Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA MIZERNAIA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 31790/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
25 septembrie 2007
DEFINITIVĂ
25/12/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Mizernaia c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dna F. Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 4 septembrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 31790/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către dna Nina Mizernaia („reclamantul”), la 25 iulie 2003.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie Iordachi, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa, a fost încălcat dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, şi dreptul său la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 9 februarie 2006, Preşedintele acelei Secţiuni a decis să comunice Guvernului cererea. În temeiul prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea, fondul şi satisfacţia echitabilă.
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1952 şi locuieşte în Chişinău.
7. După ce a fost exclus în anul 1994 dintr-o cooperativă de stat de construcţie a locuinţelor, reclamantul a intentat o acţiune împotriva acesteia, solicitând restituirea banilor pe care i-a investit într-un apartament cu trei camere.
8. La 29 aprilie 1996, Judecătoria sectorului Rîşcani a hotărât în favoarea reclamantului şi a obligat cooperativa de construcţie a locuinţelor să-i plătească 23,733.8 lei moldoveneşti (MDL) (aproximativ 4,550 euro (EUR) la acea dată).
9. Cooperativa de construcţie a locuinţelor a contestat fără succes această hotărâre de două ori şi, printr-o hotărâre irevocabilă din 4 noiembrie 1997, Curtea de Apel a menţinut hotărârea din 29 aprilie 1996.
10. În decembrie 1997 şi mai 1998, reclamantul a primit MDL 3,071.1 şi, respectiv, MDL 1,970.
11. Ca urmare a câtorva plângeri privind neexecutarea hotărârii depuse de către reclamant la Ministerul Justiţiei, la 5 septembrie 2000 şi 19 ianuarie 2001, Ministerul Justiţiei a solicitat executorului judecătoresc să întreprindă toate măsurile necesare în vederea executării hotărârii.
12. Hotărârea judecătorească executorie din 4 noiembrie 1997 nu a fost executată nici până în prezent.
II.DREPTUL INTERN RELEVANT
13. Dreptul intern relevant a fost expus în hotărârea Prodan v. Moldova (nr. 49806/99, ECHR 2004‑... (extracts)) şi Popov v. Moldova (nr. 74153/01, §§ 29-41, 18 ianuarie 2005).
14. Codul civil în vigoare din 12 iunie 2003 prevede următoarele:
Articolul 619. Dobânda de întârziere
„(1) Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la articolul 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
(2) În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevazută la articolul 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.”
ÎN DREPT
15. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanţă, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I.OBIECŢIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
16. În observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii, Guvernul a susţinut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile. El a susţinut că reclamantul ar fi putut intenta o acţiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituţiei şi articolului 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).
17. Curtea notează că ea a respins deja o obiecţie similară ridicată de către Guvernul pârât în temeiul articolului 426 al vechiului CPC, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecinţă fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova, citată mai sus, § 32). Curtea nu găseşte niciun motiv care i-ar permite în această cauză să se abată de la această concluzie.
18. Din aceleaşi motive, Curtea consideră că articolului 20 al Constituţiei, care prevede dreptul general de acces la justiţie, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Deşi hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2000 „Cu privire la aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale, o astfel de referire ar fi rezultat într-„un alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea Lupacescu and Others v. Moldova, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 17, 21 martie 2006).
19. În orice caz, Curtea reiterează că „unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obţine executarea acesteia” (a se vedea Metaxas v. Greece, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004).
20. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II.PRETINSE VIOLĂRI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI ŞI ALE ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
21. Reclamantul a pretins că, prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea sa, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
22. Chestiunile ridicate în temeiul acestor articole sunt identice celor care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile pronunţate în cauzele Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 56 şi 62) şi Sîrbu and Others v. Moldova (nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, §§ 27 şi 33, 15 iunie 2004).
23. Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în aceste hotărâri, că neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive din 4 noiembrie 1997 constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
24. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
25. Reclamantul a pretins MDL 36,771.28 (EUR 2,161.7) cu titlu de prejudiciu material, reprezentând venitul ratat ca rezultat al neexecutării integrale de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa.
26. Guvernul a considerat suma pretinsă de către reclamant excesivă şi a contestat metodologia de calcul.
27. În lumina constatărilor sale, potrivit cărora autorităţile nu au întreprins măsuri necesare pentru a asigura executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului, precum şi a faptului că hotărârea nu a fost executată în întregime nici până în prezent (a se vedea paragraful 10 de mai sus), Curtea constată că reclamantul mai este în drept să recupereze datoria existentă în baza hotărârii judecătoreşti naţionale (EUR 1,927).
28. De asemenea, Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un prejudiciu material ca rezultat al neexecutării hotărârii judecătoreşti din 4 noiembrie 1997. Luând în consideraţie metodologia folosită în hotărârea Prodan, menţionată mai sus, §73, şi legislaţia naţională privind calcularea dobânzii de întârziere (a se vedea paragraful 14 de mai sus), Curtea acordă reclamantului EUR 2,060, ceea ce reprezintă venitul ratat ca rezultat al neexecutării în întregime de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa.
29. Suma totală a prejudiciului material acordat de către Curte este de EUR 3,987.
B.Prejudiciul moral
30. Reclamantul a mai pretins EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti.
31. Guvernul a contestat suma pretinsă de către reclamant, susţinând că aceasta este excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii. El a declarat că în unele cauze o simplă constatare a unei violări a fost considerată drept o satisfacţie echitabilă suficientă.
32. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat al neexecutării în întregime a hotărârii judecătoreşti, mai ales având în vedere perioadă îndelungată de neexecutare a hotărârii. Ea acordă reclamantului suma totală de EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral.C.Costuri şi cheltuieli
33. Reclamantul a mai pretins EUR 700 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
34. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că reclamantul nu a probat costurile de reprezentare pretinse de el.
35. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004‑...).
36. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de către reclamant, criteriile de mai sus şi complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului întreaga sumă pretinsă.
D.Dobânda de întârziere
37. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,987 (trei mii nouă sute optzeci şi şapte euro) cu titlu de prejudiciu material şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, şi EUR 700 (şapte sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 25 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş AracıNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy