Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
CAUZA MUHIN c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 30599/05)
HOTĂRÂRE
Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu articolul 81
al Regulamentului Curţii
la 13 mai 2011
STRASBOURG
25 ianuarie 2011
Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Muhin c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Ján Šikuta, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiei,
Deliberând la 4 ianuarie 2011,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 30599/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Larisa Muhin („reclamantul”), la 15 august 2005.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Cererea a fost atribuită Secţiei a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului). La 25 februarie 2008, Preşedintele Secţiei a Patra a Curţii a decis să comunice Guvernului cererea. Potrivit articolului 29 § 1 al Convenţiei (anterior articolul 29 § 3), s-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
4. Reclamantul şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului).
5. La 4 noiembrie 2010, Curtea a informat Guvernul că această cauză face parte dintr-o jurisprudenţă bine stabilită a Curţii şi cererea a fost repartizată unui comitet format din trei judecători
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1957 şi locuieşte în Chişinău.
7. Din anul 1989 reclamantul a locuit într-un apartament de tip social. În anul 1996, apartamentul său a fost serios deteriorat ca urmare a construcţiei unei case în apropiere.
8. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o acţiune în judecată solicitând obligarea autorităţilor publice de a-i închiria un apartament.
9. Printr-o hotărâre definitivă din 25 aprilie 2000, Judecătoria Botanica a obligat Consiliul municipal Chişinău să-i acorde reclamantului un alt apartament. A fost emis un titlu executoriu şi la 3 iulie 2000, acesta a fost transmis spre executare.
10. Ca urmare a numeroaselor plângeri adresate de către reclamant cu privire la neexecutarea hotărârii definitive pronunţate în favoarea sa, printr-o decizie din 16 mai 2001, Tribunalul Chişinău a aplicat consiliului local o amendă în sumă de 1,800 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 155 euro (EUR)).
11. La 28 noiembrie 2002, Judecătoria Centru a întrerupt procedura de executare, pe motiv că consiliul local nu dispunea de apartamente libere. La 4 decembrie 2003, reclamantul a prezentat din nou executorului judecătoresc titlul de executare.
12. La 22 octombrie 2004, reclamantul a solicitat în instanţă, fără succes însă, modificarea modului de executare a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa.
13. Din materialele dosarului, se pare că hotărârea din 25 aprilie 2000 nu a fost executată până în prezent.
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 6 § 1 şi 13 ALE CONVENŢIEI
14. Reclamantul susţine că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 25 aprilie 2000 a dus la încălcarea dreptului său de acces la justiţie, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei. El afirmă că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru executarea unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, fapt care reprezintă violarea articolului 13 al Convenţiei.
15. Articolele invocate prevăd următoarele:
Articolul 6 § 1
„ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 13
„Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat in exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
A. Cu privire la admisibilitate
16. Curtea constată că pretenţiile formulate nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Aceasta observă că nu există alte motive de a le declara inadmisibile. Prin urmare, aceste pretenţii urmează a fi declarate admisibile.
B. Cu privire la fond
17. Guvernul se bazează pe faptul că autorităţile locale nu dispun de fonduri necesare pentru a executa hotărârea definitivă pronunţată în favoarea reclamantului. Acesta consideră că autorităţile responsabile de executare au luat toate măsurile necesare pentru a executa această hotărâre.
18. Reclamantul a contestat acest argument.
19. Curtea reaminteşte că în această cauză, deşi reclamantul a obţinut la 25 aprilie 2000 o hotărâre judecătorească definitivă prin care consiliul local a fost obligat să-i închirieze o locuinţă, aceasta hotărâre nu a fost nici executată în întregime, şi nici casată sau modificată, ca urmare a unei căi de atac prevăzute de lege. Cu toate acestea, o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de resurse drept argument pentru neexecutarea unei datorii în baza unei hotărâri judecătoreşti. Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare celor din această cauză şi a constatat o violare a articolelor 6 § 1 şi 13 ale Convenţiei (a se vedea, printre multe altele, Prodan c. Moldova, citată mai sus, şi, mai recent, Panov c. Moldova, nr. 37811/04, 13 iulie 2010).
20. După examinarea tuturor probelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat careva fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferită în această cauză. Având în vedere jurisprudenţa sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în această cauză, statul nu a luat toate măsurile necesare pentru a asigura executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului. Prin urmare, a avut loc violarea articolelor 6 § 1 şi 13 ale Convenţiei.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
21. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
22. Reclamantul a pretins 25,567 EUR cu titlu de prejudiciu material cauzat. El susţine că această sumă reprezintă preţul unui apartament cu o odaie în Chişinău.
23. Guvernul a contestat această sumă. În conformitate cu hotărârea judecătorească definitivă din 25 aprilie 2000, consiliul local a fost obligat să închirieze reclamantului o locuinţă, dar nu să o acorde cu drept de proprietate. Mai mult, reclamantul nu a prezentat nicio probă care ar confirma faptul că acesta a suferit un prejudiciu material care ar rezulta din neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive.
24. Curtea acceptă argumentul Guvernului, potrivit căruia prin hotărârea judecătorească din 25 aprilie 2000 autorităţile municipale au fost obligate să închirieze reclamantului o locuinţă alternativă. Prin urmare, pretenţia reclamantului privind plata valorii comerciale a unui apartament cu o odaie nu este întemeiată juridic şi trebuie respinsă.
25. Curtea nu are niciun motiv să pună la îndoială faptul că Guvernul va pune capăt violării constatate mai sus. În acest sens, Curtea reaminteşte că articolul 46 al Convenţiei obligă înaltele părţi contractante să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi, executarea cărora este supravegheată de către Comitetul de Miniştri. Prin urmare, o hotărâre în care Curtea a constatat o violare impune statului pârât, în special, de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale sau individuale care urmează să fie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a stopa violarea constatată şi a oferi o redresare (a se vedea, prin analogie, Scozzari et Giunta c. Italie [GC], nr. 39221/98 şi 41963/98, § 249, CEDH 2000‑VIII). Din acest motiv, Curtea rezervă Comitetului de Miniştri sarcina de a asigura adoptarea de către Guvernul Republicii Moldova a unor măsuri necesare în privinţa concluziilor din această hotărâre, în conformitate cu obligaţiile care îi revin în temeiul Convenţiei.
B. Prejudiciul moral
26. Reclamantul a pretins 8,000 EUR cu acest titlu.
27. Guvernul consideră că suma pretinsă este exagerată.
28. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca urmare a neexecutării de către stat a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea sa. Hotărând în mod echitabil, în conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, Curtea acordă reclamantului 6,500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
29. Reclamantul nu a formulat vreo pretenţie cu acest titlu.
D. Dobânda de întârziere
30. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni[1], 6,500 EUR (şase mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în lei moldoveneşti (MDL) conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 25 ianuarie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii
Fatoş AracıJán Šikuta
Grefier adjunctPreşedinte
[1]1. Rectificarea de la 13 mai 2011: “de la data la care hotărârea a devenit definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei” a fost eliminată.
Full & Egal Universal Law Academy