©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Musial împotriva Poloniei (MC) – 24557/94
Hotărârea din 25.03.1999
Art. 5 § 4: Examinarea legalităţii detenţiei
Durata necesară pentru a hotărî cu privire la o cerere de ridicare a măsurii de internare într-o unitate psihiatrică : încălcare
În fapt – Procedura penală iniţiată împotriva reclamantului acuzat de uciderea soţiei sale a fost întreruptă după ce în urma unui raport de expertiză medicală s-a constatat că nu poate fi considerat responsabil penal. Prin urmare, tribunalul regional a dispus internarea reclamantului într-un spital de psihiatrie. Curtea Supremă a confirmat această hotărâre. Tribunalul regional a hotărât în mai multe rânduri menţinerea reclamantului în arest. La 16 martie 1993, avocatul reclamantului a depus o cerere de liberare, motivând că clientul său a fost examinat de psihiatrii de la Universitatea din Cracovia. Tribunalul a dispus examenul psihiatric în aprilie 1993, dar dosarul nu a fost trimis la universitate înainte de septembrie, iar respectivul examen nu a avut loc decât în ianuarie/februarie 1994. În raportul lor din 30 noiembrie 1994, prezentat la tribunalul regional la 15 decembrie 1994, psihiatrii au arătat că având în vedere starea sa, reclamantul trebuia menţinut în arest. Tribunalul a hotărât la 9 ianuarie 1995 să îl menţină pe reclamant în arest.
În drept – Art. 5 § 4: Perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 mai 1993, cu intrarea în vigoare a declaraţiei poloneze de recunoaştere a dreptului la recurs individual şi s-a încheiat la 9 ianuarie 1995. Deci perioada este de 1 an, 8 luni şi 9 zile, perioadă incompatibilă cu noţiunea de „termen scurt”, în afara unor motive excepţionale care să o justifice. În această privinţă, cererea reclamantului de a fi examinat de medici dintr-o instituţie specifică nu poate fi interpretată ca o renunţare la drepturile sale procesuale, iar faptul că tribunalul a desemnat experţi la cererea expresă a reclamantului nu îl scutea de obligaţia de a statua într-un termen scurt, responsabilitatea principală pentru întârzierea în realizarea expertizei revenind în definitiv statului. În plus, complexitatea chestiunilor medicale în cauză, un factor ce poate fi luat în considerare în materie de internare psihiatrică, nu poate scuti autorităţile naţionale de achitarea de obligaţiile care le revin conform art. 5 § 4. În plus, nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între complexitate şi întârziere. Deci nu existau motive excepţionale care să justifice perioada respectivă. În plus, tribunalul regional a ales să nu îi amendeze pe experţi, aşa cum putea să o facă, şi s-a pronunţat pornind de la un raport medical redactat în urma unui examen realizat cu 11 luni în înainte şi care nu reflecta în mod necesar starea reclamantului de la data hotărârii. Un asemenea interval între examenul clinic şi redactarea unui raport medical poate intra în conflict cu principiul inclus în art. 5, în speţă protecţia contra arbitrarului. Nu s-a statuat într-un termen scurt asupra legalităţii arestării reclamantului.
Concluzie: încălcare (şaisprezece voturi la unu).
Full & Egal Universal Law Academy