Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA MISTREANU c. MOLDOVA
(Cererea nr. 27261/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 noiembrie 2011
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Cristina Mistreanu c. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din :
Egbert Myjer, preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
Deliberând în camera de consiliu la 18 octombrie 2011,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată :
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 27261/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al acestui stat, D-l Veaceslav Mistreanu (« reclamantul ») la 17 iunie 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către d. I.Manole, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu .
3. La 4 martie 2006, Curtea a decis să comunice cauza Guvernului pârât. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
4. Reclamantul şi Guvernul au prezentat fiecare observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei.
5. La 15 septembrie 2011, Curtea a informat Guvernul de faptul că cauza făcea parte dintr-o jurisprudenţă bien stabilită a Curţii şi cererea a fost atribuită unui comitet din trei judecători.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1968 şi locuieşte la Cahul.
7. La o dată nespecificată, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru tentativa de contrabandă cu un automobil. Respectiv, interesatul a încercat în luna septembrie 2002 să introducă pe teritoriul ţării un automobil produs în anul 1985, pe când reglementările din perioada dată nu permiteau decât importul automobilelor de mai puţin de zece ani. Autorităţile vamale au sechestrat înainte de aceasta automobilul.
8. Prin hotărârea din 17 aprilie 2003, Curtea de Appel a Republicii Moldova a achitat reclamantul motivând lipsa elementelor constitutive a infracţiunii de contrabandă. Aceiaşi instanţă a ordonat restituirea automobilului interesatului fără ca el să aibă dreptul de a-l înmatricula şi de a-l expluata cu condiţia ca el să plătească taxele vamale.
La 8 iuliet 2003, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat hotărârea Curţii de Appel şi astfel ea a devenit definitivă.
9. La 7 august 2003, executorul judecătoresc a propus autorităţilor vamale să restituie venevol automobilul reclamantului.
La 11 august 2003, şeful departamentului vamal din Cahul a răspuns că hotărârea din 17 aprilie 2003 nu putea fi executată din cauza lipsei bazei legale care să permită perceperea taxelor vamale pentru importul automobilului reclamantului.
10. La 13 august 2003, executorul judecătoresc a cerut Curţii de Appel Chişinău să explice sau să schimbe modalitatea executării hotărârii din 17 aprilie 2003. La 12 februarie 2004,Curtea de Appel a respins cererea respectivă.
11. La 3 martie 2004, executorul judecătoresc din nou le-a propus autorităţilor vamale să execute benevol hotărârea din 17 aprilie 2003. Dintr-o scrisoare a Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătoreşti din 26 mai 2004 rezultă că şeful Departamentului vamal din Cahul a refuzat restituirea automobilului motivând că hotărârea în cauză era ilegală.
12. La 17 martie 2004, executorul judecătoresca iniţiat o procedură împoztriva şefului Departamentului vamal din Cahul cu scopul de a-i aplica o sancţiune pentru neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003.
13. La o dată nespecificată, şeful Departamentului vamal din Cahul a cerut Procutrorului General depunerea la Curtea Supremă de Justiţie a unui recurs în anulare a hotărârii din 17 aprilie 2003. În această perioadă, recursul în anulare care era o cale de recurs extraordinară, permitea procurorului general să contesteze orice hotărâre definitivă.
14. La 27 aprilie 2004, instanţa de judecată din Cahul a amânat examinarea procedurii iniţiate de executorul judecătoresc în aşteptarea răspunsului Procurorului General.
15. La o dată nespecificată, Procurorul General a formulat în faţa Curţii Supreşe de Justiţie un recurs în anulare a hotărârii din 17 aprilie 2003.
16. La 10 septembrie 2004, instanţa de judecată din Cahul a respins cererea executorului judecătoresc de aplicare a unei sancţiuni şefului Departamentului vamal din Cahul.
17. La 25 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare a Procurorului General, a casat hotărârile din 17 aprilie şi 8 iulie 2003 şi a dispus reexaminarea cauzei.
18. Prin hotărârea din 15 decembrie 2005, instanţa de judecată din Cahul a considerat reclamantul vinovat de comiterea infracţiunii de contrabandă dar a clasat cauza aplicând legea cu privire la amnistie din 16 iulie 2004. Cu privire la automobilul reclamantului, instanţa dată a dispus confiscarea sa.
Hotărârea în cauză n-a fost contestată de interesat şi a devenit definitivă.
II. DREPTUL INTERRN RELEVANT
19. Dreptul intern relevant cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti aplicabil în acea perioadaă este rezumat în cauza Oferta Plus SRL c. Moldova (no 14385/04, § 60, 19 décembre 2006).
20. Dreptul intern cu privire la importul automobilelor este următorul. Conform articolului 10 § 10 al legii nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modalitatea de intrare şi de ieşire a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova, « se interzice autorităţilor vamale să devameze mijloacele de transport auto, motoarele şi caroseriile având o perioadă de expluatare de mai mult de zece ani... ».
Prin legile nr. 50, 193 şi 284 adoptate la 20 februarie, 8 mai şi 10 iulie 2003 respectiv, Parlamentul a permis prin derogare introducerea pe teritoriu a mai mult vehicole de mai mult de zece ani. Legile respective sunt constituite dintr-un singur articol şi se referă la particulari cât şi la instituţiile publice.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI ŞI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1
21. Reclamantul se plânge neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 a încălcat dreptul său la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, cât şi dreptul său la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1. Alineatele relevante ale dispoziţiilor invocate sunt următoarele :
Articolul 6 § 1
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...)de către o instanţă (...), care va hotărî (...)fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
Article 1 du Protocole no 1
« Orice persoană fizică ori juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) »
22. Reclamantul invocă de asemenea că anularea la 25 octombrie 2004, de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii definitive din 17 aprilie 2003 a adus atingere princiului securităţii raporturilor juridice.
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003
23. Guvernul motivează mai întâi pierderea calităţii de victimă a reclamantului. El notează că la momentul la care i-a fost comunicată cererea, executarea hotărârii din 17 aprilie 2003 nu era posibilă deoarece obiectul litigiului, automobilul reclamantului, fusese confiscat în conformitate cu hotărârea instanţei de judecată Cahul din 15 decembrie 2005 (paragraful 18 mai sus). Reclamantul n-a dat răspuns la această excepţie.
24. Curtea reaminteşte că le revine autorităţilor naţionale mai întâi sarcina de a redresa o pretinsă încălcare a Convenţiei. În acest scop, sarcina de a şti dacă un reclamant poate să se pretindă victimă a unei pretinse încălcări se pune la orice etapă a procedurii în lumina Convenţiei (Bourdov c. Rusiei, no 59498/00, § 30, CEDO 2002-III).
25. În afară de aceasta, Curtea reafirmă că adoptarea unei decizii sa a unei masuri favorabile reclamantului de către autorităţile naţionale nu va aduce la pierderea calităţii de victimă decât dacă ea este însoţită de o recunoaştere explicită, în substanţă urmată de a reparaţie a încălcării (Scordino c. Italiei (nr. 1) [GC], no 36813/97, §§ 178 et ss. et § 193, CEDO 2006‑V).
26. Revenind la cazul din speţă, Curtea notează că nici ă măsură sau decizie favorabilă reclamantului n-a fost adoptată de autorităţile moldoveneşti. Din contra, Curtea constată că hotărârea definitvă din 17 aprilie 2003 emisă în favoarea reclamantului a fost anulată de decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 octombrie 2004, şi că automobilul care trebuia sa-i fie restituit în conformitate cu hotărârea sus menţionată a fost confiscat. Curtea relevă că este vorba aici despre o decizie clar nefavorabilă pentru reclamant. Mai mult ca atât, această deczie n-a fost niciodată însoţită de recunoaşterea pretnisei încălcări şi reclamantul n-a primit nici o reparaţie echitabilă.
Reieşind din toate acestea, Curtea respinge excepţia Guvernului.
27. Plus la aceasta, Curtea constată că aceste capete de plângere nu sunt vadit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi relevă de altfel că ei nu gasesc nici un alt motiv pentru inadmisibilitate. Se cuvine deci de a le declara admisibile.
2. Cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice
28. Curtea observă că acest capât de plângere a fost expus pentru prima dată într-o scrisoare din 27 august 2007. Ea notează decizia internă definitivă cu privire la această parte a cererii este hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 25 octombrie 2004. Este necesar de constatat că prezentul capăt de cerere a fost ridicat după mai mult de şase luni de la decizia internă definitivă. Rezultă cî capătul respectiv este depus tardiv şi trebuie să fie respins în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei.
B. Cu privire la fond
29. Reclamantul invocă neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 emisă în favoarea sa care obliga autorităţile vamale să-i restituie automobilul sechestrat.
30. Guvernul motivează faptul că executorul judecătoresc a întreprins toate măsurile care erau în puterea sa. El adaugă că autorităţile vamale nu puteau să execute hotărârea în cauză din motive obiective, şi anume lipsa bazei legale care să permită calcularea taxelor vamale aplicabile la importul automobilelor de mai mult de zece ani (paragrafele 9 şi 11 mai sus). Guvernul subliniază că legile în vigoare în perioada respectivă interziceau importul vehicolelor de mai mult de zece ani, ca de exeplu automobilul reclamantului, şi că executarea hotărârii din 17 aprilie 2003 ar fi constituit o încălcare a acestor legi.
31. Reclamantul susţine că chiar dacă erau careva obstacole legale cu privire la executarea hotărârii din 17 aprilie 2003, doar autorităţile statale aveau posibilitatea şi obligaţia de a le elimina pentru a rezolva problema.
32. Curtea reaminteşte că executarea unei decizii sau a unei hotărâri, emisă de orice instanţă, trebuie să fie considerată drept făcând parte integrantă a « procesului » în sensul articolului 6 al Convenţiei (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, § 40, Culege de hotărâri şi decizii 1997-II, şi Immobiliare Saffi c. Italiei [GC], nr. 22774/93, § 63, CEDO 1999-V).
33. Curtea reaminteşte în această privinţă, că fiecare stat are sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin. Sarcina Curţii constă deci în examinarea dacă în speţa în cauză măsurile adoptate de către autorităţile moldoveneşti au fost adecvate şi suficiente (Ruianu c. României, nr. 34647/97, § 66, 17 iunie 2003).
34. În prezenta cauză, Curtea notează că hotărârea din 17 aprilie 2003 emisă în favoarea reclamantului a devenit definitivă la 8 iulie 2003 (paragraful 8 mai sus) et a été annulé le 25 octobre 2004 (paragraful 17 mai sus). Ţinând cont de cele constatate în 28 de mai sus, Curtea nu poate să se pronunţe cu privire la validitatea acestei anulări. Rămîne că hotărârea din 17 aprilie 2003 n-a fost niciodată executată.
35. Curtea relevă că executarea hotărârii depindea în exclusivitate de legislatorul moldovenesc. Într-adevăr, legile în vigoare în perioada în cauză nu permiteau importul automoboilului reclamantului şi nici o dispoziţie legală nu prevedea modalitatea de calvul a taxelor vamale pentru vehicolele care aveau mai mult de zece ani.
36. Aceasta fiind, Curtea notează că Parlamentul moldovenesc a adoptat în anul 2003 trei legi constituite fiecare dintr-un singur articol care permiteau prin derogare particularilor şi instituţiilor publice importul automobilelor de mai mult de zece ani (vezi dreptul intern relevant). Aceste legi au fost adoptate în aceiaşi perioadă cu faptele prezentei cauze. Este deci necesar de constatat că adoptarea legilor derogatorii cu scopul de a permite în unele cazuri specifice impurtul automobilelor de mai mult de zece ani era o practică curentă în perioada dată.
37. Totodată, în ceea ce priveşte cazul din speţă, Curtea notează că Guvernul nu face dovadă de nici o iniţiativă din partea autorităţilor în vederea executării deciziei care stă la baza pretenţiilor reclamantului. Din contra, Procurorul General a preferat să facă uz de dreptul dsău de a depune un recurs în anulare cu scopul de a contesta hotărârea definitivă emisă în favoarea reclamantului (paragraful 15 mai sus).
38. În atare circumstanţe şi ţinând cont de jurisprudenţa sa în materia dată, Curtea consideră că în speţă statul, prin inetrmediul organelor sale specializate, n-a desfăşurat toate eforturile necesare cu scopul de a executa hotărârea din 17 aprilie 2003.
39. Curtea consideră de altfel, că hotărârea din 17 aprilie 2003 a dat naştere, în cazul reclamantului, unui « bun » în sensul articolului 1 al Protocolului nr.1. Ea reaminteşte poziţia sa, exprimată de mai multe ori în cauzele cu privire la lipsa executării, în conformitate cu care, imposibilitatea pentru un creditor, de a-şi vedea executată integral şi într-un termen rezonabil, o decizie pronunţată în favoarea sa constituie prin sine o încălcare a dreptului de a se bucura liber de bunurile sale garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 (Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, §§ 56 şi 62, CEDH 2004‑III (extrase) ; Sîrbu şi alţii c. Moldova, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 et 73973/01, § 40, 15 juin 2004 ; Bourdov c. Rusiei, nr. 59498/00, § 34, CEDO 2002-III ; Lupacescu şi alţii c. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 24, 21 martie 2006 ; etc.). Curtea nu vede nici un motiv care să-permită să se îndepărteze de această jurisprudenţă în prezentul caz.
40. Elementele menţionate mai sus sunt suficiente pentru Curte pentru a face concluzia că neexecutarea hotărârii definitive pronunţate în favoarea reclamantului a încălcat dreptul său la un tribunal tribunal (instanţă ), garantat de articolul 6 § 1 al Conbvenţiei, cât şi dreptul său de a dspune liber de bunurile sale consfinţit de articolul 1 al Protocolului nr. 1.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
41. In conformitate cu articolul 41 al Convenţiei,
« Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a
protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila. »
42. Reclamantul n-a prezentat nici o cerere de satisfacţie echitabilă. Din aceste considerente, Curtea consideră că nu este cazul de a-i acorda vre-o sumă cu acest titlu.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr.1 privind neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 şi inadmisibilă pentru celelaltee capete de cerere;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr.1.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 15 noiembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy