©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA ÎNTÂI
Hotărârea
din 30 aprilie 2015
În Cauza Mitrinovski împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei
(Cererea nr. 6899/12)
Strasbourg
definitivă la 30/07/2015
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Mitrinovski împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia Întâi), reunită într-o Cameră compusă din Isabelle Berro, preşedinte, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, Ksenija Turković, Dmitry Dedov, judecători, şi Søren Nielsen, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 aprilie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 6899/12 îndreptată împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Jordan Mitrinovski („reclamantul”), a sesizat Curtea la 27 ianuarie 2012, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul J. Mitrinovski, avocat în Skopje. Guvernul macedonean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul K. Bogdanov.
3. Mirjana Lazarova Trajkovska, judecătorul ales să reprezinte Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nu a putut să participe la judecarea cauzei (art. 28). La 26 august 2014, preşedintele Camerei a decis să o desemneze pe Ksenija Turkovićîn calitate de judecător ad hoc (art. 29).
4. Reclamantul a susţinut, printre altele, că Consiliul Judiciar de Stat, care l-a eliberat din funcţia de judecător, nu era „o instanţă independentă şi imparţială” în sensul art. 6 § 1 din Convenţie.
5. La 18 februarie 2013, plângerea a fost comunicată Guvernului. S-a hotărât, de asemenea, că este aplicabil art. 41 din Regulamentul Curţii şi cererea să fie soluţionată cu prioritate.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul s-a născut în 1950 şi locuieşte în Skopje.
A. Contextul cauzei
7. La 6 decembrie 2010, un complet de judecată din cadrul Curţii de apel din Skopje, format din trei judecători, prezidat de reclamant (şi care includea judecătorii I.L. şi M.S.), a decis, ca instanţă de recurs, să admită recursul unui deţinut. Completul a acceptat cauţiunea propusă şi a înlocuit mandatul de arestare preventivă cu măsura arestului la domiciliu (Ксж.бр. 537/2010). La 9 decembrie 2010, Procurorul General a contestat această decizie printr-o cerere de protecţie a legalităţii (барање за заштита на законитоста). Acesta a solicitat Curţii Supreme să constate nelegalitatea deciziei în cauză şi să o trimită spre reexaminare.
8. La 10 decembrie 2010, un complet din cadrul Curţii Supreme format din cinci judecători şi prezidat de judecătorul J.V., preşedintele instanţei supreme la momentul respectiv, s-a întrunit în şedinţă pentru examinarea cererii Procurorului General. Curtea Supremă a admis cererea modificată a procurorului (преиначено) şi a declarat, printre altele, că:
„Curtea Supremă constată că Curtea de apel din Skopje, care a judecat recursul [...] formulat împotriva deciziei [...] prin care Tribunalul Skopje a respins ca nefondată cererea de încetare a măsurii arestării preventive (предлог за укинување на мерката притвор), nu avea niciun temei legal pentru a soluţiona pe fond capetele de cerere, ci, dimpotrivă, era obligată prin lege să declare inadmisibilitatea recursului [...]”
B. Eliberarea din funcţie a reclamantului
9. La 10 decembrie 2010, Secţia Penală a Curţii Supreme, compusă din şase judecători ai instanţei în cauză, inclusiv judecătorul J.V. [a se vedea art. 39 alin. (1) din Regulamentul Curţii Supreme, infra, pct. 22], s-a întrunit în şedinţă pentru a discuta cauza Ксж.бр. 537/2010. În urma examinării minutei deliberărilor Curţii de apel din Skopje la decizia din 6 decembrie 2010 (supra, pct. 7), Secţia Penală a Curţii Supreme a concluzionat că doi judecători au dat dovadă de neglijenţă în serviciu. Partea relevantă a minutei şedinţei în cauză se citeşte astfel:
„[...] Secţia Penală a Curţii Supreme a constatat, în unanimitate (едногласно се донесе заклучок), că doi judecători ai Curţii de apel din Skopje au dat dovadă de neglijenţă în serviciu la judecarea cauzei Ксж.бр. 537/2010.
Preşedintele Curţii Supreme J.V. a încheiat şedinţa Secţiei Penale.”
10. În observaţiile formulate la aceeaşi dată, judecătorul J.V., în calitate de membru ex officio al Consiliului Judiciar de Stat („CJS”, a se vedea Amendamentul XXVIII la Constituţie, infra, pct. 19), a solicitat ca CJS să constate neglijenţa în serviciu a reclamantului şi a judecătorului I.L. Această cerere a fost formulată în temeiul art. 78 şi art. 79 din Legea din 2010 privind organizarea judiciară („legea”, infra, pct. 20), conform cărora un membru al CJS sau preşedintele instanţei superioare poate solicita iniţierea unei acţiuni disciplinare împotriva unui judecător. Astfel cum se afirma în cerere, existau motive rezonabile să se creadă că reclamantul şi judecătorul I.L. şi-au exercitat funcţia de judecător într-o manieră neprofesionistă şi lipsită de conştiinciozitate, având în vedere că au votat în favoarea deciziei din 6 decembrie 2010 în cauza penală Ксж.бр. 537/2010, încălcând dispoziţiile Codului de procedură penală. În sprijinul afirmaţiilor sale, acesta a prezentat o copie a deciziilor din 6 şi 10 decembrie 2010 (supra, pct. 7 şi 8).
11. La 23 decembrie 2010, plenul CJS, inclusiv judecătorul J.V., a discutat cererea judecătorului J.V. de stabilire a neglijenţei în serviciu din partea reclamantului şi a acceptat-o ca fiind oportună, completă şi admisibilă. De asemenea, acesta a înfiinţat o Comisie pentru stabilirea neglijenţei în serviciu a reclamantului („Comisia”), alcătuită din cinci membri, inclusiv preşedintele CJS (a se vedea art. 80 din lege, infra, pct. 20). Judecătorul J.V. nu era inclus în componenţa Comisiei.
12. La 29 decembrie 2010, Comisia i-a comunicat reclamantului cererea judecătorului J.V. şi documentele justificative. La 18 ianuarie 2011, reclamantul a răspuns în scris şi a furnizat probe în sprijinul răspunsului său (a se vedea art. 81 din lege, infra, pct. 20). Între timp, judecătorul I.L. a demisionat. După obţinerea de către Comisie a materialelor din cauza Ксж.бр. 537/2010, la 14 ianuarie 2011, aceasta a prezentat (plenului) SJC un raport de evaluare a justificării cererii judecătorului J.V.
13. La 23 februarie 2010, plenul CJS, inclusiv judecătorul J.V., a iniţiat împotriva reclamantului o procedură disciplinară, suspendându-l temporar din funcţia de judecător. În decizie, CJS s-a bazat pe art. 84 şi art. 86 din lege (a se vedea infra, pct. 20). Părţile relevante ale acestei decizii se citesc după cum urmează:
„CJS, în baza cererii (judecătorului J.V) [...] a înfiinţat (Comisia) [...] După ce a luat măsuri în temeiul art. 81 şi art. 82 din [lege], Comisia a prezentat CJS, în temeiul art. 83 din [lege], un raport de evaluare a justificării cererii.
CJS [...] a discutat cererea şi propunerea Comisiei şi a decis iniţierea unei proceduri disciplinare [...]”
14. La 19 aprilie 2011, Comisia a desfăşurat o şedinţă în baza art. 87 din lege (a se vedea infra, pct. 20). Astfel cum s-a observat în minuta şedinţei, la aceasta au participat reclamantul şi reprezentantul legal al acestuia, precum şi judecătorul J.V., în calitate de petent. Judecătorul J.V. a declarat, printre altele, următoarele:
„[... ] Am depus cererea (de stabilire a exercitării de către reclamant a funcţiei de judecător într-o manieră neprofesionistă şi lipsită de conştiinciozitate) din următoarele motive: (reclamantul), în calitate de preşedinte al completului şi de judecător raportor (în cauza Ксж.бр. 537/2010) şi judecătorul I.L., în calitate de membru al completului, contrar (dispoziţiilor Codului de procedură penală) [...] s-au pronunţat în mod nelegal pe fond [...] nu au avut niciun temei legal pentru a se pronunţa asupra fondului capetelor de cerere formulate în recurs, ci erau obligaţi prin lege să respingă recursul ca inadmisibil. Pentru aceste motive, consider că în speţă, [...] există motive [să se stabilească] exercitarea într-o manieră neprofesionistă şi lipsită de conştiinciozitate a funcţiei de judecător [...]
Trebuie să subliniez că am adresat CJS prezenta cerere având în vedere constatarea Secţiei Penale a Curţii Supreme din 10 decembrie 2010 [a se vedea supra, pct. 9] [...]”
15. După ce reclamantul şi-a prezentat oral argumentele, preşedintele Comisiei i-a adresat mai multe întrebări. Avocatul reclamantului şi judecătorul J.V. nu au adresat nicio întrebare, deşi li s-a oferit această posibilitate. În continuare, reclamantul şi judecătorul J.V. au formulat concluzii finale. În minuta şedinţei s-a precizat faptul că, în baza art. 92 din lege (a se vedea infra, pct. 20), Comisia urma să întocmească un raport, care urma să fie comunicat CJS în vederea examinării. Minuta şedinţei a fost semnată de reclamant, de judecătorul J.V., în calitate de petent, şi de membrii Comisiei (a se vedea art. 90 din lege, infra, pct. 20). Astfel cum rezultă din documentele disponibile, Comisia a prezentat un astfel de raport, în care a propus eliberarea din funcţie a reclamantului de către CJS pentru neglijenţă în serviciu.
16. La 18 mai 2011, plenul CJS, inclusiv judecătorul J.V., l-a eliberat pe reclamant din funcţia de judecător pentru neglijenţă în serviciu. Fragmentele relevante din decizie se citesc astfel:
„CJS constată că Curtea de apel din Skopje nu avea niciun temei legal pentru a examina şi pentru a se pronunţa asupra fondului capetelor de cerere formulate în recurs [în cauza penală Ксж.бр. 537/2010], ci era obligată prin lege să constate inadmisibilitatea recursului acuzatului, formulat de avocatul acestuia. În consecinţă, decizia pronunţată de aceasta încalcă (dispoziţiile Codului de procedură penală).
[...]
O astfel de decizie este nelegală şi contrară [dispoziţiilor relevante din Codului de procedură penală] [...]
[...]
Atunci când a stabilit exercitarea [de către reclamant] a funcţiei de judecător într-o manieră neprofesionistă şi lipsită de conştiinciozitate, CJS a luat în considerare, ca bază legală, hotărârea Curţii Supreme [a se vedea supra, pct. 8] şi concluziile Secţiei Penale a Curţii Supreme din 10 decembrie 2010 [a se vedea supra, pct. 9]. Secţia (Penală) a stabilit în mod explicit că (reclamantul), în calitate de preşedinte al completului şi de judecător raportor, [...] a avut un comportament neprofesionist şi a pronunţat o decizie contrară [dispoziţiilor relevante ale Codului de procedură penală] [...]”
17. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii în faţa completului de recurs, organ de al doilea grad de jurisdicţie, înfiinţat ad-hoc în cadrul Curţii Supreme în fiecare cauză în parte şi alcătuit, conform art. 96 din lege (infra, pct. 20), din nouă judecători, dintre care trei judecători ai Curţii Supreme, patru judecători ai Curţii de apel şi doi judecători din cadrul instanţei din care făcea parte şi reclamantul. Acesta a solicitat, de asemenea, recuzarea judecătorului J.V. şi a tuturor judecătorilor Curţii Supreme. În sprijinul cererii sale, acesta a declarat că exista un conflict de interese, având în vedere că judecătorul J.V. solicitase eliberarea lui din funcţie şi, ulterior, votase în favoarea eliberării din funcţie în calitate de membru ex officio al CJS. Poziţia deţinută de acesta era de natură să influenţeze alţi judecători din cadrul instanţei respective.
18. La 13 septembrie 2011, completul de recurs a respins recursul şi a confirmat decizia CJS de eliberare a reclamantului din funcţia de judecător. De asemenea, a refuzat cererea acestuia de recuzare a judecătorilor. A constatat că plenul Curţii Supreme, şi nu completul de recurs, avea competenţa de a se pronunţa asupra cererii reclamantului de recuzare a Preşedintelui Curţii Supreme. De asemenea, completul de recurs a respins ca inadmisibilă, în temeiul Codului de procedură civilă, cererea reclamantului de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanţe.
II. Dreptul intern relevant
A. Constituţia din 1991 (astfel cum a fost modificată în 2005)
19. În decembrie 2005, Parlamentul a adoptat mai multe amendamente la Constituţie. Dispoziţiile relevante sunt redactate după cum urmează:
Amendamentul XXVI
„1. [...] Judecătorul poate fi demis din funcţie:
– pentru abateri disciplinare grave, care îl fac necorespunzător pentru exercitarea funcţiei de judecător, şi pentru exercitarea neprofesionistă şi lipsită de conştiinciozitate a funcţiei de judecător, în condiţiile prevăzute de lege.”
Amendamentul XXVIII
„[...] Consiliul Judiciar este alcătuit din cincisprezece membri. Preşedintele Curţii Supreme a Republicii Macedonia şi ministrul justiţiei sunt membri ex officio ai Consiliului Judiciar. Opt membri ai Consiliului sunt aleşi de către judecători din rândul colegilor lor [...] Cinci membri [...] sunt aleşi de Parlament.”
B. Legea din 2010 privind organizarea judiciară (Jurnalul Oficial nr. 150/2010)
20. Dispoziţiile relevante ale Legii din 2010 privind organizarea judiciară („legea”) sunt formulate după cum urmează:
Deciziile CJS
Art. 71
„Pe baza unui raport [întocmit de Comisie] şi a deliberărilor, CJS poate [...]
– să suspende acţiunea disciplinară;
– să impună o sancţiune disciplinară corespunzătoare încălcării şi
– să elibereze din funcţie judecătorul pentru încălcarea gravă a normelor disciplinare (потешка дисциплинска повреда).”
Măsuri disciplinare
Art. 73 alin. (1)
„CJS poate să dispună următoarele sancţiuni disciplinare, în cazul în care stabileşte răspunderea disciplinară a judecătorilor:
- mustrarea scrisă;
- mustrarea publică;
- reducerea salariului cuprinsă între 15% şi 30% [...]”
Procedura disciplinară
Art. 77
„Un judecător poate fi eliberat din funcţie pentru exercitarea lipsită de profesionalism şi conştiinciozitate a funcţiei de judecător, în condiţiile prevăzute de lege.”
Cererea de constatare a neglijenţei în serviciu în cazul judecătorilor
Art. 78 alin. (1)-(3)
„Procedura disciplinară în privinţa judecătorilor poate fi iniţiată de către un membru al CJS, preşedintele instanţei [din care face parte judecătorul a cărui eliberare din funcţie este solicitată], preşedintele instanţei superioare sau plenul Curţii Supreme a Republicii Macedonia („petentul”) [...]
Procedura este urgentă şi confidenţială. Participarea publicului este exclusă şi sunt respectate reputaţia şi demnitatea judecătorului cercetat [...]
La cererea unui judecător, CJS poate decide ca procedura să fie publică [...]”
Conţinutul cererii
Art. 79
„Cerere de iniţiere a procedurii disciplinare, prevăzută la art. 78 alin. (1), se depune la CJS şi conţine, printre altele, [informaţii personale] despre judecător, adresa şi domiciliul [...] descrierea pretinsei abateri [...] şi o descriere a probelor care urmează să fie admise în şedinţă.
Cererea trebuie să fie însoţită de documente justificative”
Comisia de constatare a neglijenţei în serviciu („Comisia”)
Art. 80 alin. (1) şi (3)
„CJS hotărăşte dacă cererea de iniţiere a procedurii disciplinare este oportună, completă şi admisibilă.
[...]
În cazul în care CJS constată că cererea este admisibilă, acesta înfiinţează, din rândul membrilor săi, o Comisie de constatare a neglijenţei în serviciu (Комисија за утврдување нестручно и несовесно вршење на судиската функција), alcătuită dintr-un preşedinte şi patru membri [...]”
Art. 81 alin. (1)-(4)
„Comisia comunică judecătorului cercetat cererea şi documentele justificative.
Judecătorul poate să răspundă în scris sau să facă o declaraţie verbală, în termen de 8 zile de la data la care îi este comunicată cererea.
Judecătorul împotriva căruia este depusă cererea are dreptul la un reprezentant legal, pe care acesta îl invită la şedinţă.
Judecătorul cercetat depune toate probele în sprijinul răspunsului său, împreună cu observaţiile prezentate ca răspuns la cerere [...]”
Colectarea datelor şi probelor
Art. 82 alin. (1)
„Comisia solicită informaţii şi strânge probe relevante pentru [cauză].”
Raport şi recomandare
Art. 83
„Pe baza informaţiilor şi probelor strânse, Comisia prezintă CJS un raport în care declară dacă cererea în cauză este justificată sau nu.”
Examinarea cererii
Art. 84 alin. (1) şi (2)
„CJS examinează cererea şi propunerea Comisiei şi decide instituirea sau încetarea procedurii disciplinare.
CJS adoptă [această] decizie cu majoritatea membrilor săi [...]”
Comunicarea deciziei
Art. 85
„Decizia prevăzută la art. 84 este comunicată petentului (подносител на барањето), judecătorului [a cărui eliberare din funcţie este solicitată], precum şi preşedintelui instanţei din care face parte judecătorul cercetat şi dosarul cauzei este transmis Comisiei.”
Suspendarea temporară
Art. 86
„La iniţierea procedurii disciplinare, CJS poate suspenda temporar din funcţie judecătorul cercetat.”
Şedinţa în faţa Comisiei
Art. 87
„Comisia trebuie să stabilească o şedinţă în termen de cincisprezece zile de la iniţierea procedurii disciplinare.
La şedinţă trebuie să participe toţi membrii Comisiei.
Şedinţa este prezidată de preşedintele Comisiei.”
Citarea la şedinţă
Art. 88
„Petentul şi judecătorul cercetat sunt citaţi la o şedinţă. Acestora li se furnizează probele strânse de Comisie.
Dacă aceştia au fost citaţi în mod corespunzător şi nu se prezintă la şedinţă, fără să ofere vreo justificare, aceasta se desfăşoară în lipsa lor.”
Art. 89
„Toate probele prezentate de petent şi de judecătorul cercetat şi probele obţinute de Comisie sunt ascultate în cadrul şedinţei.
Judecătorul cercetat poate aduce argumente în legătură cu toate probele prezentate la şedinţă.”
Minuta [şedinţei]
Art. 90 alineatul (4)
„Minuta şedinţei este semnată de către petent, judecătorul cercetat sau reprezentantul său, [membrii] Comisie[i] şi persoana care păstrează minuta [...]”
Raportul Comisiei
Art. 92 alin. (1)
„Comisia întocmeşte un raport pentru CJS în termen de cincisprezece zile de la şedinţă, împreună cu o propunere pentru (una din) următoarele decizii:
- încetarea procedurii, dacă nu există motive pentru stabilirea neglijenţei în serviciu din partea judecătorului sau
- eliberarea din funcţie a judecătorului pentru neglijenţă în serviciu”.
Deciziile CJS
Art. 93
„Pe baza raportului [întocmit de Comisie] şi după şedinţă, CJS poate [...]
- să înceteze procedura, dacă nu există motive pentru stabilirea neglijenţei în serviciu sau
- să elibereze judecătorul din funcţie pentru neglijenţă în serviciu”.
Art. 95 alin. (1) şi (3)
„CJS adoptă decizia prevăzută la art. 94 cu o majoritate de două treimi din toţi membrii acestuia [...]”
[...]
O copie a deciziei se comunică judecătorului cercetat, reprezentantului acestuia, petentului şi preşedintelui instanţei din care face parte judecătorul sau preşedintelui instanţei imediat superioare.”
Dreptul de recurs
Art. 96 alin. (1)-(4)
„Judecătorul cercetat poate să conteste decizia de eliberare din funcţie adoptată de CJS în faţa unui complet de al doilea grad de jurisdicţie, înfiinţat în cadrul Curţii Supreme („completul de recurs”) [...]
Completul de recurs este alcătuit din nouă membri, dintre care trei judecători ai Curţii Supreme, patru judecători ai Curţii de apel şi doi judecători ai instanţei din care face parte judecătorul împotriva căruia a fost iniţiată procedura.
Preşedintele Curţii Supreme nu poate fi membru al completului de recurs.
Completul de recurs poate să confirme sau să anuleze decizia de eliberare din funcţie adoptată de CJS [...]”
C. Codul de procedură civilă din 2005
21. Art. 400 din Codul de procedură civilă din 2005 prevede posibilitatea redeschiderii procedurii în privinţa căreia Curtea a constatat existenţa unei încălcări a Convenţiei. În cadrul unei astfel de proceduri redeschise, instanţele interne au obligaţia de a respecta prevederile hotărârii definitive a Curţii.
D. Regulamentul Curţii Supreme (Jurnalul Oficial nr. 13/1998 şi 21/2009)
22. Dispoziţiile relevante ale Regulamentului Curţii Supreme sunt redactate după cum urmează:
3) Secţiile curţii
Art. 23
„În cadrul Curţii Supreme funcţionează următoarele secţii judiciare:
1. Secţia Penală
2. Secţia Civilă
3. Secţia pentru jurisprudenţă”
Capitolul III
Activitatea Curţii
Art. 31
„Curtea îşi exercită activitatea, astfel cum este prevăzută de Constituţie şi de Legea privind organizarea judiciară, prin:
- camere;
- şedinţele secţiilor;
- şedinţa comună a secţiilor;
- şedinţa plenară.”
2. Secţiile curţii
Organizarea şi competenţele secţiilor
Art. 37 alin. (1)
„Procedurile şi deciziile pronunţate în cauzele penale intră în sfera de competenţă a judecătorilor secţiei penale.
Art. 39 alin. (1)
„Secţia este compusă din toţi judecătorii care soluţionează cauze ce intră în sfera de competenţă a secţiei respective, precum şi din (grefieri) [...]”
E. Legea privind Consiliul pentru stabilirea faptelor şi iniţierea procedurii de angajare a răspunderii judecătorilor („Consiliul”, Jurnalul Oficial nr. 20/2015).
23. În februarie 2015, Parlamentul naţional a adoptat o nouă Lege privind Consiliul pentru stabilirea faptelor şi iniţierea procedurii de angajare a răspunderii judecătorilor, care prevede crearea Consiliului, un nou organism cu rolul de a stabili faptele relevante, în cadrul unei proceduri reglementate prin această lege, şi de a stabili dacă este necesar să formuleze o cerere de iniţiere a procedurii disciplinare împotriva unui judecător (art. 2 şi art. 49). Acesta are în componenţă nouă membri (judecători, procurori şi avocaţi pensionaţi, art. 6) aleşi de toţi judecătorii din statul pârât, prin vot direct şi secret (art. 16). Printre altele, acesta poate depune în faţa CJS o cerere de iniţiere a procedurii de angajare a răspunderii unui judecător sau a preşedintelui unei instanţe (art. 32). Legea intră în vigoare în termen de trei luni de la intrarea sa în vigoare (art. 53).
F. Legea de modificare a Legii privind organizarea judiciară (Jurnalul Oficial nr. 20/2015)
24. În februarie 2015, Parlamentul naţional a modificat, de asemenea, Legea privind organizarea judiciară. Art. 16 înlocuieşte art. 78 alin. (1) din lege (a se vedea supra, pct. 20) şi prevede că, în locul unui membru al CJS, al preşedintelui instanţei [din care face parte judecătorul a cărui eliberare din funcţie este solicitată], al preşedintelui instanţei superioare sau al plenului Curţii Supreme, Consiliul poate iniţia în faţa CJS o procedură disciplinară. Această lege intră în vigoare în termen de trei luni de la intrarea sa în vigoare (art. 31).
III. Documente internaţionale
A. Avizul nr. 10 (2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii, Strasbourg, 23-27 noiembrie 2007
25. Dispoziţiile relevante ale Avizului sunt redactate după cum urmează:
„II. Misiune generală: Garantarea independenţei sistemului judiciar şi statul de drept
8. Consiliul Justiţiei vizează garantarea în acelaşi timp a independenţei sistemului judiciar şi independenţei fiecărui judecător. În cadrul statului de drept, existenţa unei puteri judiciare independente şi imparţiale este o cerinţă structurală a statului.
V. C. 2. Disciplina
62. Problema responsabilităţii judecătorilor a fost examinată de CCJE în Avizul nr. 3(2002). Experienţele recente cunoscute de unele state arată necesitatea de a apăra judecătorul împotriva tentaţiei de a extinde domeniul răspunderii sale pentru activitatea sa strict jurisdicţională. Rolul Consiliului Justiţiei este de a arăta că un judecător nu-şi poate asuma aceleaşi răspunderi ca membrii altor profesii: el îndeplineşte o misiune de serviciu public şi nu poate refuza să statueze asupra conflictelor asupra cărora este sesizat. De altfel, dacă acest judecător este expus la sancţiuni jurisdicţionale sau disciplinare împotriva deciziilor sale, nici independenţa judecătorului, nici echilibrul democratic al puterilor nu vor putea fi menţinute. Consiliul Justiţiei trebuie deci să condamne fără echivoc proiectele politice privind restrângerea puterii de apreciere a judecătorilor. Aceasta nu înseamnă că judecătorii nu pot acţiona în afara funcţiilor lor şi fără respectarea legii.
63. Un judecător care nu soluţionează cu celeritate dosarele ce-i sunt încredinţate cu sau care face dovada incompetenţei grosolane şi evidente în îndeplinirea sarcinilor sale trebuie să fie supus la o procedură disciplinară. Dar, aşa cum Avizul nr. 3(2002) al CCJE a subliniat deja, e necesar ca judecătorul să fie protejat de o procedură disciplinară care să garanteze respectarea principiului independenţei judiciare, dusă de un organ nesupus oricărei influenţe politice statuând asupra greşelilor disciplinare clar definite: Şeful de stat, ministrul justiţiei sau orice alt reprezentant al autorităţilor politice nu trebuie să facă parte din instanţa disciplinară.
64. Consiliul Justiţiei este competent în materie de deontologie; el poate primi, în plus, plângeri ale beneficiarilor justiţiei. Pentru a evita conflicte de interese, ar trebui ca, în primă instanţă, procedura disciplinară, când nu ţine de competenţa unui tribunal disciplinar, să fie pusă în practică de o comisie disciplinară formată, în mod substanţial, din judecători aleşi de egalii lor, diferiţi de membrii Consiliului Justiţiei, cu posibilitatea unui recurs în faţa unei instanţe judiciare superioare.”
B. Magna Carta a Judecătorilor (Principii Fundamentale), Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Strasbourg, 17 noiembrie 2010 CCJE (2010)3 Final
26. Dispoziţiile relevante ale Magna Carta a Judecătorilor sunt redactate după cum urmează:
Garanţiile independenţei
„6. Procedurile disciplinare trebuie să se deruleze în faţa unui organism independent şi să existe posibilitatea de a contesta soluţia în faţa unei instanţe de judecată.”
Organismul împuternicit să garanteze independenţa
„13. Pentru a asigura independenţa judecătorilor, fiecare Stat trebuie să creeze un Consiliu Judiciar sau un alt organism specific care să fie el însuşi independent de puterile legislativă şi executivă, având cele mai largi competenţe pentru toate chestiunile privind statutul judecătorilor, dar şi cu privire la organizarea, funcţionarea şi imaginea instituţiilor judiciare. Membrii consiliului trebuie să fie ori numai judecători, ori într-o majoritate importantă judecători, aleşi de colegii lor. Consiliul Judiciar este responsabil de activităţile şi deciziile sale.”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsele încălcări ale art. 6 din Convenţie
A. Problema imparţialităţii şi independenţei CJS
27. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 din Convenţie, că CJS nu era o „instanţă independentă şi imparţială”, având în vedere că preşedintele CJS, care a fost membru al Comisiei în cauza lui, precum şi Preşedintele Curţii Supreme, a cărui cerere a declanşat procedura contestată, au participat ulterior la adoptarea deciziei CJS de eliberare din funcţie a acestuia. În această privinţă, reclamantul a susţinut, de asemenea, că, având în vedere implicarea Preşedintelui Curţii Supreme în aprobarea avizului juridic al Secţiei Penale a Curţii Supreme (supra, pct. 9), a avut idei preconcepute cu privire la fondul problemei examinate, şi anume eliberarea sa din funcţie. Acesta a invocat art. 6 § 1 din Convenţie, care, în măsura relevanţei, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...].”
1. Cu privire la admisibilitate
28. Guvernul nu a ridicat nicio obiecţie cu privire la admisibilitatea acestor capete de cerere.
29. În pofida faptului că Guvernul nu a ridicat nicio obiecţie în ceea ce priveşte admisibilitatea capetelor de cerere formulate cu acest titlu, Curtea doreşte să abordeze problema aplicabilităţii art. 6 din Convenţie. Aceasta subliniază că cauza reclamantului a fost examinată de către CSJ, care a stabilit toate problemele de fapt şi de drept, după ce a desfăşurat o şedinţă şi a evaluat probele. În cadrul unei şedinţe plenare a CJS, a fost adoptată o decizie privind eliberarea din funcţie a reclamantului, care a fost examinată din nou de completul de recurs, un organism alcătuit din judecători care îndeplinea o funcţie judiciară. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că art. 6 este aplicabil procedurii contestate sub aspect civil (a se vedea, în mod similar, Olujić împotriva Croaţiei, nr. 22330/05, pct. 31‑45, 5 februarie 2009, şi Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, nr. 21722/11, pct. 91, CEDO 2013).
30. Curtea observă că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.
2. Cu privire la fond
(a) Argumentele părţilor
31. Reclamantul a susţinut că judecătorul J.V., preşedintele Curţii Supreme la momentul respectiv, care a iniţiat acţiunea contestată şi a prezentat în faţa Comisiei argumente în sprijinul cererii sale, a participat, în cele din urmă, la adoptarea deciziei CJS de a-l elibera din funcţie. Acest lucru a dat naştere unei situaţii în care acelaşi membru al CJS a „acuzat şi a eliberat din funcţie un judecător”. Acest dublu rol a determinat un cumul şi un conflict de competenţe, incompatibile cu principiul unui proces echitabil. În ciuda faptului că consideraţiile anterioare priveau un singur membru al CJS, participarea acestuia la decizia definitivă a CJS de eliberare din funcţie a reclamantului „a contaminat” întreaga procedură.
32. Guvernul a explicat procedura în faţa CJS, în special rolul Comisiei, care examina faptele şi fondul cauzelor. Preşedintele Curţii Supreme, care a solicitat iniţierea procedurii contestate, nu a fost membru al Comisiei. Aceasta din urmă a desfăşurat şedinţe în cadrul cărora a examinat probe şi a ascultat argumentele părţilor. Apoi, a întocmit un raport cu privire la cauză, însoţit de o recomandare de adoptare a unei decizii (предлог за донесување одлука), raport care a fost transmis plenului CJS. Comisia nu a desfăşurat o „anchetă preliminară”, dar aceasta trebuia să fie considerată un complet care funcţiona în cadrul CJS.
33. Guvernul a susţinut, de asemenea, că faptul că Preşedintele Curţii Supreme a fost membru al completului care s-a pronunţat în cauza penală Ксж.бр. 537/2010 (supra, pct. 8) nu înseamnă că CJS, care a decis eliberarea din funcţie a reclamantului, a fost în mod necesar părtinitor.
b) Motivarea Curţii
34. Curtea reaminteşte că noţiunile de independenţă şi imparţialitate obiectivă sunt strâns legate şi, în funcţie de circumstanţe, poate fi necesar să fie examinate împreună (a se vedea Sacilor-Lormines împotriva Franţei, nr. 65411/01, pct. 62, CEDO 2006‑XIII). Cu toate acestea, ţinând seama de faptele prezentei cauze, Curtea constată că este oportun să examineze capetele de cerere formulate în această privinţă din perspectiva pretinsei lipse de imparţialitate a CJS, având în vedere rolul jucat de judecătorul J.V. în procedura contestată.
(i) Principii generale
35. Curtea reaminteşte că, de regulă, imparţialitatea denotă lipsa prejudecăţilor sau a părtinirii. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, existenţa imparţialităţii în sensul art. 6 § 1 trebuie să se stabilească în funcţie de: (i) un test subiectiv, în cadrul căruia trebuie să se ţină seama de convingerile personale şi de comportamentul unui anumit judecător – cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de prejudecăţi personale sau de părtinire într-o cauză; şi (ii) un test obiectiv, în cadrul căruia se stabileşte dacă instanţa în sine şi, printre alte aspecte, componenţa acesteia, au oferit garanţii suficiente pentru excluderea oricărui dubiu legitim în legătură cu imparţialitatea acesteia (a se vedea, între altele, Fey împotriva Austriei, 24 februarie 1993, seria A nr. 255, pct. 28 şi 30, şi Wettstein împotriva Elveţiei, nr. 33958/96, pct. 42, CEDO 2000-XII).
36. Totuşi, nu există nicio delimitare foarte clară între imparţialitatea subiectivă şi cea obiectivă, deoarece comportamentul unui judecător poate nu doar să genereze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea sa, din punctul de vedere al unui observator extern (testul obiectiv), ci poate viza şi chestiunea convingerilor sale personale (testul subiectiv) [a se vedea Kyprianou împotriva Ciprului (MC), nr. 73797/01, pct. 119, CEDO 2005‑XIII]. În consecinţă, în unele cauze, în care poate fi dificilă obţinerea unor probe care să infirme prezumţia de imparţialitate subiectivă a judecătorului, cerinţa privind imparţialitatea obiectivă oferă o garanţie suplimentară importantă (a se vedea Pullar împotriva Regatului Unit, 10 iunie 1996, pct. 32, Culegere 1996‑III).
37. În această privinţă, chiar şi aparenţele pot avea o anumită importanţă sau, cu alte cuvinte, „nu trebuie doar să se facă dreptate, ci trebuie să se vadă că se face dreptate”. Miza o reprezintă încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire publicului (a se vedea De Cubber împotriva Belgiei, 26 octombrie 1984, pct. 26, seria A nr. 86).
(ii) Aplicarea în prezenta cauză a principiilor menţionate
38. Curtea observă că, în temeiul Amendamentului XXVIII la Constituţie (a se vedea supra, pct. 19), CJS era alcătuit din cincisprezece membri, dintre care Preşedintele Curţii Supreme şi ministrul justiţiei erau membri ex officio; opt membri erau aleşi de către judecători din rândul colegilor acestora şi cinci membri erau aleşi de Parlament. Procedura disciplinară în faţa CJS era reglementată în detaliu de lege, potrivit căreia constatarea de către CJS a săvârşirii unei abateri disciplinare de către un judecător putea avea ca urmare doar eliberarea din funcţie a judecătorului cercetat. Acest lucru se datorează faptului că eliberarea din funcţie era singura măsură disponibilă în cazul neglijenţei în serviciu, spre deosebire de procedura disciplinară, pentru care erau disponibile şi alte măsuri (a se vedea supra, pct. 20, art. 73, art. 77 şi art. 93 din lege).
39. Art. 78 alin. (1) din lege (a se vedea supra, pct. 20) prevedea că orice membru al CJS putea să solicite CJS să constate neglijenţa în serviciu în cazul unui judecător. O astfel de cerere putea fi formulată şi de preşedintele instanţei superioare. În prezenta cauză, judecătorul J.V., care era preşedintele Curţii Supreme la acea vreme şi membru ex officio al CJS, a solicitat iniţierea procedurii contestate împotriva reclamantului, Preşedintele Curţii de apel din Skopje de la acea vreme.
40. Această cerere a fost depusă după ce Secţia Penală a Curţii Supreme, competentă să discute aspecte procedurale şi de fond legate de cauze penale [a se vedea art. 37 alin. (1) din Regulamentul Curţii Supreme, supra, pct. 22], a stabilit, în unanimitate, că „a existat neglijenţă în serviciu în cazul a doi judecători” în cauza penală Ксж.бр. 537/2010, judecată de un complet format din trei judecători, din cadrul Curţii de apel Skopje, din care făcea parte şi reclamantul (supra, pct. 9). Deşi Secţia Penală nu a menţionat numele judecătorilor cu privire la care considera că încălcaseră legea, este evident că avizul îl includea pe reclamant. CJS a confirmat faptul că concluzia secţiei penale a Curţii Supreme îl privea pe reclamant (supra, pct. 16). Judecătorul J.V. a participat la decizia Secţiei Penale şi a votat în favoarea concluziilor acesteia.
41. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamantul avea motive legitime să se teamă că judecătorul J.V. nutrea deja convingerea personală că acesta ar trebui să fie eliberat din funcţie pentru neglijenţă în serviciu, înainte de sesizarea CJS cu această problemă (a se vedea Werner împotriva Poloniei, nr. 26760/95, pct. 41, 15 noiembrie 2001).
42. Curtea observă, în continuare, că plenul CJS, care îl includea pe judecătorul J.V., a declarat admisibilă cererea acestuia din urmă. Apoi, acesta a înfiinţat o Comisie ad-hoc, în calitate de organ intern al CJS, care a iniţiat procedura contestată. Comisia era alcătuită, astfel cum se prevede la art. 80 alin. (3) din lege (supra, pct. 20), din cinci membri ai CJS. Judecătorul J.V. nu era membru al Comisiei. În conformitate cu art. 87 din lege, la 19 aprilie 2011, Comisia a desfăşurat o şedinţă, în cadrul căreia a examinat probele relevante şi a ascultat argumentele şi observaţiile finale atât ale reclamantului, cât şi ale judecătorului J.V. Acestuia din urmă i s-a oferit, de asemenea, posibilitatea să îi adreseze întrebări reclamantului (supra, pct. 14 şi 15). Atât reclamantul, cât şi judecătorul J.V., au semnat minuta şedinţei. Pe baza tuturor documentelor disponibile, Comisia a întocmit un raport pe care l-a transmis CJS în vederea examinării.
43. Având în vedere normele de procedură descrise anterior, Curtea consideră că, în prezenta cauză îndreptată împotriva reclamantului, judecătorul J.V. avea drepturi în calitate de parte la procedura contestată. În urma solicitării acestuia, a fost iniţiată procedura, în cadrul căreia acesta a prezentat probe şi argumente în sprijinul acuzaţiilor sale de neglijenţă în serviciu din partea reclamantului. În consecinţă, acesta a acţionat în calitate de „procuror” în privinţa reclamantului, „inculpatul” din procedura contestată.
44. Pe baza raportului Comisiei, decizia pronunţată de Curtea Supremă în cauza penală Ксж.бр. 537/2010 şi concluzia Secţiei Penale a Curţii Supreme (supra, pct. 16), plenul CJS l-a eliberat din funcţie pe reclamant pentru neglijenţă în serviciu. Judecătorul J.V., în calitate de membru ex officio al CJS, a participat la adoptarea deciziei în cauză. Atât reclamantul, cât şi judecătorul J.V., trebuiau să primească o copie a deciziei respective [a se vedea art. 95 alin. (3) din lege, supra, pct. 20].
45. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că sistemul în care judecătorul J.V., în calitate de membru al CJS, care solicitase iniţierea procedurii contestate, a participat ulterior la adoptarea deciziei de eliberare din funcţie a reclamantului, generează îndoieli obiective cu privire la imparţialitatea acestuia atunci când s-a pronunţat asupra fondului cauzei reclamantului (a se vedea Oleksandr Volkov, citată anterior, pct. 115).
46. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră stabilit faptul că rolul judecătorului J.V. în procedură nu a trecut nici testul imparţialităţii subiective, nici testul imparţialităţii obiective. În plus, faptul că judecătorul J.V. era doar unul din cei cincisprezece membri ai CJS nu poate, în aceste circumstanţe, să conducă la alt rezultat (a se vedea Fazlı Aslaner împotriva Turciei, nr. 36073/04, 4 martie 2014). În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a lipsei necesare de imparţialitate atunci când CJS a examinat cauza reclamantului.
B. Celelalte capete de cerere formulate în temeiul art. 6 din Convenţie
47. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că nu a beneficiat de un proces echitabil, în măsura în care procedura contestată nu a îndeplinit unele din garanţiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenţie, şi anume: CJS a refuzat să asculte martorii apărării, i s-a refuzat dreptul de a participa la şedinţa în faţa completului de recurs şi nu au fost oferite suficiente motive pentru eliberarea sa din funcţie.
48. Având în vedere considerentele anterioare şi constatarea încălcării dreptului reclamantului de a fi judecat de o „instanţă independentă şi imparţială”, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, Curtea declară aceste capete de cerere admisibile, dar consideră că nu este necesar să le examineze separat (a se vedea Oleksandr Volkov, citată anterior, pct. 159; Harabin împotriva Slovaciei, nr. 58688/11, pct. 143, 20 noiembrie 2012; Nikolov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 41195/02, pct. 29, 20 decembrie 2007).
II. Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenţiei
49. Reclamantul a invocat, de asemenea, art. 5, art. 9, art. 10, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţie.
50. Curtea a examinat aceste capete de cerere. Totuşi, în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor prevăzute de Convenţie sau de protocoalele la aceasta.
51. Prin urmare, aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
52. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de lipsa de independenţă şi imparţialitate a organismelor care s-au pronunţat în cauza sa, având în vedere declaraţiile publice ale primului-ministru, ministrului justiţiei, membrilor CJS şi ale altor politicieni de rang înalt. În măsura în care acest capăt de cerere nu face obiectul constatărilor de mai sus, făcute în temeiul art. 16 din Convenţie, Curtea reţine că acesta a fost depus la 12 septembrie 2013, în vreme ce hotărârea definitivă în cauză a fost pronunţată la 13 septembrie 2011 (a se vedea supra, pct. 18). Rezultă că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv şi trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
53. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acorda părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
54. Reclamantul a solicitat 34 924 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Această sumă constituie diferenţa de venit la care ar fi avut dreptul în calitate de judecător. A solicitat, de asemenea, rambursarea taxei de înscriere şi a altor cheltuieli legate de admiterea sa în baroul de avocaţi, după revocarea din funcţie. În cele din urmă, a mai solicitat 500 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru atingerea adusă onoarei şi reputaţiei sale, precum şi pentru suferinţa psihică şi deteriorarea sănătăţii sale.
55. Guvernul a contestat aceste pretenţii și a susţinut că sunt nefondate. De asemenea, a pretins că nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsele încălcări şi prejudiciul material solicitat.
56. Curtea observă că acordarea unei reparaţii echitabile se poate baza doar pe faptul că reclamantul nu a beneficiat de toate garanţiile prevăzute la art. 6 § 1 din Convenţie. Totuşi, Curtea nu poate face speculaţii privind rezultatul pe care l-ar fi avut procedura compatibilă cu art. 6 § 1 din Convenţie în cazul în care nu ar fi fost constatate încălcările. În speţă, Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi prejudiciul material pretins. Aşadar, nu există niciun motiv pentru acordarea vreunei reparaţii cu acest titlu (a se vedea HIT d.d. Nova Gorica împotriva Sloveniei, nr. 50996/08, pct. 49, 5 iunie 2014; Bajaldžiev împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 4650/06, pct. 52, 25 octombrie 2011; Mežnarić împotriva Croaţiei, nr. 71615/01, pct. 43, 15 iulie 2005).
57. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a fost cu siguranţă supus unei suferinţe şi unui sentiment de anxietate din cauza încălcărilor constatate. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, acordă reclamantului suma de 4 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.
58. În continuare, Curtea reiterează faptul că o hotărâre în care constată o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale impune statului pârât obligaţia legală nu doar de a plăti sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilă, dar şi de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau, dacă este necesar, individuale care trebuie adoptate în cadrul ordinii sale juridice interne pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi pentru a acorda toate reparaţiile posibile pentru consecinţele acesteia, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare (a se vedea Harabin, citată anterior, pct. 177].
59. În cazul unei încălcări a art. 6 din Convenţie, reclamantul ar trebui să fie plasat, pe cât posibil, în poziţia în care ar fi fost dacă nu ar fi fost încălcate prevederile acestei dispoziţii. În cazurile precum prezenta speţă, cea mai adecvată formă de reparaţie ar fi redeschiderea procedurii, dacă aceasta va fi solicitată. În această privinţă, Curtea subliniază că Codul de procedură civilă prevede posibilitatea redeschiderii procedurii în cazul în care, într-o hotărâre a Curţii, aceasta constată că o decizie a unei instanţe sau o procedură anterioară a încălcat drepturi ale omului sau libertăţi fundamentale ale părţii (supra, pct. 21).
B. Cheltuieli de judecată
60. Reclamantul a solicitat echivalentul sumei de 980 EUR pentru onorariul aferent reprezentării sale juridice în faţa autorităţilor interne. Acesta a prezentat o foaie de vărsământ în sprijinul cererii sale. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate în faţa Curţii, acesta a solicitat 250 EUR pentru taxele poştale, cheltuielile de fotocopiere şi costurile aferente traducerilor. Acesta a prezentat copii ale foilor de vărsământ şi ale chitanţelor.
61. Guvernul a contestat aceste pretenţii, considerându-le „insuficient demonstrate”.
62. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora (a se vedea Editions Plon împotriva Franţei, nr. 58148/00, pct. 64, CEDO 2004‑IV). În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma integrală de 1 230 EUR, solicitată de reclamant, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de acesta.
C. Dobânzi moratorii
63. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
în unanimitate,
1. Declară admisibile capetele de cerere referitoare la faptul că CJS nu era o „instanţă independentă şi imparţială” şi că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil şi celelalte capete de cerere inadmisibile;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie, în măsura în care cauza reclamantului nu a fost examinată de o instanţă imparţială;
3. Hotărăşte că nu este necesar să se examineze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 4 000 EUR (patru mii de euro) plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru prejudiciul moral;
(ii) 1 230 EUR (o mie două sute treizeci de euro) plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pentru cheltuieli de judecată;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 30 aprilie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
Søren Nielsen,Isabelle Berro,
GrefierPreședinte
Full & Egal Universal Law Academy