©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
N.C. împotriva Italiei (MC) - 24952/94
Hotărârea din 18.12.2002
Art. 5 § 5: Reparaţia
Lipsa dreptului la reparaţie pentru detenţie pretins ilegală : neîncălcare
În fapt - Reclamantul, director tehnic al unei societăţi, a fost arestat în baza unui mandat emis de un judecător de instrucţie, pe motiv că existau indicii grave care arătau că este vinovat de abuz de putere şi de corupţie. Reclamantul a depus la tribunalul districtual o cerere de eliberare, arătând că nu existau indicii grave de vinovăţie în sensul art. 273 din Codul de procedură penală. Tribunalul a respins cererea pe motiv că exista un indiciu grav de vinovăţie şi riscul ca reclamantul să comită alte infracţiuni. Cu toate acestea, reclamantul a fost arestat la domiciliu în loc să fie arestat. Reclamantul i-a cerut judecătorului de instrucţie să anuleze ordonanţa de arest la domiciliu, având în vedere că demisionase din funcţia de director tehnic al societăţii. Judecătorul a respins cererea. Cu toate acestea, în apel, tribunalul a dispus eliberarea reclamantului, întrucât nu mai exista niciun motiv pentru a menţine arestul la domiciliu, având în vedere demisia, timpul scurs şi personalitatea suspectului. Ulterior reclamantul a fost achitat pe motiv că faptele de care fusese acuzat nu au avut loc.
În drept – Art. 5 § 5: Autorităţile italiene nu au considerat că arestarea preventivă a reclamantului a fost ilegală sau contrară într-un alt fel art. 5 din Convenţie, dar nu s-a analizat dacă a existat o încălcare a alineatelor 1 lit c) sau 3 din art. 5. Art. 314 din Codul de procedură penală prevede posibilitatea, pentru orice persoană achitată în special pe motiv că faptele de care a fost acuzată nu au avut loc, să depună o cerere de reparaţie. Reclamantul fiind achitat din acest motiv, ar fi putut să ceară reparaţii. Rezultă că sistemul juridic italian îi garanta, cu un grad suficient de certitudine, dreptul la reparaţie pentru arestarea preventivă. Întrucât acest drept decurgea din achitarea sa şi nu ar fi putut exista în caz de condamnare, în circumstanţele cauzei, reclamantul avea posibilitatea de a cere reparaţii fără a fi nevoit să dovedească ilegalitatea arestării sale. Într-adevăr, arestarea sa preventivă ar fi putut fi considerată „nedreaptă” în dreptul italian, independent de orice consideraţie cu privire la ilegalitatea sa. În aceste condiţii, compensaţia datorată reclamantului în urma achitării sale se confundă cu orice altă compensaţie la care ar fi putut avea drept în temeiul art. 5 § 5 din Convenţie.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy