă principiul proporționalității. Aceasta amintește că afișul, ca atare, nu conține nimic contrar ordinii publice, și susține că măsura nu corespunde scopului urmărit.
5.7.1 În concordanță cu art. 36 paragraf 3 din Constituție, orice restricție a unui drept fundamental trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Ea trebuie să corespundă îndeplinirii acestui scop, iar prejudiciile aduse intereselor personale trebuie menținute la un nivel minim (hotărârea Curții federale 125 I 474, punct 3, p. 482, și referințele citate aici).
5.7.2 În cauza de față, interesul public nu constă doar în limitarea publicității făcute paginii web a asociației [reclamante], având în vedere rezervele exprimate mai sus privind ordinea publică și moralitatea. Este mult mai important să se asigure că Statul nu oferă niciun fel de suport pentru astfel de publicitate punând la dispoziție spațiul public, și lăsând să se creadă că acesta sprijină sau tolerează opiniile și acțiunile în cauză. Din acest punct de vedere, interzicerea afișelor corespunde scopului urmărit. În plus, măsura criticată de [reclamantă] se limitează la afișarea posterelor în spațiile publice. Asociația [reclamantă] este liberă să-și exprime convingerile sale prin multe alte mijloace de comunicare aflate la dispoziția sa (a se vedea hotărârea Murphy din 10 iulie 2003, ECHR 2003-IX, p.. 33, § 74).
5.7.3 [Reclamanta] consideră că autoritățile ar fi trebuit să-i sugereze să introducă anumite modificări în afiș, pentru a face conținutul acestuia acceptabil. Cu toate acestea, deși era conștientă de obiecțiile suscitate de campania sa de postere, reclamanta nu a prezentat o versiune a afișului ce ar fi putut să fie autorizată. La rândul său, Curtea administrativă consideră că afișul ar fi trebuit să fie interzis chiar și fără ca acesta să facă trimitere la pagina web, ceea ce pare a fi discutabil; totuși, este incontestabil faptul că omiterea adresei în cauză, ar lipsi afișul de obiectivul său, care, după cum s-a demonstrat, este în primul rând acela de a face publicitate însăși paginii web. În consecință, nu este clar care ar fi sensul afișului fără referința la pagina web și numărul de telefon al asociației.
5.7.4 Prin urmare, măsura contestată respectă principiul proporționalității sub toate aspectele. Ea constituie, din aceleași considerente, o restricție necesară ‘într-o societate democratică’, în special pentru protejarea moralei, în temeiul art. 9 paragraf 2 și art. 10 paragraf 2 al CEDO. ”
C. Campaniile de afișaj ale asociației reclamante în alte orașe elvețiene
22. Afișe asemănătoare cu cel din cazul dat - indicând, în același mod, adresa paginii web a Mișcării raëliene și un număr de telefon, conținând, însă, un alt text și anume: “Adevărata față a lui Dumnezeu” - au fost autorizate în decembrie 1999 într-o serie de orașe elvețiene, cum ar fi Zurich și Lausanne. Asociația reclamantă a reușit, de asemenea, să desfășoare și alte campanii cu altfel de afișe - dintre care unele indicau adresa paginii web a Mișcării raëliene - între 2004 și 2006 în mai multe orașe din Elveția cu excepția orașului Neuchâtel. Cu toate acestea, în octombrie 2004, consiliul orașului Delémont a refuzat să autorizeze amplasarea de către asociația reclamantă a unui afiș cu următorul mesaj: “Dumnezeu nu există”.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA PERTINENTĂ
A. Dreptul intern
1. Constituția
23. Art. 119 din Constituția federală din 18 aprilie 1999 vizează medicina reproductivă și ingineria genetică la nivel uman. Această dispoziție cuprinde următoarele:
“Ființele umane trebuie protejate împotriva abuzurilor în materie de procreare medical asistată și a ingineriei genetice.
Confederația legiferează cu privire la utilizarea patrimoniului germinal și genetic uman. Astfel, ea veghează la protejarea demnităţii umane, a personalităţii şi a familiei și respectă cu precădere următoarele principii:
(a) orice formă de clonare și orice intervenție asupra patrimoniului genetic al gameților și embrionilor umani sunt interzise.
(b) patrimoniul genetic și germinal neuman nu poate fi nici transferat patrimoniului germinal uman, nici fuzionat cu acesta;
(c) utilizarea unor metode de procreare asistată medical nu este autorizată decât atunci când sterilitatea sau pericolul transmiterii unei boli grave nu pot fi îndepărtate în alt mod, şi nu pentru a dezvolta la copii anumite calităţi sau pentru a face cercetare; fecundarea de ovule umane în afara corpului femeii nu este permisă decât în condiţiile prevăzute de lege; totodată nu pot fi dezvoltate în afara corpului femeii până la stadiul de embrioni decât numărul de ovule umane care pot fi reimplantate imediat;
(d) donarea de embrioni şi orice formă de maternitate surogat sunt interzise;
(e) nu se poate face comerţ nici cu materialul germinal uman şi nici cu produsele rezultate din embrioni;
(f) patrimoniul genetic al unei persoane nu poate fi analizată, înregistrată şi comunicată decât cu acordul acesteia sau în virtutea unei legi;
(g) orice persoană are acces la datele referitoare la genealogia sa.”
24. În răspunsul său din 21 mai 2003 la întrebarea unui parlamentar elvețian dacă este nevoie să fie luate măsuri împotriva Mișcării raëliene în baza alineatului (a) al acestui articol, Consiliul federal a declarat următoarele:
“În măsura în care, în Elveția, Mișcarea raëliană doar militează pentru recunoașterea socială a ingineriei de clonare - sau pentru ridicarea interdicției privind clonarea - activitatea acesteia ține de libertatea de opinie... ”
2. Regulamentul administrativ al orașului Neuchâtel
25. În Neuchâtel, la fel ca și în alte municipalități, gestionarea afișelor pe domeniul public îi revine unei companii private. Consiliul municipal i-a încredințat unei astfel de companii o concesiune în acest scop în baza Regulamentului administrativ din 17 ianuarie 2000. Cele mai importante articole ale acestui regulament sunt următoarele:
Articolul 18
“1. Instalarea panourilor publicitare în spații publice, și pe domeniu privat vizibile de pe domeniul public, este autorizată.
2. Autorizația este acordată doar dacă se respectă condițiile în materie de urbanism și de siguranță.”
Articolul 19
“1. Poliția poate interzice afișele care sunt ilicite sau imorale.
2. Afișarea neautorizată este interzisă.”
Articolul 20
“Consiliul municipal poate acorda un drept exclusiv de afișaj pe domeniul municipalității.”
B. Dreptul internațional
26. Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, numită și “Convenția privind drepturile omului și biomedicină”, semnată la 4 aprilie 1997 la Oviedo (“Convenția din Oviedo ”), a intrat în vigoare la 1 decembrie 1999. Ea se aplică în Elveția începând cu 1 noiembrie 2008.
27. Protocolul adițional al Convenției din Oviedo, semnat la 12 ianuarie 1998 la Paris, a intrat în vigoare la 1 mai 2006 și este aplicabil pentru Elveția începând cu 1 martie 2010. Acest protocol interzice “orice fel de intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane vii sau moarte”.
ÎN DREPT
I. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE
28. Asociația reclamantă pretinde că măsurile întreprinse de autoritățile elvețiene pentru a interzice afișarea posterelor sale au încălcat dreptul acesteia la libertatea de exprimare garantată de articolul 10 din Convenție, care stipulează următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. ...
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
A. Asupra excepției preliminare a Guvernului
29. În observațiile sale scrise și orale în fața Marii Camere, Guvernul a cerut Curții să declare cererea inadmisibilă ca fiind vădit nefondată. În opinia Guvernului, Curtea ar putea declara vădit nefondată o cerere care a fost examinată în substanță de către instanțele naționale competente în cadrul unei proceduri ce îndeplinește toate condițiile de echitate și care este lipsită de arbitrar. Guvernul subliniază că, într-un asemenea caz, Curtea nu ar trebui să substituie propria sa apreciere a faptelor cu cea a numeroaselor autorități naționale care au statuat pe parcursul procedurii litigioase.
30. Curtea amintește că, în contextul art. 43 paragraf 3 din Convenție, “cauza” trimisă în fața Marii Camere acoperă toate aspectele cererii, aspecte care au fost declarate admisibile de Cameră (a se vedea, printre altele, K. și T. c. Finlandei [GC], nr. 25702/94, § 141, ECHR 2001‑VII). Cu toate acestea, chiar și după decizia unei camere de a declara o cerere admisibilă, Marea Cameră poate, de asemenea, să examineze, acolo unde este cazul, aspecte referitoare la admisibilitatea cererii, de exemplu în virtutea art. 35 paragraf 4 in fine din Convenție, care împuternicește Curtea să “respingă oricare cerere pe care o consideră inadmisibilă ... la orice etapă a procedurii”, sau în cazul în care aceste aspecte au fost unite cu fondul sau atunci când acestea prezintă interes la etapa examinării fondului cauzei (K. și T. c. Finlandei, citată mai sus, § 141, și Perna c. Italiei [GC], nr. 48898/99, §§ 23-24, ECHR 2003‑V).
31. În cazul de față, Marea Cameră amintește că, în hotărârea sa, Camera a considerat că cererea nu a fost “vădit nefondată în sensul art. 35 paragraf 3 din Convenție” (paragraf 22 din hotărârea camerei). Marea Cameră nu vede niciun motiv pentru care să se îndepărteze de la această concluzie, mai ales că aspectele abordate de Guvern în acest sens sunt relevante în cazul examinării pe fond.
32. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a Guvernului.
B. Asupra respectării prevederilor articolului 10 din Convenție
1. Hotărârea Camerei
33. În hotărârea sa din 13 ianuarie 2011, Camera a reținut mai întâi că interzicerea afișelor în cauză a constituit o ingerință în dreptul asociației reclamante la libertatea de expresie. În opinia camerei, o asemenea ingerință era prevăzută de lege și urmărea scopuri legitime precum ar fi: prevenirea crimei, protecția sănătății și a moralei și protecția drepturilor celorlalți. După ce a constatat că este pentru prima oară când se confruntă cu întrebarea dacă autoritățile naționale trebuie sau nu să-i permită unei asociații să-și promoveze ideile prin desfășurarea unei campanii de afișaj, prin punerea la dispoziția ei a domeniului public, și referindu-se, mai apoi, la necesitatea ingerinței, Camera a subliniat că, deși nu era disputat faptul că afișul în cauză nu conținea nimic ilegal sau șocant, nici în text și nici în ilustrațiile sale, afișul indica totuși adresa web a asociației reclamante. Ținând cont de contextul general al afișului, și, în special, de ideile promovate de pagina web și celelalte pagini accesibile de pe pagina web a asociației reclamante, Camera a subliniat că aceste mijloace moderne de informare și faptul că pagina web era accesibilă pentru toți, inclusiv pentru minori, ar fi contribuit la amplificarea impactului campaniei de afișaj. Observând că instanțele elvețiene și-au motivat pe larg deciziile lor, și, de asemenea, ținând cont de domeniul de aplicare limitat al interdicției litigioase, care nu se extindea asupra asociației în sine sau asupra paginii sale web, Camera a considerat că autoritățile competente nu au depășit marja largă de apreciere de care beneficiau în domeniul reglementării utilizării domeniului public. În această lumină Camera a ajuns la concluzia că nu a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție.
2. Observațiile părților și terța parte intervenientă
(a) Asociația reclamantă
34. Asociația reclamantă a menționat de la bun început că, prin constatarea faptului că statul elvețian dispune de o marjă de apreciere atât de largă în materie de reglementare a utilizării domeniului public, Camera a aprobat o politică discreționară din partea autorităților competente. Astfel, e suficient ca un oraș sau stat să spună că nu dorește ca numele său să fie asociat cu anumite idei non-majoritare, dar legale, pentru a justifica un refuz sistematic și o opunere permanentă față de exprimarea acestor idei în public. În legătură cu aceasta, asociația reclamantă se referă la poziția adoptată de Curte în hotărârea Women On Waves și alții c. Portugaliei (nr. 31276/05, 3 februarie 2009), în care aceasta a criticat interdicția de a divulga idei contrare ideilor majorității populației. De asemenea, Curtea Constituțională din Germania, într-o hotărâre din 22 februarie 2011 (nr. 1 BvR 699/06), a respins argumentul potrivit căruia interzicerea distribuirii în incinta unui aeroport a pliantelor ce contestau politica de deportare era justificată de preocuparea pentru menținerea unei atmosfere plăcute. Curtea Constituțională a susținut în continuare că nu putea să accepte interdicții menite să preîntâmpine exprimarea opiniilor neîmpărtășite de autorități.
35. Asociația reclamantă afirmă că este o asociație constituită legal în baza dreptului elvețian și că nu a existat nicio sancțiune penală împotriva sa sau oricare altă măsură având ca scop interzicerea ei. Potrivit asociației, de vreme ce nu a fost contestat faptul că afișul litigios nu conținea, în sine, nimic ilegal sau de natură să șocheze opinia publică, interzicerea acestuia se baza pe faptul că afișul menționa adresa paginii web a Mișcării raëliene, făcând, astfel, o legătură cu ideile exprimate pe această pagină. Asociația reclamantă afirmă că s-a pomenit într-o situație în care îi este interzis să-și promoveze ideile prin intermediul afișelor pe motiv că există alte mijloace de comunicare prin care ar putea să o facă, și anume internetul, însă, atunci când asociația indică adresa paginii sale web într-un afiș, nu i se permite să facă acest lucru pentru că se creează o legătură cu ideile sale, idei considerate ca fiind periculoase pentru public. În cererea asociației reclamante, abordarea adoptată de autoritățile elvețiene, și validată de Cameră, echivalează cu complicarea excesivă, sau chiar prevenirea, oricărei publicități sau transmiterii ideilor sale.
36. Cât privește ideile menționate, pe care autoritățile elvețiene și, ulterior, Camera le consideră în stare să justifice interzicerea afișului, asociația reclamantă reiterează că nu există nimic ilegal în exprimarea unor opinii favorabile clonării sau a “geniocrației”. Aceasta subliniază că, deși a exprimat opinii favorabile clonării, nu a participat niciodată în nicio activitate de natură experimentală sau terapeutică legate de clonarea umană. Cât privește conceptul “geniocrației”, asociația afirmă că ingerința în drepturile sale este cu atât mai gravă cu cât nici afișul interzis, nici pagina web a Mișcării raëliene nu fac nicio referință la acest subiect. Asociația a explicat că acest concept vine dintr-o carte propusă pe pagina sa web, carte ce conține opinii filozofice la care oricine e liber să adere sau nu.
37. Cât privește afirmațiile potrivit cărora ideile Mișcării raëliene au dat naștere abuzurilor sexuale, asociația reclamantă susține că nicio autoritate polițienească sau judiciară nu a trebuit să intervină vreodată în niciun caz de pedofilie sau abuz sexual care ar fi fost legat în vreun fel de Mișcarea raëliană sau de vreunul din membrii săi. Dimpotrivă, aceasta susține că niciodată nu a ezitat să expulzeze din rândurile sale membrii asupra cărora exista chiar și cea mai mică suspiciune de comportament contrar legii privind protecția minorilor.
38. Asociația reclamantă concluzionează că nu există o nevoie stringentă de a interzice afișul, doar pe motiv că acesta a menționat adresa unei pagini web. Subliniind că art. 10 din Convenție protejează și forma în care ideile sunt transmise (Thoma c. Luxembourgului, nr. 38432/97, § 45, ECHR 2001‑III), și împărtășind opinia separată a judecătorilor Rozakis și Vajić, potrivit cărora marja de apreciere a autorităților este mai restrânsă în cazul obligațiilor negative (Women On Waves și Alții, citat mai sus, § 40), asociația reclamantă susține că, în cauza de față, a existat o încălcare a art. 10 din Convenție.
(b) Guvernul
39. Guvernul este în totalitate de acord cu principiile fundamentale ale libertății de exprimare reiterate de Cameră, precum și cu aplicarea acestor principii. În opinia Guvernului, Camera a reușit, de o manieră corectă, să pună în balanță interesele în joc. În acest sens, Guvernul consideră că trebuie să se țină cont de următoarele elemente.
40. Mai întâi de toate, în ceea ce privește punerea la dispoziție a domeniului public, Guvernul subliniază că indivizii nu dispun de un drept necondiționat de utilizare a acestuia, în special în scopuri publicitare ce implică desfășurarea unei activități de o anumită amploare și durată, și excluzând orice altă utilizare similară de către terțe părți. Amintind că afișul în litigiu nu avea un caracter politic, Guvernul este de acord cu deciziile autorităților naționale, în special cu opinia că era necesar să fie examinat nu doar mesajul publicității, ci și conținutul acesteia, respectiv și trimiterea la pagina web. În acest sens, Guvernul susține raționamentul Camerei potrivit căruia impactul afișului în cauză este mult mai mare ca urmare a trimiterii făcute la adresa paginii web a Mișcării raëliene.
41. Cât privește întinderea marjei de apreciere, Guvernul subliniază că ideile propagate în diverse publicații accesibile prin intermediul paginii web a Mișcării raëliene, sunt susceptibile să ofenseze convingerile religioase ale anumitor persoane, domeniu în care autoritățile naționale se bucură de o largă marjă de apreciere (Murphy c. Irlandei, nr. 44179/98, § 67, ECHR 2003‑IX). În legătură cu aceasta, Guvernul critică opinia separată anexată la hotărârea Camerei, considerând că aceasta acordă prea mare importanță distincției dintre obligațiile pozitive și cele negative atunci când stabilește întinderea marjei de apreciere. În opinia Guvernului, cazul dat face parte din categoria cauzelor unde calificarea obligației - pozitivă sau negativă - depinde de cum este formulată întrebarea, și anume dacă autorităților li se reproșează comiterea unui act sau omisiunea de a comite un act. Guvernul admite că ar fi altceva dacă, spre deosebire de situația în speță, accesul la domeniul public n-ar fi supus niciunei restricții sau autorizații.
42. Referindu-se la examinarea scopurilor legitime vizate de restricția litigioasă, Guvernul este de acord cu analiza Camerei, care a aprobat argumentele celor patru instanțe naționale ce au examinat refuzul emis de organele poliției pe numele asociației reclamante. În ceea ce privește opinia asociației reclamante cu privire la “deșteptarea senzuală” a copiilor, Guvernul arată că mai multe acțiuni în instanță au fost inițiate pe numele unor membri ai Mișcării raëliene pentru abuzuri sexuale (Curtea de juri din Vaucluse, Curțile de Apel din Lyon și Colmar, judecătorul de instrucție din Versailles). Această listă de decizii sugerează, în mod evident, că anumite pasaje din publicațiile accesibile prin intermediul paginii web a Mișcării raëliene ar putea incita adulții să comită acte de abuz sexual supra copiilor.
43. Referitor la aspectul clonării, Guvernul atrage atenția asupra legăturii dintre asociația reclamantă și compania Clonaid, creată de Raël, care ar oferi diverse servicii concrete și cu plată în domeniul clonării, practică interzisă de Constituția federală și legislația penală. Prezența unei legături cu trimitere la pagina web a Clonaid, ar contribui la promovarea unei activități ilicite, constituind, astfel, mai mult decât doar exprimarea opiniei.
44. Cât privește “geniocrația”, Guvernul subliniază că, fără ca această opinie să fie de natură să încalce ordinea publică sau securitatea, aceasta poate ofensa convingerile democratice și anti-discriminatorii care stau la baza unui Stat de drept. Guvernul susține opinia Curții federale potrivit căreia, deși “geniocrația” poate fi percepută ca o utopie și nu ca un proiect politic real, aceasta este de inspirație eugenistă, fiind în conflict cu principiile democratice.
45. În ultimă instanță, Guvernul observă că domeniul de aplicare al interdicției este limitat. Susținând poziția Camerei în acest sens, Guvernul consideră că asociației reclamante nu-i este interzis să-și propage doctrina prin alte numeroase mijloace de comunicare disponibile, inclusiv prin intermediul internetului. În acest sens, Guvernul subliniază că nici într-un caz nu s-a pus problema interzicerii paginii web a Mișcării raëliene sau a însăși Mișcării. Guvernul consideră, totuși, că ar trebui să se facă o distincție între scopul asociației, care ar putea fi unul perfect legal, și mijloacele utilizate pentru atingerea acestui scop, care pot fi, la rândul lor, ilegale.
46. Pentru toate aceste motive, Guvernul roagă Marea Cameră să confirme hotărârea Camerei și să constate neîncălcarea art. 10 din Convenție.
(c) Partea terță
47. Organizația Articolul 19 roagă Curtea să examineze cu grijă problema marjei de apreciere acordate Statelor în domeniul restricțiilor libertății de exprimare în cazurile ce implică difuzarea informației în internet. În opinia sa, importanța libertății de exprimare în Internet în baza dreptului internațional prevede că marja de apreciere a Statului în acest domeniu ar trebui să fie una restrânsă. În ceea ce privește, în special, aspectul trimiterilor către alte pagini web, organizația Articolul 19 face trimitere la o serie de elemente de drept comparat privind deciziile judecătorești din Regatul Unit, Germania și Statele Unite, arătând că o măsură constând în înlăturarea unui link fără a aborda mai întâi sursa conținutului presupus ilicit, constituie întotdeauna un pas disproporționat.
3. Aprecierea Curții
(a) Principii generale
48. Principiile fundamentale privind libertatea de exprimare sunt bine stabilite în jurisprudența Curții. Hotărârea Camerei, cu referire la cauzele Stoll c. Elveției ([GC], nr. 69698/01, § 101, ECHR 2007‑V) și Steel și Morris c. Regatului Unit (nr. 68416/01, § 87, ECHR 2005-II), a expus aceste principii astfel (§ 49):
“(i) Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice și una dintre condiţiile primordiale ale evoluţiei sale şi ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2, aceasta este valabilă nu numai pentru „informaţiile“ sau „ideile“ acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru cele care lovesc, şochează sau neliniştesc. Aceasta este dorinţa pluralismului, toleranţei şi mentalităţii deschise, fără de care nu există ‘societate democratică’. În forma consacrată la art. 10, aceasta este însoţită de excepţii care ... necesită totuşi o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie să fie stabilită în mod convingător ...
(ii) În sensul art. 10 § 2, adjectivul ‘necesar’ implică o ‘nevoie socială imperioasă’. Statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a hotărâ cu privire la existenţa unei asemenea nevoi, însă aceasta este dublată de un control european asupra atât a legislaţiei, cât şi a deciziilor prin care este aplicată, chiar şi atunci când sunt emise de o jurisdicţie independentă. Prin urmare, Curtea are competenţa de a se pronunţa în ultimă instanţă cu privire la aspectul dacă o ‘restricţie’ este compatibilă cu libertatea de exprimare protejată de art. 10.
(iii) Atunci când îşi exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor interne competente, ci de a verifica din perspectiva art. 10 deciziile pe care acestea le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere. Nu rezultă că aceasta trebuie să se limiteze la a stabili dacă statul pârât s-a folosit de această putere cu bună-credinţă, cu grijă şi în mod rezonabil: ingerinţa în litigiu trebuie considerată având în vedere cauza în ansamblu, pentru a stabili dacă aceasta era ‘proporţională scopului legitim urmărit’ şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt ‘relevante şi suficiente’ ... Prin urmare, Curtea trebuie să se convingă de faptul că autorităţile naţionale au aplicat norme conforme principiilor consacrate la art. 10, bazându‑se, în plus, pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante ....”
(b) Aplicarea în speță a principiilor sus-menționate
(i) Asupra existenței unei ingerințe
49. Nu s-a contestat că asociația reclamantă a suferit o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale de exprimare, ca urmare a interzicerii campaniei de afișaj pe care aceasta dorea să o desfășoare. Părțile au discutat, totuși, în fața Marii Camere dacă o asemenea restricție poate fi văzută ca obligație negativă sau pozitivă.
50. În această privință, Curtea amintește că, pe lângă angajamentul, în primul rând, negativ al Statului în vederea abținerii de la orice ingerință în drepturile garantate de Convenție, “pot exista obligații pozitive inerente” acestor drepturi (a se vedea Marckx c. Belgiei, 13 iunie 1979, § 31, seria A nr. 31). Limitele dintre obligațiile pozitive și cele negative ale Statului în baza Convenției nu se supun unei definiții exacte (a se vedea Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) c. Elveției (nr. 2) [GC], nr. 32772/02, § 82, ECHR 2009); în ambele cazuri - indiferent dacă obligațiile sunt pozitive sau negative - Statul dispune de o anumită marjă de apreciere (a se vedea, de exemplu, Keegan c. Irlandei, 26 mai 1994, §§ 51-52, seria A nr. 290).
51. În această cauză, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze în continuare dacă art. 10 a impus o obligație pozitivă autorităților elvețiene. Avându-se în vedere că interdicția litigioasă constituie, în orice caz, o ingerință, aceasta devine acceptabilă doar în cazul în care sunt îndeplinite condițiile expuse în paragraful 2 al acestui articol.
(ii) Justificarea ingerinței
52. O asemenea ingerință în dreptul asociației reclamante la libertatea de exprimare trebuie să fie “prevăzută de lege”, să aibă unul sau mai multe scopuri legitime în lumina paragrafului 2 al art. 10 și să fie “necesară într-o societate democratică”.
53. Curtea notează, mai întâi de toate, că părțile nu contestă faptul că restricția litigioasă s-a bazat pe art. 19 din regulamentul administrativ al orașului Neuchâtel (vezi paragraful 25 de mai sus).
54. Cât privește scopurile legitime ale restricției, Guvernul arată că aceasta viza preîntâmpinarea crimei, protecția sănătății sau a moralei și protecția drepturilor celorlalți.
55. Marea Cameră constată, la fel ca și Camera, că asociația reclamantă nu contestă faptul că măsura litigioasă a fost întreprinsă pentru a atinge acele scopuri legitime. Astfel, Marea Cameră acceptă că restricția în cauză a urmărit scopurile legitime sus-menționate.
56. Prin urmare, principala întrebare în cauza de față este dacă măsura litigioasă a fost necesară într-o societate democratică.
57. După cum a notat Camera, particularitatea cauzei de față constă în faptul că ea abordează întrebarea dacă autoritățile naționale trebuiau să permită asociației reclamante să-și propage ideile prin intermediul campaniei sale de afișaj punându-i la dispoziție o parte din domeniul public. În acest sens, Curtea observă că în două cauze turcești aceasta a constatat o încălcare ce viza interdicția de afișare a unui poster impusă unui partid politic. Cu toate acestea, raționamentul Curții în ambele cauze se baza pe faptul că regulamentul ce permitea o astfel de interdicție “nu era supus niciunui control judiciar strict și eficient” (a se vedea Tüzel c. Turciei, nr. 57225/00, § 15, 21 februarie 2006, și Tüzel c. Turciei (nr. 2), nr. 71459/01, § 16, 31 octombrie 2006).
58. Cauza de față se deosebește și de cauza Appleby și Alții c. Regatului Unit (nr. 44306/98, ECHR 2003‑VI), referitoare la folosirea domeniului aparținând unei companii private, precum și de cauza Women On Waves privind refuzul de a permite intrarea unei corăbii în apele teritoriale ale unui Stat - spațiu “public și deschis prin însăși natura sa” (citat mai sus, § 40). În speță, nu a avut loc o interdicție generală privind împărtășirea unor idei ci o interdicție ce viza folosirea unei infrastructuri reglementate și supravegheate aparținând domeniului public. După cum a notat Camera, la fel ca și Tribunalul federal, indivizii nu dispun de un drept necondiționat și nelimitat de a utiliza domeniului public, în special atunci când este vorba de infrastructură destinată publicității sau campaniilor de informare (vezi paragrafele 14 și 15 din hotărârea camerei).
(α) Marja de apreciere
59. Trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții, conform căreia Statele dispun, în temeiul art. 10, de o anumită marjă de apreciere atunci când analizează necesitatea și amploarea unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare protejate de acest articol (a se vedea Tammer c. Estoniei, nr. 41205/98, § 60, ECHR 2001-I).
60. Totuși, această marjă este însoțită de un control european atât asupra legislației cât și a deciziilor adoptate în baza ei, chiar și atunci când acestea sunt adoptate de o instanță independentă (a se vedea Karhuvaara și Iltalehti c. Finlandei, nr. 53678/00, § 38, ECHR 2004-X, și Flinkkilä și Alții c. Finlandei, nr. 25576/04, § 70, 6 aprilie 2010). Prin exercitarea puterii sale de control, sarcina Curții nu este să înlocuiască instanțele naționale, ci să verifice, în lumina cauzei în ansamblu, dacă deciziile pe care acestea le-au adoptat în virtutea puterii lor de apreciere sunt compatibile cu dispozițiile Convenției ce au fost invocate (a se vedea Axel Springer AG c. Germaniei [GC], nr. 39954/08, § 86, 7 februarie 2012).
61. Întinderea unei astfel de marje de apreciere variază în funcție de o serie de factori, dintre care tipul de discurs are o importanță deosebită. Deși domeniul de aplicare, în baza art. 10 § 2 din Convenție, în privința restricțiilor asupra discursurilor politice este restrâns (a se vedea Ceylan c. Turciei [GC], nr. 23556/94, § 34, ECHR 1999‑IV), Statele Contractante dispun, de obicei, de o marjă de apreciere mai largă atunci când reglementează libertatea de exprimare în domenii susceptibile să ofenseze convingerile personale intime ce țin de morală sau, în mod special, de religie (a se vedea Murphy, citat mai sus, § 67). La fel, Statele dispun de o vastă marjă de apreciere în materie de reglementare a discursului de natură comercială și publicitar (a se vedea markt intern Verlag GmbH și Klaus Beermann c. Germaniei, 20 noiembrie 1989, § 33, seria A nr. 165, și Casado Coca c. Spaniei, 24 februarie 1994, § 50, seria A nr. 285‑A).
62. În speță, Curtea apreciază că se poate susține, în mod rezonabil, că scopul principal al campaniei de afișaj în cauză era acela de a atrage atenția publicului asupra ideilor și activităților unui grup cu conotație presupus religioasă care difuza un mesaj, pretins a fi transmis de către extratereștri, menționând în acest scop adresa unei pagini web. Prin urmare, pagina web a asociației reclamante se referă nu se referă decât incidental la idei sociale sau politice. În opinia Curții, tipul de discurs în cazul dat nu este unul politic pentru că scopul principal al paginii web în cauză este de a atrage atenția oamenilor asupra cauzei asociației reclamante și nu de a aborda aspecte de natură politică din Elveția. Deși discursul asociației reclamante este în afara contextului publicitar comercial - nu este vorba despre incitarea publicului de a cumpăra un produs anume - acesta se situează totuși mai aproape de un discurs comercial decât de unul politic, în sensul strict al termenului, prin aceea că vizează prozelitismul într-o măsură oarecare. În consecință, marja de apreciere a Statului este mai largă.
63. În asemenea cazuri, autoritățile naționale sunt, în virtutea contactului lor direct și continuu cu forțele vitale ale țării lor, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a lua o decizie cu privire la “necesitatea” unei “restricții” sau “penalitatea” menită să răspundă scopurilor legitime pe care acestea și le propun (a se vedea Müller și Alții c. Elveției, 24 mai 1988, § 35, seria A nr. 133).
64. Din acest motiv, gestionarea panourilor publice în contextul unor campanii de afișaj, care nu sunt strict politice, poate varia de la un Stat la altul, sau chiar de la o regiune la alta în cadrul aceluiași Stat, în special în cazul unui Stat care a optat pentru o organizare politică de tip federal. În acest sens, Curtea subliniază că anumite autorități locale pot avea motive plauzibile în vederea alegerii de a nu impune restricții în acest domeniu (a se vedea Handyside c. Regatului Unit, 7 decembrie 1976, § 54, seria A nr. 24). Nu este de competența Curții să se implice în alegerile autorităților naționale și locale, mai aproape de realitățile țării lor, fapt care ar însemna pierderea din vedere a caracterului subsidiar al mecanismului Convenției (a se vedea Cauza “cu privire la anumite aspecte ale legilor privind utilizarea limbilor în învățământul din Belgia” (fondul), 23 iulie 1968, p. 35, § 10, seria A nr. 6).
65. Examinarea de către autoritățile locale a întrebării dacă un afiș îndeplinește anumite cerințe legale - pentru apărarea unor interese într-atât de variate ca, de exemplu, protecția moralei, siguranța traficul rutier sau conservarea peisajului - se înscrie, astfel, în marja de apreciere acordată Statelor, de vreme ce autoritățile dispun de o anumită libertate de acordare a autorizațiilor în acest domeniu.
66. Având în vedere considerațiile de mai sus în ceea ce privește întinderea marjei de apreciere în speță, Curtea consideră că ar putea să substituie aprecierea autorităților naționale cu propria apreciere doar în cazul prezenței unor motive serioase.
(β) Motivele invocate de instanțele naționale
67. Prin urmare, Curtea trebuie să examineze motivele invocate de autoritățile naționale pentru interzicerea campaniei de afișaj în cauză, precum și întinderea acestei interdicții, pentru a verifica dacă aceste motive au fost "relevante" și "suficiente" și, prin urmare, dacă, având în vedere marja de apreciere de care beneficiază autoritățile naționale, ingerința a fost proporțională cu scopurile legitime urmărite și dacă aceasta corespundea unei “nevoi sociale imperioase”. În acest sens, Curtea subliniază că, spre deosebire de cauzele sus-menționate, în care Curtea a constatat o încălcare în cazul deciziilor privind interzicerea campaniilor de afișaj din cauza lipsei unui control judiciar strict sau eficient (a se vedea Tüzel, sus-menționat, § 15, și Tüzel (nr. 2), sus-menționat, § 16), în cazul de față nu apare nicio întrebare referitoare la eficacitatea controlului judiciar pe care l-au efectuat instanțele naționale.
68. Părțile au discutat mai întâi dacă în scopul examinării necesității măsurii impuse era cazul să se ia în considerare, urmând exemplul instanțelor naționale, conținutul paginii web a Mișcării raëliene, adresa căreia era indicată în afișul litigios. Ținând cont de principiul conform căruia Convenția și Protocoalele sale trebuie interpretate în lumina condițiilor actuale (a se vedea Tyrer c. Regatului Unit, 25 aprilie 1978, § 31, seria A nr. 26, și Vo c. Franței [GC], nr. 53924/00, § 82, ECHR 2004‑VIII), Camera a apreciat că pagina web trebuia luată în considerare, deoarece, așa cum aceasta putea fi accesată de către oricine, inclusiv minori, impactul afișului ar fi crescut pe seama referinței la pagina web.
69. Curtea amintește principiul general conform căruia ingerința litigioasă trebuie examinată în lumina cauzei în ansamblu pentru a determina dacă aceasta era “proporțională cu scopul legitim urmărit” și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica sunt “relevante și suficiente” (a se vedea paragraful 48 de mai sus). Curtea observă că afișul litigios avea, în mod evident, scopul să atragă atenția oamenilor asupra paginii web: adresa paginii era indicată cu caractere grase deasupra sloganului “Mesajul din partea extratereștrilor” (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Prin urmare nu ar fi logic pentru Curte să analizeze doar afișul; pentru aceasta este necesar, ca și în cazul instanțelor naționale, să se examineze și conținutul paginii web în cauză.
70. În ceea ce privește motivele, Curtea notează în primul rând, la fel ca și Camera, că cele cinci autorități naționale care au examinat cauza (administrația poliției, consiliul municipal, departamentul gestionării teritoriale din Neuchâtel, curtea administrativă și curtea federală) s-au bazat pe motive detaliate, explicând de ce au considerat oportun refuzul de a autoriza campania de afișaj. Curtea federală, care este cea mai înaltă instanță națională, s-a referit în special la art. 10 din Convenție precum și la jurisprudența Curții în acest domeniu și a examinat proporționalitatea măsurii litigioase.
71. Constatând refuzul de a autoriza campania în cauză ca fiind justificat, curtea federală a examinat succesiv fiecare din motivele pe care s-au bazat instanțele inferioare în justificarea unui asemenea refuz, în special promovarea clonării umane, propagarea “geniocrației” și faptul că literatura și ideile Mișcării raëliene i-ar putea incita pe anumiți membri ai săi la comiterea abuzurilor sexuale asupra copiilor.
72. Deși unele dintre aceste motive, luate separat, nu sunt de natură să justifice refuzul, Curea consideră că autoritățile naționale erau în drept să considere, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, că era indispensabil să fie interzisă această campanie de afișaj în vederea protejării sănătății și a moralei, pentru protecția drepturilor celorlalți și preîntâmpinarea infracționalității. Camera a constatat, în special, următoarele (paragrafele 55-57 din hotărâre):
“55. ... În primul rând, pagina web a asociației face trimitere la pagina Clonaid, prin intermediul căreia compania oferă publicului larg servicii specifice în materie de clonare, și unde a anunțat, la începutul anului 2003, nașterea unor copii clonați. În al doilea rând, curtea administrativă s-a referit la o hotărâre a curții regionale din La Sarine, care a menționat existența unor posibile abuzuri sexuale asupra minorilor. În al treilea rând, propaganda în favoarea ‘geniocrației’, doctrina potrivit căreia puterea ar trebui să aparțină oamenilor cu cel mai înalt coeficient de intelect, și, respectiv critica în adresa democrațiilor actuale, era susceptibilă să tulbure menținerea ordinii publică, siguranței și a moralei.
56. Curtea consideră că acuzațiile autorităților naționale aduse unor membri ai asociației reclamante, privind activitățile sexuale ale acestora cu minorii, sunt deosebit de îngrijorătoare. ... Este cert faptul că nu e, în principiu, de competența Curții să revadă faptele stabilite de instanțele naționale sau aplicarea corectă a dreptului intern; de aceea Curtea nu vine să constate dacă acuzațiile autorităților sunt veridice. Totuși, în opinia Curții, având în vedere circumstanțele cauzei în speță, autoritățile dispuneau de suficiente motive pentru a considera ca fiind necesar refuzul de a acorda autorizația cerută de asociația reclamantă.
57. Considerații similare se impun și în ceea ce privește aspectul clonării. Curtea observă că s-ar putea ca autoritățile naționale să fi considerat interzicerea campaniei de afișaj cu bună credință drept indispensabilă pentru protecția sănătății și a moralei precum și pentru preîntâmpinării infracționalității, dat fiind faptul că asociația reclamantă oferă, pe pagina sa web, legături către pagina Clonaid, companie creată chiar de asociația reclamantă. ... În plus, după cum a admis însăși asociația, ea este favorabilă clonării, activitate interzisă în mod clar în baza art. 119 alineat 2 din Constituția federală ...”
Marea Cameră nu vede niciun motiv să se îndepărteze de considerațiile Camerei în acest sens. Respectiv, Curtea consideră că îngrijorările exprimate de autoritățile naționale erau bazate pe motive relevante și suficiente.
73. În cele din urmă, Camera a considerat că măsura litigioasă avea un domeniu de aplicare limitat, reclamanta fiind liberă “să-și exprime convingerile prin numeroase alte mijloace de comunicare rămase la dispoziția sa”; Camera a subliniat, de asemenea, că “nu s-a pus niciodată problema interzicerii asociației ca atare sau a paginii sale web” (a se vedea paragraful 58 din hotărârea camerei).
74. Asociația reclamantă susține că această poziție a Camerei este una contradictorie și că ea vine să complice, în mod excesiv, orice difuzare a ideilor sale, de vreme ce îi este interzis să comunice informații prin intermediul afișelor pe motiv că dispune de o pagină web, or atunci când aceasta indică adresa paginii pe un afiș, nu i se permite să o facă pentru că se creează o legătură cu ideile sale, care sunt interpretate ca fiind periculoase pentru public.
75. În viziunea Curții însă, o asemenea contradicție nu e decât aparentă. Ca și Guvernul, Curtea consideră că trebuie să se facă o deosebire între scopul asociației și mijloacele pe care aceasta le folosește pentru realizarea lui. Astfel, în cauza de față, posibil că ar fi fost disproporționată interzicerea asociației ca atare sau a paginii sale web în baza factorilor sus-menționați (a se vedea, în acest sens, Association Rhino și Alții c. Elveției, nr. 48848/07, §§ 66-67, 11 octombrie 2011). Limitarea domeniului de aplicare a restricției litigioase la afișarea posterelor în spații publice a fost astfel o modalitate de a reduce la minim ingerința în drepturile reclamantei. Curtea amintește în acest sens că, atunci când autoritățile naționale decid să restrângă drepturile fundamentale, acestea trebuie să aleagă modalitățile de natură să aducă cel mai mic prejudiciu posibil drepturilor în cauză (a se vedea Women On Waves, citat mai sus, § 41). În lumina faptului că asociația reclamantă poate în continuare să-și difuzeze ideile sale prin intermediul paginii web precum și prin alte mijloace pe care le are la dispoziție, cum ar fi distribuirea foilor volante în stradă sau în cutiile poștale, măsura litigioasă nu poate fi numită disproporționată.
(c) Concluzie
76. Curtea ajunge la concluzia că autoritățile naționale nu au depășit marja largă de apreciere de care beneficiau în cauza de față, iar motivele ce au stat la baza deciziei lor erau “relevante și suficiente” și răspundeau unei “nevoi sociale imperioase”. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv în favoarea substituirii aprecierii date de Curtea federală, curte care a examinat problema în cauză cu grijă și respect față de principiile stabilite de jurisprudența Curții, cu propria apreciere.
77. În consecință, art. 10 din Convenție nu a fost încălcat.
II. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 9 DIN CONVENȚIE
78. Asociația reclamantă a invocat și art. 9 din Convenție în sprijinul afirmațiilor sale, pretinzând că interdicția litigioasă a încălcat dreptul său la libertatea de religie.
79. În hotărârea sa, Camera consideră că nu este nevoie să fie examinat separat capătul de cerere în baza art. 9 (a se vedea paragraful 61 din hotărârea camerei).
80. În opinia Curții, nu există niciun motiv de îndepărtare de la abordarea Camerei în acest sens. În consecință, Curtea ajunge la concluzia că nu este nevoie să fie examinat dacă art. 9 din Convenție se aplică în cazul interdicției litigioase și, în caz afirmativ, dacă a existat o încălcare a acestui articol.
PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS, CURTEA
1. Respinge, în unanimitate, excepția preliminară a Guvernului;
2. Hotărăște, cu nouă voturi la unu, că art. 10 din Convenție nu a fost încălcat;
3. Hotărăște, în unanimitate, că nu este nevoie de examinat separat capătul de cerere în baza art. 9 din Convenție;
Redactată în limbile franceză şi engleză şi pronunţată în şedinţă publică în Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 13 iulie 2012.
Michael O’Boyle
grefier
Nicolas Bratza
președinte
La prezenta hotărâre sunt anexate, conform art. 45 paragraful 2 din Convenţie şi art. 74 paragraful 2 din regulament, opiniile următoare:
(a) opinia concordantă a judecătorului Bratza;
(b) opiniile separate ale judecătorilor Tulkens, Sajó, Lazarova Trajkovska, Bianku, Power-Forde, Vučinić și Yudkivska;
(c) opiniile separate ale judecătorilor Sajó, Lazarova Trajkovska și Vučinić ;
(d) opinia separată a judecătoului Pinto de Albuquerque.
Opiniile separate nu sunt traduse, însă se regăsesc în limbile engleză şi franceză în versiunile oficiale ale hotărârii, care pot fi consultate în baza de date HUDOC a jurisprudenţei Curţii.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy