©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 7 februarie 2008
CAUZA MIŞCAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI PENTRU DREPTURILE OMULUI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 34461/02)
STRASBOURG
22 iulie 2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 § 2 din Convenţie. Poate suferi modificări de formă
În cauza Mişcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), întrunită în completul format din :
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu la 1 iulie 2008,
A pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată :
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 34461/02) îndreptată împotriva României prin care o asociaţie de drept român, Mişcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului (« reclamanta »), a sesizat Curtea la 18 aprilie 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (« Convenţia ») în nume propriu, menţionând, în acţiunea sa introductivă de instanţă, că dreptul de proprietate în litigiu a fost recunoscut membrilor săi de instanţele naţionale.
2. Asociaţia reclamantă este reprezentată de maestrul Ion Scarlat, preşedintele său, avocat la Braşov. Procura de reprezentare a fost dată de către asociaţia reclamantă, în numele membrilor săi, şi semnată de preşedintele său. La procură a fost anexată o copie a unui document intitulat « procură specială » prin care asociaţia acorda preşedintelui său dreptul de a efectua procedurile penale şi civile necesare pentru recuperarea creanţelor contra societăţii A. (paragraful 7 de mai jos). Au fost de asemenea anexate o listă a membrilor asociaţiei şi semnăturile lor precum şi un « proces‑verbal » din data de 5 ianuarie 1993 prin care douăzeci şi şase de persoane cedau asociaţiei reprezentate de preşedintele său dreptul lor de a obţine reparaţii din partea diverselor societăţi comerciale, inclusiv societatea A.
3. Guvernul român (« Guvernul ») a fost reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
4. Reclamanta pretindea încălcarea dreptului său de a-i fi judecat procesul în termen rezonabil şi dreptul său la proprietate.
5. La 21 mai 2007, Curtea a hotărât să comunice Cererea Guvernului. După cum o permite articolul 29 § 3 din Convenţie, ea a mai decis în plus că vor fi examinate în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
6. Reclamanta este o asociaţie creată în 1993 şi al cărei sediu este la Făgăraş.
7. În 5 decembrie 1991, membrilor asociaţiei reclamante li s-a reconstituit dreptul lor de proprietate asupra a 307,38 ha de teren, în temeiul
legii nr. 18/1991 asupra fondului funciar (« Legea nr. 18/1991 »), sub formă de acţiuni la societatea Agromixt S.A. Făgăraş (« societatea A. »), o societate de Stat în curs de privatizare. În 1993, membrii asociaţiei reclamante şi-au pus în comun acţiunile spre a crea această asociaţie.
8. În temeiul legii nr. 268/2001 cu privire la privatizarea societăţilor comerciale care administrau terenuri ce făceau parte din patrimoniul proprietate publică şi privată al Statului (« Legea 268/2001 »), societatea A. era administrată de Agenţia pentru domeniile Statului, care acţiona sub autoritatea ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
A. Litigiul între asociaţia reclamantă şi societatea A.
9. La 1 septembrie 1994, reclamanta a sesizat în numele membrilor săi judecătoria din Făgăraş printr-o acţiune contra societăţii A. şi a cerut, cu titlu de dividende pe anii între 1991 şi 1994, 210 tone de grâu sau contravaloarea lor în bani plus dobânzile moratorii, precum şi 15 030 720 lei vechi româneşti reprezentând dividendele pentru anul 1995.
10. Opt tribunale, corespunzătoare pentru trei grade de jurisdicţie, s-au pronunţat în speţă, cauza fiind de numeroase ori trimisă pentru motive de competenţă a tribunalelor şi pentru erori, constatate de instanţele de control, în aprecierea faptelor sau în aprecierea respectării regulilor procedurale de către reclamantă. Al optulea tribunal care a fost investit cu cauza a fost Curtea Supremă de Justiţie, care a emis, la 21 noiembrie 2000, o hotărâre definitivă prin care a anulat, din cauza neplăţii taxei de timbru, recursul reclamantei.
Totuşi, la 6 noiembrie 2001, hotărârea a fost casată urmare a unei contestaţii în anulare admise de Curtea supremă întrunită în alt complet. Apoi, la 12 martie 2002, un alt complet de judecată al Curţii supreme a admis recursul asociaţiei reclamante, a casat hotărârile anterioare şi a trimis cauza în faţa tribunalului judeţean din Braşov pentru o nouă judecată pe fond.
11. În diferite stadii din procedura iniţială, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a primi o cantitate de grâu sau contravaloarea reprezentând dividende pentru membrii săi.
12. La 17 septembrie 2002, tribunalul judeţean a decis să amâne pronunţarea în acţiunea în restituire a dividendelor, din cauza deschiderii contra societăţii A. a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 cu privire la redresarea judiciară şi faliment (« Legea nr. 64 » ; procedura descrisă la punctul B de mai jos).
13. La 11 octombrie 2002, tribunalul judeţean a respins cererea de reînscriere pe rol a acţiunii de mai sus, sub motiv că procedura de faliment urma să fie, de acum înainte, unica posibilitate pentru orice creditor de a-şi recupera drepturile din patrimoniul debitoarei.
14. Noi cereri de reînscriere pe rol au fost respinse la 25 noiembrie 2002, 30 iunie şi 6 octombrie 2003 (cu recurs respins la 13 ianuarie 2005 de Curtea de Apel Braşov care a confirmat că în temeiul art. 13 din legea nr. 64 hotărârea de a amâna orice acţiune viza întregul patrimoniu al debitoarei).
B. Procedura de redresare judiciară şi de faliment a societăţii A.
15. La 8 octombrie 2001, tribunalul judeţean Braşov a luat act de cererea făcută de unul din creditorii societăţii A. şi a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 64, desemnând judecătorul responsabil şi stabilindu-i atribuţiile.
16. Printr-o adresă a Ministerului Agriculturii din 15 februarie 2002, reclamanta a fost informată de deschiderea acestei proceduri.
Ea şi-a declarat creanţa şi a participat activ la procedură, care a cunoscut până în prezent peste şaptezeci de înfăţişări, atât în faţa tribunalului judeţean cât şi în faţa Curţii de Apel cu ocaziile contestaţiilor şi recursurilor introduse de creditori, inclusiv uneori de reclamantă, şi vizând diverse aspecte de procedură, mai ales suma creanţelor, evaluarea patrimoniului debitoarei şi distribuţia sumelor obţinute ca urmare a vânzării bunurilor societăţii A.
17. La 3 iulie 2002, tribunalul a hotărât să amâne pronunţarea în procedură, pe o perioadă ce se situa între 3 iulie 2002 şi 3 iulie 2003. Această hotărâre a fost ulterior confirmată, la recursul reclamantei, printr-o hotărâre definitivă din 17 septembrie 2002 a Curţii de Apel din Braşov.
18. La 11 octombrie 2002, tribunalul judeţean a respins cererea asociaţiei reclamante de a reînscrie dosarul pe rol. La 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel a respins recursul introdus de reclamantă.
19. O nouă cerere de reînscriere pe rol emisă de reclamantă a fost respinsă de tribunal la 22 mai 2003.
20. La 3 iunie 2003 a fost reluată examinarea dosarului.
21. La 6 octombrie 2003, tribunalul a ordonat deschiderea procedurii de redresare judiciară a societăţii A.
22. La 13 decembrie 2004, pronunţându-se asupra unei contestaţii a reclamantei legată de creanţele înscrise în tabel, tribunalul judeţean a cerut acesteia să facă dovada dreptului său de a se adresa justiţiei. La 14 februarie 2005, pe baza dovezilor prezentate de reclamantă, tribunalul a ordonat înscrierea reclamantei în tabelul creditorilor în locul numelor membrilor săi şi pentru valoarea creanţelor lor cumulate. El a constatat totodată că reclamanta nu făcuse dovada cesiunii creanţelor de către membri în favoarea sa.
23. La 18 aprilie 2005, tribunalul judeţean a constatat că reclamanta depusese la grefă dovada calităţii sale de mandatară a membrilor săi pentru realizarea creanţelor lor.
24. La 26 aprilie 2004, tribunalul a decis deschiderea procedurii de faliment a societăţii A.
25. La 27 septembrie 2005, lichidatorul a prezentat adunării creditorilor activele identificate ale societăţii şi proiectul de vânzare la licitaţie.
26. Tabelul definitiv al creanţelor, redactat la 24 martie 2004, a fost reactualizat la 14 noiembrie 2005.
27. Sumele obţinute ca urmare a valorificării activelor societăţii au fost distribuite la 8 mai 2006. Rezultă din tabelul de distribuţie că numai creanţele salariale şi bugetare au fost plătite la acea dată.
28. Văzând informaţiile disponibile, procedura de lichidare judiciară a societăţii A. nu este încheiată la această dată, dar toate activele societăţii au fost deja valorificate.
ÎN DREPT
I. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE ŞI ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL Nr. 1
29. Invocând articolele 6 § 1 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamanta se plânge de durata procedurii în restituire a dividendelor şi se apreciază lezată în dreptul său de proprietate din cauza imposibilităţii în care ea se află de a-şi recupera creanţa, dat fiind falimentul societăţii A. Articolele citate au următorul cuprins în părţile lor pertinente în speţă :
Articolul 6 § 1
« Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, (...)»
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. »
A. Asupra admisibilităţii
1. Asupra excepţiei întemeiate pe absenţa calităţii de victimă a reclamantei
30. Guvernul ridică o excepţie întemeiată pe absenţa calităţii de victimă a reclamantei. în opinia sa, asociaţia nu a participat niciodată la procedurile interne în nume propriu, ci întotdeauna în calitate de reprezentantă a membrilor săi, şi, pornind de aici, ea nu poate pretinde că a suferit o încălcare a drepturilor sale. În opinia sa, simplul fapt că instanţele interne au numit-o « reclamantă » nu îi conferă calitatea de titulară a creanţelor în litigiu.
31. În observaţiile sale ca răspuns la cele ale Guvernului, reclamanta susţine că ea nu reprezintă numai persoanele ale căror nume au fost înlocuite de al său pe tabelul creditorilor societăţii A, ci şi pe toate acelea care au ridicat pretenţii similare şi care apar în nume propriu în acel tabel (paragraful 22 de mai sus).
32. Curtea reaminteşte că se poate pretinde în mod valabil victimă a unei ingerinţe în exerciţiul drepturilor sale garantate de Convenţie anume persoana direct atinsă de faptele ce se pretind a constitui ingerinţa. Dacă nu se poate pretinde ea însăşi victimă, o asociaţie nu are deci calitatea de a introduce o cerere îndreptată contra unei măsuri care îi loveşte pe membrii săi (vezi, mutatis mutandis, Otto‑Preminger‑Institut împotriva Austriei, hotărârea din 20 septembrie 1994, seria A nr. 295-A, § 39 ; İzmir Savaş Karşıtları Derneği şi alţii împotriva Turciei (dec.), nr. 46257/99, 23 septembrie 2004 ; Chambovet şi alţii împotriva Franţei (dec.), nr. 11382/85, 12 octombrie 1988; Noack şi alţii împotriva Germaniei (dec.), nr. 6346/99, CEDO 2000‑IV ; Norris, National Gay Federation împotriva Irlandei, nr. 10581/83, hotărârea Comisiei din 16 mai 1985, Hotărâri şi rapoarte (DR) 44, p. 137 ; Amuur împotriva Franţei, hotărâre din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996‑III, p. 846, § 36; şi Asociaţia şi liga pentru protecţia cumpărătorilor de automobile, Abid şi 646 alţii împotriva României (dec.), nr. 34746/97, 10 iulie 2001).
33. În speţă, Curtea observă mai întâi că, în măsura în care asociaţia reclamantă susţine o atingere a articolului 6 § 1 din Convenţie, ea a luat activ parte la procedurile interne pentru a apăra interesele membrilor săi. Curtea apreciază ca urmare că reclamanta se poate pretinde victimă, în sensul articolului 34 din Convenţie, pentru cererea invocată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie.
34. Pe de altă parte, fiind vorba de plângerea în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea notează că, deşi ea a introdus prezenta cerere în nume propriu, reclamanta nu a fost niciodată recunoscută ca titulară a creanţelor în litigiu de instanţele naţionale, care nu i-au conferit decât calitatea de reprezentantă a membrilor săi, din lipsa unei probe a cesiunii creanţelor între membri şi asociaţie. Curtea ia notă de actul de cesiune din 1993, depus la prezentul dosar de reclamantă (paragraful 2 de mai sus), dar nu poate distinge dacă a fost de asemenea prezentat instanţelor naţionale. Presupunând chiar că asociaţia ar fi devenit proprietara creanţelor în cauză, Curtea constată că aceasta nu a epuizat căile de recurs interne, în măsura în care ea nu a acţionat în calitate de reclamantă în faţa instanţelor naţionale sau, dacă ea apreciază că a făcut aceasta, că ea nu a contestat hotărârea instanţelor interne de a nu-i recunoaşte decât statutul de reprezentant în proceduri.
Ţinând seama de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază, în aceste condiţii, că asociaţia reclamantă nu se poate pretinde victimă, în sensul articolului 34 din Convenţie, a încălcării pretinse a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
35. Curtea constată în fine că membrii asociaţiei, titulari ai creanţelor înscrise în tabelul creditorilor societăţii A., nu au sesizat încă în mod valabil Curtea cu o cerere motivată de faptele din această cauză. Ea constate că toate documentele trimise de reclamantă, inclusiv cererea introductivă, au fost prezentate în nume propriu. Numai procura de reprezentare poartă menţiunea că a fost făcută de asociaţie în numele membrilor săi fără însă a fi ca atare însoţită de o listă a membrilor şi de semnăturile lor care să susţină demersurile introducerii în instanţă în faţa acestei Curţi. O astfel de listă, prezentată de asociaţie, ar fi permis Curţii să stabilească fără echivoc intenţia membrilor asociaţiei de a sesiza această instanţă printr-o acţiune în numele lor propriu.
36. Din aceste motive, Curtea admite parţial excepţia ridicată de Guvern şi constată că reclamanta nu se poate pretinde victima unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Rezultă că această parte a Cererii este incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile din Convenţie în sensul articolului 35 § 3 şi trebuie să fie respinsă cu aplicarea articolului 35 § 4.
2. Asupra întemeierii plângerii în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie
37. Curtea apreciază, în lumina ansamblului argumentelor părţilor, că această plângere pune serioase probleme în fapt şi în drept care nu pot fi soluţionate în această etapă a examinării Cererii, ci necesită un examen pe fond; rezultă că această plângere nu ar putea deci fi declarată în mod manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. Nici un alt motiv de inadmisibilitate nu a fost de altfel relevat.
B. Perioada de luat în considerare
38. Curtea apreciază că cele două proceduri în cauză, anume litigiul civil iniţial care a debutat la 1 septembrie 1994 şi procedura deschisă în virtutea legii nr. 64, trebuie să fie examinate împreună, în măsura în care ele se referă la acelaşi drept cu caracter civil şi în care procedura de faliment este actualmente unicul mijloc pentru membrii reprezentaţi de reclamantă de a-şi recupera creanţele (a se vedea, mutatis mutandis, Svetlana Naoumenko împotriva Ucrainei, nr. 41984/98, § 74, 9 noiembrie 2004).
39. Perioada de considerat a început deci la 1 septembrie 1994 şi încă nu s-a terminat, cauza fiind pe rol la prima instanţă care cunoaşte procedura de faliment.
40. Curtea ia notă că, în timpul primilor opt ani, litigiul civil a fost examinat de zece instanţe de trei grade de jurisdicţie şi o instanţă căreia îi revine un recurs extraordinar, cauza fiind retrimisă în repetate rânduri pentru motive care nu sunt imputabile reclamantei (paragraful 10 de mai sus), examinarea litigiului fiind amânată din cauza deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64, astfel că actualmente unicul mijloc pentru creditori de a-şi recupera creanţele este această procedură de faliment, care, pentru reclamantă, durează deja de peste cinci ani pentru o instanţă, ceea ce înseamnă că ea încearcă deja de peste treisprezece ani să recupereze creanţele membrilor săi.
C. pe fond
41. Fiind vorba de primul litigiu, care îi opunea pe membrii asociaţiei reclamante societăţii A., Guvernul pledează complexitatea cauzei, care a cunoscut mai multe părţi cu interese divergente şi a tratat probleme serioase legate de dreptul la proprietate. El reaminteşte apoi complexitatea inerentă a procedurii de redresare judiciară şi de faliment. El susţine că cele două proceduri nu au cunoscut perioade de inactivitate imputabile autorităţilor şi că pe de altă parte, reclamanta a contribuit la lungimea procedurii.
42. Reclamanta apreciază că durata procedurilor în cauză nu este rezonabilă.
43. Curtea reaminteşte că în cazul duratei unei proceduri caracterul rezonabil se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând seama de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special de complexitatea cauzei, comportarea reclamantului şi aceea a autorităţilor competente precum şi de miza litigiului pentru cei interesaţi (a se vedea, printre multe altele, Frydlender împotriva Franţei[GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
44. Ea reaminteşte de asemenea că a tratat în repetate rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea din prezenta speţă, în care ea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie (Frydlender, citat mai sus).
45. În afară de acestea, ea consideră că complexitatea unei proceduri de faliment nu justifică în sine întârzieri importante în examinarea unei cauze (a se vedea, printre altele, Michele Tedesco împotriva Italiei, nr. 44425/98, 27 februarie 2001 ; Zanasi împotriva Italiei, nr. 44462/98, 1 martie 2001; şi Meneghini împotriva Italiei, nr. 51677/99, 11 decembrie 2001). Ea reaminteşte că în speţă casările şi retrimiterile succesive pe durata litigiului civil iniţial au cauzat întârzieri care nu ar putea fi imputate reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003, şi Nicolau împotriva României, nr. 1295/02, § 38, 12 ianuarie 2006).
46. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt şi nici un argument care să poată duce în cazul de faţă la o concluzie diferită de cea a jurisprudenţei consacrate. Ţinând seama deci de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciază că în speţă durata procedurii litigioase este excesivă şi nu răspunde exigenţei « termenului rezonabil ».
Ca urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1.
II. ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
47. În cuvintele articolului 41 din Convenţie,
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Daune
48. Reclamanta reclamă pentru membrii săi sumele următoare: 550 000 euro (EUR) ca prejudiciu material din cauza încălcării dreptului lor de proprietate şi 550 000 EUR ca prejudiciu moral din cauza nerespectării garanţiilor oferite de articolul 6 din Convenţie.
49. Guvernul susţine că nu există o legătură de cauzalitate între încălcările în cauză şi daunele pretinse şi că cererile sunt în orice caz excesive faţă de jurisprudenţa Curţii.
50. Deoarece reclamanta nu a cerut nici o sumă pentru încălcarea drepturilor sale şi membrii asociaţiei neavând calitatea de victime în prezenta cauză (paragrafele 36 şi 37 de mai sus), Curtea respinge în întregime cererea de despăgubire.
B. Costuri şi cheltuieli de judecată
51. Reclamanta nu a prezentat nici o cerere de rambursare a costurilor şi cheltuielilor de judecată suportate.
52. Curtea nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge parţial excepţia preliminară a Guvernului ;
2. Declară Cererea admisibilă legată de plângerea în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie şi inadmisibilă pentru restul;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie ;
4. Respinge în întregime cererea de satisfacţie echitabilă.
Redactată în franceză, apoi comunicată în scris la 22 iulie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy