Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIUNEA A DOUA
CAUZA NICHIFOR c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 52205/10)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
20 septembrie 2016
Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanţele prevăzute de Articolul 44 § 2 al Convenţiei. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Nichifor c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Doua), întrunită într-o Cameră compusă din:
Işıl Karakaş, Preşedinte,
Julia Laffranque,
Paul Lemmens,
Valeriu Griţco,
Ksenija Turković,
Jon Fridrik Kjølbro,
Georges Ravarani, judecători,
şi Stanley Naismith, grefier al Secţiunii,
Deliberând la 30 august 2016 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr.52205/10) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”) de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Leonid Nichifor („reclamantul”), la 30 august 2010.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dna S.Macrinici şi dna A.Balan, avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L.Apostol.
3. Reclamantul s-a plâns, în special, de încălcarea dreptului său de a beneficia de bunurile sale, ca urmare a procesului civil inechitabil.
4. La 15 septembrie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1966 şi locuieşte în Chişinău.
6. Reclamantul era un asociat într-o societate cu răspundere limitată creată în anul 2002, cu un capital social înregistrat de 5 400 lei moldoveneşti (echivalentul a aproximativ 396 euro). La momentul producerii evenimentelor, acesta deţinea 50% din partea socială a societăţii, cealaltă jumătate fiind deţinută de A.N.
7. La 13 ianuarie 2009 A.N. a intentat o acţiune la Judecătoria Economică din Chişinău, solicitând excluderea reclamantului din lista asociaţilor, motivând, inter alia, că acesta nu a vărsat în mod integral aportul său la capitalul social, cu alte cuvinte, acesta a plătit numai 1 080 lei, în loc de 2 700 lei. Reclamantul a obiectat, invocând tardivitatea intentării acţiunii: în conformitate cu legislaţia aplicabilă, aceasta trebuia să fie intentată în decurs de trei ani de la fondarea societăţii. De asemenea, reclamantul a prezentat documentele bancare care demonstrau că A.N. nu a vărsat aportul său la capitalul social până în luna septembrie 2009.
8. La 14 martie 2009 Judecătoria Economică din Chişinău a respins acţiunea intentată împotriva reclamantului, pe motivul expirării termenului de prescripţie. A.N. a depus apel.
9. Audierile în faţa Curţii Economice de Apel au avut loc la cinci date diferite: 30 aprilie, 27 mai, 2 iunie, 4 iunie şi 9 iunie 2009. La 2 iunie 2009 reprezentantul lui A.N. a afirmat că reclamantul nu a depus cota sa parte şi că în fiecare an i-a fost solicitat să o facă, încă din anul 2002, când a fost fondată societatea. Când a fost întrebat dacă erau careva procese-verbale care să confirme afirmaţia că reclamantul a fost somat să îşi plătească contribuţiile, acesta a răspuns că nu era la curent cu prezenţa vreunui astfel de proces-verbal.
10. La 4 iunie 2009 reprezentantul lui A.N. a prezentat pentru prima dată procesul-verbal încheiat la o adunare a asociaţilor societăţii care ar fi avut loc la 20 februarie 2007. Procesul-verbal demonstra să reclamantul a recunoscut faptul că nu a vărsat în totalitate aportul său la capitalul social şi a promis să o facă în decurs de o lună, în mod contrar îşi va pierde statutul de asociat al societăţii.
11. Reclamantul a obiectat, invocând faptul că procesul-verbal în cauză a fost falsificat. Acesta a argumentat, inter alia, că prenumele său a fost scris greşit şi că semnătura nu era a lui. El a solicitat efectuarea unei expertize a semnăturii sale. Solicitarea lui însă nu a fost menţionată în transcrierile audierilor.
12. La 9 iunie 2009 părţile au prezentat susţinerile verbale la audierile în faţa Curţii Economice de Apel. Reclamantul a reiterat că procesul-verbal al adunării acţionarilor datat cu 20 februarie 2007 a fost falsificat şi a solicitat efectuarea unei expertize care să-l autentifice. Un document care conţinea solicitările sale a fost anexat la dosar.
13. La aceeaşi dată Curtea Economică de Apel a adoptat decizia în acest caz în favoarea lui A.N., prin care a admis apelul şi a reîntors cauza la prima instanţă spre rejudecare. La luarea deciziei respective, Curtea de Apel s-a bazat în exclusivitate pe procesul-verbal al adunării asociaţilor, datat cu 20 februarie 2007.
14. Reclamantul a avut acces la materialele cauzei după câteva zile de la pronunţarea deciziei şi a observat să transcrierile audierilor din 4 iunie 2009 nu conţineau menţiuni privind solicitarea sa de a numi expertiza referitoare la semnătura sa. Acesta a înaintat o cerere oficială de a corecta transcrierile respective. Totuşi, la 17 iunie 2009 Curtea Economică de Apel a respins cererea dată.
15. Reclamantul a depus recurs în interesul legii la Curtea Supremă de Justiţie, invocând, inter alia, că procesul a fost inechitabil, întrucât Curtea Economică de Apel, la luarea deciziei în defavoarea sa, a utilizat ca unică şi principală probă un document fals, şi anume procesul-verbal al adunării acţionarilor datat cu 20 februarie 2007. Curtea Economică de Apel a acordat pondere decisivă acestui document, în pofida afirmaţiei exprese a reclamantului, precum că semnătura de pe documentul respectiv nu era a lui. Acesta a solicitat efectuarea unei expertize asupra documentului, dar instanţa a refuzat cererea respectivă fără nici un motiv. El a accentuat că A.N. nu a invocat procesul-verbal din 20 februarie 2007 nici în acţiunea sa iniţială, nici la apelul depus împotriva hotărârii din 14 martie 2009, pentru prima dată prezentându-l abia în timpul celei de-a patra audieri în faţa Curţii de Apel Economice. În suportul afirmaţiilor sale precum că procesul-verbal în cauză a fost falsificat, reclamantul a prezentat probe care demonstrau că între 11 februarie şi 22 februarie 2007 el a fost supus unui tratament medical în Israel şi, prin urmare, nu a putut fi prezent la întrunirea acţionarilor din 20 februarie 2007. El a prezentat documentele emise de autorităţile vamale din Republica Moldova şi ştampilele israeliene din paşaportul său, care confirmau faptul călătoriei sale în Israel în perioada menţionată mai sus. De asemenea, el a reiterat obiecţiile sale privind termenul de prescripţie şi a solicitat Curţii Supreme de Justiţie casarea deciziei Curţii Economice de Apel şi dispunerea reexaminării cauzei.
16. În procedura din faţa Curţii Supreme de Justiţie, A.N. a prezentat pentru prima dată o copie a procesului-verbal al unei adunări a asociaţilor societăţii care ar fi avut loc la 23 februarie 2008. În noul proces-verbal reclamantul a fost înregistrat ca recunoscând că în procesul-verbal anterior, datat cu 20 februarie 2007, data a fost indicată în mod greşit, şi că data corectă trebuia să fie 23 februarie 2007.
17. La 17 decembrie 2009 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în interesul legii depus de reclamant, menţinând în vigoare decizia Curţii Economice de Apel. Aceasta nu a oferit răspuns la argumentul reclamantului privind expirarea termenului de prescripţie al acţiunii intentate de A.N sau la disputa privind decizia Curţii Economice de Apel, întemeiată pe un document falsificat. Curtea Supremă de Justiţie nu a răspuns nici la argumentul reclamantului, precum că Curtea Economică de Apel a refuzat fără nici un motiv cererea sa de a numi expertiza asupra procesului-verbal din 20 februarie 2007. În schimb, bazându-se pe procesul-verbal din 20 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a concluzionat că reclamantul nu şi-a vărsat în întregime aporturile sale la societate. Curtea Supremă de Justiţie nu a făcut referire nici la noul proces-verbal datat cu 23 februarie 2007, prezentat de A.N. în procedura din faţa acesteia.
18. La o dată nespecificată reclamantul a depus o plângere penală împotriva lui A.N., pretinzând că acesta a falsificat procesul-verbal al adunării asociaţilor societăţii, datat cu 20 februarie 2007. În cursul procesului penal, un expert de la Centrul Naţional de Expertize Judiciare a prezentat raportul datat cu 7 august 2010, în care a constatat că semnătura de pe procesul-verbal al adunării asociaţilor societăţii, datat cu 20 februarie 2007, nu aparţinea reclamantului. Procesul penal încă continuă.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
19. În conformitate cu articolul 22 al Legii nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată, asociaţii trebuie să verse aportul la capitalul social al societăţii în cel mult şase luni de la data înregistrării de stat a societăţii. Dreptul societăţii de a solicita ca acţionarii săi să-şi verse aporturile la capitalul social poate fi exercitat în decurs de trei ani de la data întregistrării de stat a societăţii.
20. În conformitate cu articolul 47 al aceleiaşi Legi, un asociat care nu a vărsat aportul său la capitalul social al societăţii poate fi exclus din lista acţionarilor, în baza unei hotărâri judecătoreşti, la cererea adunării generale a asociaţilor sau unuia ori mai multor asociaţi.
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVEŢIE
21. Reclamantul s-a plâns de faptul că a avut parte de un proces inechitabil, ceea ce contravine Articolului 6 § 1 al Convenţiei, care, în măsura în care este relevant, prevede:
“1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracteer civil ...”
A. Admisibilitate
22. Guvernul a invocat că reclamantul nu a epuizat toate remediile naţionale, întrucât transcrierile audierilor în faţa Curţii Economice de Apel nu dovedeau că acesta a solicitat instanţei să dispună efectuarea expertizei asupra procesului-verbal al adunării asociaţilor societăţii din 20 februarie 2007.
23. Reclamantul a obiectat, argumentând că la audierile avute loc la 4 iunie 2009 el a solicitat instanţei să dispună efectuarea expertizei asupra documentului respectiv. Cu toate acestea, instanţa nu a refuzat doar acceptarea solicitării sale, dar includerea acesteia în transcrierile audierilor. În orice caz, reclamantul a reiterat solicitarea sa la următoarele audieri din 9 iunie 2009, la dosarul cauzei fiind anexat documentul care demonstrează aceasta.
24. Curtea notează că, în pofida faptului că transcrierile audierilor din 4 iunie 2009 în faţa Curţii Economice de Apel nu conţin vreo înregistrare a solicitării reclamantului privind efectuarea expertizei asupra mijloacelor de probă prezentate de A.N., există o înregistrare clară a cererii sale ulterioare în transcrierile audierilor din 9 iunie 2009, anexate la dosarul cauzei (a se vedea alineatul 12 de mai sus). Guvernul nu a contestat existenţa acestui document în dosarul naţional al cauzei. Prin urmare, Curtea respinge obiecţiile Guvernului privind neepuizarea remediilor naţionale.
25. Curtea notează că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. În continuare, Curtea notează că nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
26. Reclamantul a invocat că procesul a fost inechitabil din prisma articolului 6 § 1 al Convenţiei, deoarece Curtea Economică de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie nu au aplicat termenul de prescripţie şi au refuzat fără nici un motiv să dispună efectuarea expertizei privind autenticitatea procesului-verbal al adunării asociaţilor societăţii din 20 februarie 2007, care a fost importantul mijloc de probă utilizat împotriva sa.
27. Guvernul a invocat că nu exista nicio transcriere a audierilor din 4 iunie 2009 în faţa Curţii Economice de Apel referitoare la solicitarea reclamantului de a dispune efectuarea expertizei privind autenticitatea documentului prezentat de A.N. ca mijloc de probă. În ce priveşte termenul de prescripţie, Guvernul a argumentat că instanţele naţionale nu au considerat necesar de a răspunde la această obiecţie înaintată de reclamant.
28. Curtea face referire la jurisprudenţa sa anterioară, în care a stabilit că respectarea condiţiilor de admisibilitate pentru efectuarea actelor procedurale reprezintă un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul pe care îl au termenii de prescripţie este de o importanţă majoră când sunt interpretaţi în lumina Preambulului la Convenţie, care, în partea relevantă, declară că statul de drept este parte a moştenirii comune a Statelor Contractante (a se vedea Dacia S.R.L. c. Republicii Moldova, nr.3052/04, § 75, 18 martie 2008).
29. În continuare, Curtea reiterează că Articolul 6 § 1 al Convenţiei obligă instanţele să motiveze hotărârile sale. În cauza Ruiz Torija c. Spaniei (hotărârea din 9 decembrie 1994, Seria A, nr.303-A), Curtea a stabilit că neprezentarea de către instanţele naţionale a motivelor referitoare la neacceptarea unei obiecţii privind expirarea termenului de prescripţie a constituit o violare a acestei prevederi.
30. În contextul prezentului caz, Curtea notează că problema privind statutul termenilor de prescripţie, invocată de reclamant în timpul procedurilor, constituie un argument important. Dacă acesta ar fi fost acceptat, ar fi putut duce la respingerea acţiunii depuse de A.N. împotriva reclamantului. De fapt, instanţa de primul nivel a respins acţiunea lui A.N. împotriva reclamantului exact din acest motiv (a se vedea alineatul 8 de mai sus). În pofida acestui fapt, Curtea Economică de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie au menţinut tăcerea faţă de obiecţia reclamantului privind admisibilitatea acţiunii. În absenţa unei replici specifice şi exprese, este imposibil de a constata dacă aceste instanţe pur şi simplu au neglijat să aibă de-a face cu faptul că acţiunea era depusă tardiv sau dacă acestea intenţionau să o respingă şi, dacă aceasta era intenţia lor, care erau motivele lor să decidă astfel (a se vedea Ruiz Torija, citat mai sus, § 30; Hiro Balani c. Spaniei, 9 decembrie 1994, § 28, Seria A nr.303‑B; şi Lebedinschi c. Republicii Moldova, nr.41971/11, § 35, 16 iunie 2015).
31. Constatările de mai sus în sine ar putea fi o bază suficientă pentru ca Curtea să constate o încălcare a Articolului 6 al Convenţiei. Cu toate acestea, Curtea de asemenea a stabilit şi alte aspecte problematice de procedură. În special, atunci când A.N. a prezentat probe care aparent păreau foarte suspecte, atât Curtea Economică de Apel, cât şi Curtea Supremă de Justiţie au refuzat, fără nicio explicaţie, cererea legitimă a reclamantului de a dispune o expertiză care să autentifice documentul în cauză şi să confirme sau să respingă afirmaţiile sale precum că semnătura sa a fost falsificată. Problema privind autenticitatea procesului-verbal datat cu 20 februarie 2007 trebuia să stârnească preocuparea judecătorilor, în primul rând din cauza prezentării foarte târzii a acestuia în cadrul procesului (a se vedea alineatul 10 de mai sus), după ce reprezentantul lui A.N. a invocat că, din câte cunoaşte, nu exista vreun astfel de document (a se vedea alineatul 9 de mai sus) şi pentru că reclamantul a afirmat că semnătura de pe acesta nu era a lui (a se vedea alineatele 11 şi 12 de mai sus). Cu toate acestea, instanţele naţionale au părut a fi imperturbabile faţă de obiecţiile reclamantului, chiar şi după ce acesta a prezentat probe precum că pe 20 februarie 2007 se afla în afară ţării şi nu putea fi prezent la adunarea asociaţilor societăţii.
32. În lumina celor expuse mai sus, Curtea concluzionează că procesul nu a fost unul echitabil şi că, prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 din PROTOCOLUL NR.1 LA CONVENŢIE
33. Reclamantul s-a plâns de faptul că decizia prin care acţiunea lui A.N. a fost menţinută a avut ca efect încălcarea dreptului său de a se bucura în mod paşnic de bunurile sale, garantat de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, care prevede:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
34. Curtea notează că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei şi, prin urmare, o declară admisibilă. Totuşi, având în vedere constatările sale în baza articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea alineatele 26-32 de mai sus), Curtea nu consideră necesar de a examina respectiva plângere în mod separat.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
35. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
36. Reclamantul a pretins suma de 1 025 171 euro (EUR) în calitate de prejudiciu material. El a invocat că această sumă reprezintă 50% din valoarea societăţii, plus penalităţi. De asemenea, reclamantul a pretins suma de 25 000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
37. Guvernul a obiectat, argumentând că sumele pretinse sunt excesive.
38. Curtea nu poate presupune dacă reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu material dacă violarea articolului 6 § 1 nu ar fi avut loc; prin urmare, respinge această pretenţie. În această ordine de idei, Curtea notează că articolul 449 lit.h) al Codului de procedură civilă prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri în care Curtea a stabilit o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
39. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un anumit stres şi frustrări ca rezultat al încălcării dreptului său la un proces echitabil. Făcând o evaluare în mod echitabil, aceasta acordă reclamantului suma de 2 500 euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
40. De asemenea, reclamantul a pretins suma de 2 502 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii.
41. Guvernul a obiectat, argumentând că suma pretinsă este excesivă.
42. Făcând referire la circumstanţele cauzei şi documentele prezentate de reclamant, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamantului suma de 2 000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Penalităţi
43. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu este necesară examinarea plângerii în baza articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie;
3. Hotărăşte
(a) că Statul respondent să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care urmează a fi convertite în moneda Statului respondent, conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 2 500 euro (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) 2 000 euro (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută reclamantului;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la executarea hotărârii, urmează a fi plătită o penalitate la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretențiilor înaintate de reclamant cu privire la satisfacția echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 20 septembrie 2016, în conformitate cu articolele 77 §§ 2 şi 3 ale Regulamentului Curţii.
Stanley NaismithIşıl Karakaş
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy